ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3302/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Iași, reclamanții M.F.T., C.C.M., T.T.D., U.P.C.G., D.M., F.Z.Z.C.,

A.I.A., A.M., P.A.E., S.P.E., A.S.R., S.D., S.S.M., N.I.E., B.N.M.M., C.D.A.E.,

V.I. și M.L.L. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Universitatea

"S.H." Brașov, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și

Sportului, obligarea pârâtei să emită diplomele de licență și suplimentele la

diplomă, prin care să li se recunoască calitatea de licențiat al formei de

învățământ superior absolvită, iar pârâtul Ministerul Educației, Cercetării,

Tineretului și Sportului să fie obligat la aprobarea tipăririi formularelor

tipizate, constând în Diploma de Licență și Suplimentul la diplomă, pentru

reclamanți, în termen de 30 de zile de la data pronunțării hotărârii.

Pârâta Universitatea

S.H. a depus la dosar întâmpinare și cerere de chemare în garanție a

Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, solicitând ca

acesta să fie obligat să aprobe tipărirea formularelor tipizate.

Pârâtul Ministerul

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a invocat excepția lipsei

calității procesuale active a reclamantelor și excepția inadmisibilității

acțiunii, având în vedere că reclamanții nu au depus la Ministerului Educației,

Cercetării, Tineretului și Sportului plângerea prealabilă obligatorie, iar în

ceea ce privește cererea de chemare în garanție și fondul acțiunii a arătat că

nu poate fi obligat ministerul de a recunoaște absolvirea acestor cursuri sau

obligat la emiterea unei diplome de licență în orice condiții, ci doar celor

care au urmat o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze

provizoriu la momentul înscrierii în anul I de facultate, ceea ce nu este cazul

reclamanților.

Prin Sentința nr. 166

din 14 mai 2012, Curtea de Apel Iași a respins excepția lipsei calității

procesuale active a reclamanților și excepția lipsei procedurii prealabile

invocată de pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului

și a admis acțiunea formulată de reclamanții M.F.T., C.C.M., T.T.D., U.P.C.G.,

D.M., F.Z.Z.C., A.I.A., A.M., P.A.E., S.P.E., A.S.R., S.D., S.S.M., N.I.E.,

B.N.M.M., B.U.E., C.D.A.E., V.I. și M.L.L. în contradictoriu cu pârâții

Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și Universitatea

"S.H.".

Totodată, curtea de

apel a admis în parte cererea de chemare în garanție formulată de pârâta

Universitatea "S.H." din București, în contradictoriu cu

pârâtul-chemat în garanție Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și

Sportului și a obligat pârâta Universitatea "S.H." din București să

elibereze actul de studii cu regim special, denumit "Diplomă de

licență", însoțit de Suplimentul de Diplomă, prin care să se ateste că

reclamantele au susținut și promovat examenul de licență, în specialitatea

urmată de fiecare în parte, obținând Titlul de Licențiat.

Prin aceeași

sentință, curtea de apel a obligat pârâtul-chemat în garanție Ministerul

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului să aprobe tipărirea, în termen

de 30 de zile de la data pronunțării prezentei hotărâri, a formularelor

tipizate, constând în Diploma de Licență și Suplimentul de Diplomă, într-un

număr care să asigure realizarea dreptului reclamanților de a li se elibera

documentul oficial de stat cu regim special prin care se confirmă studiile de

învățământ superior efectuate în cadrul Universități "S.H." din

București, respingând restul pretențiilor pârâtei Universitatea

"S.H.".

Curtea de apel a

obligat pârâții la plata către reclamanți a sumei de 1.952 RON, cheltuieli de

judecată reprezentând taxe de timbru (152 RON, câte 8 RON pentru fiecare

reclamant) și onorariu avocat (1.800 RON, câte 100 RON către fiecare reclamant

cu excepția lui M.L.L.).

exercitate în cauză

Împotriva sentinței

pronunțate de Curtea de Apel Brașov au declarat recurs Universitatea S.H. și

Ministerul Educației Naționale (în calitate de succesor al fostului Minister al

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului), criticând sentința pentru

nelegalitate și netemeinicie.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursurilor

Analizând sentința

atacată, în raport de motivul de casare de ordine publică privind necompetența

materială a curții de apel de a soluționa în primă instanță cauza, prevăzut de

art. 304 pct. 3 C. proc. civ., invocat de instanță din oficiu, Înalta Curte va

admite recursurile formulate, pentru considerentele care vor fi arătate în

continuare.

Astfel, potrivit art.

