ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1074/2015

Decizie nr. 1074/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 17 mai 2013, reclamantele A. și B., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, au solicitat obligarea pârâtului la recunoașterea diplomelor de licență nr. 517 din 16 noiembrie 2009 și 15655 din 31 august 2009 emise pe numele reclamantelor, precum și a certificatului de absolvire nr. 814 din 12 august 2009 emis pe numele reclamantei B.

Pârâtul Ministerul Educației a depus întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, deoarece nu exista nicio dispoziție legală care să reglementeze obligația sa de a emite un act prin care să recunoască, în mod formal, o diplomă de licență.

Soluția instanței de fond

Prin Sentința nr. 2518 din 11 septembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității și a respins acțiunea formulată de reclamantele A. și B., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale (fost Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului), ca neîntemeiată.

Recursul

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, reclamantele A. și B. au formulat recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și, pe cale de consecință, admiterea cererii de chemare în judecată.

Prin cererea de recurs, recurentele au susținut netemeinicia și nelegalitatea sentinței recurate, arătând că judecătorul fondului a făcut o interpretare eronată a înscrisurilor de la dosar.

Au mai arătat că, în mod eronat, instanța de fond a respins acțiunea ca neîntemeiată și nu a dat curs principiului disponibilității, a cărui aplicare este obligatorie, principiu în baza căruia instanța trebuia să rețină că, în speță, este aplicabilă teoria validității aparenței în drept și anume, că există acte juridice care se bucură de o prezumție de legalitate, nefiind contestate.

De asemenea, recurentele au susținut că atâta timp cât, nici la încheierea perioadei de monitorizare și nici ulterior acestui moment, Ministerul Educației, în exercitarea atribuției sale de control și monitorizare a aplicării prevederilor legale cu privire la organizarea și funcționarea unităților și instituțiilor de învățământ de stat și particular nu a reclamat nereguli în procesul de organizare a admiterii, al funcționării domeniilor de studiu pentru care s-a obținut acreditarea sau autorizația de funcționare provizorie, este obligat să recunoască valabilitatea examenului susținut de reclamanți.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Procedura de soluționare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 18 martie 2014, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Părțile nu au depus puncte de vedere referitoare la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din data de 14 mai 2014 completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., republicat, și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

Soluția instanței de recurs

Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză precum și în conformitate cu art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente:

În speță, Curtea de Apel București a fost sesizată cu cererea reclamantelor prin care s-a solicitat autorității pârâte, Ministerul Educației Naționale (fost Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului), recunoașterea diplomei de licență obținută în urma susținerii examenului de licență - la specializarea Limba și Literatura Franceză - Limba și Literatura Engleză ale Universității C.

Apreciază Înalta Curte că nu se poate vorbi de un refuz nejustificat de soluționare a unei cereri, în sensul art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004 și nici de un exces de putere din partea unei autorități publice, în sensul art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, având în vedere normele care reglementează atribuțiile ministerului pârât, respectiv Legea nr. 1/2011 și H.G. nr. 536/2011, dar și reglementările legale relevante pentru speță - Ordinul M.E.C.T.S. nr. 2284/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în învățământul superior și Legea învățământului în vigoare la momentul eliberării diplomelor de licență.

Prin urmare, nu se poate reține că autoritatea publică pârâtă are vreo atribuție de a emite acte prin care să recunoască diploma de licență și suplimentul la diplomă, acte deja eliberate de instituțiile de învățământ superior cu aprobarea intimatului-pârât M.E.C.T.S., fiind tipărite pe formularele tipizate emise de acesta.

Diploma de licență este un document oficial și câtă vreme nu a fost revocată de emitent sau anulată irevocabil prin hotărâre judecătorească, se prezumă că a fost eliberată în condiții de legalitate, deci produce efecte juridice sub aspectul drepturilor ce decurg din ea.

Înalta Curte reține că diplomele de licență obținute în România sunt recunoscute de plin drept, fără a fi necesară îndeplinirea vreunei unei alte formalități.

În condițiile în care ar fi nesocotite drepturile ce decurg din diploma de licență, protejarea acestora se poate realiza la cererea părților vătămate, însă în cadrul altui demers judiciar promovat în contradictoriu cu instituția/autoritatea care îi nesocotește aceste drepturi, fără a fi nevoie de intervenția Ministerului Educației Naționale pentru "recunoașterea diplomei de licență", obiectul prezentei acțiuni vizând strict obligarea pârâtului de a recunoaște diplomele de licență emise de Universitatea C.

Constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 496 teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. și B. împotriva Sentinței nr. 2518 din 11 septembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 martie 2015.

Procesat de GGC - GV