ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5091/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca urmare a declinării competenței materiale a Tribunalului București, prin sentința nr. 1223 din 25 martie 2011, reclamanții H.M.C., P.V.M., C.M.V., K.S.S., H.G.D., T.I., G.G.C., O.L.C., D.D.A.M., D.L., L.C.N., F.A.N., B.M., S.R., T.G., R.P.I., I.M.E., P.G. au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și Universitatea S.H. din București, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună: - obligarea pârâtului Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului la acordarea avizului favorabil Universității S.H.

în vederea eliberării diplomelor absolvenților care au susținut și promovat examenul de licență promoția 2008-2009, - eliberarea unui atestat de recunoaștere a diplomelor de licență, în condițiile prevăzute de legislația în domeniu, respectiv, stabilirea valabilității acestora de către instanță. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a solicitat Universității S.H. și absolvenților, susținerea unui nou examen de licență (relicențiere), încălcând astfel principiul irevocabilității și prejudiciind reclamanții în drepturile lor prevăzute de lege. În acest context, absolvențiilor promoției 2008-2009 nu le-a mai fost eliberată diploma de licență, iar celorlalți absolvenți, care aveau deja o diplomă, aceasta nu le-a mai fost recunoscută de către diverse instituții angajatoare.

Reclamanții au susținut că nu există nicio prevedere legală care să permiă relicențierea studenților care și-au dat deja licența, O.U.G. nr. 10/2009 referindu-se doar la studenții acestei universități nu și la licențiații săi, această ordonanță fiind greșit înțeleasă și promovată de către Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului. Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a invocat excepția de necompetență materială a Curții de Apel, excepția inadmisibilității capătului doi de cerere pentru lipsa plângerii prealabile, iar pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată. În cauză au formulat cerere de intervenție în interes propriu numiții B.M., V.S.M., P.S.D., V.M.A.

și R.G. prin care au solicitat, suplimentar, obligarea Universității S.H. la eliberarea diplomelor de licență și suplimetele la diplomă. Și pârâta Universitatea S.H. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat admiterea cererilor formulate de reclamanți în contradictoriu cu Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și respingerea capătului de cerere în contradictoriu cu Universitatea. În cazul admiterii și acestui capăt de cerere a solicitat chemarea în garanție a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și să fie obligat să aprobe tipărirea formularelor tipizate pentru reclamanți și intervenienți, în termen de 30 de zile de la pronunțarea hotărârii de obligare, sub sancțiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

În fața Curții de Apel, au depus cerere de intervenție în interes propriu și numiții C.L.M., D.S.I., B.S.N., P.A.M., M.P.M., H.C.G., T.D.C., I.I.D., V.S.M. și D.E.M. Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a formulat întâmpinare la cererea de chemare în garanție prin care a invocat că a rămas fără obiect solicitarea Universității S.H., deoarece a avizat achiziționarea de formulare tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților promoțiilor 2008, 2009 și 2010, în funcție de numărul de absolvenți care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată. La termenul din 23 noiembrie 2011, instanța a luat act de renunțarea intervenienților I.I.D., V.M.A., P.S.D.

și C.R. la judecarea cererilor de intervenție. La 31 ianuarie 2012, pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, prin întâmpinare, a invocat excepțiile lipsei calității procesuale active a intervenienților și excepția lipsei de interes. 2. Hotărârea Curții de Apel București Prin sentința nr. 1238 din 22 februarie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile necompetenței materiale, a inadmisibilității, a lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes. A respins acțiunea formulată și completată (precizată) de reclamanții ca neîntemeiată. A respins cererile de intervenție formulate de intervenienții P.A.M., M.I.M., H.G.G., T.D.C., B.A., P.T., D.M.D., D.E.M., S.M., B.G.M., V.S.M., R.G., C.S.M., D.S.I., B.S.N.

