ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5072/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția instanței de fond Prin acțiunea înregistrată sub nr. 78972/2010, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.I.F.

a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Cercetării Tineretului și Sportului anularea adresei din 16 mai 2010 prin care i s-a comunicat faptul că, în conformitate cu art. 68 din Legea învățământului nr. 84/1995, republicată, nu are dreptul să susțină examenele de acordare a definitivării în învățământ și a gradului didactic II în sesiunea august 2010. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, adresa a cărei anulare o solicită a fost completată cu înștiințarea din 23 august 2010, prin care precizează că toți candidații cu studii de lungă/scurtă durată, care au finalizat ciclul I de studii universitare de licență la specializările care nu se regăsesc în hotărârile de guvern privind autorizarea de funcționare provizorie sau acreditarea specializărilor din cadrul universităților de stat și particulare, nu au dreptul să susțină examenele de acordare a definitivării în învățământ și a gradului didactic II în sesiunea august 2010, conform notei Ministerului Educației Cercetării Tineretului și Sportului menționată anterior.

A apreciat reclamanta că, atât nota Ministerului Educației Cercetării Tineretului și Sportului, cât și înștiințarea Universității Naționale de Muzica din București, Departamentul pentru pregătirea personalului didactic, sunt nelegale pentru următoarele motive: - a fost acceptată și a participat la cursurile de pregătire ale Universității Naționale de Muzică din București în perioada 21 iunie 2010 - 25 iulie 2010. - a absolvit cursurile Universității S.H., forma de învățământ I.D. în intervalul 2004 - 2008. - în intervalul în care a absolvit cursurile Universității S.H., forma de învățământ I.D., în acel moment forma de învățământ I.D.

era autorizată provizoriu prin H.G., fapt care nu o include în categoria absolvenților despre care face vorbire înștiințarea contestată; - nu face parte din " lista profesorilor care nu pot susține examenul de definitivat"; - înștiințarea face referire la dispozițiile art. 19 din Ordinul nr. 5720/2009 privind aprobarea metodologiei în domeniul formării continue a personalului didactic din învățământul preuniversitar, care nu se referă la autorizarea formei de învățământ I.D. a Universității S.H., pe care a absolvit-o în anul 2008, când respectiva forma de învățământ era autorizată provizoriu.

Apreciind că refuzul Ministerului Educației Cercetării Tineretului și Sportului de a o înscrie la susținerea examenului de definitivat este nejustificat, reclamanta a solicitat admiterea contestației și obligarea pârâtei să îi permită susținerea examenului de definitivat în sesiune specială sau, în caz contrar, obligarea pârâtei să plătească daune cominatorii de 1.000 lei pe zi, până când va putea susține examenul de definitivat. Prin cererea înregistrată sub nr. 8110/2/2010, pe rolul aceleiași instanțe reclamanta a formulat o cerere identică, cauzele fiind conexate prin încheierea din data de 08 martie 2011. Ulterior reclamanta a formulat și cerere completatoare a cererilor inițiale, solicitând în contradictoriu cu pârâta Universitatea Națională de Muzică București, obligarea acesteia să îi permită accesul la examenul de definitivat.

Pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, cu privire la petitul 2 al cererii de chemare în judecată. A susținut acest pârât că atribuțiile și competențele M.E.C.T.S. sunt reglementate în H.G. nr. 81/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, cu modificările și completările ulterioare, în art. 141 din Legea învățământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată, precum și în Ordinul nr. 5720/2009 privind aprobarea Metodologiei formării continue a personalului didactic din învățământul preuniversitar și că în niciunul din aceste acte normative nu este reglementată o asemenea competență/atribuție a M.E.C.T.S.

de a "permite susținerea examenului de definitivat în sesiune specială" pentru motivele invocate de reclamantă. Astfel, pârâtul a apreciat că această solicitare este inadmisibilă raportat la prevederile art. 34 alin. (4) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare, în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată. Referitor la solicitarea de daune cominatorii de 1.000 lei pe zi, până când va putea susține examenul de definitivat, a învederat că și această pretenție nu este de competența M.E.C.T.S., întrucât nu această instituție organizează examenul de definitivat, iar conform principiului "accesoriul urmează principalul", solicită respingerea acestei solicitări ca neîntemeiată.

