ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8393/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Tribunalul Maramureș, secția civilă, prin Sentința civilă nr. 989 din 14 septembrie 2007, a admis plângerea formulată de P.G. și pe cale de consecință: a anulat Dispoziția nr. 1185 din 17 noiembrie 2005 emisă de intimatul Primarul municipiului Sighetu Marmației și a dispus restituirea în natură a imobilului din CF A, nr. top x transcris în CF B; a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta Parohia Ortodoxă Română nr. 1 cu sediul în Sighetu Marmației, str. B. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: Prin Dispoziția nr. 1185 din 17 noiembrie 2005, pârâtul Primarul municipiului Sighetu Marmației s-a pronunțat asupra cererii de restituire în natură a imobilului înscris în CF A Sighetu Marmației nr. top.

c/1/a/1/b transcris în CF B Sighetu Marmației nr. top. c/1/a/1/b prin respingerea cererii de restituire în natură propunând acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VIII din Legea nr. 247/2005. Această soluție a fost motivată de pârâtă prin atribuirea terenului în folosința gratuită a Parohiei Ortodoxe Române prin Hotărârea Consiliului Local nr. 36/1998 în vederea extinderii cimitirului existent. Din nota de constatare din 21 noiembrie 2005 eliberată de Primăria Municipiului Sighetu Marmației - Birou urbanism din raportul de expertiză tehnică extrajudiciară întocmit de expertul S.P., cum și din planul de situații pe suport topografic, acte necontestate de primar sau de intervenienta Parohia Ortodoxă Română Sighetu Marmației rezultă că nr. top.

c/1/a/1/b, solicitat de petent, este liber și se poate restitui în natură. Planul de situații prevede două variante de restituire în natură, variante în care terenul solicitat poate fi restituit în natură. Hotărârea nr. 250 din 7 martie 2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 prevede, în mod expres, la Cap. I, pct. 1, lit. a) prevalența restituirii în natură, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1), a art. 7 și 9 din Legea nr. 10/2001. Numai în cazul în care această măsură nu este posibilă sau este expres înlăturată de la aplicare se va proceda la acordarea celorlalte măsuri reparatorii prevăzute de lege.

Cum prevalența restituirii în natură este un principiu de soluționare a notificărilor și cum s-a dovedit că terenul este liber, cererea formulată a fost admisă și pe cale de consecință a fost respinsă cererea de intervenție ca fiind neîntemeiată, raportat la probatoriul efectuat în cauză. Curtea de Apel Cluj, secția civilă, prin Decizia civilă nr. 327/2010, a admis în parte apelurile declarate de pârâtul Primarul municipiului Sighetu Marmației și intervenienta Parohia Ortodoxă nr. 1 Sighetu Marmației și pe cale de consecință: a admis în parte plângerea formulată de reclamantul P.G., în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Sighetu Marmației. A admis în parte cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta Parohia Ortodoxă nr. 1 Sighetu Marmației.

A anulat Dispoziția nr. 1185 din 17 noiembrie 2005 emisă de Primarul municipiului Sighetu Marmației, în ce privește art. 1 și 2, și pe cale de consecință: a dispus acordarea în favoarea reclamantului P.G. de măsuri reparatorii în echivalent, constând în compensarea cu terenul în suprafață de 6.682 mp ce se identifică în parte cu terenul cu nr. top y în CF nr. D Sighetu Marmației în suprafață totală de 10 ha 8315 mp situat în Sighetu Marmației, str. F., pentru terenul în suprafață de 2642 mp transcris în CF nr. E, imposibil de restituit în natură. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că, imobilul solicitat de reclamant și identificat în cuprinsul raportului de expertiză tehnică judiciară, având suprafața de 6672 mp aferentă parcelei funciare cu nr. top nou y, poate face obiectul compensării cu imobilul revendicat de reclamant, a cărei restituire în natură nu este posibilă potrivit legii.

Regimul de proprietate publică a bunului imobil nu reprezintă un impediment absolut pentru atribuire în compensare, legiuitorul precizând în cuprinsul art. 1 pct. 7 din H.G. nr. 250/2007 că, într-o astfel de ipoteză, bunurile pot fi dezafectate și trecute în proprietatea privată a unității administrativ-teritoriale, potrivit prevederilor Legii nr. 213/1998 urmând ca, odată intrat în circuitul civil, să fie atribuit prin compensare ca măsură reparatorie. Împotriva deciziei civile mai sus menționată, a declarat recurs Primarul municipiului Sighetu Marmației, criticând-o ca fiind nelegală, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece: - Atribuirea în compensare se face cu terenurile înscrise în situațiile lunare întocmite cu terenurile disponibile.