și I.I.D., ca neîntemeiate. A respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în esență, următoarele: Cu privire la excepția necompetenței materiale, s-a reținut că, în raport de obiectul principal al acțiunii care vizează emiterea unui act administrativ de către o autoritate publică centrală, respectiv Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, competența de soluționare a cauzei aparține Curții de Apel, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 3 pct. 1 C. proc. civ.

Referitor la excepția inadmisibilității pentru neparcurgerea procedurii prealabile, prima instanță a reținut că reclamanții au făcut dovada efectuării procedurii prealabile, conform actelor de la dosar, iar în ceea ce privește capătul de cerere ce vizează eliberearea unui atestat de recunoaștere a diplomelor, nu se poate reține incidența dispozițiilor art. 111 C. proc. civ. pentru a atrage inadmisibilitatea cererii reclamanților. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a intervenienților, precum și cea a lipsei de interes a acestora, ambele excepții au fost respinse, în raport de prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004. Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că solicitarea reclamanților privind obligarea pârâtului Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului la acordarea avizului favorabil pârâtei Universitatea S.H., în vederea eliberării diplomelor absolvenților Universității S.H.

care au susținut și promovat examenul de lincență promoția 2008-2009 este neîntemeiată, în condițiile în care nu există nici un act normativ care să impună ca obligație pentru Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului emiterea unui astfel de aviz, o asemenea obligație nu există nici în Legea nr. 84/1995, art. 60 alin. (3) din lege specificând doar că eliberarea lor este de competența instituțiilor de învățământ superior, în speță Universitatea S.H.

Art. 141 din Legea nr. 84/1995 nu prevede în atribuțiile pârâtului Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului eliberarea unor avize, existând alte organisme la nivel național, Titlul IV Capitolul 1, printre care și Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare care are ca atribuție confirmarea titlurilor, diplomelor și certificatelor universitare [art. 140 alin. (3)]. Și Ordinele pârâtului Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 295/2007 (art. 15), 5289/2008 [art. 3 alin. (2)] conțin prevederi asemănătoare, iar în Ordinul nr. 2284/2007 este reglementat regimul actelor de studii, modalitatea de eliberare, nu se prevede o obligație a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului de a elibera un aviz în vederea eliberării diplomelor.

Pe de altă parte, prima instanță a reținut că atât reclamanții, cât și intervenienții nu au combătut în niciun fel aceste susțineri ale pârâtului din întâmpinare, ci au invocat în cererile lor cu totul alte aspecte, care nu au legătură cu primul capăt de cerere al acțiunii și a cererilor de intervenție, așa cum a fost formulat inițial și ulterior, mai puțin la cuvântul pe fond când a fost schimbat total obiectul acestui capăt de cerere deși nu a existat nici o cerere expresă a reclamanților de renunțare la acțiunea inițială și nici nu a fost făcută în termenul legal modificarea obiectului cererii.

În legătură cu solicitarea ca pârâtul să aprobe tipizarea formularelor de diplomă pentru reclamanți și intervenienți, s-a reținut că tipizatele nu sunt eliberate nominal, iar faptul că pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nu și-ar fi acordat avizul pentru eliberarea tuturor tipizatelor solicitate de Universitatea S.H., este un aspect care excede problematicii ce se analizează de către instanță atunci când se soluționează o cerere de emitere a unui anumit act administrativ sau de efectuare a unei operațiuni administrative. În altă ordine de idei, s-a constatat că pârâtul Ministerul Educaței, Cercetării, Tineretului și Sportului nu a acordat aviz pentru eliberarea unui număr de diplome mai mare decât numărul absolvenților care au urmat cursurile unor specializări și forme de învățământ acreditate, motivând acest fapt tocmai pe faptul că pârâta Universitatea S.H.

nu era acreditată pentru anumite forme de învățământ. S-a mai reținut că fundamentarea cererii reclamanților și a intervenienților bazată pe dispozițiile art. 60 alin. (1) din Legea nr. 84/1995 este eronată, textul legal trebuie interpretat în sensul că numai în cazul în care o instituție de învățământ superior are cursuri de zi poate organiza și formele de învățământ seral, cu frecvență redusă și la distanță și nicidecum că autorizarea provizorie ori acreditarea pentru o formă de învățământ poate fi extinsă și pentru alte forme de învățământ. Într-un fel se pot evalua condițiile atunci când este vorba despre capacitatea de a organiza forma de învățământ zi și altfel se evalueză condițiile atunci când este vorba despre învățământ seral, cu frecvență redusă ori la distanță.

