ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5038/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5038/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 27 octombrie 2010,

reclamanții U.G.F., R.B.N., S. (P.) G., G. (V.) N., C. (M.) C., D.N.C., I.P.V.,

G.P.A., C.V., F.A.E., B.C.A.M., I.N.C., P.F.F.G., P.F.I.L., T. (F.) D., B.P.A.,

C. (T.) I., M. (P.) M., B.C., D.F., L. (I.) M., M.D.L., J.M.C.M., T.I. (G.) R.,

G.I. (M.) D., I.C. (M.) F., P.H.A., I. (F.) V., N. (P.) D.M., S.G.(S.) V.S.,

B.I.A. (P.) L.F., G.F.I. (N.) M.E., R.G.(M.) F., P.I. (I.) E., B. (M.) M., S.A.

(B.) F., C.C.V.S., F.M., S.C. (P.) C., K.T., F. (F.) M., M. (R.) O., T.I.L.,

R.G.G., C. (P.) G.L., C.A.M., C.I.A.G., C.I.M., M.A.A., A.B.A., C.M.C., N.G.M.,

toți reprezentați convențional de Cabinet de avocat S.I., au chemat în judecată

pe Ministerul Educației, Cercetării Tineretului și Sportului și pe

Universitatea S.H. solicitând instanței obligarea Ministerului Educației,

Cercetării Tineretului și Sportului să acrediteze, să recunoască și să elibereze

diplomele de licență absolvenților cărora nu le-a fost eliberată, pentru

specializarea pe care au absolvit-o la S.H., iar celor cărora le-a fost

eliberată diploma să le-o acrediteze și să o recunoască pentru specializarea

absolvită; în subsidiar, s-a solicitat obligarea pârâtei Universitatea S.H. la

plata daunelor materiale în valoare de 2.000 euro, echivalentul în RON al sumei

de 8.400 RON, și la plata daunelor morale în valoare de 2.000 euro, echivalent

al sumei de 8.400 RON, pentru fiecare dintre reclamanți.

În temeiul art. 132

din C. proc. civ. reclamanții și-au modificat obiectul cererii de chemare în

judecată, în sensul că au solicitat instanței să se dispună următoarele:

- obligarea pârâtei

Ministerul Educației, Cercetării Tineretului și Sportului să își dea avizul și

să desemneze unitatea de specialitate pentru tipărirea diplomelor de licență,

astfel încât Universitatea S.H. să poată elibera diplomele de licență

absolvenților cărora nu le-au fost eliberate pentru specializarea pe care au

absolvit-o la Universitatea S.H.;

- obligarea pârâtei

Ministerul Educației, Cercetării Tineretului și Sportului să recunoască

diplomele de licență astfel eliberate, iar celor cărora le-au fost eliberate

diplomele să le recunoască pentru specializarea absolvită;

- să se dispună

obligarea pârâtei Universitatea S.H. să elibereze reclamanților diplomele de

licență, suplimentele de diplomă, foile matricole, certificatele D.P.P.D.,

certificatele de competențe lingvistice și să le înapoieze originalele

diplomelor de bacalaureat depuse la dosarele de înscriere, sub sancțiunea unor

penalități de 500 RON pentru fiecare zi de întârziere începând cu a 10-a zi de

la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri și până la îndeplinirea efectivă

a obligației, absolvenților cărora nu le-au fost eliberate, în conformitate cu

regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior;

- în subsidiar, în

situația în care instanța va respinge ca neîntemeiate primele două capete de

cerere, să se dispună obligarea pârâtei Universitatea S.H. la plata daunelor

materiale în valoare de 2.000 euro, echivalent al sumei de 8.400 RON și la

plata daunelor morale în valoare de 2.000 euro, echivalent al sumei de 8.400

RON, pentru fiecare reclamant.

Prin încheierea de

ședință din data de 27 iunie 2011 instanța a încuviințat în principiu cererea

de intervenție în interes propriu formulată de B. (J.) M., B.O., I. (D.) M.,

T.F., M.C., A.O., B. (R.) M., B. (M.) G., D.M., I. (R.) M., I. (G.) A.M.,

P.A.P., P. (M.) C.M., P. (Z.) M., R.V., Ș.M.M., Ș. (P.) I.V., S. (V.) I.,

T.L.C., U.E.V., V. (D.) V., A. (O.) F., A. (S.) G.G., A.C., B. (P.) C.N., B.

(A.) D., C. (L.) M.G., C. (Ț.) T., C.D.O., P. (C.) A., C. (D.) I., D.I., G.

