ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2515/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanta C. (fostă A.) S.C. a chemat în judecată pârâtele Universitatea S.H. și Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, pentru a fi obligate la eliberarea diplomei de licență, ca urmare a studiilor universitare efectuate în anii 2006 - 2009, finalizate prin susținerea examenului de licență organizat de Facultatea de Drept și Administrație Publică București, acreditată la Universitatea S.H. București, cu cheltuieli de judecată. Reclamanta a arătat că, în luna iulie 2010, pârâta Universitatea S.H. București trebuia să-i elibereze diploma de licență împreună cu suplimentele la diplomă, ca urmare a finalizării studiilor și promovării examenului de licență din sesiunea iulie 2009, examen organizat de către Facultatea de Drept și Administrație Publică București.

Pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, prin întâmpinare, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, întrucât conform H.G. nr. 81/2010 și a Legii nr. 84/1995 ministerul nu are atribuții pentru eliberarea diplomelor pentru absolvenții învățământului superior, singurele entități abilitate în acest sens fiind instituțiile de învățământ superior acreditate, conform O.U.G. nr. 75/2005 coroborat cu Ordinul Ministrului Educației nr. DD/2007, iar ministerul și-a îndeplinit obligația de avizare a achiziționării formularelor tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților din promoțiile 2008 - 2010, inclusiv Universitatea S.H. Pârâta Universitatea S.H., prin întâmpinare, a solicitat respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive invocate de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, deoarece potrivit Ordinului acestuia nr. 2284/2007, M. Of.

nr. 716/2310/2007, și Ordinului nr. 36125 din 15 iunie 2009 la art. 7 se prevede atributul ministerului în gestionarea materialelor tipizate cu regim special necesare eliberării diplomelor și a suplimentelor de diplome de către instituțiile de învățământ superior. Pe fondul cauzei a arătat că, deși a solicitat ministerului pârât în mod repetat, aprobarea de a tipări formulare tipizate la R., solicitările nu au fost aprobate, aflându-se în imposibilitate de a da curs cererilor absolvenților de eliberare a diplomelor de studii. A fost formulată, totodată, și o cerere de chemare în garanție a Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, pentru a fi obligat să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în Diploma de licență pentru reclamantă.

Prin sentința civilă nr. 214 din 27 iunie 2011 Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, a respins acțiunea reclamantei C. (fostă A.) S.C., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, a admis acțiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâta Universitatea S.H. București, a obligat pârâta să elibereze reclamantei actul de studii în regim special, denumit „Diplomă de licență” și a Suplimentului de Diplomă, care să ateste faptul că aceasta a susținut și promovat examenul de licență în specializarea Drept și Administrație Publică, urmare a studiilor efectuate între anii 2006 - 2009, a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Universitatea S.H.

București, în contradictoriu cu pârâta Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, a obligat pe pârâtul-chemat în garanție să aprobe tipărirea formularelor tipizate, constând în Diploma de Licență și Suplimentul de Diplomă, de natură a asigura dreptul reclamantei de a-i fi eliberat documentul oficial de stat în regim special de confirmare a absolvirii studiilor de învățământ superior efectuate în cadrul universității pârâte și a obligat pârâtul-chemat în garanție Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului să plătească reclamantei suma de 4,3 RON cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că Universitatea S.H.

se bucură, conform dispozițiilor Legii nr. 84/1995, în vigoare în perioada în care reclamanta a urmat cursurile acestei insti­tuții de învățământ superior, de autonomie universitară, care presupunea, printre altele, și dreptul comunității universitare respective de a-și conduce și de a-și exercita libertățile academice, și de a-și asuma un ansamblu de competențe și obligații, inclusiv dreptul de a înființa și de a asigura funcționarea facultăților, a colegiilor și a specializărilor universitare.

S-a mai reținut că, în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 84/1995, ministrul educației a emis, la data de 7 martie 2006, Ordinul nr. 3404, în cuprinsul cărui se stabilește, la art. 2, că „Admiterea în învățământul superior public și particular se organizează pe domenii de studiu de licență, pe baza metodologiilor stabilite de fiecare universitate”; la art. 8 prevăzându-se că ”Formele de învățământ cu frecvență redusă sau învățământ la distanță pot fi organizate numai de către universitățile care organizează cursuri de zi, în domeniile respective și dispun de departamente specializate”. În aceste condiții de reglementare și în raport de conduita adoptată de organul de specialitate al administrației publice centrale, chemat să organizeze și să conducă sistemul național de educație, Curtea de Apel a apreciat că aprobarea de către Universitatea S.H.

din București a admiterii la forma de învățământ la distanță, pentru specializările acreditate/autorizate, corespunzătoare formei de pregătire prin cursuri de zi, ține de exercițiul autonomiei universitare, garantate prin art. 32 alin. (6) din Constituția României și Legea nr. 84/1995.

