ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2947/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2947/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față:

Din actele și

lucrările dosarului, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Iași sub nr. 563/45/2012, reclamanta G.N.M. a chemat în judecată pe

pârâții Universitatea "S.H." București și Ministerul Educației,

Cercetării, Tineretului și Sportului, solicitând ca pârâta Universitatea

"S.H." București să fie obligată să emită diploma de licență și

suplimentul la diplomă, prin care să i se recunoască calitatea de licențiat al

formei de învățământ superior absolvite, iar pârâtul Ministerul Educației,

Cercetării, Tineretului și Sportului să fie obligat la tipărirea formularelor

tipizate, constând în diploma de licență și suplimentul la diplomă.

În motivarea cererii

reclamanta a arătat că este absolventă a Facultății de Limbi și Literaturi

Străine din cadrul Universității "S.H." București, promoția 2009, și

a susținut și promovat examenul de licență în sesiunea din iulie 2009. În mod

nejustificat pârâta refuză să-i elibereze diploma de licență și suplimentul la

diplomă, prin care să i se recunoască calitatea de licențiat al formei de

învățământ superior absolvite, deși i-a eliberat adeverința de absolvire.

Pârâta Universitatea

"S.H." a formulat întâmpinare și, în temeiul art. 60 C. proc. civ., o

cerere de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului

și Sportului, solicitând ca acesta să fie obligat să aprobe tipărirea

formularelor tipizate, constând în diploma de licență și suplimentul la

diplomă, pentru reclamanți, în termen de 30 de zile de la data pronunțării

hotărârii de obligare, sub sancțiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea

nr. 554/2004, apreciind că motivarea Ministerului Educației, Cercetării,

Tineretului și Sportului vine în totală contradicție cu conduita abordată până

în anul 2009, când absolvenții aflați în aceeași situație cu reclamanții sunt

beneficiarii eliberării formularelor de diplome, că vinovată de situația creată

se face chemata în garanție, neputând fi ținută de eliberarea diplomelor, atâta

vreme cât autoritatea decidentă nu-și îndeplinește obligațiile legale, deși

prin Adresa 769/2009 i-a solicitat expres aprobarea eliberării formularelor

tipizate.

Pârâtul Ministerul

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a formulat întâmpinare prin

care a invocat excepția lipsei calității procesuale active.

Hotărârea primei

instanțe

Prin Sentința nr. 283

din 24 septembrie 2012, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ

și fiscal, a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei.

A admis excepția

lipsei procedurii prealabile invocată de pârâtul Ministerul Educației,

Cercetării, Tineretului și Sportului și a respins acțiunea introdusă de

reclamanta G.N.M. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației,

Cercetării, Tineretului și Sportului.

A admis acțiunea

introdusă de reclamanta G.N.M. în contradictoriu cu pârâta Universitatea

"S.H.".

A admis în parte

cererea de chemare în garanție formulată de pârâta-reclamantă Universitatea

"S.H." din București, în contradictoriu cu pârâtul-chemat în garanție

Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.

A obligat pe pârâta

Universitatea "S.H." din București să elibereze reclamantei actul de

studii cu regim special, denumit "Diplomă de licență", însoțit de

suplimentul de diplomă, prin care să se ateste că reclamanta a susținut și promovat

examenul de licență, în specialitatea Filologie, obținând Titlul de Licențiat.

A obligat pe

pârâtul-chemat în garanție Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și

Sportului să aprobe tipărirea, în termen de 30 de zile de la data pronunțării

prezentei hotărâri, a formularelor tipizate, constând în diploma de licență și

suplimentul de diplomă, într-un număr care să asigure realizarea dreptului

reclamantei de a i se elibera documentul oficial de stat cu regim special prin

care se confirmă studiile de învățământ superior efectuate în cadrul

Universități "S.H." din București.

A respins restul

pretențiilor pârâtei Universitatea "S.H.".

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut următoarele considerente:

În ceea ce privește

excepția lipsei procedurii prealabile în raport cu Ministerul Educației

Naționale, instanța a reținut că litigiul de față este incontestabil un litigiu

de contencios administrativ, pentru soluționarea căruia art. 7 alin. (1) din

Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 a instituit o obligație

imperativă în sarcina persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său

sau într-un interes legitim, de a se adresa, anterior învestirii instanței,

autorității emitente.

