ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1155/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1155/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin

cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, reclamantul V.G.C.M. a solicitat, în contradictoriu cu

pârâta C.S.R. a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din

România, anularea parțială a deciziei nr. 2077 din 20 mai 2009 în ceea ce

privește respingerea cererii de restituire în natură a imobilului teren

intravilan, situat în Sighetu Marmației, P-ța Libertății, identificat în C.F. 55

Sighet, nr. top. 621/2/2 în suprafață de 5516 m.p.; restituirea în natură a imobilului identificat mai sus; menținerea în vigoare a dispozițiilor deciziei

atacate cu privire la respingerea cererii de restituire în natură a terenului

intravilan în suprafață de 85 m.p., identificat în C.F. 17848 Sighet, nr. top. 621/1

și trimiterea dosarului la C.C.S.D., în vederea stabilirii cuantumului

despăgubirilor și emiterea deciziei privind acordarea titlurilor de despăgubire

pentru acest teren, precum și obligarea pârâtei la suportarea cheltuielilor de

judecată.

În

motivarea cererii, reclamantul a arătat că a formulat cererea de restituire

înregistrată sub nr. 2906 din 24 februarie 2003, având ca obiect restituirea în

natură a imobilului identificat în C.F. 55 Sighet, nr. topo 621, unde inițial

era înscris un imobil casă la nr. X (sub A+2). A arătat că nr. top. 621 a fost

dezmembrat în două nr. top. noi: 621/1, teren în suprafață de 85 m.p. (A+3) și 621/2, casă la nr. X, curte și grădină în str. Erzsebet (A+4) și din nou dezmembrat

în nr. top. noi 621/2/1 - teren str. P. Libertății nr. X în suprafață de 1910 m.p. și 621/2/2 - casă nr. X, curte, grădină în str. Erzsebet în suprafață de 5516 m.p.

Comisia

specială de retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din

România, sesizată în vederea soluționării cererii de restituire formulată de

către reclamant, a disjuns cererea în următorul sens:

a.)

retrocedarea imobilului în natură teren în suprafață de 5516 m.p., identificat în C.F. 55 Sighet, nr. top.621/2/2 și teren în suprafață de 85 m.p., identificat în C.F. 17848 Sighetu Marmației, nr. top. 621/1 a rămas spre soluționare

Comisiei speciale;

b.)

retrocedarea imobilului identificat în C.F. 55 Sighet, nr. top. 621/2/1

transcris în C.F. 18331 Sighet, nr. top. 621/2/1 s-a transmis SC A. SA

A arătat

reclamanta că în considerentele deciziei emise de pârâtă se reține faptul că la

data soluționării cererii de retrocedare, imobilul, teren, în suprafață de 5601 m.p. înscris în C.F. 55 Sighet, nr. top. 621/2/2 se află în proprietate a S.R., fiind ocupat de

construcții edificate ulterior preluării de către stat și având destinația de

utilitate publică de piață alimentară, motiv pentru care, în temeiul art. l alin.

(1), (4) și (6), al art. 3 alin. (6), al art. 5 alin. (5) și al art. 6 alin. (1)

din O.U.G. nr. 94/2000 republicată, cererea de restituire în natură a

imobilului a fost respinsă și s-a propus acordarea de despăgubiri.

Reclamanta

a criticat soluția adoptată de către pârâtă cu privire la acest imobil,

susținând că imobilul în discuție nu este afectat unor amenajări de utilitate

publică, iar construcțiile aflate pe terenul identificat cu nr. top. 621/2/2

sunt construcții ușoare, demontabile, compuse din tarabe, unele pe schelet

metalic, altele din zidărie, toate acoperite cu foi din tablă și toate în stare

avansată de degradare, fiind aplicabile în speță dispozițiile art. l alin. (4)

teza finală din O.U.G. nr. 94/2000.

A mai

susținut că dispozițiile art. l alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000 nu exclud

posibilitatea retrocedării în natură a bunurilor aflate în domeniul public, ci

dimpotrivă, stabilesc că în situația în care bunul retrocedat prin decizia C.S.R.

se află în domeniul public al statului sau al unei unități

administrativ-teritoriale, urmează a fi scos din domeniul public, potrivit

dispozițiilor Legii nr. 213/1998, în termen de 30 zile de la rămânerea

definitivă a deciziei C.S.R.

Reclamanta

a criticat trecerea terenului din domeniul privat în domeniul public al

statului și conferirea destinației de utilitate publică, arătând că aceste

modificări au avut loc prin H.G. nr. 934/2002 (M. Of., nr. 665/09.09.2002) -

anexele 3-4, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 501/2002 pentru aprobarea

O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut

cultelor religioase din România (M. Of., nr. 308/31.07.2002), care interzicea

schimbarea destinației bunului pe parcursul procedurii având ca obiect

restituirea acestuia, dispoziții incidente în speță față de faptul că reclamantul

formulase cerere în acest sens încă din 1990, prevalându-se și de dispozițiile

O.G. nr. 94/2000 la data de 24 februarie 2003, în termenul legal.

