ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4915/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Procedura în primă instanță Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamanta C.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, a solicitat anularea actului administrativ emis de pârât la data de 16 august 2010 prin care în mod ilegal i-a fost refuzată participarea la susținerea examenului de definitivat în învățământ în sesiunea august 2010, restabilirea situației anterioare emiterii actului susmenționat, anume recunoașterea dreptului de a susține examenul de acordare a definitivării și obligarea pârâtului la emiterea unui act administrativ prin care să îi fie recunoscută în mod oficial diploma de studii, obținută în urma susținerii examenului de licență, eliberată de către Universitatea S.H., Facultatea de Muzică, la data de 25 ianuarie 2008. În motivarea acțiunii, reclamanta a învederat instanței că a urmat cursurile Facultății de Muzică din cadrul Universității S.H.

în perioada 2003-2007, absolvind cursurile acesteia prin promovarea examenului de licență în sesiunea iulie 2007, fiindu-i eliberată Diploma de Licență de către Universitatea S.H., Facultatea de Muzică, la data de 25 ianuarie 2008. A mai arătat reclamanta că deși s-a înscris pe listele candidaților care urmau să susțină examenul pentru acordarea definitivării în învățământ în anul școlar 2009-2010, la data fixată, prezentându-se la sediul Universității Naționale de Muzică din București în vederea susținerii examenului, nu i-a fost permis accesul în sala de examen, fiind anunțată printr-o înștiințare semnată de către directorul D.P.P.D., că urmare a notei Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului din 16 august 2010, nu i se recunoaște dreptul de a susține examenul de acordare a definitivării în învățământ.

Reclamanta a susținut, contrar celor reținute prin actul contestat, că Facultatea de Muzică, specializarea pedagogie muzicală, pe care a absolvit-o cu examen de licență în anul 2007, este acreditată conform H.G nr. 693/2003, iar la data înscrierii în Anul I de studii (2003) era în vigoare Legea nr. 88/1993 privind acreditarea instituțiilor de învățământ superior și recunoașterea diplomelor, lege care nu prevedea acreditarea sau autorizarea formelor de învățământ, ci doar a facultăților, colegiilor și specializărilor. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei în data de 29 aprilie 2011, pârâtul a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, în considerarea faptului că nota din data de 16 august 2010 nu are caracterul unui act administrativ, astfel că pretențiile reclamantei nu pot fi ocrotite pe calea procesuală aleasă.

Pârâtul a invocat și excepția lipsei calității sale procesuale pasive, arătând că aceasta presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății sau față de care se poate realiza interesul respectiv, pe fondul cauzei, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată. 2. Hotărârea Curții de apel Prin sentința nr. 3913 din 1 iunie 2011, Curtea de Apel București a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive și a inadmisibilității capătului de cerere privind anularea adresei și a admis, în parte acțiunea formulată de reclamanta C.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, anulând parțial adresa din 16 august 2010 în ceea ce o privește pe reclamantă.

Totodată, Curtea de apel a respins restul capetelor de cerere. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență că excepția inadmisibilității acțiunii este nefondată, întrucât invocata notă a constituit temeiul refuzului de a recunoaște reclamantei dreptul de a susține examenul de definitivat, după cum i-a fost comunicat și în scris de către Universitatea Națională de Muzică din București, unde reclamanta se prezentase în vederea susținerii examenului. Astfel, prima instanță a apreciat că actul intitulat „Notă” este un act administrativ, emis de pârât în exercitarea puterii publice, apt prin el însuși a produce efecte juridice, efecte care s-au și produs în privința reclamantei, în sensul interzicerii participării la examenul de definitivat.

În acest context, judecătorul fondului a reținut că , având în vedere capătul principal de cerere, relativ la anularea acestei note, pârâtul are legitimare procesuală pasivă, fiind emitentul acestui act. Pe fondul cauzei, Curtea de apel a reținut că, deși reclamanta are diploma de licență din 25 ianuarie 2008 emisă de Universitatea S.H. din București, care atestă licențierea reclamantei în arte, domeniul muzică, specializarea pedagogie muzicală, cu durata studiilor de 4 ani, pe baza promovării examenului de licență din sesiunea iulie 2007, nota contestată în prezenta cauză nu face altceva decât să impună ignorarea acestei diplome, a cărei legalitate nu a fost chestionată în mod corespunzător, pe cale judiciară, neexistând vreo hotărâre judecătorească de anulare a acesteia, singura în măsură a o lipsit de efecte juridice.

Instanța de fond a apreciat că pârâtul, prin interzicerea accesului reclamantei la susținerea examenului de definitivat, în considerarea pretinsei nelegalități a diplomei, a lipsit diploma de efecte juridice, în mod unilateral și fără a avea vreun temei legal care să îi permită aceasta, ceea ce nu este admisibil. Referitor la restul capetelor de cerere, anume recunoașterea dreptului de a susține examenul de acordare a definitivării și obligarea pârâtului la emiterea unui act administrativ prin care să îi fie recunoscută în mod oficial diploma de studii, obținută în urma susținerii examenului de licență, instanța de fond a apreciat că acestea sunt neîntemeiate, întrucât concluzia firească derivând din anularea notei este aceea a dreptului reclamantei de a se prezenta în vederea susținerii examenului de definitivat, mai exact a întrunirii cerinței legale privind studiile, concluzie valabilă cât timp diploma sa de licență nu a fost anulată de instanța de judecată.

