ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8393/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8393/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Tribunalul Maramureș, secția civilă, prin

Sentința civilă nr. 989 din 14 septembrie 2007, a admis plângerea formulată de

P.G. și pe cale de consecință: a anulat Dispoziția nr. 1185 din 17 noiembrie

2005 emisă de intimatul Primarul municipiului Sighetu Marmației și a dispus

restituirea în natură a imobilului din CF A, nr. top x transcris în CF B; a

respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta

Parohia Ortodoxă Română nr. 1 cu sediul în Sighetu Marmației, str. B.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin Dispoziția nr.

1185 din 17 noiembrie 2005, pârâtul Primarul municipiului Sighetu Marmației s-a

pronunțat asupra cererii de restituire în natură a imobilului înscris în CF A

Sighetu Marmației nr. top. c/1/a/1/b transcris în CF B Sighetu Marmației nr.

top. c/1/a/1/b prin respingerea cererii de restituire în natură propunând

acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VIII din Legea nr. 247/2005.

Această soluție a

fost motivată de pârâtă prin atribuirea terenului în folosința gratuită a

Parohiei Ortodoxe Române prin Hotărârea Consiliului Local nr. 36/1998 în

vederea extinderii cimitirului existent.

Din nota de

constatare din 21 noiembrie 2005 eliberată de Primăria Municipiului Sighetu

Marmației - Birou urbanism din raportul de expertiză tehnică extrajudiciară

întocmit de expertul S.P., cum și din planul de situații pe suport topografic,

acte necontestate de primar sau de intervenienta Parohia Ortodoxă Română

Sighetu Marmației rezultă că nr. top. c/1/a/1/b, solicitat de petent, este

liber și se poate restitui în natură.

Planul de situații

prevede două variante de restituire în natură, variante în care terenul

solicitat poate fi restituit în natură.

Hotărârea nr. 250 din

7 martie 2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a

Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod

abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 prevede, în mod expres, la

Cap. I, pct. 1, lit. a) prevalența restituirii în natură, în conformitate cu

prevederile art. 1 alin. (1), a art. 7 și 9 din Legea nr. 10/2001.

Numai în cazul în

care această măsură nu este posibilă sau este expres înlăturată de la aplicare

se va proceda la acordarea celorlalte măsuri reparatorii prevăzute de lege.

Cum prevalența

restituirii în natură este un principiu de soluționare a notificărilor și cum

s-a dovedit că terenul este liber, cererea formulată a fost admisă și pe cale

de consecință a fost respinsă cererea de intervenție ca fiind neîntemeiată,

raportat la probatoriul efectuat în cauză.

Curtea de Apel Cluj,

secția civilă, prin Decizia civilă nr. 327/2010, a admis în parte apelurile

declarate de pârâtul Primarul municipiului Sighetu Marmației și intervenienta

Parohia Ortodoxă nr. 1 Sighetu Marmației și pe cale de consecință: a admis în

parte plângerea formulată de reclamantul P.G., în contradictoriu cu pârâtul

Primarul municipiului Sighetu Marmației. A admis în parte cererea de

intervenție în interes propriu formulată de intervenienta Parohia Ortodoxă nr.

1 Sighetu Marmației. A anulat Dispoziția nr. 1185 din 17 noiembrie 2005 emisă

de Primarul municipiului Sighetu Marmației, în ce privește art. 1 și 2, și pe

cale de consecință: a dispus acordarea în favoarea reclamantului P.G. de măsuri

reparatorii în echivalent, constând în compensarea cu terenul în suprafață de

6.682 mp ce se identifică în parte cu terenul cu nr. top y în CF nr. D Sighetu

Marmației în suprafață totală de 10 ha 8315 mp situat în Sighetu Marmației,

str. F., pentru terenul în suprafață de 2642 mp transcris în CF nr. E,

imposibil de restituit în natură.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de apel a reținut că, imobilul solicitat de reclamant și

identificat în cuprinsul raportului de expertiză tehnică judiciară, având

suprafața de 6672 mp aferentă parcelei funciare cu nr. top nou y, poate face

obiectul compensării cu imobilul revendicat de reclamant, a cărei restituire în

natură nu este posibilă potrivit legii. Regimul de proprietate publică a

bunului imobil nu reprezintă un impediment absolut pentru atribuire în

compensare, legiuitorul precizând în cuprinsul art. 1 pct. 7 din H.G. nr.