În acest context, instanța de fond a apreciat că, atâta timp cât, nici la încheierea perioadei de monitorizare și nici ulterior acestui moment, Ministerul Educației, în exercitarea atribuției sale de control și monitorizare a aplicării prevederilor legale cu privire la organizarea și funcționarea unităților și instituțiilor de învățământ de stat și particulare, nu a reclamat nereguli în procesul de organizare a admiterii, al funcționarii domeniilor de studiu pentru care s-a obținut acreditarea sau autorizația de funcționare provizorie, precum și în cel al susținerii examenului de licență, organul de specialitate al administrației publice centrale, cu rol de organizator și conducător al sistemului național de educație, este obligat să recunoască valabilitatea examenului susținut de reclamantă și să ia măsurile administrative corespunzătoare care să permită satisfacerea dreptului acesteia de a i se elibera diploma de licență, în condițiile prevăzute de Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, aprobat prin Ordinul nr. 2284 din 28 septembrie 2007; act administrativ cu caracter normativ care limitează valabilitatea adeverințelor eliberate de universitatea organizatoare a examenului de licență la maxim 12 luni.

Având însă în vedere că obligația de eliberare a actului individual de studii din sistemul național de învățământ superior, care este definit de art. 2 alin. (1) din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 2284/2007 al Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului ca fiind „document oficial de stat, cu regim special, care confirmă studii de învățământ superior efectuate”, revine instituției de învățământ supe­rior acreditate și nu conducătorului sistemului național de educație, Curtea de Apel a admis acțiunea reclamantei doar în contradictoriu cu pârâta Universitatea S.H.

din București, respingând acțiunea ce s-a intentat de către aceasta pârâtului Ministerul Educației, pentru lipsa calității sale procesuale pasive în prezenta cauză, dat fiind faptul că între reclamantă și pârât nu există nici un raport juridic direct, născut din exercitarea dreptului celor în cauză de a cere să i se elibereze do­cumentul cu regim special ce atestă promovarea examenului de licență. Instanța de fond a constatat însă că, între pârâta-reclamantă Universitatea S.H.

și pârâtul-chemat în garanție Ministerul Educației, există un ra­port juridic direct, născut din refuzul expres al chematului în garanție de a aproba tipărirea de către SC R. SA, a formularelor tipizate, care să poată fi folosite de către Universitate la completarea și eliberarea diplomelor de licență ce atestă absolvirea de către reclamantă a cursurilor universitare la forma învățământ la distanță, și că acest refuz constituie un exces de putere, atâta timp cât, prin intermediul lui, se neagă dreptul Universității de a organiza această formă de învățământ, conform reglementărilor prevăzute de Ordinul nr. 3404/2006, în condițiile în care, în perioada 2005 - 2009, nu au fost ridicate obiecții cu privire la desfășurarea acestei activități, și cât timp, anterior anului 2009, au fost puse la dispoziția Universității formulare tipizate, care au atestat finalizarea studiilor, prin susținerea examenului de licență, la formele de învățământ pe care ministerul refuză, la această dată, să le mai recunoască ca fiind valabile, impunându-se admiterea cererii de chemare în garanție așa cum a fost formulată.

Împotriva hotărârii instanței de fond pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se arată că interpretând în mod truncheat și greșit prevederile legale incidente în cauză, precum și materialul probator depus la dosar s-a ajuns la o soluție netemeinică și nelegală în ceea ce privește admiterea cererii de chemare în garanție formulată de Universitatea S.H. București împotriva Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului. Instanța de fond își întemeiază admiterea cererii de chemare în garanție pe existența unui „raport juridic direct, născut din refuzul expres” al Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului de a aproba tipărirea formularelor tipizate.