Această procedură

prealabilă reprezintă o condiție prevăzută de legea specială în materie pentru

exercitare dreptului la acțiune în contenciosul administrativ, iar

neîndeplinirea sa de către reclamant echivalează cu un fine de neprimire.

Pentru toate aceste

motive expuse anterior, instanța a admis excepția lipsei procedurii prealabile

în privința cererii formulate de către reclamanta în contradictoriu cu pârâtul

Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului ca inadmisibilă,

deoarece procedura prealabilă este o condiție specială de exercițiu a dreptului

la acțiune.

În ceea ce privește

excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor, Curtea a reținut

că procedura de eliberare a avizelor necesare pentru formularele tipizate este

o procedură ce implică instituțiile de învățământ superior particulare

acreditate și Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, și nu

în mod direct absolvenții universităților respective. Însă nefinalizarea

acestei proceduri este de natură a afecta finalitatea demersului acestora în

obținerea diplomei de studiu și a vătăma dreptul acestora de a obține diploma

în condițiile prevăzute de lege. Din această perspectivă reclamanta are

calitate procesuală activă, fiind titulara dreptului ce rezultă din raportul de

drept material dedus judecății.

Pe fondul cauzei,

Curtea a constatat următoarele:

În fapt, reclamanta

G.N.M. a încheiat, în cursul anului 2006, contract de studii cu Universitatea

"S.H." București, având ca obiect pregătirea acestora în cadrul

formei denumite "învățământ la distantă", la Facultatea de Limbi și

Literaturi Străine din București, și că, în urma promovării examenului de

licență, în sesiunea iulie 2009, i s-a eliberat adeverință individuală, prin

care se atestă că a "susținut și promovat examenul de licență",

obținând "Titlul de Licențiată" în specialitatea urmată, în finalul

înscrisului făcându-se precizarea că adeverința are "termen de

valabilitate până la eliberarea Diplomei de Licență" și că

"Universitatea S.H., având învățământ de zi autorizat sau acreditat, poate

organiza învățământ la distantă și cu frecvență redusă".

S-a mai reținut că,

prin Adresa nr. 36125 din 25 iunie 2009, Ministerul Educației a adus la

cunoștința instituțiilor de învățământ superior acreditate că "ROMDIDAC

S.A. - Compania de Material Didactic - eliberează formulare tipizate pentru

actele de studii destinate absolvenților numai cu aprobarea scrisă a

Ministerului Educației", cerându-li-se celor vizați să "solicite

Ministerului Educației aprobarea notei de comandă printr-o cerere conform

machetei".

Urmare acestei solicitări,

Universitatea "S.H." București, prin Adresa nr. 769 din 25 august

2009, a înaintat Ministerului Educației necesarul de materiale tipizate pentru

actele de studii destinate absolvenților pentru anul 2009 (estimat la peste

70.000 de absolvenți), cerere la care s-a revenit prin Adresele nr. 960 din 8

octombrie 2009 și nr. 1224 din 14 decembrie 2009.

Întrucât reclamantei

nu i s-a eliberat diploma de licență, aceasta, prin cererea adresată

Universității "S.H.", a solicitat să i se elibereze actul administrativ

care să ateste absolvirea formei de învățământ urmate, în perioada anilor 2006

- 2009.

Curtea a constatat că

în raport cu prevederile Legii nr. 443 din 5 iulie 2002, H.G. nr. 676/2007 și

Ordinului nr. 3404 din 7 martie 2006, Universitatea "S.H." putea să

organizeze formele de învățământ cu frecvență redusă sau învățământ la

distantă, pentru domeniile pentru care era acreditată/autorizată că organizeze

cursuri de zi, și având în vedere că Facultatea de Științe Juridice și

Administrative din Brașov figurează, în cuprinsul Anexei nr. 3 la H.G. nr.

676/2007, ca fiind abilitată să organizeze forma de învățământ de zi pe aceste

domenii de studiu de licență, și mai ales în condițiile în care nici după

încheierea perioadei de monitorizare, prevăzută de art. 8 din Legea nr.

