ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3303/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Iași, reclamanta R.H.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții

Universitatea "S.H." Brașov, Ministerul Educației, Cercetării,

Tineretului și Sportului, obligarea acestora să-i elibereze diploma de licența

și suplimentul la diplomă, care să ateste finalizarea studiilor universitare

efectuate, prin susținerea examenului de licență organizat de Facultatea de

Drept și Administrație Publică din cadrul Universității "S.H."

București.

Prin întâmpinare,

pârâtul Ministerul Educației a invocat excepția lipsei calității procesuale

active a reclamantei, solicitând respingerea acțiunii și a cererii de chemare

în garanție pe motiv că, atâta timp cât a fost urmată o formă de învățământ ce

se situează în afara cadrului legal, studiile desfășurate nu pot avea ca

rezultat obținerea unei diplome valabile.

Pârâta Universitatea

"S.H." București a susținut, prin întâmpinare, că a făcut demersurile

necesare pentru a i se elibera formularele tipizate necesare pentru întocmirea

actelor de studii destinate absolvenților anului 2009 dar că, datorită

refuzului Ministerului Educației de a aproba tipărirea acestora, este în

imposibilitate de a satisface cererea reclamantei, drept pentru care a formulat

o cerere de chemare în garanție a autorității publice menționate, solicitând ca

aceasta să fie obligată să aprobe tipărirea formularelor tipizate, constând în

Diploma de Licență și suplimentul la diplomă.

Prin Sentința nr. 328

din 22 octombrie 2012, Curtea de Apel Iași a admis acțiunea introdusă de

reclamanta R.H.E., în contradictoriu cu pârâta Universitatea "S.H."

și a obligat pârâta Universitatea "S.H." București să elibereze actul

de studii cu regim special, denumit "Diplomă de Licență", însoțit de

Suplimentul de Diplomă, prin care să ateste că reclamanta a susținut și

promovat examenul de licență, în specialitatea urmată, obținând "Titlul de

Licențiat", respingând acțiunea introdusă de reclamantă în contradictoriu

cu pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.

Totodată, curtea de

apel a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta-reclamantă

Universitatea "S.H." București, în contradictoriu cu pârâtul-chemat

în garanție Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și a

obligat pârâtul-chemat în garanție Ministerul Educației, Cercetării,

Tineretului și Sportului să aprobe tipărirea, în termen de 30 de zile de la

data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, a formularelor tipizate,

constând în Diploma de Licență și Suplimentul de Diplomă, într-un număr care să

asigure dreptul reclamantei de a i se elibera documentul oficial de stat cu

regim special, prin care se confirmă studiile de învățământ superior absolvite

de cea în cauză, în cadrul Universității "S.H." București.

Prin aceeași

sentință, curtea de apel a respins, ca prematură, cererea pârâtei-reclamante de

a se obliga Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului la plata

de despăgubiri, în cuantum de 50 RON/zi întârziere și a obligat atât pe pârâta

Universitatea "S.H." București să plătească reclamantei suma de 4,3

RON, cheltuieli de judecată, cât și pe chematul în garanție Ministerul

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului să plătească pârâtei-reclamante

Universitatea "S.H." București suma de 4,3 RON, cu titlu de

cheltuieli de judecată.

în cauză

Împotriva sentinței

pronunțate de Curtea de Apel Brașov, a declarat recurs Ministerul Educației

Naționale (în calitate de succesor al fostului Minister al Educației, Cercetării,

Tineretului și Sportului), criticând sentința pentru nelegalitate și

netemeinicie.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Analizând sentința

atacată, în raport cu motivul de casare de ordine publică privind necompetența

materială a curții de apel de a soluționa în primă instanță cauza, prevăzut de

art. 304 pct. 3 C. proc. civ., invocat de instanță din oficiu, Înalta Curte va

admite recursul formulat, pentru considerentele care vor fi arătate în

continuare.

Astfel, potrivit art.

1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, orice persoană

care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de

către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea

în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios

administrativ competente pentru anularea actului, recunoașterea dreptului

pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată;

interesul legitim poate fi atât privat, cât și public.