- Cu privire la trecerea terenului în litigiu din domeniul public în domeniul privat, s-a dovedit că nu este posibilă și nici necesară în cazul de față, fiind disponibile terenuri intravilane în suprafață de 358 ha. - Refuzul reclamantului referitor la vreunul din terenurile propuse nu poate duce la dezafectarea unui teren din domeniul public. - Identificarea terenului ce urmează a fi acordat în compensare, în mod greșit s-a dispus acordarea în favoarea reclamantului de măsuri reparatorii în echivalent, constând în compensare cu terenul în suprafață de 6682 mp ce se identifică în parte cu terenul nr. top y din CF Sighetu Marmației. - În ce privește posibilitatea de trecere din domeniul public în domeniul privat, al terenului în litigiu, nu este posibilă așa cum s-a dovedit cu actele depuse la dosar.

Recursul nu este fondat. Prin Notificarea înregistrată sub nr. 235/2001, reclamantul P.G. a solicitat restituirea în natură a imobilului situat administrativ în municipiul Sighetu Marmației, în calitate de moștenitor al fostului proprietar tabular K.D. Imobilul a cărui restituire se pretinde în condițiile Legii nr. 10/2001 este de natură teren și apare înscris inițial în CF F Sighetu Marmației, cu nr. top x/1/a/1/b grădină în intravilan în suprafață de 2.646 mp în favoarea proprietarului tabular K.D. Imobilul în litigiu mai sus menționat a fost preluat de Statul Român prin expropriere, în temeiul Decretului nr. 712/1966, fiind transcris în 1969 într-o carte funciară nouă, identificată cu numărul G Sighetu Marmației, teren în str. G. în suprafață de 2642 mp în favoarea Statului Român.

Prin Dispoziția nr. 1185/2005 emisă de Primarul municipiului Sighetu Marmației, s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului teren identificat cu nr. top x/1/a/1/b, atribuit în folosință fără plată Parohiei Ortodoxe Române din Sighetu Marmației, în scopul extinderii Cimitirului Municipal. Reclamantului P.G. i-au fost acordate măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Într-o astfel de situație, reclamantul a solicitat măsuri reparatorii prin echivalent constând în compensare cu alte bunuri, respectiv atribuirea terenului vecin, în litigiu, în suprafață de 16010 mp, identificat prin raportul de expertiză judiciară (expert K.T.), iar pentru diferență, atribuirea în proprietate a unui imobil în zona F.; în subsidiar, reclamantul a solicitat în proprietate suprafața de 6682 mp - zona F., identificată prin raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expertul M.I.M., Dosar nr. 5727/2005.

Cum, în cauză, imobilul identificat cu nr. top x/1/a/1/b nu este liber în înțelesul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, fiind integral ocupat cu construcții și amenajări specifice, Cimitirul Municipal Sighetu Marmației, reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent, în principal, cele constând în compensare cu alte bunuri deținute de entitatea învestită cu soluționarea notificării prin incidența dispozițiilor art. 11 alin. (4) raportat la art. 1 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată. De reținut este și faptul că, din nota de constatare din 21 noiembrie 2005 eliberată de Primăria municipiului Sighetu Marmației - Biroul urbanism și din planul de situații pe suport, acte necontestate de primar, sau de intervenienta Parohia Ortodoxă Sighetu Marmației, rezultă că terenul în litigiu ( nr. top x/1/a/1/b) este liber și poate să fie restituit în natură.

În conformitate cu dispozițiile art. 1 pct. 7 din H.G. nr. 259/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, măsura reparatorie referitoare la compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent permite entității obligate la restituire să ofere persoanei îndreptățite, prin compensare în echivalent, orice bunuri disponibile, pe care le deține și care sunt acceptate de către persoana îndreptățită. În acest sens, entitatea învestită cu soluționarea cererii de restituire poate propune persoanei îndreptățite, ca măsură reparatorie alternativă, acordarea de bunuri, și anume: terenuri, construcții aflate pe alte amplasamente, aflate în circuitul civil, care sunt deținute de aceasta.

Legiuitorul stabilește, așadar, prin măsurile de aplicare unitară a legii speciale reparatorii, care sunt condițiile pe care trebuie să le îndeplinească bunurile oferite în echivalent, ca măsură reparatorie, și anume: să fie disponibile, să fie în circuitul civil, să fie deținute de entitatea învestită cu soluționarea notificării, să fie acceptate de persoana îndreptățită. În speță, se apreciază că imobilul solicitat de reclamant și identificat în raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expertul M.I., având suprafața de 6672 mp, aferentă parcelei funciare cu nr. top y, poate face obiectul compensării cu imobilul revendicat de reclamant, a cărui restituire în natură nu este posibilă, deoarece este vorba de un bun imobil deținut de entitatea învestită cu soluționarea cererii de restituire, acceptat de persoana îndreptățită la măsuri reparatorii și disponibil.