250/2007 că, într-o astfel de ipoteză, bunurile pot fi dezafectate și trecute

în proprietatea privată a unității administrativ-teritoriale, potrivit

prevederilor Legii nr. 213/1998 urmând ca, odată intrat în circuitul civil, să

fie atribuit prin compensare ca măsură reparatorie.

Împotriva deciziei

civile mai sus menționată, a declarat recurs Primarul municipiului Sighetu

Marmației, criticând-o ca fiind nelegală, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9

C. proc. civ., deoarece:

- Atribuirea în

compensare se face cu terenurile înscrise în situațiile lunare întocmite cu

terenurile disponibile.

- Cu privire la

trecerea terenului în litigiu din domeniul public în domeniul privat, s-a

dovedit că nu este posibilă și nici necesară în cazul de față, fiind

disponibile terenuri intravilane în suprafață de 358 ha.

- Refuzul

reclamantului referitor la vreunul din terenurile propuse nu poate duce la

dezafectarea unui teren din domeniul public.

- Identificarea

terenului ce urmează a fi acordat în compensare, în mod greșit s-a dispus

acordarea în favoarea reclamantului de măsuri reparatorii în echivalent,

constând în compensare cu terenul în suprafață de 6682 mp ce se identifică în

parte cu terenul nr. top y din CF Sighetu Marmației.

- În ce privește

posibilitatea de trecere din domeniul public în domeniul privat, al terenului

în litigiu, nu este posibilă așa cum s-a dovedit cu actele depuse la dosar.

Recursul nu este

fondat.

Prin Notificarea

înregistrată sub nr. 235/2001, reclamantul P.G. a solicitat restituirea în

natură a imobilului situat administrativ în municipiul Sighetu Marmației, în

calitate de moștenitor al fostului proprietar tabular K.D.

Imobilul a cărui

restituire se pretinde în condițiile Legii nr. 10/2001 este de natură teren și

apare înscris inițial în CF F Sighetu Marmației, cu nr. top x/1/a/1/b grădină

în intravilan în suprafață de 2.646 mp în favoarea proprietarului tabular K.D.

Imobilul în litigiu

mai sus menționat a fost preluat de Statul Român prin expropriere, în temeiul

Decretului nr. 712/1966, fiind transcris în 1969 într-o carte funciară nouă,

identificată cu numărul G Sighetu Marmației, teren în str. G. în suprafață de

2642 mp în favoarea Statului Român.

Prin Dispoziția nr.

1185/2005 emisă de Primarul municipiului Sighetu Marmației, s-a respins cererea

de restituire în natură a imobilului teren identificat cu nr. top x/1/a/1/b,

atribuit în folosință fără plată Parohiei Ortodoxe Române din Sighetu

Marmației, în scopul extinderii Cimitirului Municipal. Reclamantului P.G. i-au

fost acordate măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile Titlului VII din

Legea nr. 247/2005.

Într-o astfel de

situație, reclamantul a solicitat măsuri reparatorii prin echivalent constând

în compensare cu alte bunuri, respectiv atribuirea terenului vecin, în litigiu,

în suprafață de 16010 mp, identificat prin raportul de expertiză judiciară

(expert K.T.), iar pentru diferență, atribuirea în proprietate a unui imobil în

zona F.; în subsidiar, reclamantul a solicitat în proprietate suprafața de 6682

mp - zona F., identificată prin raportul de expertiză tehnică judiciară

întocmit de expertul M.I.M., Dosar nr. 5727/2005.

Cum, în cauză,

imobilul identificat cu nr. top x/1/a/1/b nu este liber în înțelesul

dispozițiilor Legii nr. 10/2001, fiind integral ocupat cu construcții și

amenajări specifice, Cimitirul Municipal Sighetu Marmației, reclamantul este

îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent, în principal, cele constând

în compensare cu alte bunuri deținute de entitatea învestită cu soluționarea

notificării prin incidența dispozițiilor art. 11 alin. (4) raportat la art. 1

alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 10/2001, republicată.

