ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7327/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Procedura în fața primei instanțe. Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Focșani, reclamanta O.R. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Universitatea „S.H.” și Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului , obligarea la emiterea avizului necesar ridicării actului de studii și eliberarea diplomei de licență și a suplimentului la diplomă . În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esență, că a urmat și absolvit cursurile Facultății de Drept și Administrație Publică, specializarea Drept, din cadrul Universității S.H. - București, în perioada 2006-2009, susținând și promovând examenul de licență în sesiunea iulie 2009 , fiindu-i eliberată în acest sens adeverința nr. A1.

din 09 iulie 2009 ce atestă Titlul de Licențiat în Drept și că, în aceste condiții, are dreptul la eliberarea diplomei de licență precum și a suplimentului la acestea. La rândul său, pârâta Universitatea „S.H.” - București a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului , solicitând ca, în cazul admiterii cererii reclamantului, acesta să fie obligat să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomă de licență și suplimentul la diplomă pentru reclamantă sub sancțiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 în cuantum de 50 RON/fiecare zi de întârziere.

A arătat pârâta că și-a îndeplinit obligațiile legale de a emite adeverința de studiu pentru reclamant și efectuarea de demersuri către Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului , în vederea comunicării necesarului de materiale tipizate pentru actele de studiu destinate absolvenților pentru anul 2009, acesta având obligația de a proceda în consecință, în condițiile în care adeverința de licențiat a reclamantului există, nu a fost revocată sau anulată în vreun mod, de către instanțele de judecată și se bucură de prezumția de legalitate.

Pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a solicitat respingerea acțiunii, invocând excepția lipsei procedurii prealabile; lipsa de obiect raportat la faptul că a avizat achiziționarea de formulare tipizate pentru actele de studiu destinate absolvenților din promoțiile 2008, 2009 și 2010; a mai susținut că acțiunea este neîntemeiată în condițiile în care reclamantul a urmat o formă de învățământ/program pentru care universitatea pârâtă nu deținea acreditare/autorizare. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 169 din 2 aprilie 2012, Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, în favoarea căreia a fost declinată competența de soluționare a cauzei, a admis acțiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtei Universitatea S.H.

și a obligat pârâta să elibereze reclamantei diploma de licență și suplimentul la diplomă obținute în urma susținerii examenului de licență în sesiunea iulie 2009 a Facultății de Drept și Administrație Publică, specializarea Drept; a admis în parte cererea de chemare în garanție; a obligat chematul în garanție Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului să aprobe tipărirea formularelor tipizate, constând în diplomă de licență și suplimentul la diplomă pentru reclamantă. Pentru a hotărî astfel, instanța fondului a reținut, în esență, că reclamanta a urmat cursurile organizate de pârâtă și a promovat examenul de licență, motiv pentru care este îndreptățită să i se elibereze diploma de licență.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termenul legal, chematul în garanție Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului , solicitând modificarea acesteia pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. Recurentul a argumentat că a aprobat numai eliberarea numărului de tipizate de diplome de licență pentru absolvenții specializărilor acreditate, că pârâta Universitatea S.H. a gestionat necorespunzător tipizatele și că instanța de judecată l-a obligat în mod nelegal să aprobe furnizarea de formulare tipizate pentru diplomă unor persoane care nu au urmat studii universitare la specializări autorizate sau acreditate conform legii.

A criticat admiterea cererii de chemare în garanție în condițiile în care între recurent și pârâta Universitatea S.H. nu există un raport juridic corespunzător. A mai susținut că instanța de fond a interpretat greșit prevederile legale și a apreciat în mod eronat că o metodologie a unei persoane juridice de drept privat, în speță Metodologia organizării și desfășurării examenelor de finalizare a studiilor emisă de Universitatea „S.H.” și înregistrată sub nr. 1405 din 12 mai 2009, este superioară legilor și hotărârilor de guvern cu incidență în domeniul organizării și funcționării învățământului superior. A susținut că formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță trebuiau să parcurgă procedura de evaluare și acreditare, iar, în speță, specializarea urmată de către reclamantă a fost organizată și desfășurată fără urmarea acestei proceduri.

Ca urmare, studiile urmate în afara cadrului legal sunt nule și nu pot avea ca rezultat obținerea unei diplome valabile, recurentul neputând fi obligat, în aceste condiții, la eliberarea avizului pentru tipărirea diplomelor de licență. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând actele și înscrisurile cauzei, Înalta Curte constată incidența motivului de recurs de ordine publică prevăzut de art. 304 pct. 3 din C. proc. civ., față de care va admite recursul și va casa sentința instanței de fond. Obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ se referă, esențialmente, la obligarea unei instituții de învățământ superior la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului la aceasta, către reclamantă, absolventă a unui examen de licență.

Nu are relevanță, în speță, calitatea de pârât sau chemat în garanție a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, întrucât finalitatea acțiunii o reprezintă realizarea obligației asumate de către pârâta Universitatea „S.H.” privind eliberarea diplomei de licență a reclamantei, obligație asumată de aceasta în mod direct prin contractele de studii încheiate cu aceasta și care constituie, în esență, temeiul juridic al acțiunii. Pârâta Universitatea „S.H.” București poate fi încadrată în noțiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza I din Legea nr. 554/2004, modificată, care include în această definiție orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public.

Universitatea „S.H.” din București a fost înființată prin Legea nr. 443/2002, ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ. Potrivit art. 1 din H.G. nr. 81/2010, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, aflat în subordinea Guvernului, cu rol de sinteză și coordonare în aplicarea strategiei și Programului de guvernare în domeniul educației, învățământului, cercetării științifice, dezvoltării tehnologice, tineretului și sportului. Faptul că instituțiile de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, în condițiile stabilite prin Legea nr. 84/1995 (act normativ în vigoare la momentul finalizării ciclului de pregătire urmat de reclamante) nu le plasează în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului național de învățământ.

Această reglementare prevedea că, la nivel național, autonomia universitară se manifestă prin relația directă a rectorului instituției de învățământ superior cu Ministerul Educației care, printre altele, avea competența de a confirma prin ordin actul de alegere a rectorului și de a-l suspenda din funcție. Aceste prerogative legale revin unui organ central al administrației publice, iar unitatea de învățământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educației. Potrivit art. 116 din Constituție, ministerele sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi cuprinse decât autoritățile administrative autonome, care se află doar sub controlul general al Parlamentului.

În speță, Universitatea „S.H.” nu poate fi o autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le poate emite sunt consecința unei delegări de competențe, iar nu a învestirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem național de învățământ. În mod evident, Universitatea „S.H.” din București este o autoritate publică descentralizată din punct de vedere teritorial, neîndeplinind cerințele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorității publice centrale. De altfel, niciun act normativ nu conține o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în litigiu. Ca atare, o astfel de universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorități publice locale.

Astfel, în speța de față, sunt incidente prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, care menționează următoarele: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică nu se prevede altfel.” Pentru stabilirea competenței materiale, acest articol instituie două criterii: cel al rangului autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice, respectiv criteriul valoric.

În cauza de față, este aplicabil primul criteriu enunțat anterior, iar, având în vedere rangul instituției pârâte, de autoritate publică locală, tribunalul este competent să soluționeze, pe fond, acest litigiu. Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și ale art. 312 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare instanței competente, Tribunalul Vrancea, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Educației Naționale împotriva sentinței civile nr. 169 din 2 aprilie 2012 a Curții de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată. Trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Vrancea, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 noiembrie 2013.