ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1866/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, la data de 24.03.2013, prin declinare de competență de la Tribunalul București, reclamanta A. a chemat în judecată pârâții Ministerul Educației Naționale, Inspectoratul Școlar al Municipiului București și Universitatea B., solicitând obligarea pârâților la recunoașterea diplomei de licență și suplimentului la diplomă emise de Universitatea B., sub sancțiunea plății de 2000 RON penalități pe zi de întârziere de la data pronunțării sentinței cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 1721 din 28.05.2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, acțiunea a fost respinsă, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamanta nu a indicat niciun temei legal care să reglementeze o astfel de procedură și un astfel de act de recunoaștere a unei diplome. Refuzul pârâtului de a emite un astfel de act de recunoaștere a diplomei de licență nu poate fi considerat unul nejustificat în condițiile în care, dimpotrivă, emiterea unui astfel de act ar fi fost lipsită de temei legal, actul fiind lipsit de efecte juridice.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Criticile expuse în cererea de recurs au fost încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., în sinteză reiterându-se că soluția de respingere a acțiunii având ca obiect obligarea pârâților să recunoască reclamantei diploma de licență emisă de Universitatea B. este de natură a o vătăma pe aceasta, care este absolventă a universității menționate, Facultatea de Relații Internaționale și Studii Europene, forma de învățământ la distanță.

Prin Ordinul nr. 3404/2006 (art. 8) Ministerul Educației a recunoscut posibilitatea organizării de către universitățile acreditate a formei de învățământ la distanță, pentru domeniile la care sunt acreditate să organizeze cursuri de zi.

S-a mai arătat că potrivit teoriei de drept comun a irevocabilității actelor juridice, inclusiv a actelor administrative jurisdicționale, odată ce un act a fost emis, el nu mai poate fi retractat de emitent, ci poate fi desființat chiar prin intermediul instanței judecătorești.

În concret, adeverințele/diplomele eliberate de Universitatea B. au produs deja efecte juridice față de terți, iar obținerea unei diplome presupune în fapt și recunoașterea formei de învățământ urmate de absolvent.

Punctul de vedere al intimatului Ministerul Educației Naționale (succesor al MECTS conform O.U.G. nr. 99/2012) a fost expus în întâmpinare, subliniindu-se că în lipsa unui temei legal pentru obligația recunoașterii diplomei emise de o universitate nu poate fi admisă acțiunea reclamantei și că pentru acestea se apreciază ca fiind legală și temeinică sentința recurată.

Examinând cauza din perspectiva obiectului ei, a prevederilor legale incidente, precum și prin prisma dispozițiilor art. 304

1

din C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat și îl va respinge ca atare pentru cele ce vor fi punctate în continuare:

În evaluarea acțiunii cu care a fost învestit, în mod corect, judecătorul fondului s-a raportat, pe de o parte, la obiectul acesteia (obligarea MECTS să recunoască diploma de licență seria A nr. 0045258 emisă de Universitatea B. în favoarea reclamantei), iar pe de altă parte, la normele care reglementează atribuțiile ministerului pârât, respectiv Legea nr. 1/2011 și H.G. nr. 536/2011, dar și la reglementările legale relevante pentru speță - Ordinul MECTS nr. 2284/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în învățământul superior și Legea învățământului nr. 84/1995 în vigoare la momentul eliberării diplomei de licență a reclamantei.

Din analiza tuturor actelor normative menționate a rezultat că ministerul pârât nu are nicio atribuție de a emite acte prin care să recunoască diplomele de licență, conform art. 4(2) din Ordinul MECTS nr. 2284/2007 atribuțiile acestei autorități privind conceperea și tehnoredactarea modelelor de referință ale formularelor acestor acte, pe baza consultărilor cu instituțiile de învățământ și cu alte instituții prevăzute de lege.

Diploma de licență este un document oficial și câtă vreme nu a fost revocată de emitent sau anulată irevocabil prin hotărâre judecătorească, se prezumă că a fost eliberată în condiții de legalitate, deci produce efecte juridice sub aspectul drepturilor ce decurg din ea.

În acest sens jurisprudența Înaltei Curți (spre exemplificare: Deciziile secției contencios administrativ și fiscal nr. 2574/24 mai 2012 și nr. 5744/4 iunie 2013) confirmă soluția în prezenta cauză.

Protejarea drepturilor ce decurg din diploma de licență se poate realiza, însă în cadrul altui demers judiciar, în ipoteza în care recurentei-reclamante îi sunt vătămate drepturi concrete ce decurg din diploma de licență al cărei titular este, ceea ce în speță nu a fost invocat și demonstrat.

Având în vedere cele arătate, precum și dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinței civile nr. 1721 din 28 mai 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 mai 2015.

Procesat de GGC - GV