(O.) I., G.C.M., L.N., M.C.I., N. (N.) T., P.D.C., P. (A.) F., P.M., P. (P.)

A., P.F.B., R.F.D., S.G.V., Ș. (A.) D.P., T. (P.) A., V. (S.) M.R., Z. (S.) Ș.,

Z. (M.) D.C., A. (O.) R., A. (P.) R., C. (B.) A.M., C. (D.) D., C. (V.) V., G.

(G.) D., H. (S.) L., L. (M.) S., M.R., M. (M.M.) L., N. (C.) M., P. (M.) M., R.

(Z.) A., Z. (L.) F.I., C. (Z.) L.M., C. (L.) C.N., D. (A.) E., D.M.P., P. (Z.)

M.G., P.D.L., S. (T.) D., S. (J.) L., A. (C.) M., A.L., A. (L.) C., B. (U.) V.,

B. (D.) M.F., C. (B.) E., D.O.M., D. (B.) E.G., D. (V.) E., D.R., D.C.C.,

E.A.M., G.I., G. (I.) A.D., G.A., G. (C.) T., B.V., B. (T.) M., B. (A.) L.M.,

D. (M.) M., F. (S.) A.D., M. (M.) A., P.I., P. (O.) L.M., M.E., M. (D.) A., K.

(M.) I., S. (S.) K., G.I., M. (G.) F.M., V. (Z.) M., D. (D.) M., S. (B. I., P.

(C.) G., P. (R.) M., B.F.M., A. (C.) N.E., M. (I.) N., P. (H.) V., P. (P.)

M.M., S. (B.) M.D., S. (H.) A.G., O.C.C., B. (V.) N., C. (D.) D., D.G., D. (P.)

C., H. (D.) M., P. (F.) O.C., H. (C.) A., H.E., H. (M.) M., I. (D.) E.G.,

I.A.C., I. (N.) C.M., L. (V.) M., L.A., M. (C.) M., M. (I.) N., M.F.M., M.D.,

M.C., M. (B.) D., M. (S.) E., M. (M.) Ș., M. (D.) M., N. (H.) R., N. (A.) N.,

O.G., O. (S.) I.M., P. (M.) R.M., P.G., P.T., P. (Z.) E., P. (D.) M., R. (S.)

L., R. (M.) M., R.D., S.F., S.S.M., S.M.M.I., S. (R.) E., Ș. (D.) E., Ș. (G.)

D.A., S. (B.) L., Ț. (B.) C., V. (T.) A.V. în contradictoriu cu pârâții

Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și Universitatea

S.H., solicitând:

- obligarea pârâtului

Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului să își dea avizul și

să desemneze unitatea de specialitate pentru tipărirea diplomelor de licență,

astfel încât Universitatea S.H. să poată elibera diplomele de licență

absolvenților cărora nu le-au fost eliberate pentru specializarea pe care au

absolvit-o la universitatea mai sus menționată și, de asemenea, să se dispună

obligarea pârâtei să recunoască diplomele de licență astfel eliberate, iar

celor cărora nu le-au fost eliberate diplomele să li se recunoască

specializarea absolvită;

- să se dispună

obligarea pârâtei Universitatea S.H. să elibereze diplomele de licență, suplimentele

de diplomă, foile matricole, certificatele D.P.P.D., certificatele de

competențe lingvistice și să le înapoieze originalele diplomelor de bacalaureat

depuse la dosarele de înscriere, sub sancțiunea unor penalități de 500 RON,

pentru fiecare zi de întârziere începând cu a 10-a zi de la rămânerea

irevocabilă a prezentei hotărâri și până la îndeplinirea efectivă a obligației,

absolvenților care nu le-au fost eliberate, în conformitate cu regimul actelor

de studii în sistemul de învățământ superior;

- în subsidiar, în

cazul în care instanța va respinge primele două capete de cerere să se dispună

obligarea pârâtei Universitatea S.H. la plata daunelor materiale în valoare de

2.000 euro, echivalent al sumei de 8.400 RON și la plata daunelor morale în valoare

de 2.000 euro echivalent al sumei de 8.400 RON, pentru fiecare reclamant.