Pe de altă parte, s-a reținut că, încă din 2000 prin H.G. nr. 1214 s-a prevăzut că programele ID „se evaluează și se propun pentru acreditare de către Consiliul Național de Evaluare Academică și Acreditare” (art. 19), pentru ca din 2001 să se prevadă la art. 17 că „Procedura de evaluare academică a programelor de învățământ la distanță sau de învățământ cu frecvență redusă se realizează conform Legii nr. 88/1993”, republicată, adică tocmai a actului normativ de unde reiese că procedura de acreditare este diferită pe forme de învățământ și nu așa cum susțin reclamanții, că odată acreditată forma de învățământ zi, automat există acreditare și pentru celelalte forme de învățământ. În acest sens, s-a reținut că nu s-a făcut nicio dovadă că Universitatea S.H.

ar fi contestat vreodată aceste hotărâri de guvern și cu atât mai puțin că au avut câștig de cauză. Mai mult, au existat ulterior numeroase hotărâri de guvern în care au fost stabilite pentru fiecare instituție de învățământ atât specializările acreditate cât și formele de învățământ H.G. nr. 693/2003, 1082/2003, 1609/2004, 940/2004 neatacate în instanță și H.G. nr. 676/2007, H.G. nr. 635/2008 care au fost atacate în instanță și s-a reținut legalitatea acestora, precum și dreptul Guvernului României de a stabili inclusiv formele de învățământ acreditate. Prin urmare, s- a apreciat că nu se poate reține un refuz nejustificat al pârâtului Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului de a aviza eliberarea unui număr mai mare de tipizate decât cel aprobat deja, ori aprobarea unui număr de tipizate în considerarea reclamanților și intervenienților cărora nu le-au fost eliberate diplomele de licență și suplimentul diplomei.

Tipărirea tipizatelor se face în funcție de situațiile și raportările făcute de pârâta Universitatea S.H. și acreditările existente și nu prin raportare la persoane strict determinate. De asemenea, Universitatea S.H. nu a dovedit că pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nu ar fi respectat dispozițiile art. 7 din Ordinul nr. 2284/2007, în sensul că nu ar fi aprobat tipărirea și difuzarea formularelor actelor de studii în condițiile legii.

În acest context s-a reținut că nu poate fi întemeiată nici solicitarea ca pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului să recunoască diplomele emise, întrucât pârâtul nu emite nici un act în acest sens, iar în al doilea rând, recunoaște orice diplomă emisă în mod legal, astfel încât, dacă diplomele au fost emise în mod legal este lipsită de interes solicitarea reclamanților și intervenientilor, iar dacă nu, evident că pârâtul nu poate fi obligat la recunoașterea unui act emis în mod nelegal.

S-a mai reținut că pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nu poate fi obligat la emiterea unui atestat de recunoștere a dipomelor de licență, atâta timp cât legea nu prevede emiterea unui astfel de act și mai mult, potrivit art. 140 alin. (3) din Legea nr. 84/1995 și noii legi a învățământului, Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare are ca atribuție confirmarea titlurilor, diplomelor și certificatelor universitare. În ceea ce privește cerere de chemare în garanție, s-a reținut că Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nu are nicio o obligație de garanție față de pârâta Universitatea S.H. și nici nu se poate considera că Universitatea S.H.

