ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2947/2013

Asupra recursului de față: Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași sub nr. 563/45/2012, reclamanta G.N.M. a chemat în judecată pe pârâții Universitatea "S.H." București și Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, solicitând ca pârâta Universitatea "S.H." București să fie obligată să emită diploma de licență și suplimentul la diplomă, prin care să i se recunoască calitatea de licențiat al formei de învățământ superior absolvite, iar pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului să fie obligat la tipărirea formularelor tipizate, constând în diploma de licență și suplimentul la diplomă.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că este absolventă a Facultății de Limbi și Literaturi Străine din cadrul Universității "S.H." București, promoția 2009, și a susținut și promovat examenul de licență în sesiunea din iulie 2009. În mod nejustificat pârâta refuză să-i elibereze diploma de licență și suplimentul la diplomă, prin care să i se recunoască calitatea de licențiat al formei de învățământ superior absolvite, deși i-a eliberat adeverința de absolvire. Pârâta Universitatea "S.H." a formulat întâmpinare și, în temeiul art. 60 C. proc.

civ., o cerere de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, solicitând ca acesta să fie obligat să aprobe tipărirea formularelor tipizate, constând în diploma de licență și suplimentul la diplomă, pentru reclamanți, în termen de 30 de zile de la data pronunțării hotărârii de obligare, sub sancțiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, apreciind că motivarea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului vine în totală contradicție cu conduita abordată până în anul 2009, când absolvenții aflați în aceeași situație cu reclamanții sunt beneficiarii eliberării formularelor de diplome, că vinovată de situația creată se face chemata în garanție, neputând fi ținută de eliberarea diplomelor, atâta vreme cât autoritatea decidentă nu-și îndeplinește obligațiile legale, deși prin Adresa 769/2009 i-a solicitat expres aprobarea eliberării formularelor tipizate.

Pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active. Hotărârea primei instanțe Prin Sentința nr. 283 din 24 septembrie 2012, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei. A admis excepția lipsei procedurii prealabile invocată de pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și a respins acțiunea introdusă de reclamanta G.N.M. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului. A admis acțiunea introdusă de reclamanta G.N.M. în contradictoriu cu pârâta Universitatea "S.H.". A admis în parte cererea de chemare în garanție formulată de pârâta-reclamantă Universitatea "S.H." din București, în contradictoriu cu pârâtul-chemat în garanție Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.

A obligat pe pârâta Universitatea "S.H." din București să elibereze reclamantei actul de studii cu regim special, denumit "Diplomă de licență", însoțit de suplimentul de diplomă, prin care să se ateste că reclamanta a susținut și promovat examenul de licență, în specialitatea Filologie, obținând Titlul de Licențiat. A obligat pe pârâtul-chemat în garanție Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului să aprobe tipărirea, în termen de 30 de zile de la data pronunțării prezentei hotărâri, a formularelor tipizate, constând în diploma de licență și suplimentul de diplomă, într-un număr care să asigure realizarea dreptului reclamantei de a i se elibera documentul oficial de stat cu regim special prin care se confirmă studiile de învățământ superior efectuate în cadrul Universități "S.H." din București.

A respins restul pretențiilor pârâtei Universitatea "S.H.". Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele considerente: În ceea ce privește excepția lipsei procedurii prealabile în raport cu Ministerul Educației Naționale, instanța a reținut că litigiul de față este incontestabil un litigiu de contencios administrativ, pentru soluționarea căruia art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 a instituit o obligație imperativă în sarcina persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, de a se adresa, anterior învestirii instanței, autorității emitente. Această procedură prealabilă reprezintă o condiție prevăzută de legea specială în materie pentru exercitare dreptului la acțiune în contenciosul administrativ, iar neîndeplinirea sa de către reclamant echivalează cu un fine de neprimire.

Pentru toate aceste motive expuse anterior, instanța a admis excepția lipsei procedurii prealabile în privința cererii formulate de către reclamanta în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului ca inadmisibilă, deoarece procedura prealabilă este o condiție specială de exercițiu a dreptului la acțiune. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor, Curtea a reținut că procedura de eliberare a avizelor necesare pentru formularele tipizate este o procedură ce implică instituțiile de învățământ superior particulare acreditate și Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, și nu în mod direct absolvenții universităților respective.

