ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2515/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2515/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta C. (fostă

A.) S.C. a chemat în judecată pârâtele Universitatea S.H. și Ministerul

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, pentru a fi obligate la

eliberarea diplomei de licență, ca urmare a studiilor universitare efectuate în

anii 2006 - 2009, finalizate prin susținerea examenului de licență organizat de

Facultatea de Drept și Administrație Publică București, acreditată la

Universitatea S.H. București, cu cheltuieli de judecată.

Reclamanta a arătat

că, în luna iulie 2010, pârâta Universitatea S.H. București trebuia să-i

elibereze diploma de licență împreună cu suplimentele la diplomă, ca urmare a

finalizării studiilor și promovării examenului de licență din sesiunea iulie

2009, examen organizat de către Facultatea de Drept și Administrație Publică

București.

Pârâtul Ministerul

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, prin întâmpinare, a invocat

excepția lipsei calității procesuale pasive, întrucât conform H.G. nr. 81/2010

și a Legii nr. 84/1995 ministerul nu are atribuții pentru eliberarea diplomelor

pentru absolvenții învățământului superior, singurele entități abilitate în

acest sens fiind instituțiile de învățământ superior acreditate, conform O.U.G.

nr. 75/2005 coroborat cu Ordinul Ministrului Educației nr. DD/2007, iar

ministerul și-a îndeplinit obligația de avizare a achiziționării formularelor

tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților din promoțiile 2008 -

2010, inclusiv Universitatea S.H.

Pârâta Universitatea

S.H., prin întâmpinare, a solicitat respingerea excepției lipsei calității

procesuale pasive invocate de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și

Sportului, deoarece potrivit Ordinului acestuia nr. 2284/2007, M. Of. nr. 716/2310/2007,

și Ordinului nr. 36125 din 15 iunie 2009 la art. 7 se prevede atributul

ministerului în gestionarea materialelor tipizate cu regim special necesare

eliberării diplomelor și a suplimentelor de diplome de către instituțiile de

învățământ superior.

Pe fondul cauzei a

arătat că, deși a solicitat ministerului pârât în mod repetat, aprobarea de a

tipări formulare tipizate la R., solicitările nu au fost aprobate, aflându-se

în imposibilitate de a da curs cererilor absolvenților de eliberare a

diplomelor de studii.

A fost formulată,

totodată, și o cerere de chemare în garanție a Ministerul Educației,

Cercetării, Tineretului și Sportului, pentru a fi obligat să aprobe tipărirea

formularelor tipizate constând în Diploma de licență pentru reclamantă.

Prin sentința civilă

nr. 214 din 27 iunie 2011 Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ

și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului

Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, a respins acțiunea

reclamantei C. (fostă A.) S.C., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, a admis acțiunea reclamantei

în contradictoriu cu pârâta Universitatea S.H. București, a obligat pârâta să

elibereze reclamantei actul de studii în regim special, denumit „Diplomă de licență”

și a Suplimentului de Diplomă, care să ateste faptul că aceasta a susținut și

promovat examenul de licență în specializarea Drept și Administrație Publică,

urmare a studiilor efectuate între anii 2006 - 2009, a admis cererea de chemare

în garanție formulată de pârâta Universitatea S.H. București, în contradictoriu

cu pârâta Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, a obligat

pe pârâtul-chemat în garanție să aprobe tipărirea formularelor tipizate,

constând în Diploma de Licență și Suplimentul de Diplomă, de natură a asigura

dreptul reclamantei de a-i fi eliberat documentul oficial de stat în regim

special de confirmare a absolvirii studiilor de învățământ superior efectuate

în cadrul universității pârâte și a obligat pârâtul-chemat în garanție

Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului să plătească

reclamantei suma de 4,3 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această soluție instanța a reținut că Universitatea S.H. se bucură, conform

dispozițiilor Legii nr. 84/1995, în vigoare în perioada în care reclamanta a

urmat cursurile acestei insti­tuții de învățământ superior, de autonomie

universitară, care presupunea, printre altele, și dreptul comunității

universitare respective de a-și conduce și de a-și exercita libertățile

academice, și de a-și asuma un ansamblu de competențe și obligații, inclusiv

dreptul de a înființa și de a asigura funcționarea facultăților, a colegiilor

și a specializărilor universitare.

S-a mai reținut că,

în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 84/1995, ministrul educației a emis, la

data de 7 martie 2006, Ordinul nr. 3404, în cuprinsul cărui se stabilește, la

art. 2, că „Admiterea în învățământul superior public și particular se

organizează pe domenii de studiu de licență, pe baza metodologiilor stabilite

de fiecare universitate”; la art. 8 prevăzându-se că ”Formele de învățământ cu

frecvență redusă sau învățământ la distanță pot fi organizate numai de către

universitățile care organizează cursuri de zi, în domeniile respective și

dispun de departamente specializate”.

