ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3012/2012

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, a

constatat următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel

București, reclamanții F.L., S.A., C.M., V.B., I.M., M.V., N.C., P.C., U.S., M.D.O.,

M.A., D.M., C.M., B.G., B.V., S.M.D., B.G., I.M., A.M., S.D., B.C., P.C.E., M.D.,

T.N., M.D., S.C., C.L., D.C., A.N., B.C., D.M., H.P., V.B., C.B., S.A.D.C.l.D.,

D.M., H.M., G.R.A.C., C.M., P.A.M., M.C.M., P.I., J.M., N.M.C., A.E.M., S.C., M.A.D.,

T.I., V.C.V., U.A.M., M.L.I., I.F.C., M.P., I.M.C., M.L., R.M., C.D., T.R.E., A.O.,

C.V., T.E.E., G.M.M., B.C., C.M., A.M., B.L., C.M., G.B., I.V., I.M.T., S.I.S.,

S.M.G., T.P.G., V.I., A.I.E., N.I., S.F., A.V., C.L.M., M.C., U.I.C., B.R.C., M.G.,

C.A.M., M.O.G., P.I., N.M., E.O. au solicitat în contradictoriu cu pârâții

Ministerul Justiției, Curtea de Apel Bacău, Tribunalul Neamț și Ministerul

Finanțelor Publice:

revocarea în totalitate a Ordinului

Ministrului Justiției nr. 1870/C din 23 martie  2010, în sensul înlăturării

diminuării cu 25% aplicată în perioada 03 iulie 2010 - 31 decembrie 2010, în

ceea ce privește cuantumul brut al indemnizațiilor lunare de

încadrare/salariilor, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salari

ale ale judecătorilor, asistenților judiciari și personalului din cadrul

serviciilor de probațiune de pe lângă tribunale; - obligarea pârâților la plata

diferenței dintre drepturile salariale cuvenite și cele încasate efectiv pentru

perioada 03 iulie    2010-31 decembrie      2010, drepturi ce vor fi

actualizate în funcție de indicele de inflație existent la data punerii

efective în executare;

obligarea

pârâtului Tribunalul Neamț de a efectua mențiunile corespunzătoare privind

înlăturarea diminuării de 25% în carnetele de muncă;

obligarea

pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să asigure pârâtului Ministerul

Justiției sumele necesare acordării acestor drepturi salariale.

În motivarea acțiunii, reclamanții au

arătat că măsura diminuării indemnizației cu 25% este contrară Constituției,

Convenției Europene a drepturilor Omului, Declarației Universale a Drepturilor

Omului, Cartei sociale Europene și deși era aparent temporară, tinde să se

permanentizeze și este de natură să aducă atingere unui bun în sensul normelor

europene.

Prin .Sentința nr. 2044 din 15 martie

2011, Curtea de Apel București a respins acțiunea formulată de reclamanții

F.L., S.A., C.M., V.B., I.M., M.V., N.C.,

P.C., U.S., M.D.O., M.A., D.M., C.M., B.G., B.V., S.M.D., B.G., I.M., A.M., S.D.,

B.C., P.C.E., M.D., T.N., M.D., S.C., C.L., D.C., A.N., B.C., D.M., H.P., V.B.,

C.B., S.A.D.C.l.D., D.M., H.M., G.R.A.C., C.M., P.A.M., M.C.M., P.I., J.M., N.M.C.,

A.E.M., S.C., M.A.D., T.I., V.C.V., U.A.M., M.L.I., I.F.C., M.P., I.M.C., M.L.,

R.M., C.D., T.R.E., A.O., C.V., T.E.E., G.M.M., B.C., C.M., A.M., B.L., C.M., G.B.,

I.V., I.M.T., S.I.S., S.M.G., T.P.G., V.I., A.I.E., N.I., S.F., A.V., C.L.M., M.C.,

U.I.C., B.R.C., M.G., C.A.M., M.O.G., P.I., N.M., E.O.

, în contradictoriu cu pârâții

Ministerul Justiției, Curtea de Apel Bacău, Tribunalul Neamț și Ministerul

Finanțelor Publice, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut în esență că diminuarea salariului s-a făcut în temeiul Legii nr.

118/2010, fiind dispusă ca o măsură temporară, menită să asigure restabilirea

echilibrului bugetar, iar prin Decizia nr. 872 din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională

a constatat că dispozițiile legale menționate sunt constituționale.

S-a arătat în considerentele sentinței

atacate că afirmația potrivit căreia această diminuare tinde să se

permanentizeze are un caracter speculativ, neexistând certitudine cu privire la

o astfel de intenție a legiuitorului, iar, în măsura în care diminuarea

salariului se permanentizează sunt sancționabile actele prin care se dispune

prelungirea măsurii.