Prin întâmpinarea

depusă la dosarul cauzei pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului

și Sportului a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, solicitând

admiterea excepției și respingerea acțiunii formulate împotriva Ministerului

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului ca fiind introdusă împotriva

unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Pe fondul cauzei, a solicitat

respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Pârâta Universitatea

S.H., a depus întâmpinare și cerere de chemare în garanție a Ministerului

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului solicitând respingerea acțiunii

ca neîntemeiată. În subsidiar, în măsura în care acțiunea ar fi admisă, a

arătat că înțelege să cadă în pretenții, formulând, în conformitate cu

dispozițiile art. 60 - 63 C. proc. civ., art. 18 alin. (1) și alin. (6) din

Legea nr. 554/2004, coroborate cu art. 28 alin. (1) din aceeași lege, cerere de

chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și

Sportului pentru obligarea acestuia să aprobe tipărirea formularelor tipizate

constând în Diploma de Licență și suplimentul la diplomă pentru reclamantă, sub

sancțiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în cuantum de

50 RON pe fiecare zi de întârziere începând cu a 10-a zi de la rămânerea

irevocabilă a hotărârii; cu cheltuieli de judecată.

instanței de fond

Prin Sentința nr.

6129 din 24 octombrie 2011 a Curții de Apel București au fost respinse ca

neîntemeiate excepțiile privind lipsa calității procesuale active a

reclamanților, lipsa calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și excepția lipsei procedurii

prealabile.

În baza art. 246 din

C. proc. civ. instanța a luat act de renunțarea reclamantului O.G. la judecarea

cauzei.

A fost admisă în

parte cererea modificată a reclamanților U.G.F., R.B.N., S. (P.) G., G. (V.)

N., C. (M.) C., D.N.C., I.P.V., G.P.A., C.V., F.A.E., B.C.A.M., I.N.C.,

P.F.F.G., P.F.I.L., T. (F.) D., B.P.A., C. (T.) I., M. (P.) M., B.C., D.F., L.

(I.) M., M.L., J.C.M., T. (G.) R., G. (M.) D., I. (M.) F., P.A., I. (F.) V., N.

(P.) D.M., S. (S.) V.S., B. (P.) L.F., G.F. (N.) M.E., R. (M.) F., P. (I.) E., B.

(M.) M., S. (B.) F., C.V.S., F.M., S.C. (P.) C., K.T., F. (F.) M., M. (R.) O.,

T.L., R.G., C. (P.) G.L., C.A.M., C.I.A.G., C.I.M., M.A.A., A.B.A., C.M.C.,

N.G.M., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației, Cercetării,

Tineretului și Sportului și Universitatea S.H.

A fost admisă în

parte cererea intervenienților principali B. (J.) M., B.O., I. (D.) M., T.F.,

M.C., A.O., B. (R.) M., B. (M.) G., D.M., I. (R.) M., I. (G.) A.M., P.A.P., P.

(M.) C.M., P. (Z.) M., R.V., Ș.M.M., Ș. (P.) I.V., S. (V.) I., T.L.C., U.E.V.,

V. (D.) V., A. (O.) F., A. (S.) G.G., A.C., B. (P.) C.N., B. (A.) D., C. (L.)

M.G., C. (Ț.) T., C.D.O., P. (C.) A., C. (D.) I., D.I., G. (O.) I., G.C.M.,

L.N., M.C.I., N. (N.) T., P.D.C., P. (A.) F., P.M., P. (P.) A., P.F.B., R.F.D.,

S.G.V., Ș. (A.) D.P., T. (P.) A., V. (S.) M.R., Z. (S.) Ș., Z. (M.) D.C., A.

(O.) R., A. (P.) R., C. (B.) A.M., C. (D.) D., C. (V.) V., G. (G.) D., H. (S.)

L., L. (M.) S., M.R., M. (M.M.) L., N. (C.) M., P. (M.) M., R. (Z.) A., Z. (L.)

F.I., C. (Z.) L.M., C. (L.) C.N., D. (A.) E., D.M.P., P. (Z.) M.G., P.D.L., S.

(T.) D., S. (J.) L., A. (C.) M., A.L., A. (L.) C., B. (U.) V., B. (D.) M.F., C.

(B.) E., D.O.M., D. (B.) E.G., D. (V.) E., D.R., D.C.C., E.A.M., G.I., G. (I.)

A.D., G.A., G. (C.) T., B.V., B. (T.) M., B. (A.) L.M., D. (M.) M., F. (S.)

A.D., M. (M.) A., P.I., P. (O.) L.M., M.E., M. (D.) A., K. (M.) I., S. (S.) K.,

G.I., M. (G.) F.M., V. (Z.) M., D. (D.) M., S. (B.) I., P. (C.) G., P. (R.) M.,

B.F.M., A. (C.) N.E., M. (I.) N., P. (H.) V., P. (P.) M.M., S. (B.) M.D., S.

(H.) A.G., O.C.C., B. (V.) N., C. (D.) D., D.G., D. (P.) C., H. (D.) M., P.

