ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4145/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 78972/2/2010 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.I.F. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, anularea adresei din 16 august 2010, transmisă reclamantei prin fax la data de 16 august 2010 și completată prin înștiințarea din 23 august 2010, prin care i se comunica faptul că, în conformitate cu art. 68 din Legea învățământului nr. 84/1995, republicată, nu are dreptul să susțină examenele de acordare a definitivării în învățământ și a gradului didactic II în sesiunea august 2010 și obligarea pârâtului la plata de daune cominatorii de 1000 lei/zi până când va putea susține examenul de definitivat.

Prin cererea înregistrată sub nr. 8110/2/2010 pe rolul aceleiași instanțe, reclamanta a formulat o cerere identică, cele două cauze fiind conexate prin încheierea din data de 8 martie 2011. Ulterior, reclamanta a formulat cerere completatoare, solicitând, în contradictoriu cu pârâta U.N.M. București, obligarea acesteia să îi permită accesul la examenul de definitivat. În rejudecare, după casare, prin Sentința civilă nr. 2433 din 6 septembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de S.I.F., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și U.N.M. din București, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta a absolvit cursurile Universității S.H., forma învățământ ID în intervalul 2004 - 2008, promovând examenul de licență în sesiunea iulie 2008. A mai reținut prima instanță că afirmația reclamantei în sensul că în intervalul în care a absolvit cursurile Universității S.H. forma de învățământ I.D. era autorizată provizoriu, este lipsită de suport legal. În acest context a reținut prima instanță că necesitatea parcurgerii procedurii de evaluare academică pentru formele de învățământ fără frecvență și la distanță a fost subliniată de Înalta Curte de Casație și Justiție în cauza ce a format obiectul Dosarului nr. 7471/1/2010, având ca obiect cererea formulată de Universitatea S.H.

privind anularea prevederilor art. 7 alin. (1) din H.G. nr. 749/2009, în sensul eliminării dispozițiilor privind obligativitatea autorizării și acreditării fiecărei forme de învățământ din cadrul unei specializări. A constatat instanța de fond că faptul că există în cadrul universității reclamate un program de studii de licență acreditat, care se desfășoară pentru forma de învățământ la zi, nu conduce la ideea că, pentru același program, poate fi organizată de aceeași universitate o altă formă de învățământ, în lipsa verificării de către autoritatea abilitată, a îndeplinirii standardelor de performanță, prin procedura de evaluare prevăzută de lege. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta S.I.F., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 punctele 7 și 9 C. proc.

civ. În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a reluat împrejurările de fapt expuse și în fața primei instanțe și a arătat că soluția pronunțată este greșită, pentru că nota emisă de Minister a produs efecte asupra participării la examenele de definitivare în învățământ și de acordare a gradului didactic II și că prin conduita pârâților i-a fost vătămat dreptul de a se folosi și de a valorifica o diplomă de licență care a fost eliberată cu respectarea tuturor condițiilor de formă și de fond, act care nu a fost revocat sau anulat. Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, sub aspectele ce vor fi prezentate în continuare.

Prin Nota nr. 1133/DGJC din 16 august 2010, emisă de intimatul-pârât M.E.C.T.S., cu referire generică la susținerea examenului de definitivare în învățământ și a examenului de acordare a gradului didactic II, în contextul prezentării succinte a situației de fapt și de drept privitoare la modalitatea de obținere a definitivării în sistemul de învățământ preuniversitar de către personalul didactic de predare, sunt propuse anumite măsuri, raportat la situațiile juridice diferite ale candidaților cu studii universitare de lungă/scurtă durată sau care au finalizat ciclul I de studii universitare de licență la specializările care nu se regăsesc în hotărârile de Guvern privind autorizarea de funcționare provizorie sau acreditarea specializărilor din învățământul superior de stat și particular.

Astfel cum a reținut și Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, prin Decizia de casare nr. 5072 din 28 noiembrie 2012, recurenta-reclamantă prin petitele cererii de chemare în judecată vizează refuzul nejustificat al recunoașterii dreptului părții de a participa la examenul de definitivare în învățământ. Din probatoriul administrat în cauză rezultă că intimata-reclamant este absolventă al Facultății de Muzică din cadrul Universității S.H.

din București cu diploma de licență din 24 iunie 2009. Ceea ce trebuie luat în considerare este împrejurarea că această diplomă - act administrativ unilateral care și-a produs efectele juridice, prin acceptarea recurentei - reclamante la examenul de titularizare ca profesor de muzică în cadrul Liceului Teoretic "N.B." Oltenița și nu a fost revocat sau anulat prin vreo hotărâre judecătorească, reclamanta îndeplinind și celelalte condiții prevăzute de Ordinul Ministrului Educației nr. 5720/2009. Ținând seama de împrejurările menționate, Înalta Curte constată, contrar concluziei la care a ajuns Curtea de apel, că refuzul de a i se permite reclamantei susținerea examenului de definitivat are caracter nejustificat, în accepțiunea art. 2 alin. (1) literele i) și n) din Legea nr. 554/2004, cu atât mai mult cu cât refuzul a fost exprimat după ce etapa procedurală a verificării dosarelor candidaților fusese finalizată.

În ceea ce privește lipsa de obiect a cererii de recurs, invocată de intimata-pârâtă U.N.M. de București, Înalta Curte constată că această apărare nu are suport probator, intimata nefăcând dovada afirmațiilor sale. Capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata daunelor cominatorii nu este întemeiat, deoarece această instituție este specifică dreptului civil, în materia contenciosului administrativ fiind incidente dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004 referitoare la punerea în executare a hotărârilor pronunțate în materia contenciosului administrativ, în cazul refuzului de executare, partea având la îndemână instituția amenzii, respectiv a despăgubirilor, în condițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004.

Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004 și al art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va modifica soluția în sensul admiterii în parte a acțiunii reclamantei și obligării pârâților să-i recunoască dreptul de a susține examenul de definitivare în învățământ și de acordare a gradului didactic II.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de S.I.F., împotriva Sentinței civile nr. 2433 din 06 septembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că admite în parte acțiunea reclamantei S.I.F. Anulează în parte adresa din 16 august 2010 emisă de Ministerul Educației Naționale (fost Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului) în ceea ce o privește pe reclamantă. Obligă pârâții să recunoască reclamantei dreptul de a susține examenul de definitivare în învățământ și de acordare a gradului didactic II. Respinge celelalte pretenții ale reclamantei. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 5 noiembrie 2014. Procesat de GGC - NN