ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2603/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanții B.M., B.V.T., B.F.D., C.D., C.M., C. (A.) E., D. (fostă T.) L., F.C., G. (fostă V.) G., I.I., M.L., M. (fostă C.) D., M. (fostă C.) A., M.L.S., P. (fostă H.) L.A., P. (fostă S.) M., P.V.M., S.C. (fostă D.) F.C., V.D., V. (fostă G.) S. și Z. (fostă Za.) R.E., în contradictoriu cu pârâții Universitatea S.H. și Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și intervenienta C. (fostă F.) A., în contradictoriu cu pârâții Universitatea S.H. și Ministerul Educației și Cercetării Tineretului și Sportului, au solicitat obligarea pârâtei Universitatea S.H. la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului de diplomă.

Cererea introductivă a fost precizată, în sensul că reclamanții solicită obligarea Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licență pentru reclamanți și intervenientă. Pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția calității procesuale pasive a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, motivat de faptul că acest pârât nu are atribuții privind eliberarea diplomelor pentru absolvenții învățământului superior. Pârâta Universitatea S.H.

a depus întâmpinare și cerere de chemare în garanție, solicitând respingerea acțiunii având ca obiect obligarea sa la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului de diplomă și obligarea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului la aprobarea tipăririi formularelor tipizate constând în diplomă de licență și suplimentul la diplomă pentru reclamanți, sub sancțiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 începând cu a 10 a zi de la rămânerea irevocabilă a hotărârii. Pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a depus întâmpinare la cererea de intervenție, prin care a reiterat excepția lipsei calității procesuale pasive și a invocat excepția inadmisibilității pentru neîndeplinirea procedurii prealabile în ceea ce îi privește pe intervenienți.

Chemata în garanție a depus întâmpinare la chemarea în garanție la data de 26 ianuarie 2012, ulterior pronunțării soluției, motiv pentru care Curtea nu a analizat conținutul acestei întâmpinări.

Prin sentința civilă nr. 372 din 23 ianuarie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a dispus următoarele: - a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului; - a admis excepția inadmisibilității cererii de intervenție, pentru lipsa procedurii prealabile față de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului; - a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție în raport cu Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului; - a admis cererea principală, formulată de reclamanții B.M., B.V.T., B.F.D., C.D., C.M., C. (A.) E., D. (fostă T.) L., F.C., G. (fostă V.) G., I.I., M.L., M. (fostă C.) D., M. (fostă C.) A., M.L.S., P. (fostă H.) L.A., P. (fostă S.) M., P.V.M., S.C.

(fostă D.) F.C., V.D., V. (fostă G.) S. și Z. (fostă Za.) R.E. în contradictoriu cu pârâții Universitatea S.H. și Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului; - a obligat Universitatea S.H. să emită diplome de studii reclamanților, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii; - a obligat Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului să aprobe tipizarea diplomelor de licență pentru reclamanți în termen de 30 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii; - a admis cererea de intervenție formulată de C. (fostă F.) A., în contradictoriu cu Universitatea S.H. și a obligat această pârâtă să emită diplomă de studii intervenientului, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii; - a respins ca rămasă fără obiect cererea de chemare în garanție.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, aceasta a fost respinsă, având în vedere că solicitarea de eliberare diplomă s-a formulat în contradictoriu cu pârâta Universitatea S.H., iar nu cu pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului (conform cererii introductive și cererii modificatoare).

Astfel, prin cererea modificatoare s-a solicitat obligarea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licență pentru reclamanți și intervenientă, pentru care această pârâtă are calitate procesuală pasivă întrucât, din înscrisurile depuse de pârâta Universitatea S.H., anexate cererii de chemare în garanție, rezultă că în precedent, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a avizat achiziționarea de formulare tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților Universității pârâte.

Referitor la excepția inadmisibilității cererii de intervenție, pentru lipsa procedurii prealabile față de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, aceasta a fost admisă, reținând că intervenienta nu a depus nici un înscris la dosarul cauzei din care să rezulte îndeplinirea procedurii prealabile față de acest pârât conform art. 7 din Legea nr. 554/2004 și în consecință, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de intervenție în raport cu Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.