443/2002, nici după emiterea H.G. nr. 676/2007 și a H.G. nr. 635/2008, și nici

după data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 75/2005 privind asigurarea calității

educației, factorii cu atribuții de decizie în conducerea sistemului național

de educație nu au sesizat nereguli semnificative în procesul de organizare și

desfășurare a procesului educațional la nivelul Universității "S.H.".

Totodată, Curtea a

reținut că, între pârâta Universitatea "S.H." și pârâtul-chemat în

garanție Ministerul Educației există un raport juridic direct, născut din

refuzul expres al chematului în garanție de a aproba tipărirea de către SC

"ROMDIDAC" SA, a formularelor tipizate, care să poată fi folosite de

către Universitate la completarea și eliberarea diplomelor de licență ce atestă

absolvirea de către reclamant a cursurilor universitare la forma învățământ la

distanță, și că acest refuz constituie un exces de putere, atâta timp cât, prin

intermediul lui, se neagă dreptul Universității de a organiza această formă de

învățământ, conform reglementărilor prevăzute de Ordinul nr. 3404/2006, în

condițiile în care, în perioada 2005 - 2009, nu au fost ridicate obiecții cu

privire la desfășurarea acestei activități, și cât timp, anterior anului 2009,

au fost puse la dispoziția Universității formulare tipizate, care au atestat

finalizarea studiilor, prin susținerea examenului de licență, la formele de

învățământ pe care Ministerul refuză, la această dată, să le mai recunoască ca

fiind valabile.

Curtea a respins

celălalt capăt al cererii de chemare în garanție privind aplicarea sancțiunii

plății de penalități de întârziere pe motiv că în cauză sunt incidente

dispozițiile art. 24 alin. (l) din Legea nr. 554/2004, iar în cazul refuzului

de executare, care poate fi constatat abia după trecerea termenului de 30 de

zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii devin incidente dispozițiile

art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, neexistând temei pentru obligarea

chematei în garanție la plata sumei de 50 RON pentru fiecare zi de întârziere

la acest moment.

Recursul declarat în

cauză

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs Ministerul Educației Naționale, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În motivele de recurs

s-a arătat că pentru admiterea cererii de chemare în garanție formulată de

Universitatea "S.H." instanța de fond s-a raportat numai la faptul că

Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nu a aprobat

întregul necesar de formulare tipizate solicitat de universitate fără a analiza

apărările ministerului din care rezultă că acesteia i-au fost aprobate un număr

suficient de tipizate care să acopere toate specializările organizate în mod

legal, or, Universitatea a solicitat un număr foarte mare de tipizate care să

acopere și specializările organizate în mod nelegal, respectiv forme de

învățământ neacreditate sau neautorizate.

În conformitate cu

prevederile Ordinului nr. 2287/2007, Universitatea nu are dreptul să elibereze

acte de studii pentru absolvenții unor programe de studii și forme de

învățământ neautorizate/neacreditate.

Instanța de fond avea

obligația de a verifica modul de gestionare a tipizatelor aprobate și să

observe că cererea de chemare în garanție este lipsită de obiect, culpa

neeliberării diplomei de licență revine exclusiv Universității "S.H.",

care nu a gestionat conform legii tipizatele pentru care a primit aprobarea.

Considerentele

Înaltei Curți de Casație și Justiție

La termenul de

judecată din data de 7 martie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, în

temeiul art. 306 alin. (2) C. proc. civ., a rămas în pronunțare pe motivul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., referitor la necompetența

primei instanțe în soluționarea cauzei.

În legătură cu

această chestiune, instanța de contencios judiciar apreciază că prezintă relevanță

și prevederile art. 159 alin. (1) pct. 2, precum și cele ale art. 159

1

alin. (4) C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 202/2010.

Astfel, conform art.

159 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., necompetența este de ordine publică în

cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei

instanțe de alt grad.

Potrivit art. 159

1

alin. (4) C. proc. civ., la prima zi de înfățișare, judecătorul este obligat,

din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă

general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul

încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența

instanței sesizate.

Totodată, Înalta

Curte apreciază că, în situația dată, nu pot fi incidente prevederile art. 158

alin. (3) C. proc. civ., care menționează faptul că dacă instanța se declară

necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind

trimis de îndată instanței competente sau, după caz, altui organ cu activitate

jurisdicțională competent.