se poate îndrepta cu o cerere în despăgubire către Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului pentru a putea fi admisă o cerere de chemare în garanție în conformitate cu dispozițiile art. 60 alin. (1) C. proc. civ. Cât privește acțiunea reclamanților și cererea de intervenție în contradictoriu cu Universitatea S.H., s-a apreciat că nici aceasta nu poate fi admisă, în condițiile în care s-a reținut că această pârâtă nu avea dreptul să organizeze anumite forme de învățământ nici nu poate fi elibera diplome în condiții de legalitate, ori pârâta nu poate fi obligată la emiterea unui act nelegal. 3. Recursul declarat în cauză Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs reclamanții și intervenienții în interes propriu și s-a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii și obligarea pârâtei Universitatea S.H.

la eliberarea diplomelor de licență și a suplimentelor de diplomă în termen de 30 de zile de la pronunțarea sentinței, obligarea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului să recunoască și să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licență pentru reclamanți și intervenienți, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii. În motivarea recursului a fost reluată situația de fapt și s-a arătat că recurenții au urmat cursurile Universității S.H. în perioada 2005-2009, au susținut și promovat examenul de licență în sesiunile iulie 2008 și 2009, iar în urma promovării acestui examen li s-au eliberat adeverințele de licență. S-a susținut că formele de învățământ la distanță și cu frecvență redusă au funcționat potrivit prevederilor art. 60 alin. (1) din Legea nr. 84/1995, republicată, și facultățile din cadrul Universității S.H.

au recunoscut titlul de licențiați potrivit adeverințelor de studii eliberate. Recurenții și-au îndeplinit obligația prealabilă potrivit Legii nr. 554/2004 prin depunerea plângerilor prealabile către Universitatea S.H. și Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului. Referitor la obiectul cererii de chemare în judecată, s-a precizat că adeverințele de licență sunt în ființă, nu au fost revocate sau anulate. Față de cadrul legal existent la acea dată, Universitatea S.H. putea organiza forme de învățământ la distanță, pentru domeniile pentru care era acreditată/autorizată să organizeze cursuri de zi, iar Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului trebuie obligat să recunoască valabilitatea examenului susținut de reclamanți și să dispună măsurile administrative corespunzătoare care să permită recurenților să le fie eliberate diplomele.

Intimata Universitatea S.H. a formulat întâmpinare și a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacate și admiterea cererilor formulate de reclamanți și intervenienți, precum și a cererii de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului. II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând cauza prin prisma motivelor invocate de recurentă, a apărărilor formulate de intimați și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Așa cum rezultă din actele de la dosar, recurenții au urmat cursurile Universității S.H.

în perioada 2005-2009, au susținut și promovat examenul de licență în sesiunile iulie 2008 și 2009, conform adeverințelor de licență eliberate. Este relevantă și împrejurarea că reclamanților și intervenienților le-au fost eliberate adeverințele care atestă faptul că au obținut titlul de licențiați, adeverințe care au intrat în circuitul civil, nefiind revocate sau anulate de instanța de judecată sau de o autoritate administrativă. Pe de altă parte, Înalta Curtea reține că și în ipoteza în care specializările reclamanților și intervenienților nu ar fi fost recunoscute, aceștia au fost de bună-credință, necunoscând acest aspect, iar eroarea comună în care s-au aflat produce efecte juridice, în virtutea principiului de drept „error communis facit jus”, în sensul validității adeverinței de licență care atestă promovarea studiilor și a examenului de licență.

În consecință, Înalta Curte constată că în raport de cadrul normativ precizat, precum și de buna-credință a reclamanților și intervenienților, aceștia au dreptul de a solicita eliberarea diplomelor de licență, drept recunoscut și de Metodologia organizării și desfășurării examenelor de finalizare a studiilor, aprobată de Senatul Universității S.H. la data de 13 mai 2009. Potrivit Ordinului Ministrului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 2284/2007, pârâta Universitatea S.H. avea obligația să efectueze demersurile în vederea obținerii avizelor necesare și să completeze actele de studii care să ateste absolvirea de către recurenți a studiilor, respectiv diploma de licență și suplimentul la diplomă.