Regimul de proprietate publică al bunul imobil nu reprezintă un impediment absolut pentru atribuirea în compensare, legiuitorul precizând în cuprinsul art. 1 pct. 7 din H.G. nr. 250/2007 că într-o astfel de ipoteză bunurile pot fi dezafectate și trecute în proprietatea privată a unității administrativ-teritoriale, potrivit dispozițiilor Legii nr. 213/1998, urmând ca, odată intrat în circuitul civil, să fie atribuit prin compensare ca măsură reparatorie. Prin urmare, față de cele reținute, instanța de apel, în mod judicios a schimbat în parte hotărârea primei instanțe, în sensul anulării Dispoziției nr. 1185/2005 emisă de Primarul municipiului Sighetu Marmației, în privința dispozițiilor circumscrie art. 1 și 2, stabilind în favoarea reclamantului dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, constând în compensare cu terenul în suprafață de 6682 mp, care se identifică în parte prin nr. top y din CF nr. D Sighetu Marmației.

În consecință, cu majoritate de voturi, se va respinge recursul declarat de Primarul municipiului Sighetu Marmației, împotriva Deciziei civile nr. 327 din 19 noiembrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Cu majoritate de voturi: Respinge recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Sighetu Marmației împotriva Deciziei nr. 327/A din 19 noiembrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 noiembrie 2011. Cu opinia separată a doamnei judecător AAA, în sensul că: Admite recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Sighetu Marmației împotriva Deciziei nr. 327/A din 19 noiembrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Modifică în parte decizia recurată, în sensul admiterii în totalitate a apelului declarat de pârâtul Primarul Municipiului Sighetu Marmației împotriva Sentinței nr. 989 din 14 septembrie 2007 a Tribunalului Maramureș, secția civilă.

Schimbă în tot sentința apelată, în sensul că respinge plângerea reclamantului, ca neîntemeiată. Menține celelalte dispoziții ale deciziei. Motivarea opiniei separate: Apreciez că recursul pârâtului trebuia admis în considerarea regimului juridic al imobilului atribuit în compensare. Astfel, în speță, este necontestată calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la restituire, potrivit art. 4 alin. (2) raportat la art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, pentru imobilul situat în municipiul Sighetu Marmației, înscris în CF A, nr. top x/1/a/1/b, transcris în CF B, nr. top. c/1/a/1/b. Ceea ce s-a contestat pe calea plângerii deduse judecății este modalitatea de reparație acordată de unitatea deținătoare - acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, reclamantul solicitând restituirea în natură a imobilului notificat, iar în subsidiar acordarea de teren în compensare.

Cu privire la restituirea în natură, s-a stabilit, în mod irevocabil, în primul ciclu procesual al cauzei, că măsura nu este posibilă, deoarece terenul notificat, în suprafață de 2642 mp, nr. top. c/1/a/1/b, nu este liber în sensul Legii nr. 10/2001. Prin Decizia de casare nr. 6909 din 24 iunie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a fixat limitele rejudecării la verificarea, de către instanța de apel, a posibilității de atribuire în compensare a terenului solicitat de reclamant, înscris în CF nr. G Sighetu Marmației, nr. top.

z, scop în care a impus instanței de trimitere sarcina de a individualiza acest teren și de a stabili care este regimul său juridic actual, precum și împrejurările pentru care acesta nu a fost înscris în tabelul întocmit de pârât conform art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001; în cazul în care imobilul solicitat în compensare aparține domeniului public, s-a impus instanței de trimitere obligația de a verifica dacă a fost trecut în proprietatea privată a statului sau a unității administrative care îl deține, în conformitate cu prevederile Legii nr. 213/1998. Prin decizia recurată, pronunțată în rejudecarea după casare, s-a individualizat terenul solicitat în compensare sub nr. top. nou z//4/1 din CF nr. G Sighetu Marmației și s-a stabilit regimul lui juridic actual, ca fiind acela de bun proprietate publică a municipiului Sighetu Marmației.

Instanța de trimitere a dispus atribuirea în compensare a acestui teren, considerând că este unul disponibil, întrucât nu este inclus în suprafața pentru care s-a decis, prin Hotărâre de Consiliu Local, construcția de blocuri de locuințe. În acest sens, s-a apreciat că regimul de proprietate publică a bunului nu reprezintă un impediment absolut pentru atribuirea în compensare, trecerea bunului din domeniul public în domeniul privat urmând a se face ulterior, în baza hotărârii judecătorești prin care s-a dispus atribuirea în compensare. Măsura atribuirii în compensare a unui bun cu regim de proprietate publică este, însă, una nelegală raportat la dispozițiile legale incidente în materie - art. 1 alin. (2) și 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, respectiv pct. 1.7 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G.

nr. 250/2007. Art. 1 alin. (2) dispune că, în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă, se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent, care vor consta în compensare cu ale bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Tot astfel, art. 26 alin. (1) dispune că, dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită. Relativ la obiectul compensării cu alte bunuri, ca formă de reparație în echivalent, Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G.

