ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2288/2004

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la 28 februarie 2002 B.F.

prin mandatar, S.A. a chemat în judecată Primăria Municipiului Sighetu

Marmației solicitând obligarea acesteia să procedeze la soluționarea cererii

formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, precum și obligarea la repararea

pagubei în valoare de 200.000.000 lei, constând în chiria lunară cuvenită din

închirierea imobilului.

În motivarea contestației s-a arătat că la 16

mai 2002 reclamantul a solicitat restituirea imobilului situat în Sighetu

Marmației cerere ce nu a fost soluționată, încălcându-se astfel prevederile

art. 23 pct. 1 din Legea nr. 10/2001.

Primăria Sighetu Marmației a arătat în

întâmpinare că cel în cauză nu a depus acte în dovedirea cererii, precum și că

pentru același imobil au fost acordate despăgubiri în temeiul Legii nr.112/1995

numiților B.E., R.M. și B.F., contestator în cauza de față.

Prin sentința nr. 510 din 29 mai 2002 a

Tribunalului Maramureș, secția civilă, a fost respinsă cererea de față,

avându-se în vedere că în adevăr potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001,

unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe prin decizie sau dispoziție

motivată în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau depunerii

actelor doveditoare. Or, potrivit art. 22 din lege actele pot fi depuse în

termen de 18 luni, termen ce a fost prelungit, astfel că cererea este prematur

formulată.

Apelul declarat de contestator împotriva acestei

sentințe a fost admis prin decizia nr. 132 din 30 octombrie 2002 a Curții de

Apel Cluj, secția civilă, prin care s-a dispus anularea sentinței și trimiterea

cauzei spre competentă soluționare Judecătoriei Sighetu Marmației.

S-a reținut că numai calificând juridic greșit

acțiunea exercitată de reclamant, tribunalul a rezolvat-o în primă instanță, cu

încălcarea normelor de competență absolută, deși în speță acțiunea în

stabilirea obligației de a face, întemeiată pe dispozițiile art. 1073 și art. 1075

și urm. C. civ. este de competența judecătoriei, ca instanță de drept comun.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs

atât Primăria Municipiului Sighetu Marmației cât și S.A., împuternicit al

contestatorului B.F. și de această dată R.M.

Prin recursul Primăriei Sighetu Marmației

întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. se solicită casarea

deciziei dată în apel și menținerea sentinței, întrucât competența de a

soluționa pricina în primă instanță nu aparține instanței de drept comun, ci

tribunalului, conform prevederilor din Legea nr. 10/2001.

Contestatorul critică hotărârea

recurată pentru neacordarea cheltuielilor de judecată și pentru stabilirea

greșită a competenței în favoarea judecătoriei, deși litigiul este întemeiat pe

prevederile Legii nr. 10/2001.

Recursurile sunt întemeiate, urmând a fi admise

în raport de cele ce urmează:

Din expunerea rezumativă a lucrărilor de

asemenea rezultă cu evidență că obiectul pricinii, astfel cum a fost

înregistrată la tribunal vizează neaplicarea corectă și în termenul legal a

prevederilor Legii nr. 10/2001.

De altfel și în motivele deciziei din apel se

arată expres că litigiul a fost generat de refuzul unei autorități

administrative de a răspunde cererii cu soluționarea căreia a fost învestită,

notificarea fiind realizată în condițiile și în temeiul unei legi speciale, cu

caracter reparator, ce conferă prin dispoziții exprese litigiilor născute în

aplicarea lor, caracter civil.

Prin urmare, se conchide că este corect a se

considera că toate cererile legate de realizarea procedurii administrative –

jurisdicționale au tot caracter civil.

Și dacă instanța, a hotărât corect în sensul

arătat, soluția finală este greșită, pentru că deși se recunoaște incidența

prevederilor Legii nr. 10/2001 în toate litigiile derivând din aplicarea ei și

în speță, se omite a se avea în vedere dispoziția cuprinsă în art. 24 pct. 8

din Legea nr. 10/2001, potrivit căruia competența de soluționare revine secției

civile a tribunalului în a cărui circumscripție teritorială se află sediul

unității deținătoare.

Iată că legea instituie o competență specială în

favoarea tribunalului în litigiile care derivă din aplicarea procedurii

necontencioase, când astfel de proceduri se finalizează pe cale amiabilă, în

condițiile stabilite de lege și când părțile se pot adresa instanțelor de

judecată, ce au competențe strict reglementate, de la care nu se poate face derogare.

Prin urmare, în astfel de litigii, este prevăzută competența tribunalului ca

primă instanță, prin derogare de la dreptul comun, astfel că este nelegală

decizia recurată prin care a fost anulată sentința și trimisă cauza spre

rejudecare la judecătorie.

În aceste condiții, recursurile de față, vor fi

admise, în sensul casării deciziei date în apel, cu trimiterea cauzei aceleiași

instanțe pentru rejudecarea apelului.

Cu această ocazie, se va examina și legalitatea

învestirii instanțelor în condițiile art. 67 și urm. C. proc. civ., fiind de

observat că apelul este declarat de mandatar și în numele altei persoane, ce nu

a învestit instanța de fond, unde nu s-a făcut dovada împuternicirii celui ce

semnează acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanții B.F.V.

și R.M., precum și recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului Sighetu

Marmației împotriva deciziei nr. 132 din 30 octombrie 2002 a Curții de Apel

Cluj, secția civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza

aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 19 martie 2004.