Această obligație nu poate fi însă respectată fără îndeplinirea corelativă a obligației ministerului de resort de a aproba tipărirea formularelor necesare, însă intimatul-pârât Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului refuză să-și îndeplineasă obligația, motivat de faptul că formularele tipizate se eliberează numai pentru formele de învățământ acreditate sau autorizate provizoriu să funcționeze. Or, în condițiile în care, așa cum s-a menționat și anterior, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nu a solicitat anularea adeverinței de promovare a examenului de licență, refuzul acestei autorități de a-și îndeplini obligația de aprobare a tipăririi formularelor necesare pentru diplomele de licență, apare ca nejustificat și produce efecte vătămătoare directe asupra recurenților.

Cum Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului are obligația legală să aprobe tipărirea formularelor tipizate pentru toți absolvenții ale căror acte de studii (adeverințe) nu au fost anulate în instanță, culpa intimatului-pârât este evidentă, care, deși acum susține că specializările nu erau acreditate, totuși a permis eliberarea diplomelor de licență pentru anii 2007-2008. Prin urmare, instanța de control judicar reține că în mod eronat a fost respinsă acțiunea reclamanților și intervenienților, fără să fi fost analizat dreptul pretins vătămat și au fost reținute aspecte privind legalitatea acreditării formelor de învățământ la distanță care de altfel nici nu a făcut obiectul cauzei și nici nu au fost tranșate în alt mod sau printr-o eventuală altă hotărâre judecătorească, pentru a fi avute în vedere.

În ceea ce privește obligațiile ce revin Universității S.H., prin prisma celor expuse anterior, Înalta Curte constată că instituția de învățământ superior nu a rezolvat în termenul legal cererea de eliberare a diplomei de licență și a suplimentelor la diplomă, acțiunea reclamanților și a intervenienților fiind, sub acest aspect, întemeiată. Însă, având în vedere că eliberarea diplomei de licență și a suplimentelor la diplomă este condiționată de îndeplinirea de către Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a operațiunii administrative, corelative, de aprobare a tipăririi formularelor necesare, intimatul-pârât va fi obligat să aprobe tipărirea formularelor tipizate pentru diploma de licență și suplimentele la diplomă pentru reclamanții și intervenienții recurenți.

2. Temeiul de drept al soluției adoptate în recurs Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și al art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va modifica, în parte, sentința atacată, în sensul că, va admite acțiunea reclamanților-recurenți și a intervenienților-recurenți, va obliga Universitatea S.H. să elibereze reclamanților și intervenienților recurenți diplomele de licență și suplimentele la diplomă și va obliga Ministerul Educației Cercetării, Tineretului și Sportului să aprobe tipărirea formularelor tipizate de diplomă de licență și suplimentele la diplomă, în ceea ce îi privește pe recurenți. Va menține celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanții H.M.C., P.V.M., C.M.V., K.S.S., H.G.D., T.I., G.G.C., O.L.C., D.D.A.M., D.L., L.C.N., F.A.N., B.M., S.R., T.G., R.I., I.M.E., P.G. și intervenienții B.A., P.T., D.M.D., B.M., V.S.M., R.G., C.M., D.S.I. și B.S.N. împotriva sentinței nr. 1238 din 22 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VII-a contencios. Modifică în parte sentința atacată, în sensul că admite acțiunea reclamanților-recurenți și a intervenienților-recurenți. Obligă Universitatea S.H. să elibereze reclamanților și intervenienților recurenți diplomele de licență și suplimentele la diplomă. Obligă Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului să aprobe tipărirea formularelor tipizate de diplomă de licență și suplimentele la diplomă în ceea ce îi privește pe recurenți.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 noiembrie 2012.