2.

Hotărârea primei instanțe

Prin

sentința civilă nr. 200 din 6 mai 2010, Curtea de Apel Cluj, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantului ca

neîntemeiată.

Pentru a

hotărî astfel, instanța de fond a reținut că terenul în litigiu face parte dintre

bunurile care aparțin domeniului public al municipiului Sighetu Marmației,

conform anexei nr. 3 din H.G. nr. 934/2002, iar pe terenul solicitat de

reclamant se găsesc piața agroalimentară a municipiului Sighetu Marmației și un

parc, aspect prevăzut în aceeași anexă, bunul imobil fiind astfel afectat unei

amenajări de utilitate publică, în conformitate cu dispozițiile art. 1

coroborat cu Anexa 1 pct. III din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea

publică și regimul juridic al acesteia.

Examinând

situația de fapt astfel calificată prin prisma dispozițiilor art. 1 alin. (4)

din O.U.G. nr. 94/2000 și a pct. 7 din Normele metodologice de aplicare a

acestui act normativ, instanța de fond a concluzionat că terenul în litigiu nu

poate fi restituit în natură.

exercitat de reclamant

Împotriva acestei

sentințe a făcut recurs reclamantul V.G.C.M., prin reprezentant E.R.U.R.,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, potrivit art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

În motivarea căii de

atac, recurentul-reclamant a arătat că, prin sentința pronunțată de instanța de

fond, au fost încălcate prevederile cuprinse în: art. 1 alin. (4) teza finală

din O.U.G. nr. 94/2000, care reglementează retrocedarea în natură a terenurilor

pe care s-au ridicat construcții ușoare sau demontabile; art. 2 din Decretul-Lege

nr. 126/1990, potrivit căruia bunurile preluate de stat prin efectul Decretului

nr. 358/1948, aflate în patrimoniul statului, cu excepția moșiilor, urmau a fi

restituite B.R.U.R.; art. 7 din O.U.G. nr. 94/2000, potrivit căruia, până la

soluționarea procedurilor administrative sau, după caz, judiciare, se interzic,

sub sancțiunea nulității absolute, înstrăinarea, schimbarea destinației,

ipotecarea sau operarea sub orice formă a imobilelor pentru care au fost depuse

cereri de retrocedare în condițiile ordonanței; art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001

și art. 2 din O.U.G. nr. 94/2000, care consacră principiul restituirii în

natură a imobilului.

Fiecare dintre

criticile formulate a fost detaliată și argumentată prin ample referiri la situația

juridică și faptică a imobilului, sub aspectul existenței construcțiilor, al

apartenenței terenului la domeniul public al municipiului Satu Mare și al

demersurilor similare anterioare de revendicare a imobilului intrat abuziv în

proprietatea statului.

intimatei

Prin întâmpinarea

depusă la dosar, Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au

aparținut cultelor religioase a solicitat menținerea sentinței atacate, ca

fiind legală și temeinică, și a arătat, în esență, că instanța de fond a

reținut corect că, potrivit art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000, suprafața

de teren pe care se află piața agroalimentară este afectată unor amenajări de

utilitate publică și nu poate fi restituită în natură, fiind de uz și de

interes public.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând cauza prin

prisma motivelor formulate de recurentul-pârât și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

și de drept relevante

Actul administrativ

supus controlului de legalitate pe calea contenciosului administrativ este

decizia nr. 2077 din 20 mai 2009, prin care Comisia specială de retrocedare a

unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România a respins

cererea formulată de E.R.U.R., pentru V.G.C.M., având ca obiect restituirea în

natură a terenului în suprafață de 5.601 m.p., înscris în cartea funciară nr. 55

a localității Sighet, nr. top 621/2/2 și, în cartea funciară nr. 17848 a

localității Sighetu Marmației, nr. top 621/1, județul Maramureș, și a constatat

calitatea petentei de persoană îndreptățită la despăgubiri în condițiile

Titlului VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății

și justiției.

În motivarea în fapt

a deciziei s-a reținut că imobilul a fost preluat în mod abuziv de către statul

român, dar la data soluționării cererii de retrocedare se află, parțial, în

proprietatea tabulară a statului român, fiind ocupat de construcții edificate

ulterior preluării de către stat și având destinația de utilitate publică de

piață alimentară. O parte din teren a fost înstrăinată printr-un contract de

vânzare - cumpărare încheiat după anul 1989.

