ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1590/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 3969 din 6 iunie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității acțiunii și a respins acțiunea formulată de Apostol Ionel, în contradictoriu cu pârâtul M.E.C.T.S. A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a M.C.T.S. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin cererea de chemare în judecată reclamantul solicită, în principal, în contradictoriu cu M.E.C.T.S. anularea în tot a Notei din 16 august 2010 prin care i-a fost refuzată participarea la susținerea examenului de definitivat în învățământ în sesiunea august 2010 și obligarea autorității pârâte la emiterea unui act administrativ prin care să-i fie recunoscută diploma de studii.

Analizând actul contestat emis de autoritatea pârâtă M.E.C.T.S. la data de 16 august 2010 prin care i s-a făcut cunoscut reclamantului că nu poate participa la susținerea examenului de definitivat în învățământ în sesiunea august 2010, instanța de fond a constatat că acesta nu are caracterul unui act administrativ în sensul art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004. S-a reținut în acest sens că prin adresa din 16 august 2010, M.E.C.T.S. a răspuns solicitărilor universităților referitoare la candidații cu studii superioare de licență care au absolvit studii universitare de licență la specializări care nu se regăseau în hotărârile de guvern prin care au fost autorizate să funcționeze provizoriu, respectiv acreditate.

Așa cum a statuat și I.C.C.J. comunicarea modului de interpretare a unui text de lege prin care autoritatea pârâtă dă curs unei solicitări de comunicare a modului de interpretare a unor dispoziții legale nu constituie act administrativ ci o corespondență administrativă, ce nu poate fi asimilat unui act administrativ. A mai reținut prima instanță că, pe de altă parte, reclamantul nu a fost admis la susținerea examenului de definitivat în raport de dispozițiile legale în vigoare, constatându-se că acesta nu îndeplinea condițiile de participare. În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a M.E.C.T.S. nu poate fi reținută deoarece aceasta este autoritatea care stabilește normele didactice și care a și emis actul contestat, respectiv nota din 16 august 2010. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 punctele 8 și 9 C. proc.

civ. În motivarea căii de atac, recurentul - reclamant a reluat împrejurările de fapt expuse și în fața primei instanțe și a arătat că soluția pronunțată este greșită, pentru că nota emisă de Minister a produs efecte asupra participării la examenele de definitivare în învățământ și de acordare a gradului didactic II și că prin conduita pârâților i-a fost vătămat dreptul de a se folosi și de a valorifica o diplomă de licență care a fost eliberată cu respectarea tuturor condițiilor de formă și de fond, act care nu a fost revocat sau anulat. Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurentul - reclamant și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, sub aspectele ce vor fi prezentate în continuare.

Prin nota din 16 august 2010, emisă de intimatul - pârât M.E.C.T.S., cu referire generică la susținerea examenului de definitivare în învățământ și a examenului de acordare a gradului didactic II, în contextul prezentării succinte a situației de fapt și de drept privitoare la modalitatea de obținere a definitivării în sistemul de învățământ preuniversitar de către personalul didactic de predare, sunt propuse anumite măsuri, raportat la situațiile juridice diferite ale candidaților cu studii universitare de lungă/ scurtă durată sau care au finalizat ciclul I de studii universitare de licență la specializările care nu se regăsesc în hotărârile de Guvern privind autorizarea de funcționare provizorie sau acreditarea specializărilor din învățământul superior de stat și particular.

într-adevăr, judecătorul fondului a apreciat în mod corect că aceasta nu reprezintă un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, republicată, în condițiile în care, cu evidență, nu produce prin ea însăși efecte juridice, constituind doar o corespondență prin care autoritatea emitentă a exprimat un punct de vedere, o interpretare a textelor de lege incidente cu privire la condițiile de studii pe care trebuie să le îndeplinească cadrele didactice ce participă la examenul de definitivat, comunicată tuturor instituțiilor abilitate a organiza acest examen. Dar, deși nu produce prin ea însăși efecte directe asupra situației juridice a recurentului - reclamant, nota respectivă poate fi calificată cu o operațiune administrativă care a stat la baza refuzului manifest al U.N.M.

de a-i recunoaște părții dreptul de a susține examenele de definitivare în învățământ. În acest context, se impune mențiunea că, deși recurentul - reclamant și-a structurat petitul cererii de chemare în judecată în trei capete de cerere, referitoare la obligarea pârâților să-i recunoască diploma de licență, anularea notei emise de M.E.C.T.S. și recunoașterea dreptului de a susține examenul de acordare a definitivării, Înalta Curte apreciază că aceste capete de cerere nu au o identitate distinctă în cadrul raportului juridic dedus judecății, ci vizează refuzul nejustificat al recunoașterii dreptului părții de a participa la examenul de definitivare în învățământ. în temeiul art. 84 C. proc. civ., instanța poate califica obiectul cererii fără a se raporta exclusiv la sensul literal al termenilor folosiți, ci luând în considerare scopul real urmărit de * parte.

Prin urmare, în mod greșit, instanța de fond a reținut inadmisibilitatea acțiunii, sub acest aspect hotărârea fiind nelegală. Pe fondul acțiunii, înalta Curte reține următoarele: Astfel cu rezultă din probatoriul administrat în cauză intimatul-reclamant este absolvent al Facultății de Muzică din cadrul Universității S.H. din București cu diploma de licență din 1 iulie 2009. Ceea ce trebuie luat în considerare este împrejurarea că această diplomă - act administrativ unilateral care și-a produs efectele juridice, prin acceptarea recurentului - reclamant la examenul de titularizare ca profesor de muzică în cadrul școlii cu clasele I-VIII - M.V. din Alexandria și nu a fost revocat sau anulat prin vreo hotărâre judecătorească, reclamantul îndeplinind și celelalte condiții prevăzute de Ordinul ministrului educației nr. 5720/2009.

Ținând seama de împrejurările menționate, Înalta Curte constată, contrar concluziei la care a ajuns Curtea de Apel, că refuzul de a i se permite reclamantului susținerea examenului de definitivat are caracter nejustificat, în accepțiunea art. 2 alin. (1) literele i) și n) din Legea nr. 554/2004, cu atât mai mult cu cât refuzul a fost exprimat după ce etapa procedurală a verificării dosarelor candidaților fusese finalizată,fiind înscris pe listele candidaților care urmau să susțină examenul pentru acordarea definitivării în învățământ în anul școlar 2009 - 2010. Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004 și al art. 312 alin. (1) și (3) C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul și va modifica soluția în sensul admiterii acțiunii reclamantului și obligării pârâtului să-i recunoască dreptul de a susține examenul de definitivare în învățământ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de A.I., împotriva Sentinței civile nr. 2229 din 22 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată în sensul că admite acțiunea. Obligă pârâtul să îi recunoască reclamantului dreptul de a susține examenul de definitivare în învățământ. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 martie 2012.