Însă nefinalizarea acestei proceduri este de natură a afecta finalitatea demersului acestora în obținerea diplomei de studiu și a vătăma dreptul acestora de a obține diploma în condițiile prevăzute de lege. Din această perspectivă reclamanta are calitate procesuală activă, fiind titulara dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății. Pe fondul cauzei, Curtea a constatat următoarele: În fapt, reclamanta G.N.M.

a încheiat, în cursul anului 2006, contract de studii cu Universitatea "S.H." București, având ca obiect pregătirea acestora în cadrul formei denumite "învățământ la distantă", la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine din București, și că, în urma promovării examenului de licență, în sesiunea iulie 2009, i s-a eliberat adeverință individuală, prin care se atestă că a "susținut și promovat examenul de licență", obținând "Titlul de Licențiată" în specialitatea urmată, în finalul înscrisului făcându-se precizarea că adeverința are "termen de valabilitate până la eliberarea Diplomei de Licență" și că "Universitatea S.H., având învățământ de zi autorizat sau acreditat, poate organiza învățământ la distantă și cu frecvență redusă". S-a mai reținut că, prin Adresa nr. 36125 din 25 iunie 2009, Ministerul Educației a adus la cunoștința instituțiilor de învățământ superior acreditate că "ROMDIDAC S.A.

- Compania de Material Didactic - eliberează formulare tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților numai cu aprobarea scrisă a Ministerului Educației", cerându-li-se celor vizați să "solicite Ministerului Educației aprobarea notei de comandă printr-o cerere conform machetei". Urmare acestei solicitări, Universitatea "S.H." București, prin Adresa nr. 769 din 25 august 2009, a înaintat Ministerului Educației necesarul de materiale tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților pentru anul 2009 (estimat la peste 70.000 de absolvenți), cerere la care s-a revenit prin Adresele nr. 960 din 8 octombrie 2009 și nr. 1224 din 14 decembrie 2009. Întrucât reclamantei nu i s-a eliberat diploma de licență, aceasta, prin cererea adresată Universității "S.H.", a solicitat să i se elibereze actul administrativ care să ateste absolvirea formei de învățământ urmate, în perioada anilor 2006 - 2009. Curtea a constatat că în raport cu prevederile Legii nr. 443 din 5 iulie 2002, H.G.

nr. 676/2007 și Ordinului nr. 3404 din 7 martie 2006, Universitatea "S.H." putea să organizeze formele de învățământ cu frecvență redusă sau învățământ la distantă, pentru domeniile pentru care era acreditată/autorizată că organizeze cursuri de zi, și având în vedere că Facultatea de Științe Juridice și Administrative din Brașov figurează, în cuprinsul Anexei nr. 3 la H.G. nr. 676/2007, ca fiind abilitată să organizeze forma de învățământ de zi pe aceste domenii de studiu de licență, și mai ales în condițiile în care nici după încheierea perioadei de monitorizare, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 443/2002, nici după emiterea H.G. nr. 676/2007 și a H.G. nr. 635/2008, și nici după data intrării în vigoare a O.U.G.

nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației, factorii cu atribuții de decizie în conducerea sistemului național de educație nu au sesizat nereguli semnificative în procesul de organizare și desfășurare a procesului educațional la nivelul Universității "S.H.". Totodată, Curtea a reținut că, între pârâta Universitatea "S.H." și pârâtul-chemat în garanție Ministerul Educației există un raport juridic direct, născut din refuzul expres al chematului în garanție de a aproba tipărirea de către SC "ROMDIDAC" SA, a formularelor tipizate, care să poată fi folosite de către Universitate la completarea și eliberarea diplomelor de licență ce atestă absolvirea de către reclamant a cursurilor universitare la forma învățământ la distanță, și că acest refuz constituie un exces de putere, atâta timp cât, prin intermediul lui, se neagă dreptul Universității de a organiza această formă de învățământ, conform reglementărilor prevăzute de Ordinul nr. 3404/2006, în condițiile în care, în perioada 2005 - 2009, nu au fost ridicate obiecții cu privire la desfășurarea acestei activități, și cât timp, anterior anului 2009, au fost puse la dispoziția Universității formulare tipizate, care au atestat finalizarea studiilor, prin susținerea examenului de licență, la formele de învățământ pe care Ministerul refuză, la această dată, să le mai recunoască ca fiind valabile.

Curtea a respins celălalt capăt al cererii de chemare în garanție privind aplicarea sancțiunii plății de penalități de întârziere pe motiv că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 24 alin. (l) din Legea nr. 554/2004, iar în cazul refuzului de executare, care poate fi constatat abia după trecerea termenului de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii devin incidente dispozițiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, neexistând temei pentru obligarea chematei în garanție la plata sumei de 50 RON pentru fiecare zi de întârziere la acest moment. Recursul declarat în cauză Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Ministerul Educației Naționale, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivele de recurs s-a arătat că pentru admiterea cererii de chemare în garanție formulată de Universitatea "S.H." instanța de fond s-a raportat numai la faptul că Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nu a aprobat întregul necesar de formulare tipizate solicitat de universitate fără a analiza apărările ministerului din care rezultă că acesteia i-au fost aprobate un număr suficient de tipizate care să acopere toate specializările organizate în mod legal, or, Universitatea a solicitat un număr foarte mare de tipizate care să acopere și specializările organizate în mod nelegal, respectiv forme de învățământ neacreditate sau neautorizate. În conformitate cu prevederile Ordinului nr. 2287/2007, Universitatea nu are dreptul să elibereze acte de studii pentru absolvenții unor programe de studii și forme de învățământ neautorizate/neacreditate.