Destinația de

utilitate publică a terenului rezultă din înscrisurile anexate deciziei: situația

juridică și locativă în care se menționează destinația de piață de alimente și împrejurarea

că pe teren se află 15 clădiri reprezentând spații comerciale cu o suprafață

construită de 1.500 mp, edificate pe fundație de beton și cu zidărie din cărămidă;

planul de situație al pieței; H.G. nr. 934/2002 privind atestarea domeniului

public al județului Maramureș și localităților componente, unde terenul în

litigiu figurează în Anexa nr. 3 – inventarul bunurilor care aparțin domeniului

public al Municipiului Sighetu Marmației, la poziția 17 – Piața centrală

agroalimentară, hală clădire administrativă, grup social și parc.

În raport cu această

situație de fapt, care nu a fost infirmată prin vreuna dintre probele cauzei,

autoritatea emitentă și instanța de fond au reținut corect incidența în cauză a

prevederilor art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000, potrivit cărora, „în

cazul în care terenul este ocupat parțial, persoana îndreptățită poate obține restituirea

în natură a părții rămase libere, pentru cea ocupată de construcții noi, pentru

cea necesară în vederea bunei utilizări a acestora și pentru cea afectată unor

amenajări de utilitate publică, măsurile reparatorii stabilindu-se prin

echivalent. În cazul în care terenul este ocupat în totalitate, pentru acesta

se vor stabili măsuri reparatorii în echivalent”.

Conform pct. 7 din

Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1164/2002, în câmpul de aplicare al

O.U.G. nr. 94/2000, prin amenajări de utilitate publică se înțelege străzi,

parcări, trotuare, spații verzi, parcuri, alei și altele asemenea.

În speță, nu poate fi

reținută o încălcare a tezei finale a art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000

(„… se retrocedează în natură terenurile pe care s-au ridicat construcții

ușoare sau demontabile”), susținerilor recurentului - reclamant fiindu-le

contrapusă descrierea destinației și configurației suprafețelor construite, în

situația juridică și locativă, în anexa 3 a H.

g

. nr. 934/2002 și în planul de

situație a pieței, în care apar marcate mai multe clădiri caracterizate ca

fiind construcții cu caracter definitiv.

Cu privire la motivul

de recurs constând în încălcarea art. 7 din O.U.G. nr. 94/2000, potrivit căruia

„sub sancțiunea nulității absolute, până la soluționarea procedurilor

administrative sau, după caz, judiciare, prevăzute de prezenta ordonanță de

urgență, este interzisă înstrăinarea, schimbarea destinației, ipotecarea sau

grevarea sub orice formă a imobilelor pentru care au fost depuse cereri de

retrocedare în condițiile prezentei ordonanței de urgență”, Înalta Curte

constată că, potrivit înscrisului aflat la dosarul de fond, cererea de

retrocedare a imobilului, întemeiată pe prevederile O.U.G. nr. 94/2000, a fost înregistrată

la autoritatea competentă cu nr. 2906 din 26 februarie 2003.

Prin urmare, la data

de 9 septembrie 2002, când Anexa nr. 3 a H.G. nr. 934/2002, prin care

recurentul-pârât susține că s-ar fi modificat situația juridică a imobilului, a

fost publicată în M. Of. nr. 665 bis, încă nu fusese declanșată procedura

administrativă prevăzută de O.U.G. nr. 94/2000, printr-o cerere de retrocedare

întemeiată pe acest act normativ, iar demersurile judiciare promovate anterior

pe cale civilă exced ipotezei normei juridice cuprinse în art. 7 din O.U.G. nr.

94/2000.

Recurentul-pârât a

invocat, de asemenea, încălcarea prevederilor art. 2 din Decretul - Lege nr. 126/1990

privind unele măsuri referitoare la B.R.U.R., dar nici această critică nu este întemeiată,

pentru că litigiul de față este circumscris procedurii de retrocedare

reglementate prin O.U.G. nr. 94/2000, care se aplică imobilelor preluate abuziv

care au aparținut cultelor religioase din România, altele decât lăcașele de

cult, aflate în proprietatea statului sau a unei persoane juridice de drept

public, potrivit art. 1 și 3 din actul normativ menționat.

În fine, instanța de

control judiciar constată că sentința curții de apel nu este criticabilă nici

din perspectiva încălcării principiului restituirii în natură a imobilelor

preluate abuziv, pentru că atât O.U.G. nr. 94/200, cât și Legea nr. 10/2001, la

care se face referire în motivele de recurs, prevăd excepții de la principiul

menționat, pentru situații în care, din motive expres reglementate în lege,

restituirea nu se poate face în natură, fiind acordate măsuri reparatorii prin

echivalent [(e.g. art. 1 alin. (4) și (6) din O.U.G. nr. 94/2000; art. 1 alin. (2)

din Legea nr. 10/2001)].

soluției adoptate în recurs

Având în vedere toate

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge recursul, ca nefondat, neexistând motive de reformare a

sentinței conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 pct. 9

și 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

formulat de către recurentul-reclamant V.G.

c

.M.

prin E.R.U.R, împotriva sentinței civile nr. 200 din 5 mai 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 februarie 2011.