ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5665/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei. Prin acțiunea înregistrată sub numărul 5168/2/2001, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții C.(T.)C., E.L., I.(R.)M., N.(A.)M., O.(N.)V., P.(V.)M., P.(D.)M.M., V.(B.)M., Z.(V.)M. au solicitat în contradictoriu cu pârâta Universitatea „S.H.” și chematul în garanție Ministerul Educației Cercetării Tineretului și Sportului obligarea pârâtei la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului de diplomă în termen de 30 de zile de la pronunțarea hotărârii și obligarea chematului în garanție la recunoașterea diplomei eliberate de către Universitate.

În fapt, reclamanții au arătat în esență că au urmat cursurile unor facultăți din cadrul Universității „S.H.”, promovând examenul de licență în sesiunea iulie 2009, eliberându-se adeverință în acest sens, cu valabilitate 12 luni, astfel încât potrivit art. 20 din OMECT nr. 2284/2007, pârâta era obligată să elibereze diplomele de licență. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 1/2011 și art. 15 alin. (2) din Constituția României, iar în susținerea cererii reclamanții au depus la dosarul cauzei înscrisuri. Prin întâmpinare, chematul în garanție Ministerul Educației Cercetării Tineretului și Sportului a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, excepția de inadmisibilitate, iar pe fond a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție ca neîntemeiată.

Prin întâmpinare, pârâta Universitatea „S.H.” a solicitat să se constate că și-a îndeplinit obligațiile față de reclamanți, în sensul că după finalizarea completă a studiilor și susținerea examenului de licență, la cererea acestora le-a eliberat adeverință de absolvire cu termen de valabilitate 12 luni, însă SC R. SA nu poate tipări diplomele de licență întrucât lipsește aprobarea Ministerului Educației, Cercetării, care, deși i s-a solicitat această aprobare, acesta a soluționat doar în parte cererile, fără a aproba tot necesarul de diplome. Pârâta a formulat cerere de chemare în garanție solicitând să fie obligat MECTS să aprobe tipărirea formularului tipizat constând diploma de licență și suplimentul la diplomă pentru reclamant sub sancțiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 1204 din 21 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-au respins excepțiile de inadmisibilitate și lipsei calității procesuale pasive formulate de chematul în garanție Ministerul Educației Cercetării Tineretului și Sportului s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții P.(V.)M., N.(A.)M., I.(R.)M., O.(N.)V., V.(B.)M., E.L., P.(D.)M.M., Z.(V.)M. și C.(T.)C., în contradictoriu cu pârâta Universitatea S.H. București și chematul în garanție Ministerul Educației, Cercetării Tineretului și Sportului. A fost obligată pârâta Universitatea „S.H.” la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului de diplomă, reclamanților.

S-a respins cererea de chemare în garanței formulată de reclamanți. S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Universitatea „S.H.” și obligat chematul în garanție MECTS să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și a suplimentului de diplomă pentru reclamanți. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în ceea ce privește excepția de inadmisibilitate a cererii de chemare în garanție, că potrivit art. 60 - 61 C. proc. civ., este admisibilă o cerere de chemare în garanție, legea prevăzând această cale procedurală la dispoziția părților din proces, împrejurarea dacă există sau nu un raport juridic legal sau convențional de garanție, accesoriu raportului juridic principal, făcând obiectul analizei pe fondul cererii de chemare în garanție.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție, de asemenea Curtea a reținut că MECTS are calitatea de chemat în garanție, acesta nefiind necesar să fie titular al raportului juridic principal dedus judecății. Pe fond, Curtea a reținut că nu este sesizată a analiza dacă Facultățile absolvite de reclamanți au fost acreditate sau autorizate provizoriu sau dacă aveau dreptul de a organiza examen de licență, în condițiile în care situația litigioasă a apărut doar în ceea ce privește absolvenții promoției 2009, unde există o necorelare între numărul de formulare solicitate de Facultate și numărul de formulare de diplome aprobate.

A apreciat judecătorul fondului că această situație ivită pe parcursul derulării și finalizării studiilor nu poate vătăma pe reclamanți care s-au înscris la o instituție de învățământ superior particular care garanta obținerea unei diplome universitare de licență valabilă le finalizarea studiilor, în condițiile legii și a regulamentelor aplicabile. De asemenea, s-a avut în vedere că dacă MECT ajunge la concluzia că studenții au absolvit o facultate care nu putea să le ofere o diplomă universitară valabilă, în virtutea dispozițiilor H.G.

nr. 366/2007, are posibilitatea legală de a lua măsuri de corectare și de îndreptare a neregulilor, or, în condițiile în care, pe parcursul anilor 2006 - 2009, acești studenți, printre care și reclamanții, au desfășurat studii universitare, fără ca autoritatea de reglementare și control, urmare a monitorizării efectuate, să sesizeze nereguli și să intervină, nu se poate imputa reclamanților că Universitatea a solicitat mai multe formulare de diplome de licență decât MECT a aprobat. S-a constatat și că nu există un demers din partea MECT de analiza modalitatea obținerii adeverinței și de a dispune cu privire la legalitatea acesteia. A reținut Curtea de Apel că obligația organizării studiilor și a examenului de licență aparține instituției de învățământ superior, iar pârâta are obligația eliberării diplomei de licență, potrivit art. 20 din OMECT nr. 2284/2007.

