ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5072/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5072/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

de fond

Prin acțiunea înregistrată sub nr.

78972/2010, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, reclamanta S.I.F. a solicitat, în contradictoriu cu

pârâtul Ministerul Educației Cercetării Tineretului și Sportului anularea

adresei din 16 mai 2010 prin care i s-a comunicat faptul că, în conformitate cu

art. 68 din Legea învățământului nr. 84/1995, republicată, nu are dreptul să

susțină examenele de acordare a definitivării în învățământ și a gradului

didactic II în sesiunea august 2010.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că, adresa a cărei anulare o solicită a fost

completată cu înștiințarea din 23 august 2010, prin care precizează că toți

candidații cu studii de lungă/scurtă durată, care au finalizat ciclul I de

studii universitare de licență la specializările care nu se regăsesc în

hotărârile de guvern privind autorizarea de funcționare provizorie sau

acreditarea specializărilor din cadrul universităților de stat și particulare,

nu au dreptul să susțină examenele de acordare a definitivării în învățământ și

a gradului didactic II în sesiunea august 2010, conform notei Ministerului

Educației Cercetării Tineretului și Sportului menționată anterior.

A apreciat reclamanta

că, atât nota Ministerului Educației Cercetării Tineretului și Sportului, cât

și înștiințarea Universității Naționale de Muzica din București, Departamentul

pentru pregătirea personalului didactic, sunt nelegale pentru următoarele

motive:

- a fost acceptată și

a participat la cursurile de pregătire ale Universității Naționale de Muzică

din București în perioada 21 iunie 2010 - 25 iulie 2010.

- a absolvit

cursurile Universității S.H., forma de învățământ I.D. în intervalul 2004 -

2008.

- în intervalul în

care a absolvit cursurile Universității S.H., forma de învățământ I.D., în acel

moment forma de învățământ I.D. era autorizată provizoriu prin H.G., fapt care

nu o include în categoria absolvenților despre care face vorbire înștiințarea

contestată;

- nu face parte din

" lista profesorilor care nu pot susține examenul de definitivat";

- înștiințarea face

referire la dispozițiile art. 19 din Ordinul nr. 5720/2009 privind aprobarea

metodologiei în domeniul formării continue a personalului didactic din

învățământul preuniversitar, care nu se referă la autorizarea formei de

învățământ I.D. a Universității S.H., pe care a absolvit-o în anul 2008, când

respectiva forma de învățământ era autorizată provizoriu.

Apreciind că refuzul

Ministerului Educației Cercetării Tineretului și Sportului de a o înscrie la

susținerea examenului de definitivat este nejustificat, reclamanta a solicitat

admiterea contestației și obligarea pârâtei să îi permită susținerea examenului

de definitivat în sesiune specială sau, în caz contrar, obligarea pârâtei să

plătească daune cominatorii de 1.000 lei pe zi, până când va putea susține

examenul de definitivat.

Prin cererea

înregistrată sub nr. 8110/2/2010, pe rolul aceleiași instanțe reclamanta a

formulat o cerere identică, cauzele fiind conexate prin încheierea din data de

08 martie 2011.

Ulterior reclamanta a

formulat și cerere completatoare a cererilor inițiale, solicitând în

contradictoriu cu pârâta Universitatea Națională de Muzică București, obligarea

acesteia să îi permită accesul la examenul de definitivat.

Pârâtul Ministerul

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a formulat întâmpinare, prin

care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, cu privire la petitul 2 al

cererii de chemare în judecată.

A susținut acest

pârât că atribuțiile și competențele M.E.C.T.S. sunt reglementate în H.G. nr.

81/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, Cercetării,

Tineretului și Sportului, cu modificările și completările ulterioare, în art.

141 din Legea învățământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările și

completările ulterioare, în vigoare la data formulării cererii de chemare în

judecată, precum și în Ordinul nr. 5720/2009 privind aprobarea Metodologiei

formării continue a personalului didactic din învățământul preuniversitar și că

în niciunul din aceste acte normative nu este reglementată o asemenea

competență/atribuție a M.E.C.T.S. de a "permite susținerea examenului de

definitivat în sesiune specială" pentru motivele invocate de reclamantă.