Instanța de fond avea obligația de a verifica modul de gestionare a tipizatelor aprobate și să observe că cererea de chemare în garanție este lipsită de obiect, culpa neeliberării diplomei de licență revine exclusiv Universității "S.H.", care nu a gestionat conform legii tipizatele pentru care a primit aprobarea. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție La termenul de judecată din data de 7 martie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 306 alin. (2) C. proc. civ., a rămas în pronunțare pe motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., referitor la necompetența primei instanțe în soluționarea cauzei. În legătură cu această chestiune, instanța de contencios judiciar apreciază că prezintă relevanță și prevederile art. 159 alin. (1) pct. 2, precum și cele ale art. 159 1 alin. (4) C. proc.

civ., în forma modificată prin Legea nr. 202/2010. Astfel, conform art. 159 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad. Potrivit art. 159 1 alin. (4) C. proc. civ., la prima zi de înfățișare, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Totodată, Înalta Curte apreciază că, în situația dată, nu pot fi incidente prevederile art. 158 alin. (3) C. proc.

civ., care menționează faptul că dacă instanța se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanței competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicțională competent. Pe acest aspect, Înalta Curte are în vedere, pe de o parte, textele legale mai sus indicate care nu au fost respectate de către prima instanță, iar pe de altă parte, prevederile Titlului IV C. proc. civ., care reglementează conflictul de competență între instanțe. Pentru că nu a fost stabilită potrivit legii competența instanței, respectiv cu respectarea prevederilor art. 159 1 alin. (4) C. proc. civ., modificat, Înalta Curte poate invoca, din oficiu, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc.

civ. În privința acestui motiv de recurs se constată că hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea normelor de competență, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

În cauza de față partea reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere având ca finalitate obligarea Universității S.H. la emiterea diplomei de licență și a suplimentului la diplomă și obligarea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, prin ministru, să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licență. Pârâta Universitatea S.H. poate fi încadrată în noțiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza I din Legea nr. 554/2004, modificată, care include în această definiție orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public.

Or, în speța de față, prin Legea nr. 443/2002, a fost înființată Universitatea "S.H." din București, ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ. În altă ordine de idei, potrivit art. 1 din H.G. nr. 81/2010, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică în subordinea Guvernului și are rol de sinteză și coordonare în aplicarea strategiei și Programului de guvernare în domeniul educației, învățământului, cercetării științifice, dezvoltării tehnologice, tineretului și sportului.

Faptul că instituțiile de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, în condițiile stabilite prin Legea nr. 84/1995 (act normativ în vigoare la momentul finalizării ciclului de pregătire urmat de reclamantă) nu le plasează în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului național de învățământ. Această reglementare prevedea că, la nivel național, autonomia universitară se manifesta prin relația directă a rectorului instituției de învățământ superior cu Ministerul Educației care, printre altele, avea competența de a confirma prin ordin actul de alegere a rectorului și de a-l suspenda din funcție. Aceste prerogative legale revin unui organ central al administrației publice, astfel că unitatea de învățământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educației.

În acest context, trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituție, ministerele sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi cuprinse decât autoritățile administrative autonome, care se află doar sub controlul general al Parlamentului. În cauza de față, Universitatea "S.H." nu poate fi o autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le poate emite sunt consecința unei delegări de competențe, iar nu a învestirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem național de învățământ. În mod evident, Universitatea "S.H." din București este o autoritate publică descentralizată din punct de vedere teritorial.

În alți termeni, Universitatea "S.H." nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorității publice centrale. De altfel, niciun act normativ nu conține o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în litigiu. Ca atare, o astfel de universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorități publice locale. Totodată, Înalta Curte apreciază că împrejurarea chemării în judecată și a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nu atrage competența acestei instanțe, cât timp pretențiile formulate în contradictoriu cu această pârâtă vizează obligarea acestei autorități la îndeplinirea operațiunilor administrative necesare emiterii actului de studii, aspect ce califică solicitarea formulată în contradictoriu cu Ministerul ca fiind accesorie pretenției deduse judecății în contradictoriu cu Universitatea.

Față de cele anterior prezentate, Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Vaslui, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului (în prezent Ministerul Educației Naționale) împotriva Sentinței nr. 283 din 24 septembrie 2012 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată și trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Vaslui, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 martie 2013. Procesat de GGC - AZ