(F.) O.C., H. (C.) A., H.E., H. (M.) M., I. (D.) E.G., I.A.C., I. (N.) C.M., L.

(V.) M., L.A., M. (C.) M., M. (I.) N., M.F.M., M.D., M.C., M. (B.) D., M. (S.)

E., M. (M.) Ș., M. (D.) M., N. (H.) R., N. (A.) N., O. (S.) I.M., P. (M.) R.M.,

P.G., P.T., P. (Z.) E., P. (D.) M., R. (S.) L., R. (M.) M., R.D., S.F., S.S.M.,

S.M.M., S. (R.) E., Ș. (D.) E., Ș. (G.) D.A., S. (B.) L., Ț. (B.) C., V. (T.)

A.V., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației, Cercetării,

Tineretului și Sportului și Universitatea S.H.

Instanța a dispus

obligarea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului să își

dea avizul și să desemneze unitatea de specialitate pentru tipărirea diplomelor

de licență, astfel încât Universitatea S.H. să elibereze reclamanților și

intervenienților principali diplomele de licență absolvenților cărora nu le-au

fost eliberate pentru specializarea pe care au absolvit-o la Universitatea

S.H., să recunoască reclamanților și intervenienților principali diplomele de

licență astfel eliberate, iar reclamanților și intervenienților principali

cărora le-au fost eliberate diplomele să le recunoască pentru specializarea

absolvită

S-a dispus obligarea

pârâtei Universitatea S.H. să elibereze reclamanților și intervenienților

principali diplomele de licență, suplimentele de diplomă, foile matricole,

certificatele D.P.P.D., certificatele de competențe lingvistice și să le

înapoieze originalele diplomelor de bacalaureat depuse la dosarele de

înscriere.

Instanța a respins ca

neîntemeiate celelalte capete de cerere.

A fost admisă cererea

de chemare în garanție formulată de pârâta Universitatea S.H. București, în

contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și

Sportului și a fost obligat pârâtul-chemat în garanție să aprobe tipărirea

formularelor tipizate, constând în Diploma de Licență și Suplimentul de

Diplomă, de natură a asigura dreptul reclamanților și intervenienților

principali de a le fi eliberat documentul oficial de stat, în regim special de

confirmare a absolvirii studiilor de învățământ superior efectuate în cadrul

universității pârâte.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că sunt neîntemeiate excepțiile invocate

în prezenta cauză.

În ce privește

excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, curtea a reținut că în prezenta

cauză reclamanții și intervenienții principali critică legalitatea unui act

administrativ atipic, în forma prevăzută de art. 2 pct. 2 din Legea nr. 554/2004,

iar potrivit art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 nu este obligatorie

plângerea prealabilă.

De asemenea, excepția

lipsei calității procesuale active a reclamanților a fost respinsă, instanța

reținând că există o identitate între persoana reclamanților și a

intervenienților principali și titularii drepturilor subiective deduse

judecății în prezenta cauză.

Curtea constată însă

că, între pârâta-reclamantă Universitatea S.H. și pârâtul-chemat în garanție

Ministerul Educației, există un raport juridic direct, născut din refuzul

expres al chematului în garanție de a aproba tipărirea de către SC R. SA, a

formularelor tipizate, care să poată fi folosite de către Universitate la

completarea și eliberarea diplomelor de licență ce atestă absolvirea de către

reclamante a cursurilor universitare la forma învățământ la distanță, și că

acest refuz constituie un exces de putere, atâta timp cât, prin intermediul

lui, se neagă dreptul Universității de a organiza această formă de învățământ,

conform reglementărilor prevăzute de Ordinul nr. 3404 2006, în condițiile în

care, în perioada 2005 - 2009, nu au fost ridicate obiecții cu privire la

desfășurarea acestei activități, și cât timp, anterior anului 2009, au fost

puse la dispoziția Universității formulare tipizate, care au atestat

finalizarea studiilor, prin susținerea examenului de licență, la formele de

învățământ pentru care Ministerul refuză, la această dată, să le mai recunoască

ca fiind valabile.

Pentru aceste motive

curtea a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a

pârâtei Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.

Instanța de fond a

reținut că Universitatea S.H. din București a fost înființată prin Legea nr.

443/2002, ca persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a

sistemului național de învățământ, iar prin H.G. nr. 693/2003 și H.G. nr.

676/2007 au fost acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, pentru

forma de învățământ de zi, domeniile de licență: drept, sociologie, management,

psihologie, științe ale educației, informatică, și altele.