În fine, în ceea ce privește

conformitatea normei interne cu dispozițiile dreptului internațional, prima

instanță a constatat că salariul este un drept câștigat doar în ceea ce

privește salariul pentru trecut și nimic nu împiedică statul ca, pentru viitor,

în raport de situația economică de la un moment dat, să modifice politica de

salarizare a personalului bugetar.

Împotriva acestei sentințe au formulat

recurs reclamanții

F.L.,

S.A., C.M., V.B., I.M., M.V., N.C., P.C., U.S., M.D.O., M.A., D.M., C.M., B.G.,

B.V., S.M.D., B.G., I.M., A.M., S.D., B.C., P.C.E., M.D., T.N., M.D., S.C., C.L.,

D.C., A.N., B.C., D.M., H.P., V.B., C.B., S.A.D.C.l.D., D.M., H.M., G.R.A.C., C.M.,

P.A.M., M.C.M., P.I., J.M., N.M.C., A.E.M., S.C., M.A.D., T.I., V.C.V., U.A.M.,

M.L.I., I.F.C., M.P., I.M.C., M.L., R.M., C.D., T.R.E., A.O., C.V., T.E.E., G.M.M.,

B.C., C.M., A.M., B.L., C.M., G.B., I.V., I.M.T., S.I.S., S.M.G., T.P.G., V.I.,

A.I.E., N.I., S.F., A.V., C.L.M., M.C., U.I.C., B.R.C., M.G., C.A.M., M.O.G., P.I.,

N.M., E.O.

, criticând-o

pentru nelegalitate și neteminicie, în temeiul art. 304

1

C. proc.

civ.

Prin criticile din recurs,

recurenții-reclamanți au susținut că instanța de fond în mod greșit a reținut

că nu au fost privați de dreptul de folosință al bunului lor reprezentat de procentul

de 25% din salariu, întrucât deși diminuarea a avut aparent un caracter

temporar, prin indicarea unui anumit interval de timp, în realitate trimiterea

a la dispozițiile Legii nr. 118/2010 și adoptarea ulterioară a Legii nr. 285/2010

conduce la concluzia transformării restrângerii temporare într-una definitivă

cu caracter definitiv.

Recurenții-reclamanți susțin, în

esență, că, prin măsura contestată, se încalcă prevederile art. 1 din

Protocolul adițional nr. 1 la Convenția europeană a drepturilor omului. In

motivarea încălcării dispozițiilor citate, se arată că, întrucât noțiunea de

bun îmbracă în situația de față, natura unui drept patrimonial, respectiv „orice

interes al unei persoane de drept privat cu valoare economică”

În motivarea căii de atac, recurenții

au mai arătat că, întrucât dreptul salarial al magistraților constituie un

drept de proprietate, în sensul Convenției și al Protocoalelor adiționale,

reducerea cuantumului acestuia prin diminuare cu 25%, echivalează cu o

expropriere.

Recurenții, în susținerea recursului,

au invocat jurisprudența Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni și a

Curții Constituționale, apreciind că, în cazul în care instanțele de judecată

constată că legile interne încalcă pactele și tratatele referitoare la drepturile

fundamentale ale omului, conținând dispoziții mai puțin favorabile, sunt

obligate să ignore aceste prevederi și să facă aplicarea celor din

reglementarea internațională mai favorabilă.

În concluzie, recurenții-reclamanți au

arătat că în condițiile în care o categorie profesională larga, cea a

angajaților din sistemul privat, și-au păstrat în întregime cuantumul anterior

al salariului, argumentele prezentate în Legea nr. 118/2010 și nr. 285/2010, nu

sunt suficiente pentru a justifica faptul că ar fi existat o relație de

proporționalitate, care ar justifica o diferență de tratament compatibilă cu

exigențele art. 14 din Convenție.

II. Considerentele înaltei Curți

asupra recursului

Examinând sentința atacată, în raport

cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurenți, precum și

cu dispozițiile legale incidente

.

În cauză, inclusiv cele ale art. 304, Înalta

Curte constată că recursul este nefondat.

În esență, prin criticile din recurs,

recurenții-reclamanți susțin că instanța de fond, în mod greșit a apreciat că

măsura reducerii drepturilor

salariale cu 25% dispusă

prin Legea nr. 118/2010 nu contravine dreptului consacrat de art. 1 din

Protocolul adițional nr. l la Convenția europeană a drepturilor omului,

invocând, sub acest aspect, și numai în fața instanței de recurs nerespectarea

interdicției referitoare la munca forțată statuată în Convențiile Organizației

Internaționale a Muncii, ratificate de România.

Înalta Curte constată că instanța de

fond a realizat, prin prisma jurisprudenței CEDO, o corectă evaluare a

pretinsei încălcări a dispozițiilor art. 1 Protocolul adițional nr. l la

Convenția europeană a drepturilor omului.

Măsura legislativă adoptată prin Legea

nr. 118/2010 și ulterior prin Legea nr. 285/2010, nu poate fi privită însă ca o

privare de bunuri, ci ca o circumstanțiere a modului de exercitare pe o

perioadă limitată de timp a exercițiului respectivului drept, în acord cu

dispozițiile art. 1 paragraful 2 din Protocolul nr. 1.