De reținut este și

faptul că, din nota de constatare din 21 noiembrie 2005 eliberată de Primăria

municipiului Sighetu Marmației - Biroul urbanism și din planul de situații pe

suport, acte necontestate de primar, sau de intervenienta Parohia Ortodoxă

Sighetu Marmației, rezultă că terenul în litigiu ( nr. top x/1/a/1/b) este

liber și poate să fie restituit în natură.

În conformitate cu dispozițiile

art. 1 pct. 7 din H.G. nr. 259/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de

aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, măsura reparatorie referitoare la

compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent permite entității

obligate la restituire să ofere persoanei îndreptățite, prin compensare în

echivalent, orice bunuri disponibile, pe care le deține și care sunt acceptate

de către persoana îndreptățită. În acest sens, entitatea învestită cu

soluționarea cererii de restituire poate propune persoanei îndreptățite, ca

măsură reparatorie alternativă, acordarea de bunuri, și anume: terenuri,

construcții aflate pe alte amplasamente, aflate în circuitul civil, care sunt

deținute de aceasta.

Legiuitorul

stabilește, așadar, prin măsurile de aplicare unitară a legii speciale

reparatorii, care sunt condițiile pe care trebuie să le îndeplinească bunurile

oferite în echivalent, ca măsură reparatorie, și anume: să fie disponibile, să

fie în circuitul civil, să fie deținute de entitatea învestită cu soluționarea

notificării, să fie acceptate de persoana îndreptățită.

În speță, se

apreciază că imobilul solicitat de reclamant și identificat în raportul de

expertiză tehnică judiciară întocmit de expertul M.I., având suprafața de 6672

mp, aferentă parcelei funciare cu nr. top y, poate face obiectul compensării cu

imobilul revendicat de reclamant, a cărui restituire în natură nu este

posibilă, deoarece este vorba de un bun imobil deținut de entitatea învestită

cu soluționarea cererii de restituire, acceptat de persoana îndreptățită la

măsuri reparatorii și disponibil.

Regimul de

proprietate publică al bunul imobil nu reprezintă un impediment absolut pentru

atribuirea în compensare, legiuitorul precizând în cuprinsul art. 1 pct. 7 din

H.G. nr. 250/2007 că într-o astfel de ipoteză bunurile pot fi dezafectate și

trecute în proprietatea privată a unității administrativ-teritoriale, potrivit

dispozițiilor Legii nr. 213/1998, urmând ca, odată intrat în circuitul civil,

să fie atribuit prin compensare ca măsură reparatorie.

Prin urmare, față de

cele reținute, instanța de apel, în mod judicios a schimbat în parte hotărârea

primei instanțe, în sensul anulării Dispoziției nr. 1185/2005 emisă de Primarul

municipiului Sighetu Marmației, în privința dispozițiilor circumscrie art. 1 și

2, stabilind în favoarea reclamantului dreptul la măsuri reparatorii prin

echivalent, constând în compensare cu terenul în suprafață de 6682 mp, care se

identifică în parte prin nr. top y din CF nr. D Sighetu Marmației.

În consecință, cu

majoritate de voturi, se va respinge recursul declarat de Primarul municipiului

Sighetu Marmației, împotriva Deciziei civile nr. 327 din 19 noiembrie 2010 a

Curții de Apel Cluj, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate de voturi:

Respinge recursul

declarat de pârâtul Primarul Municipiului Sighetu Marmației împotriva Deciziei

nr. 327/A din 19 noiembrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă

și asigurări sociale, pentru minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 noiembrie 2011.

Cu opinia separată a

doamnei judecător AAA, în sensul că:

Admite recursul

declarat de pârâtul Primarul Municipiului Sighetu Marmației împotriva Deciziei

nr. 327/A din 19 noiembrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă

și asigurări sociale, pentru minori și familie.

Modifică în parte

decizia recurată, în sensul admiterii în totalitate a apelului declarat de

pârâtul Primarul Municipiului Sighetu Marmației împotriva Sentinței nr. 989 din

14 septembrie 2007 a Tribunalului Maramureș, secția civilă.

Schimbă în tot

sentința apelată, în sensul că respinge plângerea reclamantului, ca

neîntemeiată.

Menține celelalte

dispoziții ale deciziei.

Motivarea opiniei

separate:

Apreciez că recursul

pârâtului trebuia admis în considerarea regimului juridic al imobilului

atribuit în compensare.