1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, orice persoană

care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de

către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea

în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios

administrativ competente pentru anularea actului, recunoașterea dreptului

pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată;

interesul legitim poate fi atât privat, cât și public.

Așa cum rezultă din

cele ce preced, obiectul litigiului vizează obligarea unei instituții de învățământ

superior la eliberarea unor diplome de licență.

Pârâta poate fi

încadrată în noțiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b)

teza I din Legea nr. 554/2004, modificată, care include în această definiție

orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează

în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public.

Prin Legea nr.

443/2002, a fost înființată Universitatea "S.H." din București, ca

instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de

utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ.

De asemenea, potrivit

art. 1 din H.G. nr. 81/2010, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și

Sportului este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu

personalitate juridică în subordinea Guvernului și are rol de sinteză și

coordonare în aplicarea strategiei și Programului de guvernare în domeniul

educației, învățământului, cercetării științifice, dezvoltării tehnologice,

tineretului și sportului.

Faptul că

instituțiile de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au

autonomie universitară, în condițiile stabilite prin Legea nr. 84/1995 (act

normativ în vigoare la momentul finalizării ciclului de pregătire urmat de

reclamantă) nu le plasează în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului

național de învățământ. Această reglementare prevedea că, la nivel național,

autonomia universitară se manifesta prin relația directă a rectorului

instituției de învățământ superior cu Ministerul Educației care, printre

altele, avea competența de a confirma prin ordin actul de alegere a rectorului

și de a-l suspenda din funcție.

Aceste prerogative

legale revin unui organ central al administrației publice, astfel că unitatea

de învățământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educației.

În acest context,

trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituție, ministerele

sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi

cuprinse decât autoritățile administrative autonome, care se află doar sub

controlul general al Parlamentului.

Universitatea

"S.H." nu poate fi o autoritate administrativă autonomă, întrucât

actele administrative pe care le poate emite sunt consecința unei delegări de

competențe, iar nu a învestirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere

publică, la nivelul întregului sistem național de învățământ.

În mod evident,

Universitatea "S.H." din București este o autoritate publică

descentralizată din punct de vedere teritorial.

În alți termeni,

Universitatea "S.H." nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor

pentru a fi calificată drept organ al autorității publice centrale; de altfel,

niciun act normativ nu conține o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în

litigiu.

Drept urmare, o

astfel de universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorități

publice locale.

În prezenta cauză

sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

modificată, care prevăd că "Litigiile privind actele administrative emise

sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care

privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale

acestora de până la 500.000 lei se soluționează în fond de către tribunalele

administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau

încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și

impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai

mari de 500.000 lei, se soluționează în fond de secțiile de contencios

administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică nu se

prevede altfel."

Așadar, specificul

litigiilor care se desfășoară între persoanele fizice sau juridice și

administrația publică determină, în mod necesar, existența unor reguli

imperative în privința competenței instanțelor de contencios administrativ.

Pentru stabilirea

competenței materiale, prevederile legale aflate în discuție instituie două

criterii: cel al rangului autorității care emite sau, după caz, încheie actul

administrativ dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice,

respectiv criteriul valoric.

În cauza de față este

aplicabil primul criteriu enunțat anterior, motiv pentru care tribunalul este

competent să soluționeze acest litigiu.

De asemenea, se

cuvine a observa dispozițiile art. 17 C. proc. civ., în temeiul cărora cererile

accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea

principală.

Or, în litigiul de

față, este evident faptul că cererea de chemare în garanție este o cerere

incidentală care va fi soluționată de către instanța competentă să soluționeze

cererea principală.

Așa fiind, cum

obiectul litigiului îl constituie un act administrativ emis de către o

autoritate publică de nivel local, competența de soluționare a cauzei revine

secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului.

Soluția adoptată în

recurs

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte, apreciind că este întemeiat motivul de recurs de

ordine publică, prevăzut de art. 304 pct. (3) C. proc. civ., va admite

recursurile formulate și, în baza art. 312 alin. (6) din același cod, va casa

sentința atacată și va trimite cauza, spre competentă soluționare, la

Tribunalul Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de Universitatea S.H. și de Ministerul Educației Naționale (în

calitate de succesor al fostului Minister al Educației, Cercetării, Tineretului

și Sportului, în temeiul dispozițiilor O.U.G. nr. 96/2012 privind stabilirea

unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale și pentru

modificarea unor acte normative) împotriva Sentinței nr. 166/2012 din 14 mai

2012 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Iași, secția

contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 martie 2013.

Procesat

de GGC - AZ