Pe acest aspect,

Înalta Curte are în vedere, pe de o parte, textele legale mai sus indicate care

nu au fost respectate de către prima instanță, iar pe de altă parte,

prevederile Titlului IV C. proc. civ., care reglementează conflictul de

competență între instanțe.

Pentru că nu a fost

stabilită potrivit legii competența instanței, respectiv cu respectarea

prevederilor art. 159

1

alin. (4) C. proc. civ., modificat, Înalta

Curte poate invoca, din oficiu, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3

C. proc. civ.

În privința acestui

motiv de recurs se constată că hotărârea instanței de fond a fost dată cu

încălcarea normelor de competență, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise

sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care

privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale

acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale,

iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile

publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții,

datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se

soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale

curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

În cauza de față

partea reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere

având ca finalitate obligarea Universității S.H. la emiterea diplomei de

licență și a suplimentului la diplomă și obligarea Ministerului Educației,

Cercetării, Tineretului și Sportului, prin ministru, să aprobe tipizarea

formularelor de diplomă de licență.

Pârâta Universitatea

S.H. poate fi încadrată în noțiunea de autoritate publică, în sensul art. 2

alin. (1) lit. b) teza I din Legea nr. 554/2004, modificată, care include în

această definiție orice organ de stat sau al unităților

administrativ-teritoriale care acționează în regim de putere publică, pentru

satisfacerea unui interes legitim public.

Or, în speța de față,

prin Legea nr. 443/2002, a fost înființată Universitatea "S.H." din

București, ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept

privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ.

În altă ordine de

idei, potrivit art. 1 din H.G. nr. 81/2010, Ministerul Educației, Cercetării,

Tineretului și Sportului este organ de specialitate al administrației publice

centrale, cu personalitate juridică în subordinea Guvernului și are rol de

sinteză și coordonare în aplicarea strategiei și Programului de guvernare în

domeniul educației, învățământului, cercetării științifice, dezvoltării

tehnologice, tineretului și sportului.

Faptul că instituțiile

de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie

universitară, în condițiile stabilite prin Legea nr. 84/1995 (act normativ în

vigoare la momentul finalizării ciclului de pregătire urmat de reclamantă) nu

le plasează în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului național de

învățământ. Această reglementare prevedea că, la nivel național, autonomia

universitară se manifesta prin relația directă a rectorului instituției de

învățământ superior cu Ministerul Educației care, printre altele, avea

competența de a confirma prin ordin actul de alegere a rectorului și de a-l

suspenda din funcție.

Aceste prerogative

legale revin unui organ central al administrației publice, astfel că unitatea

de învățământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educației.

În acest context,

trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituție, ministerele

sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi

cuprinse decât autoritățile administrative autonome, care se află doar sub

controlul general al Parlamentului.

În cauza de față,

Universitatea "S.H." nu poate fi o autoritate administrativă

autonomă, întrucât actele administrative pe care le poate emite sunt consecința

unei delegări de competențe, iar nu a învestirii sale cu dreptul de a lucra în

regim de putere publică, la nivelul întregului sistem național de învățământ.

În mod evident,

Universitatea "S.H." din București este o autoritate publică

descentralizată din punct de vedere teritorial.

În alți termeni,

Universitatea "S.H." nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor

pentru a fi calificată drept organ al autorității publice centrale. De altfel,

niciun act normativ nu conține o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în

litigiu.

Ca atare, o astfel de

universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorități publice

locale.

Totodată, Înalta

Curte apreciază că împrejurarea chemării în judecată și a Ministerului

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nu atrage competența acestei

instanțe, cât timp pretențiile formulate în contradictoriu cu această pârâtă

vizează obligarea acestei autorități la îndeplinirea operațiunilor

administrative necesare emiterii actului de studii, aspect ce califică

solicitarea formulată în contradictoriu cu Ministerul ca fiind accesorie

pretenției deduse judecății în contradictoriu cu Universitatea.

Față de cele anterior

prezentate, Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea atacată și va

trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Vaslui, secția de

contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului (în

prezent Ministerul Educației Naționale) împotriva Sentinței nr. 283 din 24

septembrie 2012 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și

fiscal.

Casează sentința

recurată și trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Vaslui,

secția de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 7 martie 2013.

Procesat

de GGC - AZ