Pe fondul cauzei pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Pârâta Universitatea Naționala de Muzica București a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii pentru lipsa plângerii prealabile, reglementată de art. 7 din Legea nr. 554/2004, excepția lipsei de obiect a cererii, excepția tardivității cererii de chemare în judecata în raport cu prevederile art. 11 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 cu modificările ulterioare și excepția lipsei calității procesuale pasive a universității pentru că, din cerere, nu rezultă că această pârâtă ar avea vreo obligație față de petentă.

Pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Ulterior comunicării cererii completatoare formulată de către reclamantă, pârâta Universitatea Națională de Muzică București a completat întâmpinarea inițială prin care a invocat aceleași excepții. Prin Sentința nr. 5735 din 10 octombrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepțiile inadmisibilității cererilor conexate privind anularea adresei din 16 mai 2010 emisă de pârâtul Ministerul Educației Cercetării, Tineretului și Sportului precum și înștiințarea din 23 august 2010 emisă de pârâta Universitatea Națională de Muzică din București și a respins aceste cereri. A respins ca neîntemeiate excepțiile lipsei de obiect, procedurii prealabile, a tardivității și a lipsei calității procesuale pasive a pârâților.

Totodată instanța de fond a respins cererile conexate formulate de reclamanta S.I.F., în contradictoriu cu pârâta Universitatea Națională de Muzică din București, privind obligarea U.N.M. București de a-i permite reclamantei susținerea examenului de definitivat, precum și cererile privind daunele, ca neîntemeiate.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut următoarele considerente: Prin adresa din 16 mai 2010, transmisă reclamantei prin fax la data de 6 august 2010, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului i-a comunicat acesteia faptul că, în conformitate cu art. 68 din Legea învățământului nr. 84/1995, republicată, nu are dreptul să susțină examenele de acordare a definitivării în învățământ și a gradului didactic II în sesiunea august 2010. Aceasta adresă a fost completată prin înștiințarea din 23 august 2010 emisă de către pârâta Universitatea Națională de Muzică din București, care a precizat că toți candidații cu studii de lungă/scurtă durată, care au finalizat ciclul I de studii universitare de licența la specializările care nu se regăsesc în hotărârile de guvern privind autorizarea de funcționare provizorie sau acreditarea specializărilor din cadrul universităților de stat și particulare, nu au dreptul să susțină examenele de acordare a definitivării în învățământ și a gradului didactic II în sesiunea august 2010, conform notei Ministerului Educației Cercetării Tineretului și Sportului menționată anterior.

Reclamanta a considerat ca, atât nota Ministerului Educației Cercetării Tineretului și Sportului, cât și înștiințarea Universității Naționale de Muzica din București, Departamentul pentru pregătirea personalului didactic, sunt nelegale. Asupra excepției inadmisibilității capetelor de cerere conexate privind anularea adresei din 16 mai 2010 emisă de pârâtul M.E.C.T.S., precum și înștiințarea din 23 august 2010 emisă de pârâta U.N.M. București, Curtea a statuat că această excepție este întemeiată, ținând cont de faptul că interpretarea unui text de lege prin care autoritatea publică dă curs unei solicitări de comunicare a modului de interpretare a unor dispoziții legale nu constituie un act administrativ ci o corespondentă administrativă, care nu dă naștere, nu modifică și nu stinge raporturi juridice între petiționar și instituțiile publice emitente, astfel încât nu pot fi asimilate unor acte administrative aceste acte atacate de către reclamantă.

Asupra excepțiilor lipsei de obiect, a procedurii prealabile, a tardivității și a lipsei calității procesuale pasive a pârâților, Curtea a reținut că sunt neîntemeiate. Instanța a constatat că reclamanta a solicitat pârâtei Universitatea Națională de Muzică din București accesul la susținerea examenului de definitivat la specializarea "muzică-pedagogie muzicală", conform cursurilor universitare urmate la Facultatea de Muzică din București din cadrul Universității S.H., forma de învățământ I.D. în intervalul 2004 - 2008, această instituție analizând documentele atașate de către reclamantă în dovedirea cererii și constatând că reclamanta nu are dreptul să susțină examenele de acordare a definitivării în învățământ și a gradului didactic II în sesiunea august 2010. Cu privire la excepția lipsei de obiect, Curtea a apreciat că este neîntemeiată, întrucât reclamanta a solicitat cenzurarea refuzului din perspectiva disp.