Din prevederile legale în materie rezultă fără echivoc că responsabilitatea gestionării, completării și eliberării actelor de studii revine în exclusivitate instituției de învățământ superior. De asemenea, actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenți care au promovat examenele de licență și care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate. Rapoartele anuale de evaluare internă pe care instituțiile de învățămînt superior au obligația să le transmită către ARACIS, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 75/2005, se referă la activitatea specializărilor acreditate sau autorizare să funcționeze provizoriu și nu la specializări care din punct de vedere legal nu există.

Recurentul mai susține că pe fondul cauzei, instanța de fond era obligată să verifice dacă școlarizarea la facultatea, specializarea și forma de învățământ urmată de reclamantă este realizată de universitate cu respectarea cadrului legal în vigoare. Instanța nu se poate pronunța în afara cadrului legal. Formele de învâțâmânt cu frecvență redusă și la distanță trebuie să parcurgă procedura de evaluare academică. Legiuitorul, la art. 60 din Legea nr. 84/1995 a prevăzut într-adevăr o condiție, aceea că aceste forme de învățământ se pot organiza doar de către acele facultăți care au prevăzută și forma de învățământ „zi". Instanța de fond nu trebuia să confunde vocația pe care o au universitățile de a organiza, în cadrul facultăților forme de învățământ la distanta (ID), în specializările autorizate sau acreditate, cu dreptul de a organiza școlarizarea la forma de învățământ ID.

Dreptul de a putea organiza școlarizarea incumbă obligația parcurgerii procedurii de autorizare/acreditare pentru aceste programe. În cazul Universității S.H. din București, specializările/programele de studii de la forma de învățământ la distanță au fost organizate și desfășurate fără respectarea prevederilor legale, respectiv cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 88/1993, a O.U.G.. nr. 75/2005. Nu s-a parcurs procedura prevăzută de către legiuitor în vederea desfășurării procesului de învățământ. Universitatea S.H. din București avea dreptul să organizeze admitere doar la specializările/programele acreditate, autorizate să funcționeze provizoriu aprobate prin hotărâre de guvern. Actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenți care au promovat examenele de licență și care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate.

Prin urmare, universitatea nu are dreptul să elibereze acte de studii pentru absolvenții unor programe de studii și forme de învățământ neautorizate/neacreditate. Unicul responsabil pentru desfășurarea activității de învățământ este Instituția de învățământ superior, în speță Universitatea S.H., care are culpa exclusivă de a fi organizat „cursuri” fără respectarea legii, cu unicul scop de a încasa taxe de școlarizare de la cât mai mulți „studenți". Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cu cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Pentru a pronunța această hotărâre instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Sentința atacată criticată pe motivul greșitei admiteri a cererii de chemare în garanție este dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 60 C. proc. civ. Instanța de fond a apreciat în mod corect că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile de admitere a cererii de chemare în garanție, deoarece admiterea cererii de chemare în garanție asigură efectiv punerea în executare a obligației pârâtei - intimate Universitatea S.H. de eliberare a reclamantei, persoană fizică a diplomei de licență obținute în urma susținerii examenului de licență, sesiunea iulie 2009. În cauză există o interdependență între cele două obligații menționate în cereri, cererea de chemare în judecată și cererea de chemare în garanție, în raport de competența fiecărei autorități.

Aspectele de nelegalitate invocate în recurs privind cererea de chemarea în garanție și, respectiv, excepția lipsei calității procesuale pasive nu sunt fondate. Potrivit art. 38 din Regulamentul privind regimul actelor de studii din sistemul de învățământ superior, aprobat prin Ordinul Ministerului Educației și Cercetării și Tineretului nr. 2284/2007, după finalizarea completă a studiilor, la cerere, absolvenților li se eliberează adeverința de absolvire a studiilor, al cărei termen de valabilitate este de maxim 12 luni. Potrivit art. 2 din același Regulament, actele de studii din sistemul național de învățământ superior, care confirmă studiile de învățământ superior efectuate și titluri sau calități dobândite și conferă titlurilor acestora drepturi și obligații ce decurg din Legea nr. 84/1995/R și din celelalte reglementări legale în vigoare, sunt diploma, certificatul și atestatul.