Deosebit de existența unei ingerințe

din partea autorităților statului în exercitarea unui drept fundamental al

recurenților, este de necontestat că măsura temporară de reducere a cuantumului

salariului acesteia nu contravine Convenției Europene a Drepturilor Omului,

întrucât această măsură nu a afectat substanța dreptului de proprietate, a fost

luată prin lege în vederea realizării unui interes general, respectiv

restabilirea echilibrului bugetar al statului într-un context economic delicat,

și s-a încadrat în marja de apreciere a statului în legătură cu reglementarea

exercitării acestui drept în conformitate cu interesul general.

Sub acest aspect, mai trebuie precizat

că în jurisprudența Curții, respectiv cauza Broniowskic. Polonia, în situațiile

ce presupun indemnizarea unor categorii largi de personal, ceea ce ar putea

avea consecințe economice importante asupra ansamblului unui stat, autoritățile

naționale trebuie să dispună de o mare putere discreționară.

In materia drepturilor salariale ale

personalului bugetar ne aflăm în ipoteza de indemnizare a unor largi categorii

de personal, mai precis cvasitotalitatea personalului din sistemul bugetar,

astfel că măsura de reducere temporară a salariilor ar avea consecințe

economice evidente asupra ansamblului statului.

Nu în ultimul rând, trebuie amintit că

în privința adoptării unor măsuri cu impact economic general, legislatorul

național dispune de o mare latitudine pentru a se pronunța atât cu privire la

existența unei probleme de interes public ce necesită o asemenea reglementare,

cât și cu privire la alegerea modalităților concrete de aplicare a acestei

reglementări.

În același sens, se reține și faptul

că CEDO a statuat că statelor le este recunoscută, din perspectiva Convenției,

o largă marjă de apreciere asupra politicilor salariale privitoare la angajații

plătiți din bugetul de stat,

precum și în materie de

legislație socială (cauza Kechko împotriva Ucrainei, Hotărârea din 8 noiembrie

2005, par. 23; cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei, Hotărârea din 12

octombrie 2004, par. 45).

Cu privire la raportul de

proporționalitate, Înalta Curte reține că există un raport rezonabil de

proporționalitate între mijloacele utilizate (reducerea cu 25% a cuantumului

salariului) și scopul legitim urmărit (restabilirea echilibrului bugetar) și că

există un echilibru între cerințele de interes general ale colectivității și

protecția drepturilor fundamentale ale individului (aceeași fiind și opinia

exprimată de Curtea Constituțională în Decizia nr. 1155/2011 prin care a fost

respinsă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 din Legea nr. 118/2010).

Astfel, se apreciază că măsurile

legislative stabilite prin Legea nr. 118/2010, nu aduc atingere dreptului de

proprietate al recurenților-reclamanți, în condițiile în care acestea se

circumscriu limitelor ample ale puterii discreționare a statului, fiind pe

deplin respectat raportul rezonabil de proporționalitate între mijloacele

utilizate și scopul avut în vedere pentru realizarea lui, respectiv între

exigența de interes general a restabilirii echilibrului bugetar și imperativele

respectării dreptului de proprietate al categoriilor de salariați vizați.

De asemenea, Înalta Curte de Casație

și Justiție a reținut faptul că măsura legislativă criticată este aplicată în

mod nediscriminatoriu, în sensul că reducerea de 25% este incidență tuturor

categoriilor de personal bugetar în același cuantum și mod.

în recurs

Pentru considerentele expuse, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca

nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței, potrivit art.

20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 304 pct. 9 sau art. 304

1

C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat de F.L., S.A.,

C.M., V.B., I.M., M.V., N.C., P.C., U.S., M.D.O., M.A., D.M., C.M., B.G., B.V.,

S.M.D., B.G., I.M., A.M., S.D., B.C., P.C.E., M.D., T.N., M.D., S.C., C.L., D.C.,

A.N., B.C., D.M., H.P., V.B., C.B., S.A.D.C.l.D., D.M., H.M., G.R.A.C., C.M., P.A.M.,

M.C.M., P.I., J.M., N.M.C., A.E.M., S.C., M.A.D., T.I., V.C.V., U.A.M., M.L.I.,

I.F.C., M.P., I.M.C., M.L., R.M., C.D., T.R.E., A.O., C.V., T.E.E., G.M.M., B.C.,

C.M., A.M., B.L., C.M., G.B., I.V., I.M.T., S.I.S., S.M.G., T.P.G., V.I., A.I.E.,

N.I., S.F., A.V., C.L.M., M.C., U.I.C., B.R.C., M.G., C.A.M., M.O.G., P.I., N.M.,

E.O. împotriva Sentinței nr. 2044 din 15 martie 2011 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ si fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi

14 iunie 2012.