ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 329/2013

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Cadrul procesual Prin acțiunea înregistrată la pe rolul Curții de Apel lași - secția contencios administrativ și fiscal sub nr. 249/45/2012, reclamanții G.C. și G. (fostă H.) A.N.

au solicitat în contradictoriu cu pârâtele Universitatea "S.H." și Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului obligarea pârâților la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului de diplomă, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii, prin care să se ateste că au susținut și promovat examenul de licență, în specialitatea „Drept", obținând Titlul de Licențiat; obligarea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului prin Ministru, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii sub sancțiunea plății de 2.000 lei penalități pe zi de întârziere, să aprobe tipărirea formularelor tipizate, constând în Diplomă de Licență și Suplimentul de Diplomă, într-un număr care să asigure realizarea dreptului lor de a li se elibera documentul oficial de stat cu regim special prin care se confirmă studiile de învățământ superior efectuate în cadrul Universității S.H.

din București; Obligarea pârâților de a recunoaște calitatea lor de absolvenți ai Facultății de Drept și Administrație Publică, specializarea Drept și de a recunoaște obținerea Titlului de Licențiați în Drept; obligarea pârâților la plata daunelor morale în cuantum de 10.000 lei (art. 8 alin. (1) Legea nr. 554/2004). În fapt, reclamanții au arătat că au urmat cursurile Facultății de Drept și Administrație Publică, din cadrul Universității S.H. din București, specializarea Drept, forma de învățământ la distanță în perioada 2007 - 2009 și au susținut și promovat examenul de licență în sesiunea iulie 2009, eliberându-li-se adeverințele din 9 iulie 2009 și respectiv 9 iulie 2009, cu o valabilitate de maxim 12 luni.

La începutul lunii februarie 2012, prin cererile primite de Universitatea S.H. la data de 7 februarie 2012 au solicitat rectorului eliberarea diplomei de licență. Au considerat că nu există nici o dispoziție legală care să conteste calitatea lor de licențiați în drept, solicitând admiterea acțiunii așa cum a fost formulată. Pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și Sportului, prin întâmpinare, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția inadmisibilității acțiunii.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive, Ministerul Educației, Cercetării și Sportului a prezentat rolul său de sinteză și coordonare în aplicarea Strategiei și Programului de Guvernare în domeniul educației, învățământului, cercetării științifice, dezvoltării tehnologice, tineretului și sportului, arătând că nu există corespondență între calitatea de parte în proces și calitatea de titular al dreptului sau obligației ce formează conținutul raportului de drept material dedus judecății, potrivit atribuțiilor prevăzute in H.G. nr. 81/2010. Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii, a menționat pârâtul că tipizatele de acte de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenți care au promovat examenele de licență și care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate.

A mai arătat că Universitatea S.H. pentru forma de învățământ 1D nu a solicitat eliberarea avizului pentru tipărirea diplomelor de licență, întrucât situația acestora urma să fie clarificată în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 10/2009, iar specializările/programele de studii de la forma de învățământ la distanță au fost organizate și desfășurate fără respectarea prevederilor legale, respectiv cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 88/1993, a O.U.G. nr. 75/2005 deoarece nu s-a parcurs procedura prevăzută de către legiuitor în vederea desfășurării procesului de învățământ.

Universitatea „S.H." București a formulat întâmpinare și cerere de chemare în garanție, solicitând a fi avute în vedere Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ aprobat prin Ordinul nr. 2284/2007 și adresa Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 36125 din 25 iunie 2009 în care sunt indicate condițiile privind eliberarea avizului necesar ridicării de către instituțiile de învățământ public sau de stat a actelor de studii. A mai arătat pârâta că printr-o serie de adrese a solicitat Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului aprobarea pentru a putea tipări formularele tipizate. 2. Hotărârea instanței de fond. Prin sentința nr. 198 din 18 iunie 2012 a Curții de Apel Iași - Secția Contencios Administrativ și Fiscal s-a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanții G.C.