În aceste condiții de

reglementare și în raport de conduita adoptată de organul de specialitate al

administrației publice centrale, chemat să organizeze și să conducă sistemul

național de educație, Curtea de Apel a apreciat că aprobarea de către

Universitatea S.H. din București a admiterii la forma de învățământ la

distanță, pentru specializările acreditate/autorizate, corespunzătoare formei

de pregătire prin cursuri de zi, ține de exercițiul autonomiei universitare,

garantate prin art. 32 alin. (6) din Constituția României și Legea nr. 84/1995.

În acest context,

instanța de fond a apreciat că, atâta timp cât, nici la încheierea perioadei de

monitorizare și nici ulterior acestui moment, Ministerul Educației, în

exercitarea atribuției sale de control și monitorizare a aplicării prevederilor

legale cu privire la organizarea și funcționarea unităților și instituțiilor de

învățământ de stat și particulare, nu a reclamat nereguli în procesul de

organizare a admiterii, al funcționarii domeniilor de studiu pentru care s-a

obținut acreditarea sau autorizația de funcționare provizorie, precum și în cel

al susținerii examenului de licență, organul de specialitate al administrației

publice centrale, cu rol de organizator și conducător al sistemului național de

educație, este obligat să recunoască valabilitatea examenului susținut de

reclamantă și să ia măsurile administrative corespunzătoare care să permită

satisfacerea dreptului acesteia de a i se elibera diploma de licență, în

condițiile prevăzute de Regulamentul privind regimul actelor de studii în

sistemul de învățământ superior, aprobat prin Ordinul nr. 2284 din 28

septembrie 2007; act administrativ cu caracter normativ care limitează

valabilitatea adeverințelor eliberate de universitatea organizatoare a

examenului de licență la maxim 12 luni.

Având însă în vedere

că obligația de eliberare a actului individual de studii din sistemul național

de învățământ superior, care este definit de art. 2 alin. (1) din Regulamentul

aprobat prin Ordinul nr. 2284/2007 al Ministerul Educației, Cercetării,

Tineretului și Sportului ca fiind „document oficial de stat, cu regim special,

care confirmă studii de învățământ superior efectuate”, revine instituției de

învățământ supe­rior acreditate și nu conducătorului sistemului național de

educație, Curtea de Apel a admis acțiunea reclamantei doar în contradictoriu cu

pârâta Universitatea S.H. din București, respingând acțiunea ce s-a intentat de

către aceasta pârâtului Ministerul Educației, pentru lipsa calității sale procesuale

pasive în prezenta cauză, dat fiind faptul că între reclamantă și pârât nu

există nici un raport juridic direct, născut din exercitarea dreptului celor în

cauză de a cere să i se elibereze do­cumentul cu regim special ce atestă

promovarea examenului de licență.

Instanța de fond a

constatat însă că, între pârâta-reclamantă Universitatea S.H. și pârâtul-chemat

în garanție Ministerul Educației, există un ra­port juridic direct, născut din

refuzul expres al chematului în garanție de a aproba tipărirea de către SC R. SA,

a formularelor tipizate, care să poată fi folosite de către Universitate la

completarea și eliberarea diplomelor de licență ce atestă absolvirea de către

reclamantă a cursurilor universitare la forma învățământ la distanță, și că

acest refuz constituie un exces de putere, atâta timp cât, prin intermediul

lui, se neagă dreptul Universității de a organiza această formă de învățământ,

conform reglementărilor prevăzute de Ordinul nr. 3404/2006, în condițiile în

care, în perioada 2005 - 2009, nu au fost ridicate obiecții cu privire la

desfășurarea acestei activități, și cât timp, anterior anului 2009, au fost

puse la dispoziția Universității formulare tipizate, care au atestat

finalizarea studiilor, prin susținerea examenului de licență, la formele de

învățământ pe care ministerul refuză, la această dată, să le mai recunoască ca

fiind valabile, impunându-se admiterea cererii de chemare în garanție așa cum a

fost formulată.

Împotriva hotărârii

instanței de fond pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și

Sportului a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea

recursului se arată că interpretând în mod truncheat și greșit prevederile

legale incidente în cauză, precum și materialul probator depus la dosar s-a

ajuns la o soluție netemeinică și nelegală în ceea ce privește admiterea

cererii de chemare în garanție formulată de Universitatea S.H. București

împotriva Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.

Instanța de fond își

întemeiază admiterea cererii de chemare în garanție pe existența unui „raport

juridic direct, născut din refuzul expres” al Ministerul Educației, Cercetării,

Tineretului și Sportului de a aproba tipărirea formularelor tipizate.