Astfel, în speță,

este necontestată calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la

restituire, potrivit art. 4 alin. (2) raportat la art. 3 alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 10/2001, pentru imobilul situat în municipiul Sighetu Marmației,

înscris în CF A, nr. top x/1/a/1/b, transcris în CF B, nr. top. c/1/a/1/b.

Ceea ce s-a contestat

pe calea plângerii deduse judecății este modalitatea de reparație acordată de

unitatea deținătoare - acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII al

Legii nr. 247/2005, reclamantul solicitând restituirea în natură a imobilului

notificat, iar în subsidiar acordarea de teren în compensare.

Cu privire la

restituirea în natură, s-a stabilit, în mod irevocabil, în primul ciclu

procesual al cauzei, că măsura nu este posibilă, deoarece terenul notificat, în

suprafață de 2642 mp, nr. top. c/1/a/1/b, nu este liber în sensul Legii nr.

10/2001.

Prin Decizia de

casare nr. 6909 din 24 iunie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

civilă și de proprietate intelectuală, a fixat limitele rejudecării la

verificarea, de către instanța de apel, a posibilității de atribuire în

compensare a terenului solicitat de reclamant, înscris în CF nr. G Sighetu Marmației,

nr. top. z, scop în care a impus instanței de trimitere sarcina de a

individualiza acest teren și de a stabili care este regimul său juridic actual,

precum și împrejurările pentru care acesta nu a fost înscris în tabelul

întocmit de pârât conform art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001; în cazul în

care imobilul solicitat în compensare aparține domeniului public, s-a impus

instanței de trimitere obligația de a verifica dacă a fost trecut în

proprietatea privată a statului sau a unității administrative care îl deține,

în conformitate cu prevederile Legii nr. 213/1998.

Prin decizia

recurată, pronunțată în rejudecarea după casare, s-a individualizat terenul

solicitat în compensare sub nr. top. nou z//4/1 din CF nr. G Sighetu Marmației

și s-a stabilit regimul lui juridic actual, ca fiind acela de bun proprietate

publică a municipiului Sighetu Marmației.

Instanța de trimitere

a dispus atribuirea în compensare a acestui teren, considerând că este unul

disponibil, întrucât nu este inclus în suprafața pentru care s-a decis, prin

Hotărâre de Consiliu Local, construcția de blocuri de locuințe. În acest sens,

s-a apreciat că regimul de proprietate publică a bunului nu reprezintă un

impediment absolut pentru atribuirea în compensare, trecerea bunului din

domeniul public în domeniul privat urmând a se face ulterior, în baza hotărârii

judecătorești prin care s-a dispus atribuirea în compensare.

Măsura atribuirii în

compensare a unui bun cu regim de proprietate publică este, însă, una nelegală

raportat la dispozițiile legale incidente în materie - art. 1 alin. (2) și 26

alin. (1) din Legea nr. 10/2001, respectiv pct. 1.7 din Normele metodologice de

aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007.

Art. 1 alin. (2)

dispune că, în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă, se vor

stabili măsuri reparatorii prin echivalent, care vor consta în compensare cu

ale bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită cu

soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri

acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și

plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Tot astfel, art. 26

alin. (1) dispune că, dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul

imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit prezentei legi cu

soluționarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin

dispoziție motivată, să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri

sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii

speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente

imobilelor preluate în mod abuziv, în situațiile în care măsura compensării nu

este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită.

Relativ la obiectul

compensării cu alte bunuri, ca formă de reparație în echivalent, Normele

metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr.