și G. (fostă H.) A.N. în contradictoriu cu pârâta Universitatea S.H.; a fost obligată pârâta la eliberarea către reclamanți a diplomelor de licență și respectiv a suplimentelor de diplomă, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii. A fost respinsă acțiunea reclamanților formulată în contradictoriu cu pârâta Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului prin Ministru, pentru lipsa calității procesuale pasive a pârâtului. A fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Universitatea S.H.

în contradictoriu cu Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului prin Ministru și a fost obligată chematul în garanție ca în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii, sub sancțiunea plății de 2000 lei penalități pe zi de întârziere, să aprobe tipărirea formularelor tipizate, constând în Diplomă de Licență și Suplimentul de Diplomă, într-un număr care să asigure realizarea dreptului reclamanților de a li se elibera documentul oficial de stat cu regim special prin care se confirmă studiile de învățământ superior efectuate în cadrul Universității S.H. din București. Au fost respinse capetele de acțiune privind obligarea pârâților de a recunoaște calitatea de absolvenți ai Facultății de Drept și Administrație Publică, specializarea Drept și de a li recunoaște obținerea Titlului de Licențiați în Drept, precum și de obligare a pârâților la plata daunelor morale în cuantum de 10.000 lei.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că reclamanții au încheiat, în anul 2007 contracte de studii cu Universitatea „S.H.''' București, având ca obiect pregătirea acestora în cadrul formei denumită „învățământ la distanță'", la Facultatea de Drept și administrație publică, specializarea „Drept"', și că, în urma promovării examenului de licență în sesiunea iulie 2009, celor în cauză li s-au eliberat adeverințele, prin care se atesta că au „susținut și promovat examenul de licență", obținându-se „Titlul de Licențiați" în specialitatea urmată, la finalul înscrisului menționat făcându-se precizarea că adeverința are „termen de valabilitate până la eliberarea Diplomei de Licență". S-a mai reținut că, prin adresa din 25 iunie 2009, Ministerul Educației a adus la cunoștința instituțiilor de învățământ acreditate că „R." S.A.

- Compania de Material Didactic eliberează formularele tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților, numai cu aprobarea scrisă a Ministerului Educației, cerându-li-se celor vizați să „solicite Ministerului Educației aprobarea notei comandă, printr-o cerere conform machetei". Urmare acestei solicitări, Universitatea „S.H." București, prin adresa nr. 769 din 25 august 2009 a înaintat Ministerul Educației necesarul de materiale tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților anului 2009, cerere la care s-a revenit prin adresele nr. 960 din 8 octombrie 2009 și nr. 1224 din 14 decembrie 2009, confirmându-se primirea unui număr de formulare tipizate.

Întrucât reclamanților nu li s-au eliberat diplomele de licență, prin cererea adresată Ministerului Educației și Universității „S.H." la data de 18 octombrie 2011, aceștia au solicitat eliberarea actului administrativ care atestă absolvirea formei de învățământ urmate, în perioada anilor 2007 - 2009, cerere căreia nu i s-a dat curs. Apreciind refuzul de eliberare a diplomei de licență ca fiind nejustificat, reclamanții au promovat acțiune, în procedura prevăzută de Legea nr. 554/2004. În raport de această situație de fapt. Curtea a constatat că Universitatea „S.H." a fost înființată prin Legea nr. 443/2002, ca persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ, și că prin H.G.

nr. 676/2007 au fost acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, pentru forma de învățământ de zi, domeniile de licență, printre care se numără și „drept". Ca parte a sistemului național de învățământ. Universitatea „S.H." se bucură, conform Legii nr. 84/1995, de autonomie universitară, care presupune, printre altele, și dreptul comunității universitare respective de a-și conduce și a-și exercita libertățile academice, precum și de a-și asuma un ansamblu de competențe și obligații, inclusiv dreptul de a înființa și de a asigura funcționarea facultăților, a colegiilor și a specializărilor universitare.

