ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5039/2012

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Ape București la data de 09 martie 2011, reclamantul F.C. a chemat în judecată

pe pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și în

garanție Universitatea S.H., solicitând obligarea pârâtului la recunoașterea

diplomelor de licență și a suplimentelor de diplomă în termen de 30 de zile de

la pronunțarea sentinței.

Prin întâmpinare

formulată la data de 21 septembrie 2011, pârâtul Ministerul Educației,

Cercetării, Tineretului și Sportului a invocat excepțiile lipsei calității

procesuale pasive și a inadmisibilității, iar pe fond a solicitat respingerea

acțiunii ca nefondată.

instanței de fond

Prin Sentința nr.

6261 din 28 octombrie 2011 a Curții de Apel București a fost admisă excepția

lipsei de obiect invocată din oficiu și a fost anulată acțiunea formulată în

contradictoriu cu pârâta Universitatea S.H. ca fiind lipsită de obiect.

Instanța a respins

excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului ca fiind neîntemeiată și a

respins acțiunea formulată de reclamantul F.C. în contradictoriu cu pârâtul

Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului ca fiind

neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că, în ceea ce privește chemarea în

garanție a Universității S.H., nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.

60 și urm. C. proc. civ., calificând cererea ca fiind o chemare în judecată a

unui alt pârât. Universitatea S.H., a reținut instanța, nu are calitatea de

chemat în garanție, ci de pârât, întrucât nu s-a arătat la ce anume să fie

obligată (astfel cum presupune garanția incidentală), în cazul respingerii

acțiunii formulate împotriva primului pârât, Ministerul Educației, Cercetării,

Tineretului și Sportului.

Reținând această

calificare dată de instanță cadrului procesual sub aspectul părților, instanța

a constatat că reclamantul nu a formulat nicio pretenție concretă împotriva

Universității S.H., apreciind astfel că acțiunea introdusă împotriva acesteia

nu are obiect. Împrejurarea că Universitatea S.H. a eliberat diploma a cărei

recunoaștere se solicită pe calea prezentului demers de către pârâtul

Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nu poate să

constituie și obiect al cererii de chemare în judecată în sensul art. 112 C.

proc. civ.

Cu privire la

excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, instanța a apreciat-o ca

neîntemeiată, cu motivarea că prin pretenția concretă formulată de reclamant se

justifică calitatea procesuală pasivă a pârâtului.

Analizând excepțiile

invocate de pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului

prin întâmpinare, Curtea a apreciat că argumentele expuse în motivarea

excepției inadmisibilității se subscriu, în esență, fondului cauzei, urmând a

fi analizate ca apărare de fond.

Ca atare, instanța a

apreciat, în ceea ce privește acțiunea formulată împotriva pârâtului Ministerul

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, că aceasta nu are niciun temei

legal, nefiind indicată de altfel o bază legală, o dispoziție care să

legitimeze pretenția de obligare a pârâtului la recunoașterea diplomei de

licență și a suplimentului eliberate de Universitatea S.H..

Pe de altă parte,

examinând în raport de apărările formulate prin întâmpinare, dispozițiile H.G.

nr. 916/2005, nr. 676/2007, nr. 635/2008, nr. 749/2009 și chiar nr. 966/2011,

instanța a constatat că Universitatea S.H. nu era acreditată pentru

specializarea urmată de reclamant, respectiv muzică, pedagogie muzicală, forma

de învățământ ID, nici la data la care reclamantul a început cursurile la

această facultate și nici în prezent.

Față de acestea, se

mai constată și că există o anumită procedură privind acreditarea/autorizarea

provizorie a specializărilor instituțiilor de învățământ.

Procedura acreditării

este reglementată de prevederile art. 30 - 35 din O.U.G. nr. 75/2005, iar conform

acestui din urmă articol "(1) Pot desfășura activități de învățământ

superior și pot utiliza denumirile de universitate sau altele similare numai

instituțiile de învățământ superior autorizate să funcționeze provizoriu ori

acreditate. (2) Desfășurarea activităților de învățământ preuniversitar și

universitar, precum și eliberarea actelor de studii în alte condiții decât cele

prevăzute prin prezenta ordonanță de urgență atrag răspunderea civilă,

contravențională sau penală, după caz. (3) Sesizarea organelor de urmărire

penală se face de Ministerul Educației și Cercetării sau de către orice altă

persoană fizică ori juridică lezată în drepturile sale prin funcționarea

instituției în cauză".