250/2007, prevăd la pct. 1.7 următoarele: „Măsura reparatorie referitoare la

compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent, prevăzută la

art. 1 alin. (2) și (3) din lege, permite entității obligate la restituire să

ofere persoanei îndreptățite, prin compensare în echivalent, orice bunuri sau

servicii disponibile, pe care le deține și care sunt acceptate de persoana

îndreptățită. În acest sens, entitatea învestită cu soluționarea cererii de

restituire poate propune persoanei îndreptățite, ca măsură reparatorie

alternativă, acordarea de bunuri: terenuri, construcții aflate pe alte

amplasamente sau bunuri mobile, aflate în circuitul civil, care sunt deținute

de aceasta. În cazul instituțiilor publice care au în administrare imobile

disponibile, aflate în proprietatea publică a statului sau a unității

administrativ-teritoriale, și se apreciază că acestea pot face obiectul

compensării cu un alt imobil a cărui restituire în natură nu este posibilă

potrivit legii, bunurile disponibile cu regim de proprietate publică se pot

dezafecta și trece în proprietatea privată a statului sau, după caz, a unității

administrativ-teritoriale, potrivit prevederilor Legii nr. 213/1998, cu

modificările și completările ulterioare, urmând ca, odată intrat în circuitul

civil, imobilul respectiv să fie atribuit prin compensare ca măsură reparatorie

persoanei îndreptățite la restituire.”

Din economia acestui

din urmă text rezultă că pot fi atribuite în compensare numai bunurile

disponibile aflate în circuitul civil, adică cele deținute de entitatea

învestită cu soluționarea notificării în regim de proprietate privată, nu și în

regim de proprietate publică. Acestea din urmă pot face obiectul compensării

numai dacă, în prealabil, au fost dezafectate și trecute în proprietatea

privată a statului sau, după caz, a unității administrativ-teritoriale,

potrivit prevederilor Legii nr. 213/1998.

Așadar, condiția ca

bunul să fie în circuitul civil este una obligatorie și prealabilă atribuirii

în compensare, iar nu ulterioară acestei măsuri, cum greșit a apreciat instanța

de apel.

Modalitatea de

redactare a normei cuprinse la pct. 1.7 din Normele metodologice indică, în mod

neîndoielnic, faptul că operațiunea de dezafectare și trecere în proprietatea

privată a bunurilor cu regim de proprietate publică este obligatorie și

prealabilă atribuirii în compensare. Astfel, după ce se prevede posibilitatea

unei asemenea operațiuni, potrivit prevederilor Legii nr. 213/1998, în scopul

intrării în circuitul civil a bunului, se stipulează că acesta poate fi

atribuit în compensare: „urmând ca, odată intrat în circuitul civil, imobilul

respectiv să fie atribuit prin compensare”.

Această soluție

legislativă, care exceptează practic de la măsura compensării bunurile

proprietate publică, impunând condiția prealabilă a dezafectării și trecerii

lor în proprietatea privată pentru a putea fi atribuite în compensare, se

întemeiază pe caracterul inalienabil al bunurilor proprietate publică,

consacrat de art. 136 alin. (4) din Constituția României și art. 11 din Legea

nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia.

Or, instanța de apel

a nesocotit această soluție legislativă, atribuind reclamantului în compensare

un imobil cu regim de proprietate publică, astfel că hotărârea recurată este

susceptibilă de modificare în condițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Conform celor

reținute de instanța de apel, entitatea învestită cu soluționarea cererii de

restituire, respectiv Primăria municipiului Sighetu Marmației, a oferit

reclamantului în echivalent, în cadrul prezentului proces, terenurile cuprinse

în tabelul bunurilor disponibile care pot fi acordate în compensare, întocmit

în conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, însă

acestea nu au fost acceptate de persoana îndreptățită, care a solicitat expres

un bun cu regim de proprietate publică, ce nu poate face obiectul măsurii

compensării, potrivit celor anterior arătate.

În atare condiții,

deși în patrimoniul entității notificare există în prezent bunuri disponibile,

față de refuzul expres al reclamantului de a-i fi atribuit în compensare unul

din aceste bunuri, singura măsură reparatorie ce-i putea fi acordată era cea

cuprinsă în dispoziția atacată, și anume despăgubiri în condițiile Titlului VII

al Legii nr. 247/2005, conform art. 1 alin. (2) și art. 26 alin. (1) din Legea

nr. 1072001, astfel că plângerea formulată de reclamant, prin care s-a

contestat această modalitate de reparație, este neîntemeiată.

Pentru aceste motive,

apreciez că recursul pârâtului se impunea a fi admis în baza art. 312 alin. (1)

și (3) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu consecința modificării, în

parte, a deciziei recurate, în sensul admiterii apelului pârâtului și

schimbării în tot a sentinței de fond, în sensul respingerii plângerii

reclamantului, ca neîntemeiată, cu menținerea celorlalte dispoziții ale deciziei.