Ca parte a sistemului

național de învățământ, Universitatea S.H. se bucură, conform dispozițiilor

Legii nr. 84/1995, în vigoare în perioada în care reclamanții au urmat

cursurile acestei instituții de învățământ superior, de autonomie universitară,

care presupunea, printre altele, și dreptul comunității universitare respective

de a-și conduce și de a-și exercita libertățile academice și de a-și asuma un

ansamblu de competențe și obligații, inclusiv dreptul de a înființa și de a

asigura funcționarea facultăților, a colegiilor și a specializărilor

universitare.

Se mai reține că, în

aplicarea dispozițiilor Legii nr. 84/1995, ministrul educație a emis, la data

de 7 martie 2006, Ordinul nr. 3404, în cuprinsul cărui se stabilește, la art.

2, că "Admiterea în învățământul superior public și particular se

organizează pe domenii de studiu de licență, pe baza metodologiilor stabilite

de fiecare universitate"; la art. 8 prevăzându-se că "Formele de

învățământ cu frecvență redusă sau învățământ la distanță pot fi organizate

numai de către universitățile care organizează cursuri de zi, în domeniile

respective și dispun de departamente specializate".

Reclamanții și

intervenienții principali au absolvit diferite facultăți din cadrul

Universității S.H. și fost admiși să susțină examenul de licență, examen pe

care l-au promovat. Instanța a constatat că celor care au absolvit în 2007 și

2008 li s-a eliberat diplomă de licență, dar ulterior Ministerul Educației,

Cercetării, Tineretului și Sportului nu le-a mai recunoscut. Celor care au

absolvit în 2009 li s-a eliberat o adeverință care să ateste că au absolvit

Universitatea S.H., cu termen de valabilitate până la eliberarea diplomei de

licență.

Instanța a reținut că

diplomele de licența și adeverințele reclamanților și ale intervenienților

principali sunt în ființă și constituie acte administrative nerevocate sau,

după caz, anulate în vreun mod, de către instanțele de judecată.

De asemenea, se

constată că însăși Universitatea S.H. recunoaște că reclamanții au urmat

cursurile pe care le-a organizat la formele de învățământ legal stabilite și a

emis acestora acte ce recunosc acest fapt și calitatea de licențiat, respectiv

diplomele de licență.

În esență, în speța

de față sunt în conflict două principii de drept, acela conform căruia nimeni

nu poate invoca necunoașterea legii (respectiv se pune în discuție faptul că

reclamanții nu ar putea invoca necunoașterea împrejurării că au optat pentru

înmatricularea la forme de învățământ neacreditate sau neautorizate provizoriu)

și, teoria validității aparenței în drept.

Curtea a dat

eficiență acestui din urmă principiu.

Astfel, la nivel

teoretic, Curtea reține că ideea de aparență producătoare de efecte juridice -

teoria aparenței - constă în a recunoaște eficacitate juridică unor acte care

nu sunt pe deplin conforme condițiilor strict juridice.

Având în vedere

dinamica relațiilor interumane, prin intermediul dreptului trebuie să se

găsească mijloacele și instrumentele necesare fluidizării raporturilor juridice

dintre subiecții de drept. Astfel, trebuie asigurat un just echilibru între

securitatea statică, ce protejează interesele titularilor drepturilor, și cea

dinamică, ce privește interesele dobânditorilor de drepturi.

În al doilea rând,

Curtea are în vedere că între ideea de aparență în drept și noțiunea de

bună-credință există o strânsă corelație, întrucât aplicarea practică a teoriei

aparenței implică întotdeauna buna-credință a celui care dobândește un drept de

la titularul aparent (în speță, reclamanții titulari ai diplomelor de licență

emise de pârâta Universitatea S.H.). Altfel spus, teoria aparenței presupune

buna-credință a dobânditorului unui drept sau eronata convingere a celui care

invocă dobândirea unui anumit drept. Pentru aplicarea acestei teorii este

necesar ca persoana să se afle într-o "eroare legitimă", în care ar

fi putut să se afle orice persoană rezonabilă, în aceeași situație, sau o

"eroare comună", invincibilă pentru orice persoană diligentă.

Termenul de

"aparență" în drept trebuie privit din cele două laturi pe care le

presupune situația de fapt, respectiv o latură obiectivă și una

subiectiva/intelectuală. Sub aspectul laturii obiective, aparența este dată de

informațiile existente și obiectivate în formă fizică, la care există acces la

un moment dat. Sub aspectul laturii subiective/intelectuale, aparența este dată

de reprezentarea și cunoașterea informațională a situației de fapt obiective,

de membrii colectivității.

