ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4217/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4217/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin plângerea din

data de 23 iunie 2005, petentul A.Y., în termen legal, a solicitat, în

contradictoriu cu intimatul Primarul municipiului Sighetu Marmației,

desființarea dispoziției emisă de intimat la 12 mai 2005 și obligarea acestuia,

după admiterea notificării din 30 octombrie 2001, la emiterea unei noi

dispoziții prin care să dispună restituirea în natură a imobilului înscris în

C. F. Sighetu Marmației, casă curte și grădină în suprafață de 989 m.p.

Petentul

a susținut că imobilul a format proprietatea bunicilor săi, iar în anul 1971,

în baza Decretului nr. 712/1966, a fost trecut în proprietatea Statului Român

și intabulat în favoarea acestuia.

Într-un

prim ciclu procesual, prin sentința civilă nr. 2/2006, Tribunalul Maramureș a

respins contestația cu motivația că actele doveditoare ale calității de

proprietar puteau fi depuse numai în faza administrativă, art. 22.2 al Legii nr.

10/2001 decăzând din termenul de formulare a probelor. Sentința a fost casată

și cauza a fost trimisă spre rejudecare, conform Deciziilor nr. 159/2006 a Curții

de apel Cluj și nr. 769/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu

argumentul că termenul de depunere a înscrisurilor în faza administrativă este

un termen de recomandare, probele putând fi administrate și în fața instanței

conform principiului nemijlocirii. S-a recomandat de către instanța de recurs

ca în rejudecare să fie verificată calitatea de moștenitor a reclamantului și

posibilitatea de restituire a imobilului față de situația sa actuală.

În al doilea ciclu

procesual, prin sentința civilă nr. 1033 din 28 septembrie 2007, Tribunalul

Maramureș, secția civilă, a admis cererea petentului A.Y., a anulat dispoziția nr.

635 emisă de intimat la data de 12 mai 2005 și a obligat intimatul să emită pe

seama petentului, în condițiile legii, o nouă dispoziție pentru restituirea în

natură a imobilului.

Împotriva menționatei

sentințe a formulat apel, în termen legal, pârâtul primarul Municipiului

Sighetu Marmației.

Prin Decizia civilă nr.

41/2008 a Curții de apel Cluj, a fost respins apelul, iar prin Decizia civilă nr.

4281/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, constatându-se că în al

doilea ciclu procesual nu a fost respectat art. 315 C. proc. civ., cauza a fost

trimisă spre rejudecare în apel pentru administrarea probelor în dovedirea

calității procesuale active, cât și pentru verificarea oportunității

restituirii în natură a imobilului și, eventual, a menținerii afectațiunii

conform art. 16 alin. (1) al Legii nr. 10/2001 și anexei nr. 2 lit. a) pct. 3 la Legea nr. 10/2001.

În al treilea ciclu

procesual, prin Decizia civilă nr. 306/ A din 11 noiembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, a

admis, în parte, apelul declarat de pârât și a menținut celelalte dispoziții

ale sentinței.

În

motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut că

imobilul în litigiu:

casă, curte și grădină, în suprafață de 989 mp în Sighetu Marmației, înscris în

C.F. Sighetu Marmației, a aparținut numiților F.E. și K.R. cu titlu de

cumpărare, intabulat. Acest imobil a fost preluat de Statul Român în baza

Decretului 712/1966. Proprietarii tabulari F.E. și K.R. au fost bunicii

reclamantului A.Y. Tatăl reclamantului, F.D., (fila 18 dosar apel, fila 40

și 58 dosar fond).

Fuchs

David (Dezideriu) a fost internat în diferite tabere germane până în 1945, după

cum rezultă din scriptul de la fila 13. Acesta a decedat în 4 iunie 1981 în

Israel. Mama reclamantului, F.M., a decedat în Isralel. Bunicul reclamantului F.E.

a decedat, după cum reiese din expresul pentru uzul organelor de stat (fila 66

dosar fond), iar bunica reclamantului C.R. a decedată (fila 57).

Reclamantul

și-a schimbat atât cât și prenumele, astfel cum rezultă din certificatul de

atestare a schimbării numelui, din F. în A., în data de 01 august 1976 (fila 23)

și prenumele din T.V. în Y., după cum rezultă din certificatul de atestare a

schimbării numelui (fila 27).

Prin

urmare, din actele de stare civilă mai sus arătate, rezultă că reclamantul este

nepotul proprietarilor tabulari F.E. și K.R.