art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, respectiv obligarea pârâtei în cauză să îi permită susținerea examenului de definitivat în temeiul actelor de studii depuse la dosarul atașat cererii formulată de către reclamantă în acest scop. Excepția lipsei procedurii prealabile a fost respinsă, având în vedere faptul că obiectul cererii reclamantei este constatarea caracterului nejustificat al refuzului pârâtei Universitatea Națională de Muzică din București de a permite reclamantei să susțină examenul de definitivat în sesiunea august 2010, astfel încât devin incidente disp.

art. 2 alin. (2) și art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora (...) în cazurile prevăzute la art. 2 alin. (2) - refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim- și la art. 4 nu este obligatorie plângerea prealabilă". Excepția tardivității a fost, de asemenea considerată ca neîntemeiată, dat fiind că pârâta Universitatea Națională de Muzică din București nu a făcut dovada datei la care a comunicat reclamantei lista în cadrul căreia a fost menționată și aceasta ca neavând dreptul de a susține examenul de definitivat. Și excepția lipsei calității procesuale a fost respinsă, pe motiv că există identitate între persoana pârâtelor și persoana care organizează examenul de definitivat, care a manifestat în raport cu reclamanta refuzul de a participa la desfășurarea acestui examen pentru motivele anterior expuse.

Asupra fondului cauzei, Curtea a constatat că susținerile reclamantei sunt neîntemeiate, aceasta dând o interpretare necorespunzătoare dispozițiilor legale invocate în solicitarea adresată de a i se permite susținerea examenului de definitivat. Astfel prin H.G.

nr. 749/2009 cu modificările ulterioare a fost aprobat Nomenclatorul domeniilor, a structurilor instituțiilor de învățământ superior și a specializărilor/programelor de studii universitare de licență acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu organizate de acestea, stabilind în art. 7 c): "(1) Instituțiile de învățământ superior acreditate prin lege pot organiza numai în locațiile evaluate favorabil de Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior și confirmate prin hotărâri ale Guvernului, după caz, admiterea în învățământul superior, procesul de învățământ, examene de finalizare a studiilor, pot emite și elibera diplome de licență și alte documente școlare, numai la specializările/programele de studii universitare de licență autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate, separat pentru fiecare formă de învățământ (zi, frecvență redusă, învățământ la distanță), aprobate prin hotărâri ale Guvernului, cu precizarea locației.

(2) Nerespectarea prevederilor alin. (1) conduce la nerecunoașterea de către Ministerul Educației, Cercetării și Inovării a studiilor și actelor de studii emise de aceste instituții. " Actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenți care au promovat examenele de licența și care au urmat o specializare la o forma de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate (în cazul reclamantei anul 2004). Prin urmare se constată că pârâta nu are dreptul să permită susținerea examenului de definitivat pentru absolvenții unor programe de studii și forme de învățământ neautorizate/neacreditate, chiar în situația în care examenul de finalizare a studiilor-licență ar fi fost susținut în cadrul unei facultăți autorizată să funcționeze la zi.

Pe de altă parte, prin art. 3 din Legea nr. 443/2002 privind înființarea Universității "S.H." din București se statuează: "După intrarea în vigoare a prezentei legi în structura Universității "S.H." din București vor intra și facultățile, colegiile și specializările, altele decât cele menționate la art. 2, acreditate sau autorizate provizoriu prin hotărâre a Guvernului, conform legii." Prin urmare chiar în legea de înființare a acestei instituții de învățământ superior se menționează faptul ca în structura Universității "S.H." din București vor intra și facultățile, colegiile și specializările, acreditate sau autorizate provizoriu prin hotărâre a Guvernului, conform legii.

De asemenea, Curtea a mai constatat că Legea nr. 84/1995, la art. 103, alin. (2) prevede faptul că "Instituțiile și unitățile de învățământ particular acreditate fac parte din sistemul național de învățământ și educație și se supun dispozițiilor prezentei legi." Or, modalitatea de acreditare și autorizare a instituțiilor învățământ superior a fost reglementata prin Legea nr. 88/1993 și ulterior prin O.U.G. nr. 75/2005, cu modificările și completările ulterioare. Conform acestor acte normative formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță trebuie să parcurgă procedura de evaluare academică.