Astfel, pârâtul a

apreciat că această solicitare este inadmisibilă raportat la prevederile art.

34 alin. (4) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu

modificările și completările ulterioare, în vigoare la data formulării cererii

de chemare în judecată.

Referitor la

solicitarea de daune cominatorii de 1.000 lei pe zi, până când va putea susține

examenul de definitivat, a învederat că și această pretenție nu este de

competența M.E.C.T.S., întrucât nu această instituție organizează examenul de

definitivat, iar conform principiului "accesoriul urmează

principalul", solicită respingerea acestei solicitări ca neîntemeiată.

Pe fondul cauzei

pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a solicitat

respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Pârâta Universitatea

Naționala de Muzica București a formulat întâmpinare, prin care a invocat

excepția inadmisibilității cererii pentru lipsa plângerii prealabile,

reglementată de art. 7 din Legea nr. 554/2004, excepția lipsei de obiect a

cererii, excepția tardivității cererii de chemare în judecata în raport cu

prevederile art. 11 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr.

554/2004 cu modificările ulterioare și excepția lipsei calității procesuale

pasive a universității pentru că, din cerere, nu rezultă că această pârâtă ar

avea vreo obligație față de petentă.

Pe fond a solicitat

respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Ulterior comunicării

cererii completatoare formulată de către reclamantă, pârâta Universitatea

Națională de Muzică București a completat întâmpinarea inițială prin care a

invocat aceleași excepții.

Prin Sentința nr.

5735 din 10 octombrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a admis excepțiile inadmisibilității

cererilor conexate privind anularea adresei din 16 mai 2010 emisă de pârâtul

Ministerul Educației Cercetării, Tineretului și Sportului precum și

înștiințarea din 23 august 2010 emisă de pârâta Universitatea Națională de Muzică

din București și a respins aceste cereri.

A respins ca

neîntemeiate excepțiile lipsei de obiect, procedurii prealabile, a tardivității

și a lipsei calității procesuale pasive a pârâților.

Totodată instanța de

fond a respins cererile conexate formulate de reclamanta S.I.F., în

contradictoriu cu pârâta Universitatea Națională de Muzică din București,

privind obligarea U.N.M. București de a-i permite reclamantei susținerea

examenului de definitivat, precum și cererile privind daunele, ca neîntemeiate.

Pentru a hotărî

astfel, Curtea a reținut următoarele considerente:

Prin adresa din 16

mai 2010, transmisă reclamantei prin fax la data de 6 august 2010, Ministerul

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului i-a comunicat acesteia faptul

că, în conformitate cu art. 68 din Legea învățământului nr. 84/1995,

republicată, nu are dreptul să susțină examenele de acordare a definitivării în

învățământ și a gradului didactic II în sesiunea august 2010.

Aceasta adresă a fost

completată prin înștiințarea din 23 august 2010 emisă de către pârâta

Universitatea Națională de Muzică din București, care a precizat că toți

candidații cu studii de lungă/scurtă durată, care au finalizat ciclul I de

studii universitare de licența la specializările care nu se regăsesc în hotărârile

de guvern privind autorizarea de funcționare provizorie sau acreditarea

specializărilor din cadrul universităților de stat și particulare, nu au

dreptul să susțină examenele de acordare a definitivării în învățământ și a

gradului didactic II în sesiunea august 2010, conform notei Ministerului

Educației Cercetării Tineretului și Sportului menționată anterior.

Reclamanta a

considerat ca, atât nota Ministerului Educației Cercetării Tineretului și

Sportului, cât și înștiințarea Universității Naționale de Muzica din București,

Departamentul pentru pregătirea personalului didactic, sunt nelegale.

