ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5665/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5665/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele

cauzei.

Prin acțiunea înregistrată sub numărul

5168/2/2001, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, reclamanții C.(T.)C., E.L., I.(R.)M., N.(A.)M.,

O.(N.)V., P.(V.)M., P.(D.)M.M., V.(B.)M., Z.(V.)M. au solicitat în

contradictoriu cu pârâta Universitatea „S.H.” și chematul în garanție

Ministerul Educației Cercetării Tineretului și Sportului obligarea pârâtei la

eliberarea diplomei de licență și a suplimentului de diplomă în termen de 30 de

zile de la pronunțarea hotărârii și obligarea chematului în garanție la

recunoașterea diplomei eliberate de către Universitate.

În fapt, reclamanții

au arătat în esență că au urmat cursurile unor facultăți din cadrul

Universității „S.H.”, promovând examenul de licență în sesiunea iulie 2009,

eliberându-se adeverință în acest sens, cu valabilitate 12 luni, astfel încât

potrivit art. 20 din OMECT nr. 2284/2007, pârâta era obligată să elibereze

diplomele de licență.

În drept, cererea a

fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 1/2011 și art. 15 alin. (2) din

Constituția României, iar în susținerea cererii reclamanții au depus la dosarul

cauzei înscrisuri.

Prin întâmpinare,

chematul în garanție Ministerul Educației Cercetării Tineretului și Sportului a

invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, excepția de

inadmisibilitate, iar pe fond a solicitat respingerea cererii de chemare în

garanție ca neîntemeiată.

Prin întâmpinare,

pârâta Universitatea „S.H.” a solicitat să se constate că și-a îndeplinit obligațiile

față de reclamanți, în sensul că după finalizarea completă a studiilor și

susținerea examenului de licență, la cererea acestora le-a eliberat adeverință

de absolvire cu termen de valabilitate 12 luni, însă SC R. SA nu poate tipări

diplomele de licență întrucât lipsește aprobarea Ministerului Educației,

Cercetării, care, deși i s-a solicitat această aprobare, acesta a soluționat

doar în parte cererile, fără a aproba tot necesarul de diplome.

Pârâta a formulat

cerere de chemare în garanție solicitând să fie obligat MECTS să aprobe

tipărirea formularului tipizat constând diploma de licență și suplimentul la

diplomă pentru reclamant sub sancțiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din

Legea nr. 554/2004.

Hotărârea instanței

de fond

Prin Sentința nr.

1204 din 21 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal s-au respins excepțiile de inadmisibilitate

și lipsei calității procesuale pasive formulate de chematul în garanție

Ministerul Educației Cercetării Tineretului și Sportului s-a admis în parte

acțiunea formulată de reclamanții P.(V.)M., N.(A.)M., I.(R.)M., O.(N.)V.,

V.(B.)M., E.L., P.(D.)M.M., Z.(V.)M. și C.(T.)C., în contradictoriu cu pârâta

Universitatea S.H. București și chematul în garanție Ministerul Educației,

Cercetării Tineretului și Sportului.

A fost obligată

pârâta Universitatea „S.H.” la eliberarea diplomei de licență și a

suplimentului de diplomă, reclamanților.

S-a respins cererea

de chemare în garanței formulată de reclamanți.

S-a admis cererea de

chemare în garanție formulată de pârâta Universitatea „S.H.” și obligat

chematul în garanție MECTS să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând

în diploma de licență și a suplimentului de diplomă pentru reclamanți.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut în ceea ce privește excepția de

inadmisibilitate a cererii de chemare în garanție, că potrivit art. 60 - 61 C.

proc. civ., este admisibilă o cerere de chemare în garanție, legea prevăzând

această cale procedurală la dispoziția părților din proces, împrejurarea dacă

există sau nu un raport juridic legal sau convențional de garanție, accesoriu

raportului juridic principal, făcând obiectul analizei pe fondul cererii de

chemare în garanție.

Referitor la excepția

lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție, de asemenea Curtea

a reținut că MECTS are calitatea de chemat în garanție, acesta nefiind necesar

să fie titular al raportului juridic principal dedus judecății.

Pe fond, Curtea a

reținut că nu este sesizată a analiza dacă Facultățile absolvite de reclamanți

au fost acreditate sau autorizate provizoriu sau dacă aveau dreptul de a

organiza examen de licență, în condițiile în care situația litigioasă a apărut

doar în ceea ce privește absolvenții promoției 2009, unde există o necorelare

între numărul de formulare solicitate de Facultate și numărul de formulare de

diplome aprobate.

A apreciat

judecătorul fondului că această situație ivită pe parcursul derulării și

finalizării studiilor nu poate vătăma pe reclamanți care s-au înscris la o

instituție de învățământ superior particular care garanta obținerea unei

diplome universitare de licență valabilă le finalizarea studiilor, în

condițiile legii și a regulamentelor aplicabile.

De asemenea, s-a avut

în vedere că dacă MECT ajunge la concluzia că studenții au absolvit o facultate

care nu putea să le ofere o diplomă universitară valabilă, în virtutea

dispozițiilor H.G. nr. 366/2007, are posibilitatea legală de a lua măsuri de

corectare și de îndreptare a neregulilor, or, în condițiile în care, pe

parcursul anilor 2006 - 2009, acești studenți, printre care și reclamanții, au

desfășurat studii universitare, fără ca autoritatea de reglementare și control,

urmare a monitorizării efectuate, să sesizeze nereguli și să intervină, nu se

poate imputa reclamanților că Universitatea a solicitat mai multe formulare de

diplome de licență decât MECT a aprobat.

S-a constatat și că

nu există un demers din partea MECT de analiza modalitatea obținerii

adeverinței și de a dispune cu privire la legalitatea acesteia.