Din prevederile

legale în materie rezultă fără echivoc că responsabilitatea gestionării,

completării și eliberării actelor de studii revine în exclusivitate instituției

de învățământ superior.

De asemenea, actele

de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenți care au promovat

examenele de licență și care au urmat o specializare la o formă de învățământ

acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației în

vigoare la momentul înscrierii în anul

I

de facultate.

Rapoartele anuale de

evaluare internă pe care instituțiile de învățămînt superior au obligația să le

transmită către ARACIS, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 75/2005, se

referă la activitatea specializărilor acreditate sau autorizare să funcționeze

provizoriu și nu la specializări care din punct de vedere legal nu există.

Recurentul mai

susține că pe fondul cauzei, instanța de fond era obligată să verifice dacă

școlarizarea la facultatea, specializarea și forma de învățământ urmată de

reclamantă este realizată de universitate cu respectarea cadrului legal în

vigoare. Instanța nu se poate pronunța în afara cadrului legal.

Formele de învâțâmânt

cu frecvență redusă și la distanță trebuie să parcurgă procedura de evaluare

academică. Legiuitorul, la art. 60 din Legea nr. 84/1995 a prevăzut într-adevăr

o condiție, aceea că aceste forme de învățământ se pot organiza doar de către

acele facultăți care au prevăzută și forma de învățământ „zi".

Instanța de fond nu

trebuia să confunde vocația pe care o au universitățile de a organiza, în

cadrul facultăților forme de învățământ la distanta (ID), în specializările

autorizate sau acreditate, cu dreptul de a organiza școlarizarea la forma de

învățământ ID. Dreptul de a putea organiza școlarizarea incumbă obligația

parcurgerii procedurii de autorizare/acreditare pentru aceste programe.

În cazul

Universității S.H. din București, specializările/programele de studii de la

forma de învățământ la distanță au fost organizate și desfășurate fără

respectarea prevederilor legale, respectiv cu încălcarea dispozițiilor Legii

nr. 88/1993, a O.U.G.. nr. 75/2005. Nu s-a parcurs procedura prevăzută de către

legiuitor în vederea desfășurării procesului de învățământ.

Universitatea S.H.

din București avea dreptul să organizeze admitere doar la

specializările/programele acreditate, autorizate să funcționeze provizoriu

aprobate prin hotărâre de guvern.

Actele de studii pot

fi eliberate doar pentru acei absolvenți care au promovat examenele de licență

și care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau

autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare la momentul

înscrierii în anul

I

de

facultate. Prin urmare, universitatea nu are dreptul să elibereze acte de studii

pentru absolvenții unor programe de studii și forme de învățământ

neautorizate/neacreditate.

Unicul responsabil

pentru desfășurarea activității de învățământ este Instituția de învățământ superior,

în speță Universitatea S.H., care are culpa exclusivă de a fi organizat „cursuri”

fără respectarea legii, cu unicul scop de a încasa taxe de școlarizare de la

cât mai mulți „studenți".

Examinând cauza și

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile

legale incidente, inclusiv cu cele ale art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța a avut în vedere considerentele în continuare

arătate.

Sentința atacată

criticată pe motivul greșitei admiteri a cererii de chemare în garanție este

dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 60 C. proc. civ. Instanța de

fond a apreciat în mod corect că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile de

admitere a cererii de chemare în garanție, deoarece admiterea cererii de

chemare în garanție asigură efectiv punerea în executare a obligației pârâtei -

intimate Universitatea S.H. de eliberare a reclamantei, persoană fizică a

diplomei de licență obținute în urma susținerii examenului de licență, sesiunea

iulie 2009.

În cauză există o

interdependență între cele două obligații menționate în cereri, cererea de

chemare în judecată și cererea de chemare în garanție, în raport de competența

fiecărei autorități.

Aspectele de nelegalitate

invocate în recurs privind cererea de chemarea în garanție și, respectiv, excepția

lipsei calității procesuale pasive nu sunt fondate.

Potrivit art. 38 din Regulamentul

privind regimul actelor de studii din sistemul de învățământ superior, aprobat prin

Ordinul Ministerului Educației și Cercetării și Tineretului nr. 2284/2007, după

finalizarea completă a studiilor, la cerere, absolvenților li se eliberează adeverința

de absolvire a studiilor, al cărei termen de valabilitate este de maxim 12 luni.

Potrivit art. 2 din același

Regulament, actele de studii din sistemul național de învățământ superior, care

confirmă studiile de învățământ superior efectuate și titluri sau calități dobândite

și conferă titlurilor acestora drepturi și obligații ce decurg din Legea nr. 84/1995/R

și din celelalte reglementări legale în vigoare, sunt diploma, certificatul și atestatul.

Foaia matricolă sau suplimentul la diplomă sunt anexe la actele de studii.