Este

real că bunicii reclamantului au decedat, însă moștenirea după proprietarii

tabulari a fost acceptată de către descendenți, respectiv F.D. (tatăl

reclamantului) și sora acestuia P.N., după cum rezultă din sentința civilă nr. 636/1957.

Prin această sentința civilă s-a respins cererea de preluarea imobilului de la

moștenitorii proprietarilor tabulari, însă această hotărâre atestă calitatea de

moștenitori a tatălui reclamantului și a surorii lui.

În

apel reclamantul a depus ordinele de moștenire după părinții săi, F.M. și F.D.,

de asemenea certificatul de deces al mătușii sale P.N. (sora tatălui său),

făcând dovada calității de moștenitor prin transmisiuni succesive după bunicii

paterni, proprietari ai imobilului în litigiu.

Imobilul

înscris în C.F. Sighetu Marmației a fost intabulat în favoarea Statului Român

în baza Decretului nr. 712/1966, fiind preluat în mod abuziv de Statul Român,

potrivit dispozițiilor art. 2 lit. e) din Legea nr. 10/2001.

Așadar,

reclamantul are calitate de persoană îndreptățită să solicite restituire în natură

a imobilului înscris în C.F. Sighetu Marmației, potrivit dispozițiilor art. 4

din Legea nr. 10/2001, după cum rezultă din cele mai sus reținute.

În

prezent, imobilul în litigiu este Centru de execuție bugetară Sighetu

Marmației, fiind menționat în inventarul bunurilor ce aparțin domeniului public

al municipiului Sighetu Marmației, după cum rezultă din Hotărârea nr. 85 din 27

iulie 2001 (pag. 10-11). Din adresa (fila 18 dosar fond rejudecare), Centrul de

execuție bugetară arată că este unitate bugetară, care centralizează datele

privind execuția bugetară a școlilor generale și a grădinițelor din oraș,

funcționând pe lângă Școala generală nr. 5 Sighetu Marmației.

Potrivit

dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., dezlegările date de instanța de recurs

sunt obligatorii pentru instanța fondului, or, prin decizia de casare, Decizia civilă

nr. 4281 pronunțată în Dosarul nr. 2925/100/2007 de Înalta Curte de Casație și

Justiție s-a menționat că instanța de apel va trebui să se pronunțe asupra

menținerii afectațiunii imobilului în condițiile art. 16 anexa 2 lit. a) pct. 3

din Legea 10/2001.

În

cazul de față imobilul în litigiu este un centru de execuție bugetară, motiv

pentru care instanța va admite apelul pârâtului primarul municipiului Sighetu

Marmației în parte și va menține afectațiunea specială a imobilului pe o

perioadă de 3 ani. Prin urmare, se va modifica sentința civilă în sensul

aplicării dispozițiilor art. 16 Legea nr. 10/2001.

După

cum a rezultat din considerentele mai sus expuse, reclamanta a contestat dispoziția

din 2005 emisă de Primarul municipiului Sighetu Marmației prin plângerea

înregistrată în 23 iunie 2005, în al doilea ciclu procesual, Primarul

municipilui Sighetu Marmației a arătat în motivele de apel că nu s-a efectuat o

expertiză care să stabilească dacă în clădirea în litigiu s-au efectuat lucrări

de reparații sau îmbunătățiri, întrucât Statul Român a preluat imobilul de

foarte mulți ani. Cu toate acestea, Primarul nu a solicitat în apel

suplimentarea probațiunii și efectuarea unui raportul de expertiză, împrejurare

atestată și în considerentele Deciziei civile nr. 41/A/2008 a Curții de Apel

Cluj. Pârâtul a criticat în motivele de apel din al doilea ciclu procesual,

împrejurarea că nu s-a efectuat o expertiză care să stabilească lucrările de reparații

și îmbunătățiri, dar în această fază procesuală nu a solicitat și nu s-a

obligat să achite o astfel de expertiză. Apoi, deși decizia pronunțată în

această fază procesuală a fost casată și cauza trimisă spre rejudecare, dosarul

fiind înregistrat la Curtea de Apel Cluj la 01 iunie 2009, reprezentantul

pârâtului nu a solicitat această probă la primul termen, ci doar în 15

septembrie 2009.

Cererea

formulată în probațiune a fost respinsă ca nefiind pertinentă în soluționarea

apelului pentru următoarele considerente: O expertiză care să verifice

lucrările de reparații și îmbunătățiri este irelevantă, atâta vreme cât nu s-a

făcut dovada că imobilului i-au fost adăugate noi corpuri pe verticală sau

orizontală.

