ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1155/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul V.G.C.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.S.R. a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, anularea parțială a deciziei nr. 2077 din 20 mai 2009 în ceea ce privește respingerea cererii de restituire în natură a imobilului teren intravilan, situat în Sighetu Marmației, P-ța Libertății, identificat în C.F. 55 Sighet, nr. top. 621/2/2 în suprafață de 5516 m.p.; restituirea în natură a imobilului identificat mai sus; menținerea în vigoare a dispozițiilor deciziei atacate cu privire la respingerea cererii de restituire în natură a terenului intravilan în suprafață de 85 m.p., identificat în C.F.

17848 Sighet, nr. top. 621/1 și trimiterea dosarului la C.C.S.D., în vederea stabilirii cuantumului despăgubirilor și emiterea deciziei privind acordarea titlurilor de despăgubire pentru acest teren, precum și obligarea pârâtei la suportarea cheltuielilor de judecată. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a formulat cererea de restituire înregistrată sub nr. 2906 din 24 februarie 2003, având ca obiect restituirea în natură a imobilului identificat în C.F. 55 Sighet, nr. topo 621, unde inițial era înscris un imobil casă la nr. X (sub A+2). A arătat că nr. top. 621 a fost dezmembrat în două nr. top. noi: 621/1, teren în suprafață de 85 m.p. (A+3) și 621/2, casă la nr. X, curte și grădină în str. Erzsebet (A+4) și din nou dezmembrat în nr. top.

noi 621/2/1 - teren str. P. Libertății nr. X în suprafață de 1910 m.p. și 621/2/2 - casă nr. X, curte, grădină în str. Erzsebet în suprafață de 5516 m.p. Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România, sesizată în vederea soluționării cererii de restituire formulată de către reclamant, a disjuns cererea în următorul sens: a.) retrocedarea imobilului în natură teren în suprafață de 5516 m.p., identificat în C.F. 55 Sighet, nr. top.621/2/2 și teren în suprafață de 85 m.p., identificat în C.F. 17848 Sighetu Marmației, nr. top. 621/1 a rămas spre soluționare Comisiei speciale; b.) retrocedarea imobilului identificat în C.F. 55 Sighet, nr. top. 621/2/1 transcris în C.F.

18331 Sighet, nr. top. 621/2/1 s-a transmis SC A. SA A arătat reclamanta că în considerentele deciziei emise de pârâtă se reține faptul că la data soluționării cererii de retrocedare, imobilul, teren, în suprafață de 5601 m.p. înscris în C.F. 55 Sighet, nr. top. 621/2/2 se află în proprietate a S.R., fiind ocupat de construcții edificate ulterior preluării de către stat și având destinația de utilitate publică de piață alimentară, motiv pentru care, în temeiul art. l alin. (1), (4) și (6), al art. 3 alin. (6), al art. 5 alin. (5) și al art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 republicată, cererea de restituire în natură a imobilului a fost respinsă și s-a propus acordarea de despăgubiri. Reclamanta a criticat soluția adoptată de către pârâtă cu privire la acest imobil, susținând că imobilul în discuție nu este afectat unor amenajări de utilitate publică, iar construcțiile aflate pe terenul identificat cu nr. top.

621/2/2 sunt construcții ușoare, demontabile, compuse din tarabe, unele pe schelet metalic, altele din zidărie, toate acoperite cu foi din tablă și toate în stare avansată de degradare, fiind aplicabile în speță dispozițiile art. l alin. (4) teza finală din O.U.G. nr. 94/2000. A mai susținut că dispozițiile art. l alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000 nu exclud posibilitatea retrocedării în natură a bunurilor aflate în domeniul public, ci dimpotrivă, stabilesc că în situația în care bunul retrocedat prin decizia C.S.R. se află în domeniul public al statului sau al unei unități administrativ-teritoriale, urmează a fi scos din domeniul public, potrivit dispozițiilor Legii nr. 213/1998, în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a deciziei C.S.R.

