ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3575/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data de 9 septembrie 2014 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Educației Naționale, solicitând obligarea pârâtului să recunoască efectele diplomei de licență și suplimentelor eliberate de Universitatea "B." pe numele reclamantei, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 248 din 3 februarie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității acțiunii și a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale.

Împotriva sentinței menționate a declarat recurs reclamanta A., invocând motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate și obligarea pârâtului Ministerul Educației Naționale să recunoască diploma de licență emisă de Universitatea "B." pe numele recurentei-reclamante, precum și acordarea cheltuielilor de judecată.

În susținerea motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține că în mod greșit instanța de fond a reținut că nu există un refuz nejustificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, considerând că Ministerul Educației Naționale nu are în sfera de competență recunoașterea diplomelor de licență, deși în cadrul ministerului este constituită Direcția Generală de Învățământ Superior care are competența de a formula răspunsuri cu privire la legalitatea actelor de studii și a conținutului de formare, respectiv legalitatea formelor de învățământ, specializărilor și statutul facultăților și instituțiilor de învățământ superior (acreditate/autorizate să funcționeze provizoriu), în conformitate cu hotărârile de Guvern în vigoare.

Recurenta-reclamantă critică hotărârea primei instanțe sub aspectul faptului că nu a dat curs principiului de drept error communis facit jus, având în vedere faptul că și-a îndeplinit toate obligațiile contractuale asumate prin contractele de studii încheiate cu Universitatea "B.", respectiv plata taxelor de studii, susținerea și promovarea tuturor examenelor, inclusiv a celui de licență, fiind creată aparența de legalitate a formei de învățământ prin încheierea contractelor de școlarizare, încasarea taxelor, organizarea și desfășurarea examenelor, inclusiv examenul de licență, eliberarea diplomei de licență și a suplimentului de diplomă.

Mai susține recurenta-reclamantă că diploma de licență este valabilă, întrucât nicio autoritate administrativă sau instanță judecătorească nu s-a pronunțat în sensul revocării sau constatării nulității sale.

În susținerea motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă arată că diploma de licență este valabilă, nefiind revocată sau anulată, poartă antetul și ștampila ministerului și atestă obținerea titlului de licențiat în psihologie, astfel că atât Ministerul, cât și Universitatea trebuie să respecte dreptul la instruire prevăzut de art. 2 din Protocolul adițional nr. 1 la CEDO, precum și dreptul la educație prevăzut de Constituție.

Intimatul-pârât Ministerul Educației Naționale nu a formulat întâmpinare la cererea de recurs.

Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 14 decembrie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Părțile nu au înregistrat la dosarul cauzei puncte de vedere referitoare la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din data de 31 mai 2017, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și pe cale de consecință, a declarat recursul formulat de reclamanta A. ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, fixând termen pentru judecarea lui pe fond.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că este nefondat recursul declarat în cauză.

Cu titlu prealabil, se constată că, criticile formulate de către recurenta-reclamantă prin cererea de recurs ce face obiectul prezentului dosar, se circumscriu exclusiv dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanța de recurs urmând a le analiza din această perspectivă.

În cauză, instanța de contencios administrativ a fost sesizată cu cererea reclamantei A. de obligare a Ministerului Educației Naționale la recunoașterea efectelor diplomelor și suplimentelor de diplomă eliberate de Universitatea "B.".

Înalta Curte constată că, raportat la normele de drept material incidente, respectiv Legea nr. 1/2011, H.G. nr. 185/2013 și Ordinul MECTS nr. 2284/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în învățământul superior, în vigoare la momentul eliberării diplomei de licență a reclamantei, în mod legal instanța de fond a statuat că autoritatea publică pârâtă nu are atribuția de a emite acte prin care să recunoască diploma de licență eliberată de instituția de învățământ superior cu aprobarea Ministerului Educației și Cercetării Științifice (fost Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului), tipărită pe formularul tipizat emis de Minister.

Diploma de licență este un act administrativ producător de efecte juridice specifice și, câtă vreme nu a fost revocată de emitent sau anulată irevocabil prin hotărâre judecătorească, se prezumă că a fost eliberată în condiții de legalitate, deci produce efecte juridice sub aspectul drepturilor ce decurg din ea.

Diplomele de licență obținute în România sunt recunoscute de plin drept, fără a fi necesară îndeplinirea vreunei unei alte formalități.

Astfel, o diplomă de licență emisă de o instituție de învățământ superior, cum este cea deținută de reclamantă, produce efecte juridice fără a fi necesar vreun act de recunoaștere/validare a diplomei de către ministerul de resort, diploma de licență fiind un act administrativ care se bucură de prezumția de autenticitate, în sensul că actul emană în mod real de la cine se afirmă că emană, prezumția de veridicitate, în sensul că actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă, și prezumția de legalitate, în sensul că actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege.

Prin urmare, atât timp cât diploma de licență nu este desființată prin intermediul căilor prevăzute de lege, aceasta se bucură de cele trei prezumții menționate, inclusiv prezumția de legalitate, care presupune obligația celor cărora le este opus actul administrativ de a respecta și a pune în aplicare dispozițiile acestuia.

De altfel, în acest sens, practica secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație este constantă și consolidată, cu titlu de exemplu fiind deciziile nr. 17/2015, nr. 315/2015, nr. 686/2015, nr. 1898/2015, nr. 2306/2015, nr. 3528/2015, nr. 910/2016, nr. 1353/2016, nr. 426/2017.

De asemenea, în condițiile în care ar fi nesocotite drepturile ce decurg din diploma de licență, protejarea acestora se poate realiza la cererea părții vătămate, însă în cadrul unui demers judiciar promovat în contradictoriu cu instituția/autoritatea care îi nesocotește aceste drepturi, fără a fi nevoie de intervenția Ministerului Educației Naționale pentru recunoașterea diplomei de licență.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 248 din 3 februarie 2015 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 248 din 3 februarie 2015 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 noiembrie 2017.