În ceea ce privește

buna-credință (prezumată de legiuitorul civil), aceasta, astfel după cum s-a

indicat în cele ce preced, îndeplinește rolul de cauză a erorii în teoria

aparenței (altfel spus, eroarea este efectul bunei-credințe). Pentru a putea

vorbi despre bună-credință, ignoranța/necunoașterea trebuie să nu fie

contrazisă de vreun fapt care ar dovedi contrariul (adică

"cunoașterea") și trebuie să fie justificată, în sensul că este dată

de informațiile din situația de fapt, respectiv din latura obiectivă și

subiectivă, pe baza căreia dobânditorul unui drept și-a întemeiat propria

reprezentare și convingere.

Aplicând în concret,

în speța de față aceste principii, Curtea a constatat următoarele:

Calitatea de unitate

de învățământ superior acreditată/neacreditată a Universității S.H. - pentru

formele de învățământ absolvite de reclamanți - vizează în mod exclusiv

eventuala culpă a acestei universități, iar reclamanții, în baza teoriei

"aparenței dreptului", nu pot fi victimele lipsei de acreditare.

Se constată,

într-adevăr, faptul că există o anumită procedură privind

acreditarea/autorizarea provizorie a specializărilor instituțiilor de

învățământ [potrivit art. 17 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 75/2005,

A.R.A.C.I.S. are atribuții în domeniul acreditării: .. evaluează în temeiul

standardelor și al metodologiei aprobate prin hotărâri ale Guvernului, la

cerere sau din proprie inițiativă, și propune autorizarea, respectiv

acreditarea furnizorilor de învățământ superior și a programelor lor de studii.

Pe baza rapoartelor de acreditare, Ministerul Educației și Cercetării

elaborează actele normative pentru înființarea de structuri de învățământ

superior], însă procedura în cauză nu vizează raporturile juridice ale

Universității cu reclamanții, ci pe acelea cu autoritățile administrației

competente în materie.

Altfel spus,

eventualele abateri ale Universității pârâte în derularea procesului de

învățământ la specializările/programele de studii organizate în formele de

învățământ neacreditate/neautorizate nu pot fi imputate reclamanților aflați în

eroare comună cu privire la legalitatea formei de învățământ absolvite, iar

acestora nu li se poate crea sau menține un statut juridic incert.

Cu privire la eroarea

comuna a reclamanților, Curtea reține că din probele administrate rezultă

derularea raporturilor reclamanților, în calitate de studenți, cu Universitatea

S.H., inclusiv faptul că aceștia și-au îndeplinit obligațiile contractuale

asumate, respectiv plata taxelor de studii, susținerea și promovarea tuturor

examenelor, inclusiv a celui de licență. La rândul său, Universitatea a

procedat la eliberarea actelor de studii completate. Altfel spus, Universitatea

S.H. a creat, față de studenții înmatriculați (actuali absolvenți) aparența de

legalitate a formelor de învățământ (aparență rezultată din încheierea

contractelor de școlarizare, încasarea taxelor, organizarea și desfășurarea de

examene, inclusiv de licență, eliberarea diplomelor de licență, a suplimentelor

de diplomă, etc).

Altfel spus,

Universitatea creează reclamanților, aparența de legalitate a organizării și

desfășurării acestor forme de învățământ. De altfel, în raporturile juridice în

care una dintre părți este un profesionist (în sensul de persoana care

desfășoară o activitate specifică, cu caracter de repetitivitate și în mod

organizat), iar cealaltă parte este o persoană fizică care apelează la

serviciile acestuia, obligațiile de diligență ale profesionistului sunt cele

sporite, iar nu cele ale celui care apelează la serviciile sale. Acest

principiu este aplicabil, de pildă, și în raporturile juridice profesionale ale

medicului cu pacientul, ale avocatului cu clientul său etc, toți profesioniștii

- indiferent dacă este vorba despre persoane fizice sau instituții - având

obligația de a pune la dispoziția beneficiarului serviciilor prestate toată

diligența, toată priceperea profesională, în limitele cadrului legislativ

adecvat. De cealaltă parte, în mod rezonabil, beneficiarul serviciilor are

obligația îndeplinirii sarcinilor sale pecuniare - acolo unde raportul juridic

o impune. Nu i se poate impune beneficiarului serviciilor prestate să verifice

legalitatea acestora, asigurarea legalității fiind în sarcina prestatorului.

