ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 315/2016

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Educației Naționale, obligarea acestuia la recunoașterea diplomei de licență, eliberate de Universitatea B., în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, sub sancțiunea plății de 2.000 RON penalități pe zi de întârziere, de la data pronunțării sentinței.

Hotărârea primei instanțe

Curtea de Apel București, prin Sentința civilă nr. 3.225 din 23 octombrie 2013, a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale, ca inadmisibilă, reținând că cererea formulată nu se încadrează în ipotezele de obiect ale acțiunii în contencios administrativ și nici nu s-a dovedit manifestarea unui refuz nejustificat din partea autorității pârâte.

Cererea de recurs

Împotriva Sentinței civile nr. 3.225 din 23 octombrie 2013 a declarat recurs reclamanta A., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în urma rejudecării, pe fond, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea căii de atac, recurenta invocă motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., republicat, arătând că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Prin criticile formulate se susține, în esență, că instanța de fond a făcut o interpretare eronată a înscrisurilor depuse la dosar, iar dispozitivul contrazice considerentele, în sensul că deși instanța reține că reclamantul nu justifică un interes, totuși respinge acțiunea ca inadmisibilă.

Procedura derulată în recurs

Prin raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., instanța a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu, prin încheierea camerei de consiliu din 13 octombrie 2015.

Prin încheierea din 8 decembrie 2015, Înalta Curte, a admis în principiu, recursul declarat de reclamanta A. împotriva Sentinței nr. 3.225 din 23 octombrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul-pârât Ministerul Educației Naționale a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că nu există niciun temei legal în baza căruia să fie legitimată pretenția reclamantei de a cere recunoașterea efectelor diplomei pe care o deține.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma motivului de casare invocat, Înalta Curte constată că nu există argumente pentru reformarea acesteia.

În speță, instanța de contencios administrativ a fost sesizată cu cererea reclamantei privind obligarea autorității pârâte Ministerul Educației Naționale la recunoașterea efectelor diplomei de licență și a suplimentului la diplomă eliberate de Universitatea B. în anul 2009.

Raportat la normele care reglementează atribuțiile ministerului pârât, respectiv Legea nr. 1/2011 și H.G nr. 536/2011, dar și la reglementările legale relevante în speță - Ordinul MECTS nr. 2.284/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în învățământul superior și Legea învățământului, în vigoare la momentul eliberării diplomei de licență a reclamantei, nu se poate reține că autoritatea publică pârâtă are vreo atribuție de a emite acte prin care să recunoască efectele diplomelor de licență eliberate instituțiile de învățământ superior din România.

Diploma de licență este un document oficial și câtă vreme nu a fost revocată de emitent sau anulată irevocabil prin hotărâre judecătorească se prezumă că a fost eliberată în condiții de legalitate, deci produce efecte juridice sub aspectul drepturilor ce decurg din aceasta.

O diplomă de licență emisă de o instituție de învățământ superior, cum este cazul în speță, produce efecte juridice fără a fi necesar vreun act de recunoaștere/validare din partea ministerului de resort, diploma de licență fiind un act administrativ care se bucură de prezumția de legalitate, autenticitate și veridicitate.

În condițiile în care ar fi nesocotite drepturile ce decurg din actul administrativ, protejarea acestora se poate realiza la cererea părții vătămate, însă în cadrul altui demers judiciar promovat în contradictoriu cu instituția/autoritatea care îi nesocotește aceste drepturi.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva Sentinței nr. 3.225 din 23 octombrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 10 februarie 2016.

Procesat de ED