Față

de probațiunea administrată, Curtea de apel a apreciat că nu sunt incidente

dispozițiile art. 19 din Legea nr. 10/2001 și nu este necesară efectuarea unei

expertize, deoarece imobilului ce a făcut obiectul notificării nu i-au fost

adăugate pe orizontală sau verticală corpuri noi, iar lucrările de care se

prevalează pârâtul când solicită efectuarea unei expertize, sunt lucrări de

întreținere, pentru care nu este necesară efectuarea unei expertize.

Pe

de altă parte, având în vedere momentul în care s-a solicitat efectuarea

expertizei, Curtea de apel a apreciat că această cerere s-a făcut numai cu scop

dilatoriu, nu pentru că ar fi fost necesară pentru soluționarea cauzei. Cauza

se judecă de aproape 5 ani, ori solicitarea acestei probe este apreciată ca

fiind abuzivă, raportat la circumstanțele cauzei mai sus expuse.

Împotriva

menționatei decizii, a formulat și motivat recurs, în termen legal,

apelantul-pârât municipiul Sighetu Marmației pentru motivul de nelegalitate

întemeiate pe dispozițiile art. 307 pct. 7 C. proc. civ.

În

dezvoltarea acestuia s-a arătat că instanța de apel a ignorat decizia de

îndrumare a Înaltei Curți de Casație si Justiție.

Având

în vedere completarea la întâmpinare a reclamantului s-a menționat că Centrul

de Execuție Bugetară a suferit modificări esențiale atât la structura

exterioară, cât și la cea interioară, valoarea acestora fiind de 61.735,19 lei,

fără a se mai socoti manopera la aceste lucrări.

Adresa

prin care se arată că imobilul este aproape identic cu forma inițială nu-și are

suportul în realitate, sens în care se va depune o nouă adresă din partea

Centrului de Execuție Bugetară Sighetu Marmației prin care se certifică

lucrările efectuate, fapt pentru care, în temeiul art. 292 pct. 1 C. proc. civ.,

s-a solicitat instanței încuviințarea efectuării unei expertize în cauză.

În

opinia recurentului, nu este normal ca o persoana care a lăsat un imobil în

stare avansată de degradare, să primească o clădire modernă, cu toate dotările

și utilitățile necesare.

De

asemenea, s-a învederat că Statul Român a devenit proprietar asupra imobilului

în anul 1971, fapt ce rezultă din extrasul C.F. și coala funciară, imobilul

fiind cuprins în inventarul bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al municipiului

Sighetu Marmației la poziția 86, inventar însușit de către Consiliul Local prin

Hotărârea nr. 85/2001, aprobată prin H.G. nr. 934/2002.

Dispoziția

emisă în cauză este temeinică și legală și ca urmare a faptului că actele

privind calitatea de moștenitor a reclamantului cu privire la imobilul în

litigiu nu au fost depuse până la soluționarea notificării, astfel cum cer

dispozițiile imperative ale Legii nr. 10/2001. Actele nu se depun direct în

cadrul procedurii judiciare (art. 26 din Legea nr. 10/2001).

În

faza procesuală a recursului a fost depusă la dosar întâmpinare, prin care s-a

solicitat respingerea recursului și nu au fost administrate probe noi.

Analizând recursul

formulat în temeiul criticilor menționate care se pot încadra în motivul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., luând în considerare

apărărilor susținute de intimat în întâmpinare, Înalta Curte apreciază recursul

ca nefondat, pentru argumentele ce succed.

Astfel, instanța de

apel nu a ignorat decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, ci a analizat

pe larg aspectele de îndrumare dispuse de aceasta sub aspectul calității

procesuale active și a oportunității restituirii în natură a imobilului, cu

aplicarea art. 16 din Legea nr. 10/2001.

Susținerea că Centrul

de Execuție Bugetară a suferit modificări esențiale atât la structura

exterioară, cât și la cea interioară nu a fost probată pe parcursul procesului

și nici în faza procesuală a prezentului recurs, în al treilea ciclu procesual,

recurentul nedepunând la dosar înscrisul de care face vorbire în cererea de

recurs, probă admisibilă în această fază procesuală și care ar fi putut să

dovedească o situație contrară celei de fapt reținută în cauză până la acest

moment, numai în acest caz putându-se aprecia asupra necesității completării

probațiunii, eventual prin încuviințarea unei expertize de către instanța

competentă în raport de prevederile art. 305 C. proc. civ.

