ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5608/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, reclamanta P.E. a solicitat în contradictoriu cu pârâții

Universitatea S.H. și Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și

Sportului, ca instanța să dispună obligarea pârâtului Ministerul Educației,

Cercetării, Tineretului și Sportului de a pune la dispoziția pârâtei

Universitatea "S.H." tipizatul de diplomă în vederea eliberării în

favoarea acestuia și pe cale de consecință obligarea pârâtei Universitatea

"S.H." să elibereze diploma de licență și suplimentul la diplomă

conform studiilor absolvite și examenului de licență promovat în sesiunea iulie

2009, certificat prin Adeverința nr. 6824 din 09 iulie 2009, emisă de către

pârâte de rândul 2, cu cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinare,

pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a solicitat

respingerea cererii de chemare în judecată, arătând că a avizat achiziționarea

de formulare tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților din promoțiile

2008, 2009 și 2010 prin adresele 37450 din 21 iunie 2010, 37629,12356F din 25

octombrie 2010, 49716 din 29 noiembrie 2010, 32048,36711, 40456 din 13

octombrie 2010.

Pârâta Universitatea

S.H. a depus la dosar întâmpinare și cerere de chemare în garanție a

Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, solicitând să se

constate că și-a îndeplinit obligațiile legale față de reclamant, în sensul că,

după finalizarea completă a studiilor și susținerea examenului de licență, la

cererea acestuia, a eliberat adeverința de absolvire a studiilor, cu termen de

valabilitate de 12 luni, potrivit Metodologiei organizării și desfășurării

examenelor de finalizare a studiilor, emisa sub nr. 1405 din 21 mai 2009 și cu

prevederile art. 20 și art. 38 din Ordinul MECTS nr. 2284 din 28 septembrie

2007.

Prin Sentința nr.

6130 din 24 octombrie 2011, Curtea de Apel București a admis în parte cererea

formulată de reclamanta P.E. în contradictoriu cu pârâții Universitatea S.H. și

Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și a dispus

obligarea celui din urmă pârât să pună la dispoziția pârâtei Universitatea S.H.

tipizatul de diplomă în vederea eliberării în favoarea reclamantei a actului de

studii conform adeverinței nr. 109 din 24 iulie 2009, precum și la emiterea

unui act prin care să recunoască reclamantei titlul de licență în Științele

Educației.

Totodată, Curtea de

apel a dispus obligarea pârâtei Universitatea S.H. la eliberarea diplomei de

licență conform adeverinței, precum și la înapoierea în original reclamantei

diploma de bacalaureat.

în cauză

Împotriva sentinței

pronunțată de Curtea de Apel București, a declarat recurs Ministerul Educației,

Cercetării, Tineretului și Sportului criticând sentința pentru nelegalitate și

netemeinicie.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursurilor

Analizând sentința

atacată, în raport cu motivul de casare de ordine publică privind necompetența

materială a curții de apel de a soluționa în primă instanță cauza, prevăzut de

art. 304 pct. 3 C. proc. civ., invocat de instanță din oficiu, Înalta Curte va

admite recursul formulat de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și

Sportului, pentru considerentele care vor fi arătate în continuare.

Astfel, potrivit art.

1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, orice persoană

care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de

către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea

în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios

administrativ competente pentru anularea actului, recunoașterea dreptului

pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată;

interesul legitim poate fi atât privat, cât și public.

Așa cum rezultă din

cele ce preced, obiectul litigiului vizează obligarea unei instituții de

învățământ superior la eliberarea unor diplome de licență.

Pârâta poate fi

încadrată în noțiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b)

teza I din Legea nr. 554/2004, modificată, care include în această definiție

orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează

în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public.

Prin Legea nr.

443/2002, a fost înființată Universitatea "S.H." din București, ca

instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de

utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ.

De asemenea, potrivit

art. 1 din H.G. nr. 81/2010, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și

Sportului este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu

personalitate juridică în subordinea Guvernului și are rol de sinteză și

coordonare în aplicarea strategiei și Programului de guvernare în domeniul

educației, învățământului, cercetării științifice, dezvoltării tehnologice,

tineretului și sportului.

Faptul că

instituțiile de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au

autonomie universitară, în condițiile stabilite prin Legea nr. 84/1995 (act

normativ în vigoare la momentul finalizării ciclului de pregătire urmat de

reclamantă) nu le plasează în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului

național de învățământ. Această reglementare prevedea că, la nivel național,

autonomia universitară se manifesta prin relația directă a rectorului

instituției de învățământ superior cu Ministerul Educației care, printre

altele, avea competența de a confirma prin ordin actul de alegere a rectorului

și de a-l suspenda din funcție.

Aceste prerogative

legale revin unui organ central al administrației publice, astfel că unitatea

de învățământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educației.

În acest context,

trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituție, ministerele

sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi

cuprinse decât autoritățile administrative autonome, care se află doar sub

controlul general al Parlamentului.

Universitatea

"S.H." nu poate fi o autoritate administrativă autonomă, întrucât

actele administrative pe care le poate emite sunt consecința unei delegări de

competențe, iar nu a învestirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere

publică, la nivelul întregului sistem național de învățământ.

În mod evident,

Universitatea "S.H." din București este o autoritate publică

descentralizată din punct de vedere teritorial.

În alți termeni,

Universitatea "S.H." nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor

pentru a fi calificată drept organ al autorității publice centrale; de altfel,

niciun act normativ nu conține o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în

litigiu.

Drept urmare, o

astfel de universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorități

publice locale.

În prezenta cauză,

sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

modificată, care prevăd că "Litigiile privind actele administrative emise

sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care

privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale

acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond de către tribunalele

administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau

încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și

impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai

mari de 500.000 RON, se soluționează în fond de secțiile de contencios

administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică nu se

prevede altfel."

Așadar, specificul

litigiilor care se desfășoară între persoanele fizice sau juridice și

administrația publică determină, în mod necesar, existența unor reguli

imperative în privința competenței instanțelor de contencios administrativ.

Pentru stabilirea

competenței materiale, prevederile legale aflate în discuție instituie două

criterii: cel al rangului autorității care emite sau, după caz, încheie actul

administrativ dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice,

respectiv criteriul valoric.

În cauza de față,

este aplicabil primul criteriu enunțat anterior, motiv pentru care tribunalul

este competent să soluționeze acest litigiu.

De asemenea, se

cuvine a observa dispozițiile art. 17 C. proc. civ., în temeiul cărora cererile

accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea

principală.

Or, în litigiul de

față, este evident faptul că cererea de chemare în garanție este o cerere

incidentală care va fi soluționată de către instanța competentă să soluționeze

cererea principală.

Așa fiind, cum

obiectul litigiului îl constituie un act administrativ emis de către o

autoritate publică de nivel local, competența de soluționare a cauzei revine

secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului.

Soluția adoptată în

recurs

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte, apreciind că este întemeiat motivul de recurs de

ordine publică, prevăzut de art. 304 pct. (3) C. proc. civ., va admite recursul

formulat de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și, în

baza art. 312 alin. (6) din același cod, va casa sentința atacată și va trimite

cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul București, Secția a IX-a

contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului

(reorganizat ca Minister al Educației Naționale în temeiul dispozițiilor O.U.G.

nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul

administrației publice centrale și pentru modificarea unor acte normative)

împotriva Sentinței civile nr. 6130 din 24 octombrie 2011 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul București,

secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 iunie 2013.

Procesat de GGC - AM