Asupra excepției

inadmisibilității capetelor de cerere conexate privind anularea adresei din 16

mai 2010 emisă de pârâtul M.E.C.T.S., precum și înștiințarea din 23 august 2010

emisă de pârâta U.N.M. București, Curtea a statuat că această excepție este

întemeiată, ținând cont de faptul că interpretarea unui text de lege prin care

autoritatea publică dă curs unei solicitări de comunicare a modului de

interpretare a unor dispoziții legale nu constituie un act administrativ ci o

corespondentă administrativă, care nu dă naștere, nu modifică și nu stinge

raporturi juridice între petiționar și instituțiile publice emitente, astfel

încât nu pot fi asimilate unor acte administrative aceste acte atacate de către

reclamantă.

Asupra excepțiilor

lipsei de obiect, a procedurii prealabile, a tardivității și a lipsei calității

procesuale pasive a pârâților, Curtea a reținut că sunt neîntemeiate.

Instanța a constatat

că reclamanta a solicitat pârâtei Universitatea Națională de Muzică din

București accesul la susținerea examenului de definitivat la specializarea

"muzică-pedagogie muzicală", conform cursurilor universitare urmate

la Facultatea de Muzică din București din cadrul Universității S.H., forma de

învățământ I.D. în intervalul 2004 - 2008, această instituție analizând

documentele atașate de către reclamantă în dovedirea cererii și constatând că

reclamanta nu are dreptul să susțină examenele de acordare a definitivării în

învățământ și a gradului didactic II în sesiunea august 2010.

Cu privire la

excepția lipsei de obiect, Curtea a apreciat că este neîntemeiată, întrucât

reclamanta a solicitat cenzurarea refuzului din perspectiva disp. art. 2 lit.

n) din Legea nr. 554/2004, respectiv obligarea pârâtei în cauză să îi permită

susținerea examenului de definitivat în temeiul actelor de studii depuse la

dosarul atașat cererii formulată de către reclamantă în acest scop.

Excepția lipsei

procedurii prealabile a fost respinsă, având în vedere faptul că obiectul

cererii reclamantei este constatarea caracterului nejustificat al refuzului

pârâtei Universitatea Națională de Muzică din București de a permite

reclamantei să susțină examenul de definitivat în sesiunea august 2010, astfel

încât devin incidente disp. art. 2 alin. (2) și art. 7 alin. (5) din Legea nr.

554/2004, potrivit cărora (...) în cazurile prevăzute la art. 2 alin. (2) -

refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un

interes legitim- și la art. 4 nu este obligatorie plângerea prealabilă".

Excepția tardivității

a fost, de asemenea considerată ca neîntemeiată, dat fiind că pârâta

Universitatea Națională de Muzică din București nu a făcut dovada datei la care

a comunicat reclamantei lista în cadrul căreia a fost menționată și aceasta ca

neavând dreptul de a susține examenul de definitivat.

Și excepția lipsei

calității procesuale a fost respinsă, pe motiv că există identitate între

persoana pârâtelor și persoana care organizează examenul de definitivat, care a

manifestat în raport cu reclamanta refuzul de a participa la desfășurarea

acestui examen pentru motivele anterior expuse.

Asupra fondului

cauzei, Curtea a constatat că susținerile reclamantei sunt neîntemeiate,

aceasta dând o interpretare necorespunzătoare dispozițiilor legale invocate în

solicitarea adresată de a i se permite susținerea examenului de definitivat.

Astfel prin H.G. nr.

749/2009 cu modificările ulterioare a fost aprobat Nomenclatorul domeniilor, a

structurilor instituțiilor de învățământ superior și a

specializărilor/programelor de studii universitare de licență acreditate sau

autorizate să funcționeze provizoriu organizate de acestea, stabilind în art. 7

c): "(1) Instituțiile de învățământ superior acreditate prin lege pot

organiza numai în locațiile evaluate favorabil de Agenția Română de Asigurare a

Calității în Învățământul Superior și confirmate prin hotărâri ale Guvernului,

după caz, admiterea în învățământul superior, procesul de învățământ, examene

de finalizare a studiilor, pot emite și elibera diplome de licență și alte

documente școlare, numai la specializările/programele de studii universitare de

licență autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate, separat pentru

fiecare formă de învățământ (zi, frecvență redusă, învățământ la distanță),

aprobate prin hotărâri ale Guvernului, cu precizarea locației.