Reclamanta a criticat trecerea terenului din domeniul privat în domeniul public al statului și conferirea destinației de utilitate publică, arătând că aceste modificări au avut loc prin H.G. nr. 934/2002 (M. Of., nr. 665/09.09.2002) - anexele 3-4, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 501/2002 pentru aprobarea O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România (M. Of., nr. 308/31.07.2002), care interzicea schimbarea destinației bunului pe parcursul procedurii având ca obiect restituirea acestuia, dispoziții incidente în speță față de faptul că reclamantul formulase cerere în acest sens încă din 1990, prevalându-se și de dispozițiile O.G.

nr. 94/2000 la data de 24 februarie 2003, în termenul legal. 2. Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 200 din 6 mai 2010, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantului ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că terenul în litigiu face parte dintre bunurile care aparțin domeniului public al municipiului Sighetu Marmației, conform anexei nr. 3 din H.G. nr. 934/2002, iar pe terenul solicitat de reclamant se găsesc piața agroalimentară a municipiului Sighetu Marmației și un parc, aspect prevăzut în aceeași anexă, bunul imobil fiind astfel afectat unei amenajări de utilitate publică, în conformitate cu dispozițiile art. 1 coroborat cu Anexa 1 pct. III din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia.

Examinând situația de fapt astfel calificată prin prisma dispozițiilor art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000 și a pct. 7 din Normele metodologice de aplicare a acestui act normativ, instanța de fond a concluzionat că terenul în litigiu nu poate fi restituit în natură. 3. Recursul exercitat de reclamant Împotriva acestei sentințe a făcut recurs reclamantul V.G.C.M., prin reprezentant E.R.U.R., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a arătat că, prin sentința pronunțată de instanța de fond, au fost încălcate prevederile cuprinse în: art. 1 alin. (4) teza finală din O.U.G.

nr. 94/2000, care reglementează retrocedarea în natură a terenurilor pe care s-au ridicat construcții ușoare sau demontabile; art. 2 din Decretul-Lege nr. 126/1990, potrivit căruia bunurile preluate de stat prin efectul Decretului nr. 358/1948, aflate în patrimoniul statului, cu excepția moșiilor, urmau a fi restituite B.R.U.R.; art. 7 din O.U.G. nr. 94/2000, potrivit căruia, până la soluționarea procedurilor administrative sau, după caz, judiciare, se interzic, sub sancțiunea nulității absolute, înstrăinarea, schimbarea destinației, ipotecarea sau operarea sub orice formă a imobilelor pentru care au fost depuse cereri de retrocedare în condițiile ordonanței; art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și art. 2 din O.U.G.

nr. 94/2000, care consacră principiul restituirii în natură a imobilului. Fiecare dintre criticile formulate a fost detaliată și argumentată prin ample referiri la situația juridică și faptică a imobilului, sub aspectul existenței construcțiilor, al apartenenței terenului la domeniul public al municipiului Satu Mare și al demersurilor similare anterioare de revendicare a imobilului intrat abuziv în proprietatea statului. 4. Apărările intimatei Prin întâmpinarea depusă la dosar, Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase a solicitat menținerea sentinței atacate, ca fiind legală și temeinică, și a arătat, în esență, că instanța de fond a reținut corect că, potrivit art. 1 alin. (4) din O.U.G.

nr. 94/2000, suprafața de teren pe care se află piața agroalimentară este afectată unor amenajări de utilitate publică și nu poate fi restituită în natură, fiind de uz și de interes public. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivelor formulate de recurentul-pârât și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

1. Argumente de fapt și de drept relevante Actul administrativ supus controlului de legalitate pe calea contenciosului administrativ este decizia nr. 2077 din 20 mai 2009, prin care Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România a respins cererea formulată de E.R.U.R., pentru V.G.C.M., având ca obiect restituirea în natură a terenului în suprafață de 5.601 m.p., înscris în cartea funciară nr. 55 a localității Sighet, nr. top 621/2/2 și, în cartea funciară nr. 17848 a localității Sighetu Marmației, nr. top 621/1, județul Maramureș, și a constatat calitatea petentei de persoană îndreptățită la despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției.

În motivarea în fapt a deciziei s-a reținut că imobilul a fost preluat în mod abuziv de către statul român, dar la data soluționării cererii de retrocedare se află, parțial, în proprietatea tabulară a statului român, fiind ocupat de construcții edificate ulterior preluării de către stat și având destinația de utilitate publică de piață alimentară. O parte din teren a fost înstrăinată printr-un contract de vânzare - cumpărare încheiat după anul 1989. Destinația de utilitate publică a terenului rezultă din înscrisurile anexate deciziei: situația juridică și locativă în care se menționează destinația de piață de alimente și împrejurarea că pe teren se află 15 clădiri reprezentând spații comerciale cu o suprafață construită de 1.500 mp, edificate pe fundație de beton și cu zidărie din cărămidă; planul de situație al pieței; H.G.