A reținut Curtea de

Apel că obligația organizării studiilor și a examenului de licență aparține

instituției de învățământ superior, iar pârâta are obligația eliberării

diplomei de licență, potrivit art. 20 din OMECT nr. 2284/2007.

În ceea ce privește

cererea de chemare în garanție formulată de reclamanți, Curtea a apreciat-o

neîntemeiată, întrucât între aceștia și MECT nu există un raport legal de

garanție.

Curtea a constatat

întemeiată cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Universitatea

„S.H.”, în raport de dispozițiile art. 60 alin. (1) C. proc. civ., întrucât, în

condițiile în care pârâta a căzut în pretenții și a fost obligată să emită

diplomele de licență, există un raport juridic legat de imposibilitatea

efectivă de a emite aceste adeverințe în lipsa aprobării de către MECT a

tipăririi formularelor tipizate.

Recursul

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs chematul în garanție Ministerul Educației Naționale

(fost Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului), criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii

de recurs, a arătat, în esență, că hotărârea instanței de fond a fost

pronunțată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, caz de casare

prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., întrucât organizarea și coordonarea

sistemului național de învățământ este atributul exclusiv al Ministerului

Educației Naționale.

S-a invocat în

temeiul art. 304 pct 7 și 9 C. proc. civ., ca motive de recurs, împrejurarea că

instanța de fond a ignorat prevederile legale din domeniul învățământului

superior, că nu a analizat hotărârile de guvern prin care sunt acreditate să

funcționeze provizoriu structurile de învățământ, luând în calcul doar

contractele de studii, încheiate în afara cadrului legal, care însă nu sunt

opozabile ministerului.

Procedura în fața

instanței de recurs.

Intimata-pârâtă

Universitatea S.H. și intimații-reclamanți au formulat întâmpinări prin care a

solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Considerentele și

soluția instanței de recurs.

Înalta Curte,

examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc.

civ., excepția necompetenței materiale invocată din oficiu, constată că

hotărârea recurată a fost pronunțată de o instanță necompetentă, astfel că în

cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru

care va admite recursul, iar, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (6) C.

proc. civ., va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă

soluționare la Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și

fiscal.

Pentru a ajunge la

această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare

arătate:

Obiectul prezentului

litigiu de contencios administrativ se referă la obligarea unei instituții de

învățământ superior la eliberarea diplomei de licență și a altor acte de studii

reclamanților, absolvenți ai Universității „S.H.”.

Nu se poate ignora

faptul că pârâta este încadrată în noțiunea de autoritate publică, în sensul

art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, care include în

această definiție persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au

obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu

public, în regim de putere publică.

Or, în cauza de față,

prin Legea nr. 443/2002, a fost înființată Universitatea „S.H.”, ca instituție

de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate

publică, parte a sistemului național de învățământ.

Ministerul Educației,

Cercetării, Tineretului și Sportului este organ de specialitate al

administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea

Guvernului și are rol de sinteză și coordonare în aplicarea strategiei și

programului de guvernare în domeniul educației, învățământului, cercetării

științifice, dezvoltării tehnologice, tineretului și sportului.

Faptul că

instituțiile de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au

autonomie universitară, nu justifică plasarea acestora în vârful ierarhiei

organizatorice a sistemului național de învățământ pe același palier cu

Ministerul Educației Naționale, neavând aceleași competențe și responsabilități

ca instituție publică, responsabilă de fundamentarea și aplicarea strategiei

globale a învățământului.

Aceste prerogative

legale revin unui organ central al administrației publice, astfel că unitatea

de învățământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educației.

În acest context,

trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituție, ministerele sunt

în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi

cuprinse decât autoritățile administrative autonome, care se află doar sub

controlul general al Parlamentului.

În speță,

Universitatea „S.H.” nu poate fi considerată autoritate administrativă

autonomă, întrucât actele administrative pe care le emite sunt consecința unei

delegări de competențe, iar nu a învestirii sale cu dreptul de a lucra în regim

de putere publică, la nivelul întregului sistem național de învățământ.

În alți termeni,

Universitatea „S.H.” nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi

calificată drept organ al autorității publice centrale, cu atât mai mult cu cât

niciun act normativ nu conține o asemenea dispoziție cu privire la

universitatea pârâtă.

Ca atare, o astfel de

universitate nu poate fi încadrată decât în categoria unei autorități publice

locale.

Față de argumentele

expuse, Înalta Curte reține că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care instituie, pentru determinarea instanței

competente material, două criterii, și anume: (i) rangului autorității care

emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecății, în sistemul

organelor administrației publice; (ii) criteriul valoric.

În cauza de față,

este aplicabil primul criteriu enunțat, astfel că, raportat la rangul local al

autorității publice pârâte-Universitatea „S.H.” - competența de soluționare a

litigiului revine tribunalului.

De asemenea, se

cuvine a observa dispozițiile art. 17 C. proc. civ., în temeiul cărora cererile

accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea

principală.

Or, în litigiul de

față, este evident faptul că cererea de chemare în garanție este o cerere

incidentală care va fi soluționată de către instanța competentă să soluționeze

cererea principală.

Soluționând cauza de

față fără a-și verifica competența în raport cu obiectul acțiunii și cu

dispozițiile legale citate mai sus, instanța de fond a pronunțat o hotărâre

casabilă în condițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ.

În consecință, având

în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 313, coroborat cu art. 312

alin. (6) și art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se

casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare

Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Ministerul Educației Naționale (fost Ministerul Educației,

Cercetării, Tineretului și Sportului) împotriva Sentinței nr. 1204 din 21

februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul București,

secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 iunie 2013.

Procesat de GGC - LM