ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 28.01.2016

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 154/2016

HOTĂRÂRE
28.01.2016
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 154/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale, obligarea acestuia la recunoașterea efectelor diplomei și suplimentului de diplomă eliberate de Universitatea B. București, în sensul de a i se permite înscrierea la examenul de titularizare în învățământ.

Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 108 din 29 februarie 2014, a respins excepția inadmisibilității și excepția lipsei calității procesuale pasive, invocate de pârât, ca nefondate.

Totodată, a admis cererea formulată de reclamantă, obligând pârâtul să să-i recunoască diploma de licență, în sensul că respectiva diplomă îi conferă reclamantei dreptul de a participa la examenul de titularizare în învățământ.

Prin aceeași sentință, a obligat pârâtul la plata sumei de 50 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Educației Naționale, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul a arătat că în mod greșit prima instanță a respins excepția inadmisibilității acțiunii, întrucât ministerul nu are atribuții în recunoașterea diplomei reclamantei, singura atribuție a acestuia fiind aceea de a recunoaște fără formalități diplomele emise în condițiile legii, așa încât refuzul instituției nu are caracter nejustificat.

Astfel, atribuțiile și competențele ministerului sunt reglementate de H.G. nr. 185/2013 și Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare.

Totodată, a invocat faptul că este neîntemeiată și obligarea ministerului la plata cheltuielilor de judecată, acesta nu se află în culpă procesuală întrucât procesul de învățământ nu s-a desfășurat/organizat de această instituție.

În concluzie, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii și pe fond respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 13 iulie 2015, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (6) din C. proc. civ.

Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Intimata-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu cu o cerere vizând refuzul nejustificat al Ministerul Educației Naționale de a-i recunoaște efectele diplomei și suplimentului de diplomă eliberate de Universitatea B. București, în sensul de a i se permite înscrierea la examenul de titularizare în învățământ.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității invocată de recurent, instanța de control judiciar apreciază că nu poate fi primită în raport cu obiectul acțiunii, acesta exprimându-și în mod clar poziția prin adresele și circularele emise, în sensul că absolvenților de cursuri universitare neacreditate, chiar dacă au obținut diploma de licență, nu li se permite participarea la examenul de titularizare în învățământ.

În ceea ce privește fondul raportului juridic dedus judecății, se reține că prima instanță a obligat pârâtul să-i recunoască reclamantei diploma de licență, în sensul că acest act îi conferă părții dreptul de a participa la examenul de titularizare în învățământ.

Concluzia la care a ajuns judecătorul fondului este corectă, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar.

În speță, se reține că reclamanta este absolventă a cursurilor Universității B. București, fiind licențiată în Muzică - Pedagogie muzicală, conform diplomei de licență din 24.08.2009.

De asemenea, reclamanta a absolvit cursurile Departamentului pentru pregătirea personalului didactic din cadrul aceleiași universități, eliberându-i-se certificatul de absolvire din 31.12.2009, și cursurile de master ale universității, specializarea Artă muzicală.

Totodată, prin Ordinul M.E.C.T.S. nr. 5.405 din 13.10.2010, reclamantei i-a fost eliberat certificatul de acordare a definitivării în învățământ din 19.07.2011.

Instanța de control judiciar reține că, deși reclamanta îndeplinește condițiile legale, i s-a refuzat dreptul de înscriere la examenul de titularizare în învățământ, reținându-se că facultatea urmată nu era acreditată, nefiind astfel respectate condițiile art. 97 alin. (3) din Ordinul M.E.C.T.S. nr. 6.239/2012 și art. 4 alin. (3) din Ordinul M.E.C.T.S. nr. 6.193/2012.

Or, în condițiile în care diploma de licență nu a fost revocată sau anulată, aceasta produce efectele juridice prevăzute de normele legale, astfel că reclamanta beneficiază de toate atribuțiile conferite de aceste acte de studii, cu atât mai mult cu cât diplomele și studiile au fost recunoscute de către pârât, implicit prin faptul că i s-a permis să se angajeze în sistemul de învățământ.

Fiind un act administrativ prin care titularului ei i se atribuie un statut personal, diploma de licență se bucură de prezumția de legalitate, veridicitate și autenticitate, fiind prezumată a fi valabilă atât timp cât instanța judecătorească nu a dispus anularea ei.

Finalizarea cursurilor universitare organizate de Universitatea B. în cadrul formei de învățământ la distanță, prin susținerea examenului de licență și obținerea în urma acestuia a unei diplome, presupune în fapt recunoașterea de către minister a formei de învățământ urmate.

Refuzul recurentului-pârât de a i se permite intimatei-reclamante înscrierea la examenul de titularizare în învățământ nu anulează efectele diplomelor și a celorlalte acte de studii.

Prin urmare, instanța de control judiciar constată că judecătorul fondului a apreciat în mod corect că refuzul recurentului de a recunoaște efectele diplomei de licență, care conferă reclamantei dreptul de a participa la examenul de titularizare în învățământ, se circumscrie unui refuz nejustificat de soluționare a unei cereri, în sensul art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004.

În fine, în privința cheltuielilor de judecată, se constată că în mod corect prima instanță a făcut aplicarea art. 451 din C. proc. civ., față de împrejurarea că recurentul-pârât se află în culpă procesuală.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod.

Respinge recursul declarat de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice (succesor al Ministerului Educației Naționale) împotriva Sentinței nr. 108 din 29 aprilie 2014 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2016.

Procesat de ED

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-11-15
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3575/2017
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin acțiunea înregistrată la data de 9 septembrie 2014 pe rolul Curții de Apel București,
ÎCCJ 2016-10-25
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2789/2016
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios adm
ÎCCJ 2016-02-02
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 195/2016
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios ad
ÎCCJ 2013-01-29
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4649/2014
ând efecte juridice, reclamanta a arătat că îi este refuzată înscrierea la concursurile de titularizare. Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 889 din 5 martie 2013, Curtea Apel București a respins acțiunea formulată de reclamanta A
ÎCCJ 2016-11-22
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3296/2016
Decizia nr. 3296/2016 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a V
Sursă