Curtea a reținut, de asemenea că, în vederea punerii în aplicare a dispozițiilor Legii nr. 84/1995, ministerul educației a emis, la data de 7 martie 2006, Ordinul nr. 3404, prin care a stabilit, la art. 2, că: „Admiterea în învățământul superior public și particular se organizează pe domenii de studiu de licență pe baza metodologiilor stabilite de fiecare universitate", la art. 8 al aceluiași ordin arătându-se că: „Formele de învățământ cu frecvență redusă sau învățământ la distanță pot fi organizate numai de către universitățile care organizează cursuri de zi, în domeniile respective și dispun de departamente specializate". În raport de acest cadru normativ, care permitea Universității „S.H." să organizeze forme de învățământ cu frecvență redusă sau învățământ la distanță, pentru domeniile pentru care era acreditată/autorizată să organizeze cursuri de zi, Curtea, a constat că Facultatea de „Drept și administrație publică" figurează în anexa nr. 3 la H.G.

nr. 676/2007, apreciind că forma de învățământ urmată de reclamanți nu poate fi considerată ca fiind „în afara cadrului legal", astfel cum susține Ministerul Educației. În acest sens, s-a constatat că nici după încheierea perioadei de monitorizare, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 443/2002, nici după emiterea H.G. nr. 676/2007 și a H.G. nr. 635/2008 și nici după data intrării în vigoare a O.U.G.

nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației, nici unul din factorii cu atribuții de decizie în cadrul sistemului național de educație nu a sesizat nereguli semnificative în procesul de organizare și desfășurare a procesului educațional la nivelul Universității „S.H.", dar, în aceeași perioadă, Ministerul Educației a autorizat chiar și eliberarea de diplome de licență, pentru absolvenți ai formei de învățământ la distanță, organizată de universitatea menționată, ceea ce echivalează cu o confirmare, fie ea și indirectă, a legalității procesului de învățământ în acel domeniu. Astfel, Curtea a apreciat că organizarea de către Universitatea S.H. a formei de învățământ la distanță, pentru specialitatea în litigiu, concomitent cu forma de pregătire prin cursuri de zi, ține de exercițiul autonomiei universitare, autonomie care este garantată de art. 32 alin. (6) din Constituția României și Legea nr. 84/1995.

Ca atare, le este conferit reclamanților dreptul de a cere să li se elibereze Diploma de licență, însoțită de Suplimentul la Diplomă, drept recunoscut și de pct. VII din Metodologia organizării și desfășurării examenelor de finalizare a studiilor, aprobată de Senatul Universității „S.H." la data de 13 mai 2009, act ce a fost înregistrat sub nr. 1405 din 21 mai 2009. Curtea a apreciat, că atâta timp cât Ministerul Educației sau Agenția Româna de asigurarea Calității în învățământul Superior (A.R.A.C.I.S.), înființată în baza O.U.G. nr. 75/2005, nu au demarat și nu au finalizat vreo procedură administrativă, în perioada de referință, care să conducă la concluzia că instituția de învățământ superior menționată a acționat în afara cadrului legal, dreptul nu poate fi suprimat.

S-a constatat că refuzul organului administrativ de a aproba eliberarea formularelor tipizate, nu se regăsește în nici o hotărâre de Guvern, în perioada anilor 2005 - 2009, fiind nejustificat, mai ales in condițiile in care O.U.G. nr. 75/2005 permitea Ministerului Educației să elaboreze sau să promoveze, după caz, prin ordin, hotărâre a Guvernului sau prin lege, decizia de încetare definitivă a școlarizării în cadrul programului contestat, demersuri ce nu s-a dovedit a fi fost inițiate și finalizate. A mai reținut judecătorul fondului că obligația de eliberare a actului de studii definit de art. 2 alin. (1) din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 2284/2007, emis de Ministerul Educației, ca fiind „document oficial de stat.