nr. 934/2002 privind atestarea domeniului public al județului Maramureș și localităților componente, unde terenul în litigiu figurează în Anexa nr. 3 – inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al Municipiului Sighetu Marmației, la poziția 17 – Piața centrală agroalimentară, hală clădire administrativă, grup social și parc. În raport cu această situație de fapt, care nu a fost infirmată prin vreuna dintre probele cauzei, autoritatea emitentă și instanța de fond au reținut corect incidența în cauză a prevederilor art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000, potrivit cărora, „în cazul în care terenul este ocupat parțial, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții rămase libere, pentru cea ocupată de construcții noi, pentru cea necesară în vederea bunei utilizări a acestora și pentru cea afectată unor amenajări de utilitate publică, măsurile reparatorii stabilindu-se prin echivalent.

În cazul în care terenul este ocupat în totalitate, pentru acesta se vor stabili măsuri reparatorii în echivalent”. Conform pct. 7 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1164/2002, în câmpul de aplicare al O.U.G. nr. 94/2000, prin amenajări de utilitate publică se înțelege străzi, parcări, trotuare, spații verzi, parcuri, alei și altele asemenea. În speță, nu poate fi reținută o încălcare a tezei finale a art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000 („… se retrocedează în natură terenurile pe care s-au ridicat construcții ușoare sau demontabile”), susținerilor recurentului - reclamant fiindu-le contrapusă descrierea destinației și configurației suprafețelor construite, în situația juridică și locativă, în anexa 3 a H. g . nr. 934/2002 și în planul de situație a pieței, în care apar marcate mai multe clădiri caracterizate ca fiind construcții cu caracter definitiv.

Cu privire la motivul de recurs constând în încălcarea art. 7 din O.U.G. nr. 94/2000, potrivit căruia „sub sancțiunea nulității absolute, până la soluționarea procedurilor administrative sau, după caz, judiciare, prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, este interzisă înstrăinarea, schimbarea destinației, ipotecarea sau grevarea sub orice formă a imobilelor pentru care au fost depuse cereri de retrocedare în condițiile prezentei ordonanței de urgență”, Înalta Curte constată că, potrivit înscrisului aflat la dosarul de fond, cererea de retrocedare a imobilului, întemeiată pe prevederile O.U.G. nr. 94/2000, a fost înregistrată la autoritatea competentă cu nr. 2906 din 26 februarie 2003. Prin urmare, la data de 9 septembrie 2002, când Anexa nr. 3 a H.G.

nr. 934/2002, prin care recurentul-pârât susține că s-ar fi modificat situația juridică a imobilului, a fost publicată în M. Of. nr. 665 bis, încă nu fusese declanșată procedura administrativă prevăzută de O.U.G. nr. 94/2000, printr-o cerere de retrocedare întemeiată pe acest act normativ, iar demersurile judiciare promovate anterior pe cale civilă exced ipotezei normei juridice cuprinse în art. 7 din O.U.G. nr. 94/2000. Recurentul-pârât a invocat, de asemenea, încălcarea prevederilor art. 2 din Decretul - Lege nr. 126/1990 privind unele măsuri referitoare la B.R.U.R., dar nici această critică nu este întemeiată, pentru că litigiul de față este circumscris procedurii de retrocedare reglementate prin O.U.G.

nr. 94/2000, care se aplică imobilelor preluate abuziv care au aparținut cultelor religioase din România, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului sau a unei persoane juridice de drept public, potrivit art. 1 și 3 din actul normativ menționat. În fine, instanța de control judiciar constată că sentința curții de apel nu este criticabilă nici din perspectiva încălcării principiului restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv, pentru că atât O.U.G. nr. 94/200, cât și Legea nr. 10/2001, la care se face referire în motivele de recurs, prevăd excepții de la principiul menționat, pentru situații în care, din motive expres reglementate în lege, restituirea nu se poate face în natură, fiind acordate măsuri reparatorii prin echivalent [(e.g.

art. 1 alin. (4) și (6) din O.U.G. nr. 94/2000; art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001)]. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, neexistând motive de reformare a sentinței conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 pct. 9 și 304 1 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de către recurentul-reclamant V.G. c .M. prin E.R.U.R, împotriva sentinței civile nr. 200 din 5 mai 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie 2011.