ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1540/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 6.12.2012, sub nr. x/2/2012, reclamantele A., B. și C., au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, solicitând obligarea pârâtului prin Ministru la recunoașterea diplomei de licență nr. x/7.04.2008 pe numele reclamantei A.; diplomei de licență nr. x/7.04.2008 pe numele reclamantei B.; a certificatului de acordare a Definitivării în Învățământ, seria x nr. x, înregistrat sub nr. x/22.02.2011, pe numele reclamantei B.; a certificatului de absolvire a Departamentului pentru pregătirea personalului didactic, seria x nr. x, înregistrat sub nr. x/25.06.2008, pe numele reclamantei B., precum și a diplomei de licență nr. x/14.09.2009 pe numele reclamantei C.; obligarea paraților potrivit dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. la plata cheltuielilor de judecata (onorariu avocat, taxa de timbru, timbru judiciar).

Prin întâmpinarea depusă la data de 20.02.2013, pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, solicitând admiterea excepției invocate. Pe fond, a solicitat respingerea cererii ca fiind neîntemeiată.

Prin cererea completatoare a acțiunii, reclamantele au solicitat instanței de judecată admiterea cererii așa cum a fost formulată și pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să fie obligat pârâtul la recunoașterea actelor de studiu menționate în cererea introductivă pe numele reclamantelor și obligarea acestuia la admiterea dosarelor de înscriere ale reclamantelor în susținerea examenului de titularizare.

Prin Sentința civilă nr. 1.211 din 3 aprilie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea completată formulată de reclamantele A., B. și C., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, ca neîntemeiată.

PENTru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că diplomele de licență sunt recunoscute de drept dacă îndeplinesc condițiile legale, astfel cum rezultă din coroborarea art. 6 alin. (1) și art. 115 din Legea nr. 1/2011, iar uneia dintre reclamante i s-a acordat - ulterior obținerii diplomei de licență - și definitivatul în învățământ, ceea ce constituie o recunoaștere a diplomei de licență de către pârât.

În plus, potrivit art. 253 și art. 254 ale Legii nr. 1/2011, pârâtul MECTS are doar atribuția elaborării metodologiei-cadru pentru ocuparea posturilor didactice pentru concurs, în timp ce primirea dosarelor de înscriere, admiterea la concurs și angajările pe post se hotărăsc la nivelul unității de învățământ.

Față de aceste împrejurări de fapt și de drept, Curtea a respins acțiunea completată ca neîntemeiată în raport cu dispozițiile art. 8 alin. (1) și art. 18 din Legea nr. 554/2004.

Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reclamantele A., B. și C. au declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 și art. 3041 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentele consideră că sentința atacată este netemeinică și nelegală, judecătorul fondului făcând o interpretare eronată a înscrisurilor de la dosarul cauzei. Din răspunsul primit la plângerea prealabilă înaintată, prin care se solicită intimatului recunoașterea diplomei de licență, se vede clar că intimatul nu recunoaște aceasta diplomă.

Mai reține instanța de fond că pârâtul a susținut că ministerul nu are atribuția de a recunoaște/declara legalitatea/nelegalitatea unei diplome de absolvire, lucru neadevărat, pârâta susținând din contră, faptul că "organizarea și desfășurarea de programe de studii universitare care nu funcționează legal se sancționează cu nerecunoașterea studiilor pentru beneficiari".

În mod eronat, instanța investită să judece această acțiune a respins-o ca neîntemeiată și nu a dat curs aplicării principiului disponibilității, principiu a cărui aplicare este obligatorie, pentru egalitatea și corectitudinea procesului civil.

În baza acestui principiu, instanța trebuia să rețină faptul că în speță este aplicabilă "teoria validității aparenței în drept". În virtutea acestui principiu, instanța ar fi trebui să rețină faptul că există o aparență în drept care deja a produs efecte juridice, și anume că există niște acte juridice care se bucură de o prezumție de legalitate, nefiind contestate încă și a căror validitate reiese tocmai din faptul că acestea au fost încheiate cu bună-credință și cu o prudență sporită.