cu regim special, care confirmă studiile de învățământ superior efectuate", revine instituției de învățământ superior acreditate și nu conducătorului sistemului național de educație, astfel că în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004, a admis acțiunea formulată de reclamantă, în contradictoriu cu pârâta Universitatea „S.H.', pe care a obligat-o să elibereze diploma de licență și suplimentul la diplomă, prin care să ateste că cei în cauză au susținut și promovat examenul de licență, obținând titlul de „Licențiat în Drept". Întrucât s-a constatat că între reclamanți și pârâtul Ministerul Educației nu există nici un raport juridic direct, legat de procesul de finalizare a studiilor și de eliberare a actelor de studii, Curtea a respins acțiunea promovată în contradictoriu cu acesta, pentru lipsa calității procesuale pasive.

Curtea a constatat însă că există un raport juridic direct între pârâta Universitatea „S.H.' și Ministerul Educației, născut din refuzul celui din urmă de a aproba tipărirea, de către SC „R." SA a numărului de formulare tipizate solicitat, că acest refuz trebuie calificat ca fiind rezultatul unui exces de putere, atâta timp cât, în cei 10 ani ce au trecut de la înființarea menționatei universități, nu s-a acționat în mod decisiv pentru a se pune capăt pretinsei încălcări a cadrului legal, drept pentru care cererea de chemare în garanție a fost admisă, în sensul obligării Ministerului Educației să aprobe tipărirea, în termen de cel mult 30 de zile de la data pronunțării hotărârii, a tipăririi formularelor tipizate necesare satisfacerii dreptului reclamanților.

Instanța fondului a respins ca lipsit de obiect capătul din acțiune având ca obiect recunoașterea calității reclamanților de absolvenți ai Facultății de Drept și Administrație Publică, specializarea Drept și de a recunoaște obținerea Titlului de Licențiați în Drept și ca nefondat cel privitor la obligarea pârâților la plata daunelor morale în cuantum de 10.000 lei, reținându-se că acesta nu a fost motivat și că este de notorietate faptul că de un tratament similar au beneficiat toți absolvenții formei de învățământ în litigiu de la universitatea pârâtă din aceeași perioadă. 3. Recursul declarat de pârâtul Ministerul Educației Naționale (Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului).

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul Ministerul Educației Naționale (Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului), criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea cererii de recurs, invocându-se dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., s-a susținut că instanța de fond nu a analizat calitatea activă a reclamanților raportat la capătul de cerere privind obligarea M.E.C.T.S. de a aproba tipărirea formularelor. S-a susținut că toată procedura legată de avizarea tipizatelor se desfășoare intre instituția de învățământ superior și minister, iar in condițiile in care reclamanții nu au calitatea de reprezentanți ai unității, nu au calitate procesuală activă.

Totodată, s-a menționat că nu se aprobă tipărirea tipizatelor individual, ci pentru specializări / forme de învățământ autorizate provizoriu sau acreditate și că nu se acordă nelimitat, ci corelat cu numărul absolvenților care au urmat specializări acreditate sau autorizate provizoriu. De asemenea, s-a susținut că această solicitare nu se înscrie între atribuțiile Ministerului raportat la prevederile H.G. nr. 536/2011. Un alt motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., îl constituie modalitatea in care instanța a obligat ministerul să aprobe tot necesarul de formulare, doar pentru motivul că „adeverința de licență se bucură de prezumția de legalitate". Totodată s-a arătat că instanța de fond nu a fost sesizată pentru recunoașterea actelor de licență, acordându-se astfel mai mult decât s-a cerut, caz de casare prevăzut la art. 304 pct. 6 C. proc.