Legiuitorul, la art. 60 din Legea nr. 84/1995 a prevăzut într-adevăr o condiție, aceea că aceste forme de învățământ se pot organiza doar de către acele facultăți care au prevăzută și forma de învățământ "zi". Astfel că, a reținut instanța, nu trebuie confundată vocația pe care o au universitățile de a organiza în cadrul facultăților forme de învățământ la distanță (ID) cu specializările autorizate sau acreditate cu dreptul de a organiza școlarizarea la forma de învățământ ID. Dreptul de a putea organiza școlarizarea incumbă obligația parcurgerii procedurii de autorizare/acreditare pentru aceste programe. Legiuitorul a statuat în sensul că formele FR și ID se organizează doar de acele facultăți care au cursuri la zi, respectiv că nu pot fi organizate cursuri la ID și FR dacă universitatea respectiva nu are organizate și cursuri la zi la disciplina respectivă.

Or, aceste prevederi legale nu exonerează instituția de învățământ superior de obligația de a se supune, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 75/2005 și H.G. nr. 1418/2006 procedurii de evaluare în vederea autorizării/acreditării acestor forme de învățământ. Ulterior procedurii descrise mai sus specializările care sunt autorizate/acreditate se supun aprobării prin hotărâre de Guvern. În baza dispozițiilor legale menționate, Curtea a apreciat că, în cazul Universității "S.H." din București, specializările/programele de studii de la forma de învățământ la distanță au fost organizate și desfășurate în cazul reclamantei fără a se face dovada că au fost respectate prevederile legale, respectiv a dispozițiilor Legii nr. 88/1993, a O.U.G.

nr. 75/2005, în special faptul parcurgerii procedurii prevăzută de către legiuitor în vederea desfășurării procesului de învățământ, răspunsurile la interogatoriu nefiind apreciate ca relevante sub acest aspect. În plus, Curtea a reținut că Universitatea "S.H." din București avea dreptul să organizeze admitere doar la specializările/programele acreditate, autorizate să funcționeze provizoriu aprobate prin hotărâre de guvern, începând cu anul I de studiu și că este responsabilitatea fiecărei instituții de învățământ superior de a organiza procesul de învățământ în limitele legii, iar lipsa de răspundere și acțiunea în afara cadrului legal nu poate fi imputată altor subiecte de drept. 2. Calea de atac exercitată Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta S.I.F., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. În argumentarea motivului de recurs de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține că este greșită soluția instanței de fond referitoare la admiterea excepției inadmisibilității cererilor conexate privind anularea adresei din 16 mai 2010 emisă de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și înștiințării din 23 august 2010 emisă de Universitatea Națională de Muzică, cu consecința respingerii acestora întrucât cele două înscrisuri menționate trebuiau calificate ca fiind acte administrative cu caracter individual, producând efecte juridice în sensul că interzic susținerea examenului de definitivat în învățământ și acordarea gradului didactic.

În argumentarea motivului de recurs de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține că instanța de fond a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal și dată cu aplicarea greșită a legii. Se menționează, în esență, că în mod greșit s-a reținut că refuzul autorităților pârâte este unul justificat întrucât este absolventă a Universității S.H. - Facultatea de Muzică, fiindu-i emisă diploma de licență, astfel că interzicerea ulterioară a dreptului de a susține examenul de definitivat în învățământ reprezintă un exces de putere al acestor autorități. Universitatea Națională de Muzică București a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând legalitatea și temeinicia sentinței recurate.

Combătând criticile recurentei-reclamante, susține că actele atacate nu sunt acte administrative, iar în situația în care recurenta nu are studii universitare de licență nu poate participa la examenele de acordare a definitivării în învățământ și a gradului didactic II. 3. Soluția instanței de recurs Înalta Curte, analizând recursul în raport de motivele de recurs formulate, de înscrisurile care există la dosar, de susținerile părților, de dispozițiile legale incidente, apreciază că acesta este fondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Prin nota din 16 august 2010, emisă de intimatul-pârât Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, cu referire generică la susținerea examenului de definitivare în învățământ în contextul prezentării succinte a situației de fapt și de drept privitoare la modalitatea de obținere a definitivării în sistemul de învățământ preuniversitar de către personalul didactic de predare, sunt propuse anumite măsuri, raportat la situațiile juridice diferite ale candidaților cu studii universitare de lungă/scurtă durată sau care au finalizat ciclul I de studii universitare de licență la specializările care nu se regăsesc în hotărârile de Guvern privind autorizarea de funcționare provizorie sau acreditarea specializărilor din învățământul superior de stat și particular.