Potrivit art. 5, instituțiile

de învățământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcționeze

provizoriu potrivit legii, pot gestiona, completa și elibera numai acele acte de

studii la care au dreptul în condițiile legii.

Potrivit art. 11, activitatea

de completare a formularelor actelor de studii se efectuează în termen de maxim

12 luni de la finalizarea studiilor.

Potrivit art. 20, titularii

au dreptul să solicite eliberarea actelor de studii completate, după termenul aprobat

de Senatul instituției, care poate fi cel mult de 12 luni de la finalizarea studiilor.

Potrivit Capitolului VII

din Metodologia organizării și desfășurării examenelor de finalizare a studiilor

emisă de Universitatea S.H. și înregistrată sub nr. 1405 din 12 mai 2009, universitatea

respectivă, ca instituție organizatoare a examenelor de licență, s-a obligat să

elibereze diplomă de licență, însoțită de suplimentul la diplomă, în cel mult 12

luni de la încheierea examenului de licență, până la eliberarea diplomei de licență,

facultățile putând elibera, la cerere, adeverințe prin care să se certifice promovarea

examenului de licență, precum și rezultatele la examenul de licență și valabilitatea

adeverinței până la elaborarea diplomei.

Prin H.G. nr. 1175/2006

s-au prevăzut domeniile de studii universitare de licență și specializate din cadrul

acestora și numărul de credite de studiu transferabile, începând cu anul universitar

2006 - 2007, pentru studenții admiși în anul I. Pentru domeniul „Științe Juridice”

s-au prevăzut, în domeniul de studiu universitar de licență „Drept”, specializările

„Drept” și „Drept Comunitar”.

Potrivit Ordinului Ministerului

Educației și Cercetării nr. 3404 din 07 martie 2006 privind aprobarea criteriilor

generale de organizare și desfășurare a admiterii în ciclul de studii universitare

de licență pentru anul 2006-2007, admiterea în învățământul superior se organizează

numai în instituțiile care au în structura domeniilor de studiu specializări acreditate

și specializări care au obținut autorizația de funcționare provizorie.

Formele de învățământ

cu frecvență redusă sau de învățământ de la distanță pot fi organizate numai de

către unitățile care organizează cursuri de zi în domeniile respective și dispun

de departamente specializate.

Excepția lipsei calității

procesuale pasive nu poate fi reținută deoarece instanța de fond prin admiterea

cererii de chemare în garanție nu a obligat recurentul la eliberarea diplomelor

de licență - atribuție exclusivă a universității ci a obligat recurentul să aprobe

tipărirea formularelor tipizate a diplomelor de licență pentru reclamanții-intimați

condiție în baza căreia Universitatea S.H. este în imposibilitate de a elibera diplome

de licență. Iar aprobarea tipizării formularelor tipizate este în competența exclusivă

a recurentului conform Ordinului nr. 2284/2007.

Susținerile din recurs

privind neanalizarea de către instanța de fond a hotărârilor de guvern, prin care

Universitatea S.H. a fost autorizată să funcționeze provizoriu și a dreptului acestei

universități de a elibera acte de studii pentru absolvenții unor programe de studii

și forme de învățământ neacreditate nu pot fi reținute deoarece aceasta nu formează

obiectul cererii de chemare în garanție, instanța de fond nefiind învestită cu o

cererea privind legalitatea acreditării formelor de învățământ la distanță.

Pe situația de fapt, care

privește cererea de chemare în garanție este de necontestat faptul că recurentul

a refuzat nejustificat eliberarea avizului necesar pentru aprobarea formelor tip

pentru diplomele de licență, iar dreptul absolvenților de a li se elibera diplomele

de licență nu poate fi realizat în lipsa admiterii cererii de chemare în garanție.

Instanța de control juridiciar

reține că în mod constant s-a statuat, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în litigii de aceeași

natură, că Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului are obligația

legală de a aproba tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență

și suplimentele la diplomă (a se vedea, în acest sens, cu titlu de exemplu, deciziile

nr. 5386 din 15 noiembrie 2011, nr. 5656 din 24 noiembrie 2011, nr. 5722 din 29

noiembrie 2011, nr. 628 din 8 februarie 2012, nr. 690 din 9 februarie 2012, nr.

708 din 10 februarie 2012, și nr. 709 din 10 februarie 2012). De aceea, soluția

din prezenta decizie se impune și în considerarea respectării principiului coerenței

și unității jurisprudenței consacrat ca atare în practica Curții Europene a Drepturilor

Omului (a se vedea cauza B. c. României).

Astfel fiind, Înalta Curte

constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate, iar instanța

de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, pe care o va menține.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, împotriva sentinței

civile nr. 214 din 27 iunie 2011 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi

22 mai 2012.