nr. 250/2007, prevăd la pct. 1.7 următoarele: „Măsura reparatorie referitoare la compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent, prevăzută la art. 1 alin. (2) și (3) din lege, permite entității obligate la restituire să ofere persoanei îndreptățite, prin compensare în echivalent, orice bunuri sau servicii disponibile, pe care le deține și care sunt acceptate de persoana îndreptățită. În acest sens, entitatea învestită cu soluționarea cererii de restituire poate propune persoanei îndreptățite, ca măsură reparatorie alternativă, acordarea de bunuri: terenuri, construcții aflate pe alte amplasamente sau bunuri mobile, aflate în circuitul civil, care sunt deținute de aceasta.

În cazul instituțiilor publice care au în administrare imobile disponibile, aflate în proprietatea publică a statului sau a unității administrativ-teritoriale, și se apreciază că acestea pot face obiectul compensării cu un alt imobil a cărui restituire în natură nu este posibilă potrivit legii, bunurile disponibile cu regim de proprietate publică se pot dezafecta și trece în proprietatea privată a statului sau, după caz, a unității administrativ-teritoriale, potrivit prevederilor Legii nr. 213/1998, cu modificările și completările ulterioare, urmând ca, odată intrat în circuitul civil, imobilul respectiv să fie atribuit prin compensare ca măsură reparatorie persoanei îndreptățite la restituire.” Din economia acestui din urmă text rezultă că pot fi atribuite în compensare numai bunurile disponibile aflate în circuitul civil, adică cele deținute de entitatea învestită cu soluționarea notificării în regim de proprietate privată, nu și în regim de proprietate publică.

Acestea din urmă pot face obiectul compensării numai dacă, în prealabil, au fost dezafectate și trecute în proprietatea privată a statului sau, după caz, a unității administrativ-teritoriale, potrivit prevederilor Legii nr. 213/1998. Așadar, condiția ca bunul să fie în circuitul civil este una obligatorie și prealabilă atribuirii în compensare, iar nu ulterioară acestei măsuri, cum greșit a apreciat instanța de apel. Modalitatea de redactare a normei cuprinse la pct. 1.7 din Normele metodologice indică, în mod neîndoielnic, faptul că operațiunea de dezafectare și trecere în proprietatea privată a bunurilor cu regim de proprietate publică este obligatorie și prealabilă atribuirii în compensare.

Astfel, după ce se prevede posibilitatea unei asemenea operațiuni, potrivit prevederilor Legii nr. 213/1998, în scopul intrării în circuitul civil a bunului, se stipulează că acesta poate fi atribuit în compensare: „urmând ca, odată intrat în circuitul civil, imobilul respectiv să fie atribuit prin compensare”. Această soluție legislativă, care exceptează practic de la măsura compensării bunurile proprietate publică, impunând condiția prealabilă a dezafectării și trecerii lor în proprietatea privată pentru a putea fi atribuite în compensare, se întemeiază pe caracterul inalienabil al bunurilor proprietate publică, consacrat de art. 136 alin. (4) din Constituția României și art. 11 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia.

Or, instanța de apel a nesocotit această soluție legislativă, atribuind reclamantului în compensare un imobil cu regim de proprietate publică, astfel că hotărârea recurată este susceptibilă de modificare în condițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Conform celor reținute de instanța de apel, entitatea învestită cu soluționarea cererii de restituire, respectiv Primăria municipiului Sighetu Marmației, a oferit reclamantului în echivalent, în cadrul prezentului proces, terenurile cuprinse în tabelul bunurilor disponibile care pot fi acordate în compensare, întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, însă acestea nu au fost acceptate de persoana îndreptățită, care a solicitat expres un bun cu regim de proprietate publică, ce nu poate face obiectul măsurii compensării, potrivit celor anterior arătate.

În atare condiții, deși în patrimoniul entității notificare există în prezent bunuri disponibile, față de refuzul expres al reclamantului de a-i fi atribuit în compensare unul din aceste bunuri, singura măsură reparatorie ce-i putea fi acordată era cea cuprinsă în dispoziția atacată, și anume despăgubiri în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, conform art. 1 alin. (2) și art. 26 alin. (1) din Legea nr. 1072001, astfel că plângerea formulată de reclamant, prin care s-a contestat această modalitate de reparație, este neîntemeiată. Pentru aceste motive, apreciez că recursul pârâtului se impunea a fi admis în baza art. 312 alin. (1) și (3) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu consecința modificării, în parte, a deciziei recurate, în sensul admiterii apelului pârâtului și schimbării în tot a sentinței de fond, în sensul respingerii plângerii reclamantului, ca neîntemeiată, cu menținerea celorlalte dispoziții ale deciziei.