În temeiul acestei note, Universitatea Națională de Muzică din București a răspuns solicitării reclamantei înregistrată sub nr. 3080/2010, în sensul că nu are dreptul să susțină examenele de acordare a definitivării și a gradului didactic II în sesiunea august 2010. Instanța de fond a respins cererea privind anularea acestor acte, reținând că este întemeiată excepția inadmisibilității acțiunii întrucât cele două acte menționate nu pot fi calificate ca fiind acte administrative în sensul art. 2 alin. (1) lit. c.) din Legea nr. 554/2004.

Instanța de control judiciar reține că recurenta-reclamantă și-a structurat cererea de chemare în judecată în sensul că a solicitat anularea notei din 16 august 2010 emisă de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, cât și a Înștiințării nr. 3080 din 23 august 2010 a Universității Naționale de Muzică București și constatarea refuzului nejustificat în ceea ce privește dreptul de a susține examenul de acordare a definitivării în învățământ și a gradului didactic II în sesiunea august 2010, obligarea pârâtei să-i permită susținerea acestui examen, precum și obligarea la plata daunelor cominatorii de 1.000 lei/zi întârziere, până la îndeplinirea obligației. În temeiul art. 84 C. proc.

civ., instanța poate califica obiectul cererii fără a se raporta exclusiv la sensul literal al termenilor folosiți, ci luând în considerare scopul real urmărit de parte. Înalta Curte, în raport de conținutul cererii de chemare în judecată și de dispozițiile legale menționate, apreciază că aceste capete de cerere nu au o identitate distinctă în cadrul raportului juridic dedus judecății, ci vizează refuzul nejustificat al recunoașterii dreptului părții de a participa la examenul de definitivare în învățământ.

Chiar dacă nota menționată constituie o corespondență prin care autoritatea emitentă a exprimat un punct de vedere, o interpretare a textelor de lege incidente cu privire la condițiile de studii pe care trebuie să le îndeplinească cadrele didactice ce participă la examenul de definitivat, comunicată tuturor instituțiilor abilitate a organiza acest examen, care nu produce prin ea însăși efecte directe asupra situației juridice a recurentei-reclamante, însă refuzul autorității de a-i permite acesteia participarea la susținerea examenului de definitivare în învățământ a avut la bază tocmai această notă.

Mai mult, recurenta-reclamantă a fost înscrisă pe lista profesorilor care nu pot susține examenul de definitivat, fiindu-i respinsă și cererea în acest sens, tot urmare a notei din 16 august 2010. Prin urmare, refuzul exprimat de Universitatea Națională de Muzică din București, în sensul că recurenta-reclamantă nu are dreptul să susțină examenul de acordare a definitivării în învățământ și a gradului didactic II în sesiunea august 2010, materializat în răspunsul (înștiințarea) remis/ă către recurenta-reclamantă urmare a cererii acesteia din 23 august 2010, care are ca temei tocmai Nota nr. 1133/DGJC/2010 menționată, așa cum rezultă din cuprinsul acestuia, întrunește caracteristicile unui act administrativ asimilat în sensul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, producând efecte juridice în ceea ce privește situația profesională a recurentei-reclamante.

În consecință, în mod eronat instanța de fond a admis excepția inadmisibilității acțiunii reclamantei care viza anularea acestei înștiințări care exprimă tocmai refuzul autorității pârâte cu privire la dreptul pretins și care a fost supus cenzurii instanței de contencios administrativ. Prin urmare, față de considerentele expuse, Înalta Curte, pentru a se asigura o judecată unitară a cauzei, în raport de dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 312 alin. (1) teza I, alin. (3) C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. În raport de dispozițiile art. 315 alin. (1) și (3) C. proc. civ., cu ocazia rejudecării, instanța de fond va analiza și celelalte critici ca apărări, urmând a avea în vedere și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - în cauze asemănătoare, exemplu Deciziile nr. 416/2012, nr. 1297/2012.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de S.I.F. împotriva Sentinței nr. 5735 din 10 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 noiembrie 2012. Procesat de GGC - NN