În consecință, a

reținut instanța că nu există temei legal pentru demersul reclamantului,

respectiv acela de a urma cursurile unei facultăți neacreditate/neautorizată

provizoriu, iar ulterior de solicita în instanță obligarea Ministerul

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului la recunoașterea actelor emise

de respectiva facultate. Un act nu poate avea efectele prevăzute de lege decât

în eventualitatea în care este emis conform legii și de către o entitate

abilitată de lege în acest sens, fără a exista în același timp posibilitatea

recunoașterii ca valabil a unui act emis fără respectarea normelor edictate

pentru încheierea sa valabilă. Cu alte cuvinte, în măsura în care Universitatea

S.H. nu era acreditată/autorizată provizoriu pentru specializarea urmată de

reclamant - muzică, pedagogie muzicală, forma de învățământ ID, iar la momentul

încheierii contractului cu reclamantul nu-i putea elibera acestuia în mod

valabil o diplomă de licență producătoare de efecte juridice, în condițiile

legii, recunoscută de pârâtul din prezenta cauză, această posibilitate legală

nu există nici în prezent. Tot astfel, pârâtul nu poate fi obligat la

recunoașterea diplomei eliberată nici față de disp. art. 8 și 18 din Legea nr.

554/2004.

De asemenea, mai

susține reclamantul că potrivit Ordinului nr. 3404/2006, admiterea în

învățământul superior se organizează numai în instituțiile care au în structura

domeniilor de studiu specializări acreditate și specializări care au obținut

autorizație de funcționare provizorie.

Or, în speță,

facultatea urmată de reclamant nu a fost acreditată și nu a obținut nici

autorizație de funcționare provizorie.

Instanța a reținut că

este străină de cauză și lipsită de relevanță susținerea relativă la abrogarea

prin Legea educației a Legii nr. 84/1995, O.G. nr. 10/2009, precum și orice

alte dispoziții contrare. Totodată, față de perioada de referință, reținând

deci că reclamantul este absolvent al facultății - promoția 2008, instanța

observă că Legea nr. 1/2011 nu este aplicabilă în temeiul principiului

constituțional al neretroactivității [art. 15 alin. (2) din Constituție].

de F.C.

Recurentul a criticat

soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală, arătând că hotărârea este

lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a

legii, motiv de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

A arătat că soluția

instanței de fond este greșită, întrucât obiectul cererii introductive vizează

o obligație de a face, respectiv obligarea Ministerului să recunoască o diplomă

emisă de Universitatea S.H. A precizat că diploma sa emisă de instituția de

învățământ nu a fost anulată, se bucură de prezumția de legalitate, astfel

încât în mod greșit cererea sa de înscriere la examenul de titularizare nu a

fost primită de Minister, pentru considerentul că a urmat cursurile

Universității S.H.

II. Decizia instanței

de recurs

Înalta Curte de

Casație și Justiție în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., analizând cu

prioritate motivul de recurs de ordine publică, conform art. 306 alin. (2) C.

proc. civ., constatând incidența în cauză a dispozițiilor art. 304 pct. 3 C.

proc. civ. va admite recursul, pentru considerentele ce urmează.

În conformitate cu

dispozițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., motivele de ordine publică pot

fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, iar potrivit dispozițiilor

art. 304 pct. 3 C. proc. civ. modificarea sau casarea unor hotărâri se poate

cere când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe.

Analizând actele

dosarului, Înalta Curte a constatat că obiectul cererii de chemare în judecată

îl reprezintă obligarea Universității pârâte la eliberarea diplomei de licență.

În conformitate cu

dispozițiile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, litigiile privind

actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și

județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii

vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON se

soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale.

Înalta Curte a

reținut că Legea contenciosului administrativ a stabilit competența materială

de soluționare a cauzelor în concordanță cu dispozițiile C. proc. fisc., în

raport de două criterii și, anume, al locului ocupat de organul care a emis ori

încheiat actul și al cuantumului litigiului ce are ca obiect taxe și impozite,

contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora.

Având în vedere

obiectul cauzei de față, care privește un act emis de o autoritate publică,

care este asimilată unei autorități locale, competența de soluționare a cauzei

este stabilită exclusiv în raport de criteriul locului ocupat de organul care a

emis ori încheiat actul.

Înalta Curte a

constatat că, învestită cu soluționarea cauzei, Curtea de Apel București nu a

dat eficiență dispozițiilor art. 159

1

alin. (4) C. proc. civ.,

întrucât nu a verificat dacă este competentă material să soluționeze litigiul

dedus judecății.

Pentru aceste

considerente, văzând că hotărârea atacată cu recurs a fost pronunțată de o

instanță necompetentă material, în temeiul art. 312 -313 teza finală C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea atacată și va trimite

cauza spre competentă soluționare Tribunalului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

formulat de F.C. împotriva Sentinței nr. 6261 din 28 octombrie 2011 a Curții de

Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul București,

secția de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 noiembrie 2012.

Procesat de GGC - GV