(2) Nerespectarea

prevederilor alin. (1) conduce la nerecunoașterea de către Ministerul

Educației, Cercetării și Inovării a studiilor și actelor de studii emise de

aceste instituții. "

Actele de studii pot

fi eliberate doar pentru acei absolvenți care au promovat examenele de licența

și care au urmat o specializare la o forma de învățământ acreditată sau

autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare la momentul

înscrierii în anul I de facultate (în cazul reclamantei anul 2004). Prin urmare

se constată că pârâta nu are dreptul să permită susținerea examenului de

definitivat pentru absolvenții unor programe de studii și forme de învățământ

neautorizate/neacreditate, chiar în situația în care examenul de finalizare a

studiilor-licență ar fi fost susținut în cadrul unei facultăți autorizată să

funcționeze la zi.

Pe de altă parte,

prin art. 3 din Legea nr. 443/2002 privind înființarea Universității

"S.H." din București se statuează: "După intrarea în vigoare a

prezentei legi în structura Universității "S.H." din București vor

intra și facultățile, colegiile și specializările, altele decât cele menționate

la art. 2, acreditate sau autorizate provizoriu prin hotărâre a Guvernului,

conform legii."

Prin urmare chiar în

legea de înființare a acestei instituții de învățământ superior se menționează

faptul ca în structura Universității "S.H." din București vor intra

și facultățile, colegiile și specializările, acreditate sau autorizate

provizoriu prin hotărâre a Guvernului, conform legii.

De asemenea, Curtea a

mai constatat că Legea nr. 84/1995, la art. 103, alin. (2) prevede faptul că

"Instituțiile și unitățile de învățământ particular acreditate fac parte

din sistemul național de învățământ și educație și se supun dispozițiilor

prezentei legi."

Or, modalitatea de

acreditare și autorizare a instituțiilor învățământ superior a fost

reglementata prin Legea nr. 88/1993 și ulterior prin O.U.G. nr. 75/2005, cu

modificările și completările ulterioare.

Conform acestor acte

normative formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță trebuie să

parcurgă procedura de evaluare academică. Legiuitorul, la art. 60 din Legea nr.

84/1995 a prevăzut într-adevăr o condiție, aceea că aceste forme de învățământ

se pot organiza doar de către acele facultăți care au prevăzută și forma de

învățământ "zi".

Astfel că, a reținut

instanța, nu trebuie confundată vocația pe care o au universitățile de a

organiza în cadrul facultăților forme de învățământ la distanță (ID) cu

specializările autorizate sau acreditate cu dreptul de a organiza școlarizarea

la forma de învățământ ID. Dreptul de a putea organiza școlarizarea incumbă

obligația parcurgerii procedurii de autorizare/acreditare pentru aceste programe.

Legiuitorul a statuat

în sensul că formele FR și ID se organizează doar de acele facultăți care au

cursuri la zi, respectiv că nu pot fi organizate cursuri la ID și FR dacă

universitatea respectiva nu are organizate și cursuri la zi la disciplina respectivă.

Or, aceste prevederi

legale nu exonerează instituția de învățământ superior de obligația de a se

supune, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 75/2005 și H.G. nr. 1418/2006

procedurii de evaluare în vederea autorizării/acreditării acestor forme de

învățământ. Ulterior procedurii descrise mai sus specializările care sunt

autorizate/acreditate se supun aprobării prin hotărâre de Guvern.