civ. De asemenea, s-a susținut că nu se poate reține culpa ministerului în sensul că nu aprobă cererea de emitere a tipizatelor de studii fără a verifica legalitatea cererii, mai ales in condițiile in care prin nota din 18 noiembrie 2010 Universitatea S.H. nu a solicitat eliberarea avizului pentru tipărirea diplomelor de licență pentru absolvenții de la 1D. A mai susținut reclamantul că instituția de învățământ are obligația de a se supune, în conformitate cu O.U.G. nr. 75/2005 și H.G. nr. 1418/2006, procedurii de evaluare în vederea autorizării - acreditării, iar specializarea urmată de reclamanți este în afara cadrului legal. Totodată, solicită a se aprecia că nu se poate invoca propria culpă - necunoașterea legii - de către candidați, pentru a obține protecția unui drept.

În drept, cererea de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 și art. 304 1 C. proc. civ. Procedura în fața instanței de recurs Intimata pârâtă Universitatea S.H. a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat. A arătat intimata că în mod corect a fost obligat Ministerul la aprobarea tipăririi formularelor tipizate. De asemenea, în mod corect a fost admisă cererea de chemare în garanție pentru a se asigura efectiv punerea în executare a obligației universității de a elibera diploma de licență. Considerentele și soluția instanței de recurs Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ., excepția necompetenței materiale invocată din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost pronunțată de o instanță necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc.

civ., motiv pentru care va admite recursul, iar. în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Iași secția a Ii-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Pentru a ajunge la această soluție, înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate: Obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ se referă la obligarea unei instituții de învățământ superior la eliberarea diplomei de licență și a altor acte de studii reclamanților, absolvenți ai Universității „S.H.'. Nu se poate ignora faptul că pârâta este încadrată în noțiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, care include în această definiție persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public.

în regim de putere publică. Or, în cauza de față, prin Legea nr. 443/2002, a fost înființată Universitatea „S.H.", ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ. Pe de altă parte, Ministerul Educației Naționale este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului și are rol de sinteză și coordonare în aplicarea strategiei și programului de guvernare în domeniul educației, învățământului, cercetării științifice, dezvoltării tehnologice, tineretului și sportului.

Faptul că instituțiile de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, nu justifică plasarea acestora în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului național de învățământ pe același palier cu Ministerul Educației Naționale, neavând aceleași competențe și responsabilități ca instituție publică, responsabilă de fundamentarea și aplicarea strategiei globale a învățământului. Aceste prerogative legale revin unui organ central al administrației publice, astfel că unitatea de învățământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educației. În acest context, trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituție, ministerele sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi cuprinse decât autoritățile administrative autonome, care se află doar sub controlul general al Parlamentului.

În speță, Universitatea „S.H." nu poate fi considerată autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le emite sunt consecința unei delegări de competențe, iar nu a investirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem național de învățământ. În alți termeni, Universitatea „S.H." nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorității publice centrale, cu atât mai mult cu cât niciun act normativ nu conține o asemenea dispoziție cu privire la universitatea pârâtă. Ca atare, o astfel de universitate nu poate fi încadrată decât în categoria unei autorități publice locale.

Față de argumentele expuse, înalta Curte reține că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care instituie, pentru determinarea instanței competente material, două criterii, și anume: (i) rangului autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice; (ii) criteriul valoric. În cauza de față, este aplicabil primul criteriu enunțat, astfel că, raportat la rangul local al autorității publice pârâte - Universitatea „S.H."'- competența de soluționare a litigiului revine tribunalului. Soluționând cauza de față fără a-și verifica competența în raport cu obiectul acțiunii și cu dispozițiile legale citate mai sus, instanța de fond a pronunțat o hotărâre casabilă în condițiile art. 304 pct. 3 C. proc.

civ. În consecință, având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 313, coroborat cu art. 312 alin. (6) și art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Tribunalului Iași - Secția a Il-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Educației Naționale (Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului) împotriva sentinței nr. 198 din 18 iunie 2012 a Curții de Apel lași - secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul Iași - secția a Ii-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 ianuarie 2013