Având în vedere cele de mai sus, se solicită admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, și, pe cale de consecință obligarea pârâtului Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului la recunoașterea diplomei de licență și a suplimentului la diplomă.

Examinând cauza în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate de recurente, precum și de reglementările legale incidente inclusiv cele ale art. 3041 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Considerentele sentinței aflate în control judiciar demonstrează că au fost respectate prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., fiind arătate rațiunile care au format convingerea instanței și cele pentru care au fost înlăturate cererile părții.

Nu poate trece neobservat faptul că în cuprinsul cererii de recurs nu se combat argumentele instanței, susținerile detaliate fiind neconsistente și neputând fi circumscrise niciunuia din motivele de recurs invocate - art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Nici din perspectiva art. 3041 C. proc. civ., care permit instanței de recurs să examineze cauza sub toate aspectele, sentința recurată nu este susceptibilă de a fi reformată în sensul solicitat.

Astfel cum rezultă din actele și lucrările dosarului, cele trei reclamante sunt absolvente ale unor facultăți din cadrul Universității "D.", posesoare ale diplomelor de licență eliberate de această universitate în perioada 2007 - 2008, reclamanta B. deținând și Certificat de acordare a definitivării în învățământ nr. x/22.02.2011.

Prin acțiunea introductivă, reclamantele au solicitat obligarea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului la recunoașterea diplomelor de licență și a Certificatelor deținute de reclamante, iar prin cererea completatoare depusă la 27.02.2013, au solicitat și obligarea pârâtului M.E.C.T.S. să admită dosarele de înscriere ale reclamantelor în susținerea examenului de titularizare.

Apreciază Înalta Curte că nu se poate vorbi de un refuz nejustificat de soluționare a unei cereri, în sensul art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004, și nici de un exces de putere din partea unei autorități publice, în sensul art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, având în vedere normele care reglementează atribuțiile ministerului pârât, respectiv Legea nr. 1/2011 și H.G. nr. 536/2011, dar și reglementările legale relevante pentru speță - Ordinul MECTS nr. 2.284/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în învățământul superior și Legea învățământului în vigoare la momentul eliberării diplomelor de licență ale reclamantelor.

Prin urmare, nu se poate reține că autoritatea publică pârâtă are vreo atribuție de a emite acte prin care să recunoască diploma de licență și suplimentul la diplomă, acte deja eliberate de instituțiile de învățământ superior cu aprobarea intimatului-pârât M.E.C.T.S., fiind tipărite pe formularele tipizate emise de acesta.

Diploma de licență este un document oficial și câtă vreme nu a fost revocată de emitent sau anulată irevocabil prin hotărâre judecătorească, se prezumă că a fost eliberată în condiții de legalitate, deci produce efecte juridice sub aspectul drepturilor ce decurg din ea.

Înalta Curte reține că diplomele de licență obținute în România sunt recunoscute de plin drept, fără a fi necesară îndeplinirea vreunei unei alte formalități.

Prezenta cauză nu are drept obiect analizarea și stabilirea împrejurării dacă formele de învățământ ID ale Universității "D." erau/nu erau autorizate/acreditate și constatarea nelegalității emiterii diplomelor de licență și a suplimentelor la diplomă.

În condițiile în care ar fi nesocotite drepturile ce decurg din diploma de licență, protejarea acestora se poate realiza la cererea părții vătămate, însă în cadrul altui demers judiciar promovat în contradictoriu cu instituția/autoritatea care îi nesocotește aceste drepturi, fără a fi nevoie de intervenția Ministerului Educației Naționale pentru "recunoașterea diplomei de licență".

În acest sens jurisprudența Înaltei Curți (spre exemplificare: deciziile secției contencios administrativ și fiscal nr. 2.574/24 mai 2012 și nr. 5.744/4 iunie 2013) confirmă soluția în prezenta cauză.

PENTru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 3041 din C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamante, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A., C. și B. împotriva Sentinței nr. 1.211 din 3 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 aprilie 2015.

Procesat de ED