Pe fondul primului capăt de cerere, Curtea de Apel a constatat că reclamanții au susținut toate examenele în conformitate cu legislația în vigoare a învățământului și planul de învățământ, conform actelor depuse la dosarul cauzei și că nu există nici un act normativ sau hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă prin care să se fi anulat aceste examene susținute, astfel că în baza art. 1 și 18 din Legea nr. 554/2004, a admis acest capăt de cerere, a admis cererea reclamanților și cererea de intervenție principală și a obligat pe pârâta Universitatea S.H. să elibereze reclamanților și intervenientului diplomele de studii (de licență) și suplimentele de diplomă, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri judecătorești.

În privința cererii de chemare în garanție, instanța de fond a reținut că prin adresele sale din 25 august 2009, înregistrată la Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului sub nr. de intrare CC din 2 septembrie 2009, din 08 octombrie 2009, înregistrată la Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului sub nr. de intrare DD din 9 octombrie 2009 și din 26 octombrie 2009, înregistrată la Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului sub nr. de intrare GG din 27 octombrie 2009, pârâta a solicitat chematei în garanție să îi fie dată aprobarea pentru a putea tipări formularele tipizate la R., dar niciuna din aceste adrese nu a fost urmată de un răspuns pozitiv, astfel că pârâta este pusă în imposibilitatea practică de a obține tipărirea formularelor tipizate constând în actele de studiu solicitate de reclamanți, din vina chematei în garanție.

Din aceste motive, în baza art. 60-63 C. proc. civ., art. 1 și 18 din Legea nr. 554/2004, Curtea a obligat pe pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licență pentru reclamanți în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii și văzând că cererea reclamanților de obligare a pârâtului Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului la aprobarea tipizatelor formularelor de diplomă este comună în privința obiectului cu cererea de chemare în garanție formulată de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, a respins această cerere ca rămasă fără obiect, întrucat s-a dispus deja obligarea Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului să aprobe tipizarea diplomelor de licență pentru reclamanți în termen de 30 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 304 1 C. proc.

civ., se arată că Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a formulat întâmpinare împotriva cererii principale, întâmpinare la cererea de intervenție și întâmpinare la cererea precizatoare a reclamanților și la cererea de chemare în garanție a Universității, că instanța de fond nu a luat în considerare apărările recurentului-pârât expuse în întâmpinarea la cererea precizatoare a reclamanților și la cererea de chemare în garanție a Universității S.H., motivând că întâmpinarea a sosit după ce instanța se pronunțase, deși din actele dosarului rezultă contrariul, că instanța de fond a admis acțiunea reclamanților fără să analizeze cadrul legal aplicabil, fără să analizeze apărările pe fondul cauzei formulate de către Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, motivând hotărârea luată extrem de sumar.

Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii în totalitate a acțiunii formulate de reclamanți și în subsidiar, admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea spre rejudecare la instanța de fond. Înainte de a analiza motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ., excepția necompetenței materiale invocată din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost pronunțată de o instanță necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (6) C. proc.

civ., va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul București, secția contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele în continuare arătate: Instanța de contencios judiciar apreciază că în cauză prezintă relevanță prevederile art. 159 alin. (1) pct. 2, precum și cele ale art. 159 1 alin. (4) C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 202/2010. Astfel, conform art. 159 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad. Potrivit art. 159 1 alin. (4) C. proc. civ., la prima zi de înfățișare, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate.

Înalta Curte constată că cele două texte legale anterior citate nu au fost respectate de către judecătorul fondului cauzei. Mai precis, învestită cu soluționarea cauzei, Curtea de Apel București nu a dat eficiență dispozițiilor art. 159 1 alin. (4) C. proc. civ., întrucât nu a verificat dacă este competentă material să judece pricina. Astfel, în cuprinsul încheierilor de ședință de la termenele de judecată din data de 24 octombrie 2011, 21 noiembrie 2011, respectiv 16 ianuarie 2012, nu se regăsesc temeiurile de drept pentru care instanța a apreciat că este competentă material. Totodată, Înalta Curte apreciază că, în situația dată, nu pot fi incidente prevederile art. 158 alin. (3) C. proc. civ., care menționează faptul că dacă instanța se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanței competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicțională competent.