Așa cum rezultă din

cele ce preced, obiectul litigiului vizează obligarea unei instituții de

învățământ superior la eliberarea unor diplome de licență.

Pârâta poate fi

încadrată în noțiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b)

teza I din Legea nr. 554/2004, modificată, care include în această definiție

orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează

în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public.

Prin Legea nr.

443/2002, a fost înființată Universitatea "S.H." din București, ca

instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de

utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ.

De asemenea, potrivit

art. 1 din H.G. nr. 81/2010, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și

Sportului este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu

personalitate juridică în subordinea Guvernului și are rol de sinteză și

coordonare în aplicarea strategiei și Programului de guvernare în domeniul educației,

învățământului, cercetării științifice, dezvoltării tehnologice, tineretului și

sportului.

Faptul că

instituțiile de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au

autonomie universitară, în condițiile stabilite prin Legea nr. 84/1995 (act

normativ în vigoare la momentul finalizării ciclului de pregătire urmat de

reclamantă) nu le plasează în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului

național de învățământ. Această reglementare prevedea că, la nivel național,

autonomia universitară se manifesta prin relația directă a rectorului

instituției de învățământ superior cu Ministerul Educației care, printre

altele, avea competența de a confirma prin ordin actul de alegere a rectorului

și de a-l suspenda din funcție.

Aceste prerogative

legale revin unui organ central al administrației publice, astfel că unitatea

de învățământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educației.

În acest context,

trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituție, ministerele

sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi

cuprinse decât autoritățile administrative autonome, care se află doar sub

controlul general al Parlamentului.

Universitatea

"S.H." nu poate fi o autoritate administrativă autonomă, întrucât actele

administrative pe care le poate emite sunt consecința unei delegări de

competențe, iar nu a învestirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere

publică, la nivelul întregului sistem național de învățământ.

În mod evident,

Universitatea "S.H." din București este o autoritate publică

descentralizată din punct de vedere teritorial.

În alți termeni,

Universitatea "S.H." nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor

pentru a fi calificată drept organ al autorității publice centrale; de altfel,

niciun act normativ nu conține o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în

litigiu.

Drept urmare, o

astfel de universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorități

publice locale.

În prezenta cauză

sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

modificată, care prevăd că "Litigiile privind actele administrative emise

sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care

privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale

acestora de până la 500.000 lei se soluționează în fond de către tribunalele

administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau

încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și

impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai

mari de 500.000 lei, se soluționează în fond de secțiile de contencios

administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică nu se

prevede altfel."

Așadar, specificul

litigiilor care se desfășoară între persoanele fizice sau juridice și

administrația publică determină, în mod necesar, existența unor reguli

imperative în privința competenței instanțelor de contencios administrativ.

Pentru stabilirea

competenței materiale, prevederile legale aflate în discuție instituie două

criterii: cel al rangului autorității care emite sau, după caz, încheie actul

administrativ dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice,

respectiv criteriul valoric.

În cauza de față este

aplicabil primul criteriu enunțat anterior, motiv pentru care tribunalul este

competent să soluționeze acest litigiu.

De asemenea, se

cuvine a observa dispozițiile art. 17 C. proc. civ., în temeiul cărora cererile

accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea

principală.

Or, în litigiul de

față, este evident faptul că cererea de chemare în garanție este o cerere

incidentală care va fi soluționată de către instanța competentă să soluționeze

cererea principală.

Așa fiind, cum

obiectul litigiului îl constituie un act administrativ emis de către o

autoritate publică de nivel local, competența de soluționare a cauzei revine

secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului.

Soluția adoptată în

recurs

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte, apreciind că este întemeiat motivul de recurs de

ordine publică prevăzut de art. 304 pct. (3) C. proc. civ., va admite recursul

formulat și, în baza art. 312 alin. (6) din același cod, va casa sentința

atacată și va trimite cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul Iași,

secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Ministerul Educației Naționale (fost Ministerul Educației,

Cercetării, Tineretului și Sportului) împotriva Sentinței nr. 328/2012 din 22

octombrie 2012 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și

fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Iași, secția

contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 martie 2013.

Procesat

de GGC - AZ