În baza dispozițiilor

legale menționate, Curtea a apreciat că, în cazul Universității

"S.H." din București, specializările/programele de studii de la forma

de învățământ la distanță au fost organizate și desfășurate în cazul

reclamantei fără a se face dovada că au fost respectate prevederile legale,

respectiv a dispozițiilor Legii nr. 88/1993, a O.U.G. nr. 75/2005, în special

faptul parcurgerii procedurii prevăzută de către legiuitor în vederea

desfășurării procesului de învățământ, răspunsurile la interogatoriu nefiind

apreciate ca relevante sub acest aspect.

În plus, Curtea a

reținut că Universitatea "S.H." din București avea dreptul să

organizeze admitere doar la specializările/programele acreditate, autorizate să

funcționeze provizoriu aprobate prin hotărâre de guvern, începând cu anul I de

studiu și că este responsabilitatea fiecărei instituții de învățământ superior

de a organiza procesul de învățământ în limitele legii, iar lipsa de răspundere

și acțiunea în afara cadrului legal nu poate fi imputată altor subiecte de

drept.

exercitată

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs reclamanta S.I.F., criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie, invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C.

proc. civ.

În argumentarea

motivului de recurs de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.,

recurenta-reclamantă susține că este greșită soluția instanței de fond

referitoare la admiterea excepției inadmisibilității cererilor conexate privind

anularea adresei din 16 mai 2010 emisă de Ministerul Educației, Cercetării,

Tineretului și Sportului și înștiințării din 23 august 2010 emisă de

Universitatea Națională de Muzică, cu consecința respingerii acestora întrucât

cele două înscrisuri menționate trebuiau calificate ca fiind acte

administrative cu caracter individual, producând efecte juridice în sensul că

interzic susținerea examenului de definitivat în învățământ și acordarea

gradului didactic.

În argumentarea

motivului de recurs de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

recurenta-reclamantă susține că instanța de fond a pronunțat o hotărâre lipsită

de temei legal și dată cu aplicarea greșită a legii.

Se menționează, în

esență, că în mod greșit s-a reținut că refuzul autorităților pârâte este unul

justificat întrucât este absolventă a Universității S.H. - Facultatea de

Muzică, fiindu-i emisă diploma de licență, astfel că interzicerea ulterioară a

dreptului de a susține examenul de definitivat în învățământ reprezintă un

exces de putere al acestor autorități.

Universitatea

Națională de Muzică București a formulat întâmpinare prin care a solicitat

respingerea recursului ca nefondat, susținând legalitatea și temeinicia

sentinței recurate.

Combătând criticile

recurentei-reclamante, susține că actele atacate nu sunt acte administrative,

iar în situația în care recurenta nu are studii universitare de licență nu

poate participa la examenele de acordare a definitivării în învățământ și a

gradului didactic II.

de recurs

Înalta Curte,

analizând recursul în raport de motivele de recurs formulate, de înscrisurile

care există la dosar, de susținerile părților, de dispozițiile legale

incidente, apreciază că acesta este fondat pentru considerentele ce urmează a

fi expuse.

Prin nota din 16

august 2010, emisă de intimatul-pârât Ministerul Educației, Cercetării,

Tineretului și Sportului, cu referire generică la susținerea examenului de

definitivare în învățământ în contextul prezentării succinte a situației de

fapt și de drept privitoare la modalitatea de obținere a definitivării în

sistemul de învățământ preuniversitar de către personalul didactic de predare,

sunt propuse anumite măsuri, raportat la situațiile juridice diferite ale

candidaților cu studii universitare de lungă/scurtă durată sau care au

finalizat ciclul I de studii universitare de licență la specializările care nu

se regăsesc în hotărârile de Guvern privind autorizarea de funcționare

provizorie sau acreditarea specializărilor din învățământul superior de stat și

particular.

În temeiul acestei

note, Universitatea Națională de Muzică din București a răspuns solicitării

reclamantei înregistrată sub nr. 3080/2010, în sensul că nu are dreptul să

susțină examenele de acordare a definitivării și a gradului didactic II în

sesiunea august 2010.