Pe acest aspect, Înalta Curte are în vedere, pe de o parte, textele legale mai sus indicate care nu au fost respectate de către prima instanță, iar pe de altă parte, prevederile Titlului IV din C. proc. civ., care reglementează conflictul de competență între instanțe. Pentru că nu a fost stabilită potrivit legii competența instanței, respectiv cu respectarea prevederilor art. 159 1 alin. (4) C. proc. civ., modificat, Înalta Curte poate invoca, din oficiu, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. În privința acestui motiv de recurs se constată că hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea normelor de competență. Obiectul litigiului în fața instanței de fond l-a constituit, în principal, obligarea unei universități la eliberarea unor diplome de licență, dar a fost chemat în judecată și Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.

Pârâta Universitatea S.H. poate fi încadrată în noțiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) Tteza I din Legea nr. 554/2004, modificată, care include în această definiție orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public. Or, în speța de față, prin Legea nr. 443/2002, a fost înființată Universitatea S.H. din București, ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ. Pe de altă parte, potrivit art. 1 din H.G.

nr. 81/2010, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului și are rol de sinteză și coordonare în aplicarea strategiei și Programului de guvernare în domeniul educației, învățământului, cercetării științifice, dezvoltării tehnologice, tineretului și sportului. Faptul că instituțiile de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, în condițiile stabilite prin Legea nr. 84/1995, ce era în vigoare la data finalizării ciclului de pregătire urmat de reclamantă, nu le plasează în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului național de învățământ.

Această reglementare prevedea că, la nivel național, autonomia universitară se manifestă prin relație directă a rectorului instituției de învățământ superior cu Ministerul Educației, care, printre altele, avea competența de a confirma prin ordin actul de alegere a rectorului și de a-l suspenda din funcție. Aceste prerogative legale revin unui organ central al administrației publice, astfel că unitatea de învățământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educației. În acest context, trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituție, ministerele sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi cuprinse decât autoritățile administrative autonome, care se află doar sub controlul general al Parlamentului.

În cauza de față, Universitatea S.H. nu poate fi o autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le poate emite sunt consecința unei delegări de competențe, iar nu a învestirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem național de învățământ. În mod evident, Universitatea S.H. din București este o autoritate publică descentralizată din punct de vedere teritorial. În alți termeni, Universitatea S.H. nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorității publice centrale. De altfel, niciun act normativ nu conține o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în litigiu. Ca atare, o astfel de universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorități publice locale.

În prezentul litigiu sunt incidente prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care menționează următoarele: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale Curților de Apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Prin urmare, specificul litigiilor care se desfășoară între persoanele fizice sau juridice și administrația publică determină, în mod necesar, existența unor reguli imperative în privința competenței instanțelor de contencios administrativ. Pentru stabilirea competenței materiale, art. aflat în discuție instituie două criterii: cel al rangului autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice, respectiv criteriul valoric. În cauza de față este aplicabil primul criteriu enunțat anterior. În plus, trebuie subliniat faptul că tribunalul este competent să soluționeze acest litigiu de contencios administrativ, față de împrejurarea că Universitatea S.H.

din București este o autoritate publică locală. De asemenea, mai trebuie să fie relevat art. 2 pct. 1 lit. d) din C. proc. civ. În altă ordine de idei, potrivit prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului; dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale. În speța de față, reclamanții au optat pentru instanța de la domiciliul lor ales, care este și instanța de la sediul pârâților, astfel că nu se mai poate pune în discuție competența teritorială a instanței în soluționarea cauzei. De asemenea, trebuie precizat că dispozițiile art. 17 C. proc.

civ. prevăd că cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală. Or, în litigiul de față, este evident faptul că cererea de chemare în garanție este o cerere incidentală, care va fi soluționată de către instanța competentă să soluționeze cererea principală. În consecință, având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 313, coroborat cu art. 312 alin. (6) și art. 304 pct. 3 din C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Tribunalului București, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului împotriva sentinței civile nr. 372 din 23 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul București, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 mai 2012.