Traducând această

ecuație juridică în speța de față, instanța a concluzionat că nu li se poate

imputa studenților înscriși la formele de învățământ neautorizate

provizoriu/neacreditate, actuali absolvenți, lipsa de diligență în condițiile

în care calitatea de profesionist este deținută de universitate, care trebuia

să depună toate diligențele în vederea legalei desfășurări a activității, nici

nu li se pot pretinde diligențe suplimentare, câtă vreme Universitatea a creat

aparența de legalitate.

Pe lângă aceste

argumente, Curtea reține faptul că diplomele de licență din litigiul prezent

sunt valabile, întrucât nicio autoritate administrativă sau instanță

judecătorească nu s-a pronunțat în sensul revocării/constatării nulității sau

anulării actului.

A interpreta în sens

contrar înseamnă a prejudicia grav interesele absolvenților, prin acordarea de

diplome nerecunoscute de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și

Sportului și, implicit, nici de alte autorități ale statului, absolvenții

riscând să fie excluși din carieră, din viața socială.

În acest context,

Curtea apreciază că, atâta timp cât, nici la încheierea perioadei de

monitorizare și nici ulterior acestui moment, Ministerul Educației, în

exercitarea atribuției sale de control și monitorizare a aplicării prevederilor

legale cu privire la organizarea și funcționarea unităților și instituțiilor de

învățământ de stat și particulare, nu a reclamat nereguli în procesul de

organizare a admiterii, al funcționarii domeniilor de studiu pentru care s-a

obținut acreditarea sau autorizația de funcționare provizorie, precum și în cel

al susținerii examenului de licență, organul de specialitate al administrației

publice centrale, cu rol de organizator și conducător al sistemului național de

educație, este obligat să recunoască valabilitatea examenului susținut de

reclamante și să ia măsurile administrative corespunzătoare care să permită

satisfacerea dreptului acestora de a li se elibera diploma de licență.

Curtea consideră că,

într-un stat de drept nu se poate accepta ca organul cu rol de conducător al

sistemului național de educație să persiste în refuzul de a aproba eliberarea

formularelor tipizate solicitate de Universitatea S.H.

În acest sens s-a

pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, care, în considerentele

Deciziei nr. 2874 din 1 iunie 2010, reține că finalizarea cursurilor

universitare organizate de Universitatea S.H. București, în cadrul formei de

învățământ la distanță, prin susținerea examenului de licență și obținerea, în

urma acestuia, a unei diplome, "presupune în fapt recunoașterea formei de

învățământ urmată, de către Ministerul Educației, Cercetării și Inovării";

menționatul refuz neputând acoperi lipsa de acțiune a instituțiilor publice cu

atribuțiuni în domeniul asigurării calității educației, în condițiile în care

O.U.G. nr. 75/2005 obliga pe furnizorii de educație ca, după obținerea

acreditării, să transmită anual A.R.A.C.I.S. rapoarte anuale de evaluare

internă; iar, pe instituția de interes public național menționată, să

avertizeze pe furnizorul de educație, atunci când ar fi constatat că nu sunt

îndeplinite standardele de calitate, să procedeze la aducerea activității

educaționale la nivelul standardelor naționale în vigoare, urmând ca, în cazul

în care și al treilea raport de evaluare externă ar fi fost nefavorabil,

Ministerul Educației să elaboreze și să promoveze, după caz, prin ordin,

hotărâre a Guvernului sau lege, decizia prin care încetează definitiv

școlarizarea în cadrul respectivului program; demersuri pe care pârâtul nu

dovedește că le-a inițiat și finalizat.

Având însă în vedere

că obligația de eliberare a actului individual de studii din sistemul național

de învățământ superior, care este definit de art. 2 alin. (1) din Regulamentul

aprobat prin Ordinul nr. 2284/2007 al Ministerului Educației, Cercetării,

Tineretului și Sportului ca fiind "document oficial de stat, cu regim

special, care confirmă studii de învățământ superior efectuate", revine

instituției de învățământ superior acreditate și nu conducătorului sistemului

național de educație, Curtea a admis acțiunea doar în contradictoriu cu pârâta

Universitatea S.H. din București, fiind respinsă acțiunea în contradictoriu cu

pârâtul Ministerul Educației, pentru lipsa calității sale procesuale pasive în

prezenta cauză, dat fiind faptul că între reclamante și pârât nu există niciun

raport juridic direct, născut din exercitarea dreptului celor în cauză de a

cere să li se elibereze documentul cu regim special ce atestă promovarea

examenului de licență.

