ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4145/2014

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr.

78972/2/2010 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, reclamanta S.I.F. a solicitat, în contradictoriu cu

Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, anularea adresei

din 16 august 2010, transmisă reclamantei prin fax la data de 16 august 2010 și

completată prin înștiințarea din 23 august 2010, prin care i se comunica faptul

că, în conformitate cu art. 68 din Legea învățământului nr. 84/1995, republicată,

nu are dreptul să susțină examenele de acordare a definitivării în învățământ

și a gradului didactic II în sesiunea august 2010 și obligarea pârâtului la

plata de daune cominatorii de 1000 lei/zi până când va putea susține examenul

de definitivat.

Prin cererea

înregistrată sub nr. 8110/2/2010 pe rolul aceleiași instanțe, reclamanta a

formulat o cerere identică, cele două cauze fiind conexate prin încheierea din

data de 8 martie 2011.

Ulterior, reclamanta

a formulat cerere completatoare, solicitând, în contradictoriu cu pârâta U.N.M.

București, obligarea acesteia să îi permită accesul la examenul de definitivat.

În rejudecare, după

casare, prin Sentința civilă nr. 2433 din 6 septembrie 2013, Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins

acțiunea formulată de S.I.F., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și U.N.M. din București, ca

neîntemeiată.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta a absolvit cursurile

Universității S.H., forma învățământ ID în intervalul 2004 - 2008, promovând

examenul de licență în sesiunea iulie 2008.

A mai reținut prima

instanță că afirmația reclamantei în sensul că în intervalul în care a absolvit

cursurile Universității S.H. forma de învățământ I.D. era autorizată

provizoriu, este lipsită de suport legal.

În acest context a

reținut prima instanță că necesitatea parcurgerii procedurii de evaluare

academică pentru formele de învățământ fără frecvență și la distanță a fost

subliniată de Înalta Curte de Casație și Justiție în cauza ce a format obiectul

Dosarului nr. 7471/1/2010, având ca obiect cererea formulată de Universitatea

S.H. privind anularea prevederilor art. 7 alin. (1) din H.G. nr. 749/2009, în

sensul eliminării dispozițiilor privind obligativitatea autorizării și

acreditării fiecărei forme de învățământ din cadrul unei specializări.

A constatat instanța

de fond că faptul că există în cadrul universității reclamate un program de

studii de licență acreditat, care se desfășoară pentru forma de învățământ la

zi, nu conduce la ideea că, pentru același program, poate fi organizată de

aceeași universitate o altă formă de învățământ, în lipsa verificării de către

autoritatea abilitată, a îndeplinirii standardelor de performanță, prin

procedura de evaluare prevăzută de lege.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamanta S.I.F., criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 punctele 7 și 9 C. proc. civ.

În motivarea căii de

atac, recurenta-reclamantă a reluat împrejurările de fapt expuse și în fața

primei instanțe și a arătat că soluția pronunțată este greșită, pentru că nota

emisă de Minister a produs efecte asupra participării la examenele de

definitivare în învățământ și de acordare a gradului didactic II și că prin

conduita pârâților i-a fost vătămat dreptul de a se folosi și de a valorifica o

diplomă de licență care a fost eliberată cu respectarea tuturor condițiilor de

formă și de fond, act care nu a fost revocat sau anulat.

Examinând cauza prin

prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, sub aspectele ce

vor fi prezentate în continuare.

Prin Nota nr.

1133/DGJC din 16 august 2010, emisă de intimatul-pârât M.E.C.T.S., cu referire

generică la susținerea examenului de definitivare în învățământ și a examenului

de acordare a gradului didactic II, în contextul prezentării succinte a

situației de fapt și de drept privitoare la modalitatea de obținere a

definitivării în sistemul de învățământ preuniversitar de către personalul

didactic de predare, sunt propuse anumite măsuri, raportat la situațiile

juridice diferite ale candidaților cu studii universitare de lungă/scurtă

durată sau care au finalizat ciclul I de studii universitare de licență la

specializările care nu se regăsesc în hotărârile de Guvern privind autorizarea

de funcționare provizorie sau acreditarea specializărilor din învățământul

superior de stat și particular.

Astfel cum a reținut

și Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și

fiscal, prin Decizia de casare nr. 5072 din 28 noiembrie 2012,

recurenta-reclamantă prin petitele cererii de chemare în judecată vizează

refuzul nejustificat al recunoașterii dreptului părții de a participa la

examenul de definitivare în învățământ.

Din probatoriul

administrat în cauză rezultă că intimata-reclamant este absolventă al

Facultății de Muzică din cadrul Universității S.H. din București cu diploma de

licență din 24 iunie 2009.

Ceea ce trebuie luat

în considerare este împrejurarea că această diplomă - act administrativ

unilateral care și-a produs efectele juridice, prin acceptarea recurentei -

reclamante la examenul de titularizare ca profesor de muzică în cadrul Liceului

Teoretic "N.B." Oltenița și nu a fost revocat sau anulat prin vreo

hotărâre judecătorească, reclamanta îndeplinind și celelalte condiții prevăzute

de Ordinul Ministrului Educației nr. 5720/2009.

Ținând seama de

împrejurările menționate, Înalta Curte constată, contrar concluziei la care a

ajuns Curtea de apel, că refuzul de a i se permite reclamantei susținerea

examenului de definitivat are caracter nejustificat, în accepțiunea art. 2

alin. (1) literele i) și n) din Legea nr. 554/2004, cu atât mai mult cu cât

refuzul a fost exprimat după ce etapa procedurală a verificării dosarelor

candidaților fusese finalizată.

În ceea ce privește

lipsa de obiect a cererii de recurs, invocată de intimata-pârâtă U.N.M. de

București, Înalta Curte constată că această apărare nu are suport probator,

intimata nefăcând dovada afirmațiilor sale.

Capătul de cerere

privind obligarea pârâților la plata daunelor cominatorii nu este întemeiat,

deoarece această instituție este specifică dreptului civil, în materia

contenciosului administrativ fiind incidente dispozițiile art. 24 din Legea nr.

554/2004 referitoare la punerea în executare a hotărârilor pronunțate în

materia contenciosului administrativ, în cazul refuzului de executare, partea

având la îndemână instituția amenzii, respectiv a despăgubirilor, în condițiile

art. 24 din Legea nr. 554/2004.

Având în vedere toate

considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) teza I din Legea nr.

554/2004 și al art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite

recursul și va modifica soluția în sensul admiterii în parte a acțiunii

reclamantei și obligării pârâților să-i recunoască dreptul de a susține

examenul de definitivare în învățământ și de acordare a gradului didactic II.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de S.I.F., împotriva Sentinței civile nr. 2433 din 06 septembrie 2013

a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată, în sensul că admite în parte acțiunea reclamantei S.I.F.

Anulează în parte

adresa din 16 august 2010 emisă de Ministerul Educației Naționale (fost

Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului) în ceea ce o

privește pe reclamantă.

Obligă pârâții să

recunoască reclamantei dreptul de a susține examenul de definitivare în

învățământ și de acordare a gradului didactic II.

Respinge celelalte

pretenții ale reclamantei.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 5 noiembrie 2014.

Procesat

de GGC - NN