Instanța de fond a

respins cererea privind anularea acestor acte, reținând că este întemeiată

excepția inadmisibilității acțiunii întrucât cele două acte menționate nu pot

fi calificate ca fiind acte administrative în sensul art. 2 alin. (1) lit. c.)

din Legea nr. 554/2004.

Instanța de control

judiciar reține că recurenta-reclamantă și-a structurat cererea de chemare în

judecată în sensul că a solicitat anularea notei din 16 august 2010 emisă de

Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, cât și a

Înștiințării nr. 3080 din 23 august 2010 a Universității Naționale de Muzică

București și constatarea refuzului nejustificat în ceea ce privește dreptul de

a susține examenul de acordare a definitivării în învățământ și a gradului

didactic II în sesiunea august 2010, obligarea pârâtei să-i permită susținerea

acestui examen, precum și obligarea la plata daunelor cominatorii de 1.000

lei/zi întârziere, până la îndeplinirea obligației.

În temeiul art. 84 C.

proc. civ., instanța poate califica obiectul cererii fără a se raporta exclusiv

la sensul literal al termenilor folosiți, ci luând în considerare scopul real

urmărit de parte.

Înalta Curte, în

raport de conținutul cererii de chemare în judecată și de dispozițiile legale

menționate, apreciază că aceste capete de cerere nu au o identitate distinctă

în cadrul raportului juridic dedus judecății, ci vizează refuzul nejustificat

al recunoașterii dreptului părții de a participa la examenul de definitivare în

învățământ.

Chiar dacă nota

menționată constituie o corespondență prin care autoritatea emitentă a exprimat

un punct de vedere, o interpretare a textelor de lege incidente cu privire la

condițiile de studii pe care trebuie să le îndeplinească cadrele didactice ce

participă la examenul de definitivat, comunicată tuturor instituțiilor

abilitate a organiza acest examen, care nu produce prin ea însăși efecte

directe asupra situației juridice a recurentei-reclamante, însă refuzul

autorității de a-i permite acesteia participarea la susținerea examenului de

definitivare în învățământ a avut la bază tocmai această notă.

Mai mult,

recurenta-reclamantă a fost înscrisă pe lista profesorilor care nu pot susține

examenul de definitivat, fiindu-i respinsă și cererea în acest sens, tot urmare

a notei din 16 august 2010.

Prin urmare, refuzul

exprimat de Universitatea Națională de Muzică din București, în sensul că

recurenta-reclamantă nu are dreptul să susțină examenul de acordare a

definitivării în învățământ și a gradului didactic II în sesiunea august 2010,

materializat în răspunsul (înștiințarea) remis/ă către recurenta-reclamantă

urmare a cererii acesteia din 23 august 2010, care are ca temei tocmai Nota nr.

1133/DGJC/2010 menționată, așa cum rezultă din cuprinsul acestuia, întrunește

caracteristicile unui act administrativ asimilat în sensul art. 2 alin. (2) din

Legea nr. 554/2004, producând efecte juridice în ceea ce privește situația profesională

a recurentei-reclamante.

În consecință, în mod

eronat instanța de fond a admis excepția inadmisibilității acțiunii reclamantei

care viza anularea acestei înștiințări care exprimă tocmai refuzul autorității

pârâte cu privire la dreptul pretins și care a fost supus cenzurii instanței de

contencios administrativ.

Prin urmare, față de

considerentele expuse, Înalta Curte, pentru a se asigura o judecată unitară a

cauzei, în raport de dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004,

art. 312 alin. (1) teza I, alin. (3) C. proc. civ., va admite recursul, va casa

sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

În raport de

dispozițiile art. 315 alin. (1) și (3) C. proc. civ., cu ocazia rejudecării,

instanța de fond va analiza și celelalte critici ca apărări, urmând a avea în

vedere și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - în cauze

asemănătoare, exemplu Deciziile nr. 416/2012, nr. 1297/2012.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de S.I.F. împotriva Sentinței nr. 5735 din 10 octombrie 2011 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 noiembrie 2012.

Procesat

de GGC - NN