ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 426/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 15.05.2014, reclamantele A., B., C., D., E., F. au solicitat obligarea pârâtului Ministerul Educației Naționale la recunoașterea titlului de licențiat, obținut în urma susținerii examenului de licență la diferitele specializări din cadrul Universității G.

Prin Sentința nr. 219 din data de 30 ianuarie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiate excepțiile lipsei procedurii prealabile și inadmisibilității acțiunii și ca nefondată acțiunea formulată de reclamantele A., B., C., D., E., F. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației Naționale.

Împotriva sentinței au declarat recurs reclamantele A., B., C., D., E., F., criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., au solicitat admiterea recursului și casarea hotărârii, rejudecarea acțiunii și admiterea acesteia astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului, s-a arătat că instanța de fond a reținut, în mod nelegal, împrejurarea că nu există act normativ care să reglementeze obligația M.E.N. de a recunoaște o diplomă de licență, ignorând dispozițiile art. 5 din H.G. nr. 536/2011 și art. 34 din Legea nr. 87/2006 pentru aprobarea O.U.G. nr. 75/2005.

Apreciind că nu pot fi victimele lipsei de acreditare, recurentele au invocat teoria aparenței în drept și au susținut că au avut credința scuzabilă și legitimă că mandatarul universității are dreptul să organizeze învățământ la distanță și cu frecvență redusă. Totodată, ele s-au aflat într-o eroare comună și invincibilă, cu toate că în cazul mandatului aparent, practica judiciară și doctrina juridică admit că nu este nevoie de o asemenea eroare.

Au mai susținut recurentele că actele normative în vigoare la data înscrierii lor la facultăți (OMECT nr. 3545/2005, nr. 3235/2005 și H.G. nr. 916/2005, Legea nr. 84/1995) nu fac referire la programe sau forme de învățământ la distanță sau cu frecvență redusă, care să nu fie acreditate sau autorizate, ci doar la specializări.

Intimatul-pârât Ministerul Educației Naționale nu a depus întâmpinare.

4.1. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților potrivit încheierii de ședință din data de 20.10.2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., iar părțile nu au formulat punct de vedere asupra acestuia.

Având în vedere mențiunea din raport, referitoare la admisibilitatea în principiu a recursului, completul de filtru a apreciat că problema de drept care se pune în recurs nu este controversată și a procedat la soluționarea cauzei în condițiile art. 493 alin. (6) C. proc. civ.

4.2. Cu privire la fondul recursului - analiza motivelor de casare invocate

Completul de filtru, examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

În cauză, instanța de contencios administrativ a fost sesizată cu cererea reclamantelor de obligare a Ministerului Educației Naționale la recunoașterea studiilor și a diplomelor de licență, astfel:

- A. - diploma de licență seria A nr. 0030767 în specializarea pedagogie, înregistrată sub nr. 1458/3.03.2009;

- B. - diploma de licență seria A nr. 0039897 în specializarea psihologie, înregistrată sub nr. 10683/6.08.2009;

- C. - diploma de licență seria A nr. 0040448 în specializarea psihologie, înregistrată sub nr. 11234/6.08.2009;

- D. - diploma de licență seria A nr. 0043606 în specializarea psihologie, înregistrată sub nr. 14392/31.08.2009;

- E., diploma de licență seria A1 nr. 0138654 în specializarea pedagogie muzicală, înregistrată sub nr. 5115/24.06.2009;

- F. - diploma de licență seria A nr. 0045303 în specializarea relații internaționale și studii europene, înregistrată sub nr. 13057/7.08.2009, invocând "refuzul nejustificat" din partea autorității pârâte.

Înalta Curte apreciază că nu se poate vorbi despre un refuz nejustificat de soluționare a cererilor reclamantelor, în sensul art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004 și nici de un exces de putere din partea autorității publice, în sensul art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Raportat la normele care reglementează atribuțiile ministerului pârât, respectiv Legea nr. 1/2011 și H.G. nr. 536/2011, dar și la reglementările legale relevante, Ordinul M.E.C.T.S. nr. 2284/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în învățământul superior și Legea învățământului, în vigoare la momentul eliberării diplomelor de licență, nu se poate reține că autoritatea publică pârâtă are vreo atribuție de a emite acte prin care să recunoască diploma de licență și suplimentul la diplomă, acte deja eliberate de instituția de învățământ superior, cu aprobarea intimatului-pârât, pe formularele tipizate emise de acesta.

Diploma de licență este un document oficial și câtă vreme nu a fost revocată de emitent sau anulată definitiv prin hotărâre judecătorească, se prezumă că a fost eliberată în condiții de legalitate, deci produce efecte juridice sub aspectul drepturilor ce decurg din ea, fără a fi necesar vreun act de recunoaștere/validare a diplomei de către ministerul de resort.

Fiind un act administrativ, diploma de licență se bucură de prezumția de autenticitate, în sensul că emană în mod real de la cine se afirmă că emană, prezumția de veridicitate, în sensul că reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă și prezumția de legalitate, în sensul că a fost emisă cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege, fiind ea însăși titlul executoriu în baza căruia se inițiază procedura executării silite, cu obligația corelativă a adresanților de a respecta și de a pune în aplicare dispozițiile acesteia.

În aceste condiții, nu pot fi primite argumentele recurenților referitoare la obligația legală a ministerului de coordonare și control a sistemului național de învățământ, care ar include și obligația de recunoaștere a diplomelor de licență, cel vizând teoria aparenței în drept sau modalitatea în care trebuie interpretate anumite dispoziții legale în materie.

Diplomele de licență obținute în România sunt recunoscute de plin drept, fără a fi necesară îndeplinirea vreunei unei alte formalități, iar în situația în care ar fi nesocotite drepturile ce decurg dintr-o diplomă de licență, protejarea acestora se poate realiza la cererea părții vătămate, însă în cadrul altui demers judiciar promovat în contradictoriu cu instituția/autoritatea care îi nesocotește aceste drepturi, fără a fi nevoie de intervenția Ministerului Educației Naționale pentru "recunoașterea diplomei de licență".

Față de considerentele expuse, Înalta Curte constată că nu este incident cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța de fond realizând o corectă interpretare și aplicare a normelor de drept material, astfel încât, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (6) și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A., B., C., D., E., F. împotriva Sentinței nr. 219 din data de 30 ianuarie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 februarie 2017.

Procesat de GGC - GV