ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5039/2012

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Ape București la data de 09 martie 2011, reclamantul F.C. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și în garanție Universitatea S.H., solicitând obligarea pârâtului la recunoașterea diplomelor de licență și a suplimentelor de diplomă în termen de 30 de zile de la pronunțarea sentinței. Prin întâmpinare formulată la data de 21 septembrie 2011, pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a invocat excepțiile lipsei calității procesuale pasive și a inadmisibilității, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

2. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 6261 din 28 octombrie 2011 a Curții de Apel București a fost admisă excepția lipsei de obiect invocată din oficiu și a fost anulată acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Universitatea S.H. ca fiind lipsită de obiect. Instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului ca fiind neîntemeiată și a respins acțiunea formulată de reclamantul F.C. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului ca fiind neîntemeiată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, în ceea ce privește chemarea în garanție a Universității S.H., nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 60 și urm. C. proc.

civ., calificând cererea ca fiind o chemare în judecată a unui alt pârât. Universitatea S.H., a reținut instanța, nu are calitatea de chemat în garanție, ci de pârât, întrucât nu s-a arătat la ce anume să fie obligată (astfel cum presupune garanția incidentală), în cazul respingerii acțiunii formulate împotriva primului pârât, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului. Reținând această calificare dată de instanță cadrului procesual sub aspectul părților, instanța a constatat că reclamantul nu a formulat nicio pretenție concretă împotriva Universității S.H., apreciind astfel că acțiunea introdusă împotriva acesteia nu are obiect. Împrejurarea că Universitatea S.H. a eliberat diploma a cărei recunoaștere se solicită pe calea prezentului demers de către pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nu poate să constituie și obiect al cererii de chemare în judecată în sensul art. 112 C. proc.

civ. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, instanța a apreciat-o ca neîntemeiată, cu motivarea că prin pretenția concretă formulată de reclamant se justifică calitatea procesuală pasivă a pârâtului. Analizând excepțiile invocate de pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului prin întâmpinare, Curtea a apreciat că argumentele expuse în motivarea excepției inadmisibilității se subscriu, în esență, fondului cauzei, urmând a fi analizate ca apărare de fond. Ca atare, instanța a apreciat, în ceea ce privește acțiunea formulată împotriva pârâtului Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, că aceasta nu are niciun temei legal, nefiind indicată de altfel o bază legală, o dispoziție care să legitimeze pretenția de obligare a pârâtului la recunoașterea diplomei de licență și a suplimentului eliberate de Universitatea S.H..

Pe de altă parte, examinând în raport de apărările formulate prin întâmpinare, dispozițiile H.G. nr. 916/2005, nr. 676/2007, nr. 635/2008, nr. 749/2009 și chiar nr. 966/2011, instanța a constatat că Universitatea S.H. nu era acreditată pentru specializarea urmată de reclamant, respectiv muzică, pedagogie muzicală, forma de învățământ ID, nici la data la care reclamantul a început cursurile la această facultate și nici în prezent. Față de acestea, se mai constată și că există o anumită procedură privind acreditarea/autorizarea provizorie a specializărilor instituțiilor de învățământ. Procedura acreditării este reglementată de prevederile art. 30 - 35 din O.U.G. nr. 75/2005, iar conform acestui din urmă articol "(1) Pot desfășura activități de învățământ superior și pot utiliza denumirile de universitate sau altele similare numai instituțiile de învățământ superior autorizate să funcționeze provizoriu ori acreditate.

(2) Desfășurarea activităților de învățământ preuniversitar și universitar, precum și eliberarea actelor de studii în alte condiții decât cele prevăzute prin prezenta ordonanță de urgență atrag răspunderea civilă, contravențională sau penală, după caz. (3) Sesizarea organelor de urmărire penală se face de Ministerul Educației și Cercetării sau de către orice altă persoană fizică ori juridică lezată în drepturile sale prin funcționarea instituției în cauză". În consecință, a reținut instanța că nu există temei legal pentru demersul reclamantului, respectiv acela de a urma cursurile unei facultăți neacreditate/neautorizată provizoriu, iar ulterior de solicita în instanță obligarea Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului la recunoașterea actelor emise de respectiva facultate.