În lipsa unor probe

contrare adreselor depuse la dosar, precum cea din 2007 a Centrului de Execuție

Bugetară, existentă la fila 19 a Dosarului nr. 2925/100/2007 al Curții de apel

Cluj, din care rezultă că imobilul nu a suferit modificări esențiale la

structură, iar aspectul exterior este aproape identic cu forma inițială, Înalta

Curte apreciază că s-a făcut o corectă interpretare a dispozițiilor art. 19 din

Legea nr. 10/2001, care s-a considerat a nu fi incident în cauză în absența

dovedirii existenței unor corpuri de clădire noi, care să facă imposibilă

restituirea în natură a imobilului în litigiu. Astfel, potrivit acestei

articol, în situația imobilelor-construcții care fac obiectul notificărilor

formulate potrivit procedurilor prevăzute la cap. III și cărora le-au fost

adăugate, pe orizontală și/sau verticală, în raport cu forma inițială, noi

corpuri a căror arie desfășurată însumează peste 100% din aria desfășurată

inițial și dacă părțile nu convin altfel, foștilor proprietari li se acordă

sau, după caz, propun măsuri reparatorii prin echivalent. Deoarece în cauză nu

s-a dovedit existența unor noi corpuri de clădire adăugate, pe orizontală

și/sau verticală, în raport cu forma inițială, instanța a considerat în mod

legal că restituirea în natură este posibilă, situația de fapt fiind reținută

în raport de probele administrate în cauză, neputând fi identificate aspecte de

nelegalitate în privința modului de administrare a probelor, cât timp

recurentul nu a depus la dosar înscrisuri contrare celor administrate în cauză,

în raport de care să poată fi apreciată pertinența și concludența suplimentării

probatoriului prin efectuarea unei expertize.

Constatându-se astfel

în mod corect că restituirea în natură este posibilă, instanța de apel a

verificat încadrarea imobilului, în raport de afectațiunea actuală, în

enumerarea menționată în anexa nr. 2 lit. a) pct. 3, încadrare față de care a

dispus păstrarea afectațiunii pe o perioadă de 3 ani.

Faptul

că Statul Român a devenit proprietar asupra imobilului în anul 1971, fapt ce

rezultă din extrasul C.F. și coala funciară, iar în prezent imobilul este

cuprins în inventarul bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al municipiului Sighetu

Marmației la poziția 86, inventar însușit de către Consiliul Local prin

Hotărârea nr. 85/2001, aprobată prin H.G. nr. 934/2002, nu prezintă relevanță,

cât timp art. 16 al Legii nr. 10/2001 permite restituirea în natură a

imobilelor aflate în domeniul public al unității administrativ-teritoriale.

Nu

este fondată nici critica potrivit căreia actele privind calitatea de

moștenitor a reclamantului cu privire la imobilul în litigiu nu au fost depuse

până la soluționarea notificării, astfel cum cer dispozițiile imperative ale

Legii nr. 10/2001, aceste acte neputând fi depuse direct în cadrul procedurii

judiciare, ceea ce încalcă art. 26 din Legea nr. 10/2001. Aceasta deoarece

obligația unității deținătoare de a emite dispoziție față de notificarea

adresată este o obligație legală, prevăzută de art. 25 alin. (1) al Legii nr. 10/2001,

potrivit căruia “În termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau,

după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, potrivit art. 23, unitatea

deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin

dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură”.

Persoana îndreptățită

are posibilitatea legală de a formula contestație în instanță cu privire la

temeinicia și legalitatea deciziei emise în aceste condiții, fază procesuală în

care se pot solicita probe, în temeiul art. 167 și urm. C. proc. civ. și a

respectării principiului nemijlocirii instanței în administrarea probelor.

Aceasta cu atât mai mult cu cât, chiar art. 23 din actuala reglementare a Legii

nr. 10/2001prevede că actele doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după

caz, ale calității de asociat sau acționar al persoanei juridice, precum și, în

cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate și, după caz,

înscrisurile care descriu construcția demolată și orice alte înscrisuri

necesare evaluării pretențiilor de restituire decurgând din prezenta lege, pot

fi depuse la dosar până la data soluționării notificării, adică până la data

soluționării irevocabile a acestei cereri, ceea ce presupune atât faza

soluționării contestației, cât și faza căilor de atac, deci faza judiciară.

Pentru argumentele

expuse, Înalta Curte apreciază că nu este incident nici unul dintre motivele de

recurs, astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Sighetu Marmației

împotriva Deciziei nr. 306/ A din 11 noiembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția

civilă, de muncă și asigurări sociale, minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 2 iulie 2010.