ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7327/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Procedura în fața primei instanțe.

Prin cererea

înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Focșani, reclamanta O.R. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâții Universitatea „S.H.” și

Ministerul

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului

, obligarea la

emiterea avizului necesar ridicării actului de studii și

eliberarea

diplomei de licență și a suplimentului la diplomă

.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat, în esență, că a urmat și absolvit cursurile

Facultății

de Drept și Administrație Publică, specializarea Drept, din cadrul

Universității S.H. - București, în perioada 2006-2009, susținând și promovând

examenul de licență în sesiunea iulie 2009

, fiindu-i eliberată în acest sens

adeverința nr. A1. din 09 iulie 2009 ce atestă Titlul de Licențiat în Drept și

că, în aceste condiții, are dreptul la eliberarea diplomei de licență precum și

a suplimentului la acestea.

La rândul său, pârâta

Universitatea „S.H.” - București a formulat cerere de chemare în garanție a

Ministerul

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului

, solicitând ca, în

cazul admiterii cererii reclamantului, acesta să fie obligat să aprobe

tipărirea formularelor tipizate constând în diplomă de licență și suplimentul

la diplomă pentru reclamantă sub sancțiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din

Legea nr. 554/2004 în cuantum de 50 RON/fiecare zi de întârziere.

A arătat pârâta că

și-a îndeplinit obligațiile legale de a emite adeverința de studiu pentru

reclamant și efectuarea de demersuri către

Ministerul Educației,

Cercetării, Tineretului și Sportului

, în vederea comunicării necesarului de

materiale tipizate pentru actele de studiu destinate absolvenților pentru anul

2009, acesta având obligația de a proceda în consecință, în condițiile în care

adeverința de licențiat a reclamantului există, nu a fost revocată sau anulată

în vreun mod, de către instanțele de judecată și se bucură de prezumția de

legalitate.

Pârâtul Ministerul

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a solicitat respingerea

acțiunii, invocând excepția lipsei procedurii prealabile; lipsa de obiect

raportat la faptul că a avizat achiziționarea de formulare tipizate pentru

actele de studiu destinate absolvenților din promoțiile 2008, 2009 și 2010; a

mai susținut că acțiunea este neîntemeiată în condițiile în care reclamantul a

urmat o formă de învățământ/program pentru care universitatea pârâtă nu deținea

acreditare/autorizare.

Hotărârea

instanței de fond

Prin sentința civilă

nr. 169 din 2 aprilie 2012, Curtea de Apel Galați, secția de contencios

administrativ și fiscal, în favoarea căreia a fost declinată competența de soluționare

a cauzei, a admis acțiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtei

Universitatea S.H. și a obligat pârâta să elibereze reclamantei diploma de

licență și suplimentul la diplomă obținute în urma susținerii examenului de

licență în sesiunea iulie 2009 a Facultății de Drept și Administrație Publică,

specializarea Drept; a admis în parte cererea de chemare în garanție; a obligat

chematul în garanție Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului

să aprobe tipărirea formularelor tipizate, constând în diplomă de licență și

suplimentul la diplomă pentru reclamantă.

Pentru a hotărî

astfel, instanța fondului a reținut, în esență, că reclamanta a urmat cursurile

organizate de pârâtă și a promovat examenul de licență, motiv pentru care este

îndreptățită să i se elibereze diploma de licență.

Calea

de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs, în termenul legal, chematul în garanție

Ministerul

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului

, solicitând

modificarea acesteia pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9

din C. proc. civ.

Recurentul a

argumentat că a aprobat numai eliberarea numărului de tipizate de diplome de

licență pentru absolvenții specializărilor acreditate, că pârâta Universitatea S.H.

a gestionat necorespunzător tipizatele și că instanța de judecată l-a obligat

în mod nelegal să aprobe furnizarea de formulare tipizate pentru diplomă unor

persoane care nu au urmat studii universitare la specializări autorizate sau

acreditate conform legii.

A criticat admiterea

cererii de chemare în garanție în condițiile în care între recurent și pârâta

Universitatea S.H. nu există un raport juridic corespunzător.

A mai susținut că

instanța de fond a interpretat greșit prevederile legale și a apreciat în mod

eronat că o metodologie a unei persoane juridice de drept privat, în speță

Metodologia organizării și desfășurării examenelor de finalizare a studiilor

emisă de Universitatea „S.H.” și înregistrată sub nr. 1405 din 12 mai 2009,

este superioară legilor și hotărârilor de guvern cu incidență în domeniul

organizării și funcționării învățământului superior.

A susținut că formele

de învățământ cu frecvență redusă și la distanță trebuiau să parcurgă procedura

de evaluare și acreditare, iar, în speță, specializarea urmată de către

reclamantă a fost organizată și desfășurată fără urmarea acestei proceduri.