Foaia matricolă sau suplimentul la diplomă sunt anexe la actele de studii. Potrivit art. 5, instituțiile de învățământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii, pot gestiona, completa și elibera numai acele acte de studii la care au dreptul în condițiile legii. Potrivit art. 11, activitatea de completare a formularelor actelor de studii se efectuează în termen de maxim 12 luni de la finalizarea studiilor. Potrivit art. 20, titularii au dreptul să solicite eliberarea actelor de studii completate, după termenul aprobat de Senatul instituției, care poate fi cel mult de 12 luni de la finalizarea studiilor. Potrivit Capitolului VII din Metodologia organizării și desfășurării examenelor de finalizare a studiilor emisă de Universitatea S.H.

și înregistrată sub nr. 1405 din 12 mai 2009, universitatea respectivă, ca instituție organizatoare a examenelor de licență, s-a obligat să elibereze diplomă de licență, însoțită de suplimentul la diplomă, în cel mult 12 luni de la încheierea examenului de licență, până la eliberarea diplomei de licență, facultățile putând elibera, la cerere, adeverințe prin care să se certifice promovarea examenului de licență, precum și rezultatele la examenul de licență și valabilitatea adeverinței până la elaborarea diplomei. Prin H.G. nr. 1175/2006 s-au prevăzut domeniile de studii universitare de licență și specializate din cadrul acestora și numărul de credite de studiu transferabile, începând cu anul universitar 2006 - 2007, pentru studenții admiși în anul I. Pentru domeniul „Științe Juridice” s-au prevăzut, în domeniul de studiu universitar de licență „Drept”, specializările „Drept” și „Drept Comunitar”.

Potrivit Ordinului Ministerului Educației și Cercetării nr. 3404 din 07 martie 2006 privind aprobarea criteriilor generale de organizare și desfășurare a admiterii în ciclul de studii universitare de licență pentru anul 2006-2007, admiterea în învățământul superior se organizează numai în instituțiile care au în structura domeniilor de studiu specializări acreditate și specializări care au obținut autorizația de funcționare provizorie. Formele de învățământ cu frecvență redusă sau de învățământ de la distanță pot fi organizate numai de către unitățile care organizează cursuri de zi în domeniile respective și dispun de departamente specializate.

Excepția lipsei calității procesuale pasive nu poate fi reținută deoarece instanța de fond prin admiterea cererii de chemare în garanție nu a obligat recurentul la eliberarea diplomelor de licență - atribuție exclusivă a universității ci a obligat recurentul să aprobe tipărirea formularelor tipizate a diplomelor de licență pentru reclamanții-intimați condiție în baza căreia Universitatea S.H. este în imposibilitate de a elibera diplome de licență. Iar aprobarea tipizării formularelor tipizate este în competența exclusivă a recurentului conform Ordinului nr. 2284/2007. Susținerile din recurs privind neanalizarea de către instanța de fond a hotărârilor de guvern, prin care Universitatea S.H.

a fost autorizată să funcționeze provizoriu și a dreptului acestei universități de a elibera acte de studii pentru absolvenții unor programe de studii și forme de învățământ neacreditate nu pot fi reținute deoarece aceasta nu formează obiectul cererii de chemare în garanție, instanța de fond nefiind învestită cu o cererea privind legalitatea acreditării formelor de învățământ la distanță. Pe situația de fapt, care privește cererea de chemare în garanție este de necontestat faptul că recurentul a refuzat nejustificat eliberarea avizului necesar pentru aprobarea formelor tip pentru diplomele de licență, iar dreptul absolvenților de a li se elibera diplomele de licență nu poate fi realizat în lipsa admiterii cererii de chemare în garanție.

Instanța de control juridiciar reține că în mod constant s-a statuat, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în litigii de aceeași natură, că Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului are obligația legală de a aproba tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentele la diplomă (a se vedea, în acest sens, cu titlu de exemplu, deciziile nr. 5386 din 15 noiembrie 2011, nr. 5656 din 24 noiembrie 2011, nr. 5722 din 29 noiembrie 2011, nr. 628 din 8 februarie 2012, nr. 690 din 9 februarie 2012, nr. 708 din 10 februarie 2012, și nr. 709 din 10 februarie 2012). De aceea, soluția din prezenta decizie se impune și în considerarea respectării principiului coerenței și unității jurisprudenței consacrat ca atare în practica Curții Europene a Drepturilor Omului (a se vedea cauza B. c. României).

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, pe care o va menține. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, împotriva sentinței civile nr. 214 din 27 iunie 2011 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 22 mai 2012.