ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4649/2014

Decizia nr. 4649/2014

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul cererii deduse judecății

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 13 decembrie 2012 și precizată în ședința publică din data de 29 ianuarie 2013, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M.E.C.T.S., obligarea la recunoașterea efectelor diplomei și suplimentului de diplomă eliberate de Universitatea B., și să i se permită reclamantei participarea la examenul de titularizare, în sensul de a nu-i mai fi îngrădit dreptul de a participa la acest examen.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că a urmat și absolvit studii universitare în cadrul Universității B. - Facultatea de Muzică București, specializarea Pedagogie muzicală, autorizată sau acreditată 4 ani, la zi, număr de credite 240, conform legislației din anul înscrierii. A susținut și promovat examenul de licență, sesiunea iulie 2003, pârâta Universitatea B. eliberându-i diploma de licență din 16 februarie 2004.

Ulterior absolvirii facultății, a arătat că a urmat cursurile Departamentului pentru pregătirea personalului didactic al Universității Naționale de Muzică din București, fiindu-i eliberat certificatul de absolvire din 26 septembrie 2006 de către Ministerul Educației și Cercetării.

A învederat că i-au fost eliberate și certificatele de acordare a definitivării în învățământ gradul I și II conform Ordinului Ministerului Educației și Cercetării nr. 5361 din 01 decembrie 2005, acestea acordându-i toate drepturile legale.

Deși documentele anterior menționate atestă studiile și pregătirea sa profesională, producând efecte juridice, reclamanta a arătat că îi este refuzată înscrierea la concursurile de titularizare.

Hotărârea instanței de fond

Prin sentința nr. 889 din 5 martie 2013, Curtea Apel București a respins acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul M.E.C.T.S. ca inadmisibilă.

Pentru a hotărî astfel, referitor la cererea de obligarea a pârâtului să recunoască efectele diplomei de licență, Curtea a constatat că nu există nici o dispoziție legală care să reglementeze obligația pârâtului de a emite un act prin care să recunoască, în mod formal, o diplomă de licență.

În opinia instanței, în fapt se tinde la crearea unei proceduri de confirmare a diplomelor de licență, în lipsa unor dispoziții legale în acest sens, fapt inadmisibil din perspectiva dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 554/2004

S-a reținut că, în speță, nu se contestă un act determinat și nici refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri privitoare la un drept, ci se solicită, în esență, ca o autoritate să își exprime în mod formal punctul de vedere cu privire la un act emis de o universitate particulară.

Pe de altă parte, în ceea ce privește obligarea pârâtului să permită reclamantei participarea la examenul de titularizare, s-a reținut că, în speță, nu s-a făcut dovada că reclamanta și-a manifestat intenția de a participa la examenul de titularizare și nici că participarea sa a fost respinsă, cererea fiind, în aceste condiții, inadmisibilă.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termenul legal, reclamanta A., solicitând modificarea acesteia, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 și ale art. 304

1

C. proc. civ.

Recurenta a susținut, mai întâi, că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, considerând în mod greșit faptul că pârâtul nu are în sfera de competență recunoașterea diplomelor de licență.

A mai arătat că prima instanță, în chiar motivarea sentinței, admite faptul că diploma emisă de o instituție de învățământ superior produce efecte juridice fără a fi necesar vreun act de recunoaștere/validare a diplomei de licență eliberate de M.E.C.T.S. și că în soluționarea litigiului dedus judecății nu are relevanță verificarea aspectului dacă instituția de învățământ superior care a emis diploma de licență era sau nu acreditată.

În fine, recurenta a invocat principiul „error comunis facit jus”, având în vedere faptul că și-a îndeplinit toate obligațiile contractuale asumate prin contractele de studii încheiate cu Universitatea B., existând aparența de legalitate a formei de învățământ, că nu se poate imputa recurentei lipsa de diligență a autorităților abilitate în verificarea formelor de învățământ neautorizate provizoriu/neacreditate, iar diploma sa de licență este perfect valabilă.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând actele și lucrările dosarului, în raport de susținerile recurenților și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat, pentru următoarele considerente:

În speță, instanța de contencios administrativ a fost sesizată cu cererea reclamantei privind obligarea autorității pârâte, M.E.N. (fost M.E.C.T.S.), la recunoașterea diplomei de licență obținută de reclamantă în urma susținerii examenului de licență - sesiunea iulie 2003.

Nu se poate reține incidența motivelor de recurs prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ., anume „

când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii”, respectiv „

când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia”, raportat la raționamentul urmat de judecătorul fondului și argumentele expuse de acesta în motivarea hotărârii sale.

Nici susținerile recurentei privind faptul că hotărârea atacată ar fi lipsită de temei legal sau ar fi dată cu aplicarea greșită a legii nu sunt fondate.

Înalta Curte constată că, raportat la normele care reglementează atribuțiile ministerului pârât, respectiv Legea nr. 1/2011 și H.G. nr. 536/2011, dar și reglementările legale relevante pentru speță - Ordinul M.E.C.T.S. nr. 2284/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în învățământul superior și Legea învățământului, în vigoare la momentul eliberării diplomei de licență a reclamantei, nu se poate reține că autoritatea publică pârâtă are vreo atribuție de a emite acte prin care să recunoască diploma de licență și suplimentul la diplomă, acte deja eliberate de instituțiile de învățământ superior cu aprobarea intimatului-pârât M.E.C.T.S., fiind tipărite pe formularele tipizate emise de acesta.

Diploma de licență este un document oficial și câtă vreme nu a fost revocată de emitent sau anulată irevocabil prin hotărâre judecătorească, se prezumă că a fost eliberată în condiții de legalitate, deci produce efecte juridice sub aspectul drepturilor ce decurg din ea.

Înalta Curte mai reține că diplomele de licență obținute în România sunt recunoscute de plin drept, fără a fi necesară îndeplinirea vreunei unei alte formalități.

Astfel, o diplomă de licență emisă de o instituție de învățământ superior, cum este cea a reclamantei, produce efecte juridice fără a fi necesar vreun act de recunoaștere/validare a diplomei de către ministerul de resort, diploma de licență fiind un act administrativ care se bucură de prezumția de autenticitate, în sensul că actul emană în mod real de la cine se afirmă că emană, prezumția de veridicitate, în sensul că actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă, și prezumția de legalitate, în sensul că actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege, fiind el însuși titlu executoriu în baza căruia se inițiază procedura executării silite cu obligația corelativă a adresanților de a respecta și pune în aplicare dispozițiile acestuia.

Prin urmare, atât timp cât diploma de licență nu este desființată prin intermediul căilor prevăzute de lege, aceasta se bucură de cele trei prezumții sus-menționate, inclusiv prezumția de legalitate, care presupune obligația celor cărora le este opus actul administrativ de a respecta și pune în aplicare dispozițiile acestuia.

În condițiile în care ar fi nesocotite drepturile ce decurg din diploma de licență, protejarea acestora se poate realiza la cererea părții vătămate, însă în cadrul altui demers judiciar promovat în contradictoriu cu instituția/autoritatea care îi nesocotește aceste drepturi.

Pentru considerentele care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, în baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 889 din 05 martie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 decembrie 2014.