3. Recursul declarat în cauză Împotriva sentinței Curții de apel a declarat recurs pârâtul, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 8 și pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. Recurentul-pârât Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a susținut că primul motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., că instanța de fond a respins în mod greșit excepția inadmisibilității cererii de anulare a adresei din 16 august 2010, în sensul că dându-i o interpretare greșită, i-a schimbat natura juridică.

Consideră recurentul că nota din 16 august 2010 nu este un act administrativ, reprezentând o corespondență administrativă, prin care ministerul în calitate de autoritate centrală în domeniul învățământului a interpretat un text de lege, corespondență care nu dă naștere, nu modifică și nu stinge raporturi juridice între petiționar și instituția emitentă și prin urmare nu poate fi asimilat unui act administrativ. În acest sens recurentul a invocat și practica Înaltei Curți de Casație și Justiție privind calificarea corespondenței administrative. Un alt motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., invocat de recurentul-pârât, a vizat pronunțarea unei sentințe lipsite de temei legal întrucât instanța de fond a nesocotit apărările formulate cu privire la acreditarea autorizarea provizorie a specializărilor și formelor de învățământ, apărările formulate reprezentând în fapt, motivarea legală care a condus la corespondența administrativă; din are rezultă că reclamantul nu îndeplinea condițiile impuse de lege, pentru participarea la concurs. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în cauză cât și în temeiul art. 304 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este nefondat și urmează a fi respins, având în vedere următoarele considerente: 1. Argumente de fapt și de drept relevante Prin nota din 16 august 2010, emisă de recurentul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, cu referire generică la susținerea examenului de definitivare în învățământ și a examenului de acordare a gradului didactic II, în contextul prezentării succinte a situației de fapt și de drept privitoare la modalitatea de obținere a definitivării în sistemul de învățământ preuniversitar de către personalul didactic de predare, sunt propuse anumite măsuri, raportat la situațiile juridice diferite ale candidaților cu studii universitare de lungă/scurtă durată sau care au finalizat ciclul I de studii universitare de licență la specializările care nu se regăsesc în hotărârile de Guvern privind autorizarea de funcționare provizorie sau acreditarea specializărilor din învățământul superior de stat și particular.

1. Cu privire la criticile recurentului-pârât vizând respingerea greșită a excepției inadmisibilității primului capăt de cerere privind anularea notei din 16 august 2010 emisă de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului. Instanța de control judiciar constată că susținerile recurentului-pârât referitoare la respingerea greșită a excepției inadmisibilității primului capăt de cerere privind anularea notei din 16 august 2010 emisă de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului sunt nefondate, soluția de respingere a acestei excepții ca neîntemeiată fiind corectă, având în vedere că adresa emisă de recurentul-pârât a avut consecințe juridice cu privire la reclamantă, căreia nu i-a fost permisă participarea la examenul de definitivat în învățământ în anul școlar 2009-2010.

Înalta Curte constată că, deși un astfel de act nu produce efecte juridice de regulă, în cauza de față nota din 16 august 2010 produce efecte juridice asupra reclamantei, depășind efectele unei simple corespondențe. Având în vedere aceste consecințe juridice directe ale notei din 16 august 2010 asupra intimatei-reclamante, Înalta Curte apreciază că actul contestat îndeplinește condițiile prevăzute de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, republicată, astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond. 2. Cu privire la susținerile recurentului-pârât formulate în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că sunt nefondate. Astfel cum rezultă din probatoriul administrat în cauză intimata-reclamantă este absolventă a Facultății de Muzică din cadrul Universității S.H.

din București cu diploma de licență din 25 ianuarie 2008, diplomă ce nu a fost revocată sau anulată, ceea ce îi conferă acesteia dreptul de a participa la susținerea examenului de definitivat în învățământ îndeplinind și celelalte condiții prevăzute de Ordinul Ministrului Educației nr. 5720/2009.

Ținând seama de împrejurările menționate, Înalta Curte constată, în acord cu judecătorul fondului, că refuzul de a i se permite reclamantei participarea la susținerea examenului de definitivat în baza notei din 16 august 2010, constatată ca fiind nelegală, are caracter nejustificat în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) și lit. n) din Legea nr. 554/2004 cu atât mai mult cu cât refuzul a fost exprimat după ce etapa procedurală a verificării dosarelor candidaților fusese finalizată . 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, urmând a fi menținută și în temeiul art. 20 teza I din Legea nr. 554/2004 și al art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. va respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de recursul declarat de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului împotriva sentinței nr. 3913 din 1 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 noiembrie 2012.