În ceea ce privește

cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Universitatea S.H. în

contradictoriu cu Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului,

față de dispozițiile art. 60 C. proc. civ., văzând și obiectul acțiunii

principale - obligare la recunoaștere diplomă, iar nu obligare la emitere

diplomă, cererea de chemare în garanție urmează a fi respinsă ca nefondată,

având în vedere următoarele considerente: în primul rând, Universitatea S.H. nu

a căzut în pretenții în sensul art. 60 C. proc. civ., iar, în al doilea rând,

diplomele de licență și suplimentele la diplomă au fost deja emise.

de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului

Recurentul a criticat

hotărârea instanței de fond ca netemeinică și nelegală, invocând dispozițiile

art. 304 pct. 4 din C. proc. civ., respectiv faptul că instanța a pronunțat o

hotărâre cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești.

S-a arătat că

organizarea și desfășurarea sistemului național de învățământ superior, precum

și organizarea mecanismelor de asigurare a calității în învățământ sunt

atribuții exclusive ale Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și

Sportului.

Recurentul a precizat

că instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești, obligând

Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului să aprobe furnizarea

de formulare tipizate pentru diplomă, în condițiile în care persoanele în cauză

au urmat studii cu încălcarea prevederilor legale.

Au fost invocate ca

motive de recurs și dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 9 din C. proc. civ.,

arătându-se că nu au fost analizate hotărârile de guvern prin care sunt

acreditate/autorizate să funcționeze provizoriu structurile și specializările

universitare cu formele de învățământ respective, fiind luate în considerare

numai contractele de studii încheiate de Universitate și metodologia

organizării și desfășurării examenelor de finalizare a studiilor emisă de aceeași

Universitate, documente care nu sunt opozabile Ministerului și nu pot constitui

temei legal pentru acordarea diplomei de licență pentru cei care au urmat forme

de învățământ organizate cu încălcarea cadrului legal.

Recurentul a arătat

că instanța de fond a omis să analizeze prevederile legale care au legătură cu

pricina. S-a precizat că chemarea în garanție a Ministerul Educației,

Cercetării, Tineretului și Sportului pentru a obține formulare de studii pentru

activități didactice organizate și desfășurate ilegal este inadmisibilă,

deoarece o astfel de aprobare ar însemna o confirmare a fraudei organizate de

instituția de învățământ superior.

II. Decizia instanței

de recurs

Înalta Curte de

Casație și Justiție în temeiul art. 304

1

din C. proc. civ., analizând

cu prioritate motivul de recurs de ordine publică, conform art. 306 alin. (2)

din C. proc. civ., constatând incidența în cauză a dispozițiilor art. 304 pct.

3 din C. proc. civ. va admite recursul, pentru considerentele ce urmează.

În conformitate cu

dispozițiile art. 306 alin. (2) din C. proc. civ., motivele de ordine publică

pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, iar potrivit dispozițiilor

art. 304 pct. 3 din C. proc. civ. modificarea sau casarea unor hotărâri se

poate cere când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe.

Analizând actele

dosarului, Înalta Curte a constatat că obiectul cererii de chemare în judecată

îl reprezintă obligarea Universității pârâte la eliberarea diplomei de licență.

În conformitate cu

dispozițiile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, litigiile privind

actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și

județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii

vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează

în fond de tribunalele administrativ-fiscale.

Înalta Curte a

reținut că Legea contenciosului administrativ a stabilit competența materială

de soluționare a cauzelor în concordanță cu dispozițiile din C. proc. fisc., în

raport de două criterii și, anume, al locului ocupat de organul care a emis ori

încheiat actul și al cuantumului litigiului ce are ca obiect taxe și impozite,

contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora.

Având în vedere obiectul

cauzei de față, care privește un act emis de o autoritate publică, care este

asimilată unei autorități locale, competența de soluționare a cauzei este

stabilită exclusiv în raport de criteriul locului ocupat de organul care a emis

ori încheiat actul.

Înalta Curte a

constatat că, învestită cu soluționarea cauzei Curtea de Apel București, nu a

dat eficiență dispozițiilor art. 159

1

alin. (4) din C. proc. civ.,

întrucât nu a verificat dacă este competentă material să soluționeze litigiul

dedus judecății.

Pentru aceste

considerente, văzând că hotărârea atacată cu recurs a fost pronunțată de o

instanță necompetentă material, în temeiul art. 312 - 313 teza finală din C.

proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea atacată și va

trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

formulat de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului

împotriva Sentinței nr. 6129 din 24 octombrie 2011 a Curții de Apel București,

secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul București,

secția de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 noiembrie 2012.

Procesat de GGC - AS