Un act nu poate avea efectele prevăzute de lege decât în eventualitatea în care este emis conform legii și de către o entitate abilitată de lege în acest sens, fără a exista în același timp posibilitatea recunoașterii ca valabil a unui act emis fără respectarea normelor edictate pentru încheierea sa valabilă. Cu alte cuvinte, în măsura în care Universitatea S.H. nu era acreditată/autorizată provizoriu pentru specializarea urmată de reclamant - muzică, pedagogie muzicală, forma de învățământ ID, iar la momentul încheierii contractului cu reclamantul nu-i putea elibera acestuia în mod valabil o diplomă de licență producătoare de efecte juridice, în condițiile legii, recunoscută de pârâtul din prezenta cauză, această posibilitate legală nu există nici în prezent.

Tot astfel, pârâtul nu poate fi obligat la recunoașterea diplomei eliberată nici față de disp. art. 8 și 18 din Legea nr. 554/2004. De asemenea, mai susține reclamantul că potrivit Ordinului nr. 3404/2006, admiterea în învățământul superior se organizează numai în instituțiile care au în structura domeniilor de studiu specializări acreditate și specializări care au obținut autorizație de funcționare provizorie. Or, în speță, facultatea urmată de reclamant nu a fost acreditată și nu a obținut nici autorizație de funcționare provizorie. Instanța a reținut că este străină de cauză și lipsită de relevanță susținerea relativă la abrogarea prin Legea educației a Legii nr. 84/1995, O.G. nr. 10/2009, precum și orice alte dispoziții contrare.

Totodată, față de perioada de referință, reținând deci că reclamantul este absolvent al facultății - promoția 2008, instanța observă că Legea nr. 1/2011 nu este aplicabilă în temeiul principiului constituțional al neretroactivității [art. 15 alin. (2) din Constituție]. 3. Recursul declarat de F.C. Recurentul a criticat soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală, arătând că hotărârea este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. A arătat că soluția instanței de fond este greșită, întrucât obiectul cererii introductive vizează o obligație de a face, respectiv obligarea Ministerului să recunoască o diplomă emisă de Universitatea S.H.

A precizat că diploma sa emisă de instituția de învățământ nu a fost anulată, se bucură de prezumția de legalitate, astfel încât în mod greșit cererea sa de înscriere la examenul de titularizare nu a fost primită de Minister, pentru considerentul că a urmat cursurile Universității S.H. II. Decizia instanței de recurs Înalta Curte de Casație și Justiție în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., analizând cu prioritate motivul de recurs de ordine publică, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., constatând incidența în cauză a dispozițiilor art. 304 pct. 3 C. proc. civ. va admite recursul, pentru considerentele ce urmează. În conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, iar potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 3 C. proc.

civ. modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe. Analizând actele dosarului, Înalta Curte a constatat că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă obligarea Universității pârâte la eliberarea diplomei de licență. În conformitate cu dispozițiile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale. Înalta Curte a reținut că Legea contenciosului administrativ a stabilit competența materială de soluționare a cauzelor în concordanță cu dispozițiile C. proc.

fisc., în raport de două criterii și, anume, al locului ocupat de organul care a emis ori încheiat actul și al cuantumului litigiului ce are ca obiect taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora. Având în vedere obiectul cauzei de față, care privește un act emis de o autoritate publică, care este asimilată unei autorități locale, competența de soluționare a cauzei este stabilită exclusiv în raport de criteriul locului ocupat de organul care a emis ori încheiat actul. Înalta Curte a constatat că, învestită cu soluționarea cauzei, Curtea de Apel București nu a dat eficiență dispozițiilor art. 159 1 alin. (4) C. proc. civ., întrucât nu a verificat dacă este competentă material să soluționeze litigiul dedus judecății.

Pentru aceste considerente, văzând că hotărârea atacată cu recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă material, în temeiul art. 312 -313 teza finală C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul formulat de F.C. împotriva Sentinței nr. 6261 din 28 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul București, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 noiembrie 2012. Procesat de GGC - GV