În ceea ce privește cererea de chemare în garanție formulată de reclamanți, Curtea a apreciat-o neîntemeiată, întrucât între aceștia și MECT nu există un raport legal de garanție. Curtea a constatat întemeiată cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Universitatea „S.H.”, în raport de dispozițiile art. 60 alin. (1) C. proc. civ., întrucât, în condițiile în care pârâta a căzut în pretenții și a fost obligată să emită diplomele de licență, există un raport juridic legat de imposibilitatea efectivă de a emite aceste adeverințe în lipsa aprobării de către MECT a tipăririi formularelor tipizate. Recursul Împotriva acestei sentințe a formulat recurs chematul în garanție Ministerul Educației Naționale (fost Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului), criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii de recurs, a arătat, în esență, că hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, caz de casare prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., întrucât organizarea și coordonarea sistemului național de învățământ este atributul exclusiv al Ministerului Educației Naționale. S-a invocat în temeiul art. 304 pct 7 și 9 C. proc. civ., ca motive de recurs, împrejurarea că instanța de fond a ignorat prevederile legale din domeniul învățământului superior, că nu a analizat hotărârile de guvern prin care sunt acreditate să funcționeze provizoriu structurile de învățământ, luând în calcul doar contractele de studii, încheiate în afara cadrului legal, care însă nu sunt opozabile ministerului.

Procedura în fața instanței de recurs. Intimata-pârâtă Universitatea S.H. și intimații-reclamanți au formulat întâmpinări prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Considerentele și soluția instanței de recurs. Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ., excepția necompetenței materiale invocată din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost pronunțată de o instanță necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a ajunge la această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate: Obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ se referă la obligarea unei instituții de învățământ superior la eliberarea diplomei de licență și a altor acte de studii reclamanților, absolvenți ai Universității „S.H.”. Nu se poate ignora faptul că pârâta este încadrată în noțiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, care include în această definiție persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.

Or, în cauza de față, prin Legea nr. 443/2002, a fost înființată Universitatea „S.H.”, ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ. Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului și are rol de sinteză și coordonare în aplicarea strategiei și programului de guvernare în domeniul educației, învățământului, cercetării științifice, dezvoltării tehnologice, tineretului și sportului.

Faptul că instituțiile de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, nu justifică plasarea acestora în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului național de învățământ pe același palier cu Ministerul Educației Naționale, neavând aceleași competențe și responsabilități ca instituție publică, responsabilă de fundamentarea și aplicarea strategiei globale a învățământului. Aceste prerogative legale revin unui organ central al administrației publice, astfel că unitatea de învățământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educației. În acest context, trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituție, ministerele sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi cuprinse decât autoritățile administrative autonome, care se află doar sub controlul general al Parlamentului.

În speță, Universitatea „S.H.” nu poate fi considerată autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le emite sunt consecința unei delegări de competențe, iar nu a învestirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem național de învățământ. În alți termeni, Universitatea „S.H.” nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorității publice centrale, cu atât mai mult cu cât niciun act normativ nu conține o asemenea dispoziție cu privire la universitatea pârâtă. Ca atare, o astfel de universitate nu poate fi încadrată decât în categoria unei autorități publice locale.

Față de argumentele expuse, Înalta Curte reține că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care instituie, pentru determinarea instanței competente material, două criterii, și anume: (i) rangului autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice; (ii) criteriul valoric. În cauza de față, este aplicabil primul criteriu enunțat, astfel că, raportat la rangul local al autorității publice pârâte-Universitatea „S.H.” - competența de soluționare a litigiului revine tribunalului. De asemenea, se cuvine a observa dispozițiile art. 17 C. proc. civ., în temeiul cărora cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală.

Or, în litigiul de față, este evident faptul că cererea de chemare în garanție este o cerere incidentală care va fi soluționată de către instanța competentă să soluționeze cererea principală. Soluționând cauza de față fără a-și verifica competența în raport cu obiectul acțiunii și cu dispozițiile legale citate mai sus, instanța de fond a pronunțat o hotărâre casabilă în condițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ. În consecință, având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 313, coroborat cu art. 312 alin. (6) și art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Educației Naționale (fost Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului) împotriva Sentinței nr. 1204 din 21 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 iunie 2013. Procesat de GGC - LM