Ca urmare, studiile

urmate în afara cadrului legal sunt nule și nu pot avea ca rezultat obținerea

unei diplome valabile, recurentul neputând fi obligat, în aceste condiții, la

eliberarea avizului pentru tipărirea diplomelor de licență.

Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând actele și

înscrisurile cauzei, Înalta Curte constată incidența motivului de recurs de

ordine publică prevăzut de art. 304 pct. 3 din C. proc. civ., față de care va

admite recursul și va casa sentința instanței de fond.

Obiectul prezentului

litigiu de contencios administrativ se referă, esențialmente, la obligarea unei

instituții de învățământ superior la eliberarea diplomei de licență și a

suplimentului la aceasta, către reclamantă, absolventă a unui examen de

licență.

Nu are relevanță, în

speță, calitatea de pârât sau chemat în garanție a Ministerului Educației,

Cercetării, Tineretului și Sportului, întrucât finalitatea acțiunii o

reprezintă realizarea obligației asumate de către pârâta Universitatea „S.H.” privind

eliberarea diplomei de licență a reclamantei, obligație asumată de aceasta în

mod direct prin contractele de studii încheiate cu aceasta și care constituie,

în esență, temeiul juridic al acțiunii.

Pârâta Universitatea

„S.H.” București poate fi încadrată în noțiunea de autoritate publică, în

sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza I din Legea nr. 554/2004, modificată, care

include în această definiție orice organ de stat sau al unităților

administrativ-teritoriale care acționează în regim de putere publică, pentru

satisfacerea unui interes legitim public.

Universitatea „S.H.”

din București a fost înființată prin Legea nr. 443/2002, ca instituție de

învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică,

parte a sistemului național de învățământ.

Potrivit art. 1 din

H.G. nr. 81/2010, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului

este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate

juridică, aflat în subordinea Guvernului, cu rol de sinteză și coordonare în

aplicarea strategiei și Programului de guvernare în domeniul educației,

învățământului, cercetării științifice, dezvoltării tehnologice, tineretului și

sportului.

Faptul că

instituțiile de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au

autonomie universitară, în condițiile stabilite prin Legea nr. 84/1995 (act

normativ în vigoare la momentul finalizării ciclului de pregătire urmat de

reclamante) nu le plasează în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului

național de învățământ. Această reglementare prevedea că, la nivel național,

autonomia universitară se manifestă prin relația directă a rectorului

instituției de învățământ superior cu Ministerul Educației care, printre

altele, avea competența de a confirma prin ordin actul de alegere a rectorului

și de a-l suspenda din funcție.

Aceste prerogative

legale revin unui organ central al administrației publice, iar unitatea de

învățământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educației.

Potrivit art. 116 din

Constituție, ministerele sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor

de specialitate nu pot fi cuprinse decât autoritățile administrative autonome,

care se află doar sub controlul general al Parlamentului.

În speță,

Universitatea „S.H.” nu poate fi o autoritate administrativă autonomă, întrucât

actele administrative pe care le poate emite sunt consecința unei delegări de

competențe, iar nu a învestirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere

publică, la nivelul întregului sistem național de învățământ.

În mod evident,

Universitatea „S.H.” din București este o autoritate publică descentralizată

din punct de vedere teritorial, neîndeplinind cerințele impuse de legiuitor

pentru a fi calificată drept organ al autorității publice centrale. De altfel,

niciun act normativ nu conține o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în

litigiu.

Ca atare, o astfel de

universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorități publice

locale.

Astfel, în speța de

față, sunt incidente prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

modificată, care menționează următoarele: „Litigiile privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene,

precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale,

precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond

de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și

cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și

accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON, se soluționează în fond de

secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin

lege organică nu se prevede altfel.”

Pentru stabilirea competenței

materiale, acest articol instituie două criterii: cel al rangului autorității care

emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecății, în sistemul organelor

administrației publice, respectiv criteriul valoric.

În cauza de față, este

aplicabil primul criteriu enunțat anterior, iar, având în vedere rangul instituției

pârâte, de autoritate publică locală, tribunalul este competent să soluționeze,

pe fond, acest litigiu.

Pentru aceste considerente,

în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și ale art. 312

alin. (2) și (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința

recurată și va trimite cauza spre rejudecare instanței competente, Tribunalul Vrancea,

secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de pârâtul Ministerul Educației Naționale împotriva sentinței civile nr. 169 din

2 aprilie 2012 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată. Trimite cauza spre

competentă soluționare la Tribunalul Vrancea, secția de contencios administrativ

și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 noiembrie

2013.