ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7075/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Maramureș, reclamanții B.V. și M.M. au solicitat anularea Deciziei

nr. 2403 din 20 decembrie 2010 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor

bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România.

Prin sentința civilă nr.

1372 din 5 martie 2012, Tribunalul Maramureș a admis excepția de necompetență

materială reținând că, potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000

coroborate cu dispozițiile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004,

instanța competentă să se pronunțe cu privire la temeinicia și legalitatea

deciziilor având ca obiect retrocedarea imobilelor care au aparținut cultelor

religioase din România, emise de către Comisia specială de retrocedare, este

secția de contencios administrativ și fiscal a curții de apel în a cărei rază

teritorială este situat imobilul.

Prin sentința civilă nr.

316 din 24 aprilie 2012, Curtea de Apel Cluj, secția de contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanții B.V. și M.M.

în contradictoriu cu pârâtele Comisia Specială de Retrocedare și Parohia Romano

- Catolică Sighetu Marmației. De asemenea, a respins și excepția tardivității

acțiunii.

Pentru a pronunța

această soluție, curtea de apel a reținut că prin Decizia nr. 2403 din 20

decembrie 2010 s-a dispus retrocedarea în favoarea Parohiei Romano-Catolice

Sighetu-Marmației a imobilului înscris în C.F. a localității Sighetu-Marmației

și s-a propus acordarea de despăgubiri pentru imobilul teren în suprafață de

255 mp situat în mun. Sighetu-Marmației, înscris în C.F.

Reclamanții nu dețin

imobilul în proprietate, ci au un contract de închiriere încheiat cu Primăria

Sighetu - Marmației, astfel că aceștia nu au dovedit în ce măsură actul

administrativ contestat le creează un prejudiciu.

Instanța de fond a

reținut că în contenciosul administrativ subiectiv, interesul este dat de

vătămarea unui drept subiectiv sau interes legitim. În cauză, reclamanții au

invocat nelegalitatea deciziei de retrocedare, fără a arăta în ce constă

vătămarea ce li s-a creat prin emiterea acesteia.

Cu privire la

excepția tardivității acțiunii, instanța de fond a avut în vedere disp. art. 7 alin.

(3) din Legea nr. 554/2004, constatând că acțiunea a fost formulată în termenul

legal.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat recurs reclamanții B.V. și M.M. solicitând modificarea

hotărârii în sensul admiterii acțiunii și anularea Deciziei nr. 2403 din 20

decembrie 2010 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile

care au Aparținut Cultelor Religioase din România prin care s-a dispus

retrocedarea imobilului situat în municipiul Sighetul Marmației înscris inițial

în C.F. în favoarea Parohiei Romano - Catolice Sighetul Marmației.

În motivarea cererii

de recurs se susține că pârâta Parohia Romano Catolică nu a fost niciodată

proprietara imobilului retrocedat, actele depuse la dosar demonstrează fără

putință de tăgadă că pârâta a înstrăinat acest imobil.

Susțin în continuare

că au fost dobânditori de bună credință a dreptului de proprietate asupra

imobilului să au făcut seriase investiții sporîndu-i valoarea acestuia cu

aproximativ 80% din cea inițială. Prin retrocedarea imobilului pârâtei, li s-a

creat un grav prejudiciu material dar și moral.

Prin întâmpinarea

depusă la dosar Comisia Specială de Retrocedare solicită respingerea recursului

ca nefondat, menținerea soluției primei instanțe ca fiind temeinică și legală,

precizând că reclamanții așa cum corect a reținut prima instanță nu au demonstrat

existența unui drept asupra imobilului, iar investițiile despre care aceștia

susțin că le-au făcut nu justifică interesul pentru anularea deciziei de

retrocedare. Pentru recuperarea acestora pot, eventual promova o acțiune în

instanță potrivit dreptului comun în materie, în contradictoriu cu beneficiarul

retrocedării.

Pârâta Parohia Romano

Catolică Sighetul Marmației prin întâmpinarea formulată invocă în principal

excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în

soluționarea cererii de recurs făcând trimitere la dispozițiile art. 23 din

Legea nr. 2/2013. Pe fond solicită, respingerea recursului ca nefondat pe

considerentul că reclamanții nu pot să prezinte un titlu de proprietate asupra

imobilului pentru a justifica un drept sau un interes în cererea de anulare a

deciziei de retrocedare a imobilului.

Examinând cu

prioritate excepția necompetenței materiale invocate de pârâta-intimată prin

întâmpinare, Curtea a respins această excepție întrucât obiectul acțiunii dedus

judecății nu se regăsește în categoria celor prevăzute la cap.I secțiunea a

II-a din Legea nr. 2/2013, privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor

judecătorești precum și pentru punerea în aplicare a Legi nr. 134/2010 privind

C. proc. civ. și prin urmare nu sunt aplicabile dispozițiile cuprinse în art. 23

din aceeași Lege.

Examinând cererea de

recurs, în raport de motivele invocate și în limitele prevăzute de art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat și urmează a fi

respins pentru următoarele considerente.

Potrivit art. 1 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004

„Orice persoană care se consideră

vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o

autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în

termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios

administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului

pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public”.

Aceste prevederi legale

stabilesc temeiurile acțiunii în contencios administrativ și anume vătămarea

unui drept sau a unui interes legitim al unei persoane fizice sau juridice

astfel cum sunt definite din art. 2 lit. o) și p) din Legea contenciosului

administrativ. Dreptul este definit ca „orice drept prevăzut de Constituție, de

lege sau de alt act normativ căruia i se aduce o atingere printr-un act

administrativ”, iar interesul legitim privat vizează „posibilitatea de a

pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv

viitor și previzibil, prefigurat”.

În susținerea

acțiunii, reclamantul invocă un drept de locațiune, rezultat dintr-un contract

de închiriere și un drept de creanță, reprezentând contravaloarea investițiilor

efectuate la imobilul retrocedat, însă drepturile ce decurg dintr-un contract

privat nu pot fi asimilate drepturilor fundamentale prevăzute de Constituție

sau de lege, și prin urmare nu pot justifica interesul necesar în sensul legii

contenciosului administrativ pentru anularea deciziei Comisie Speciale de

Retrocedare, aceste drepturi pot fi valorificate printr-o acțiune de drept

comun în materie, în contradictoriu cu beneficiarul retrocedării.

În cuprinsul cererii

de recurs, reclamanții-recurenți mai susțin că imobilul retrocedat face parte

din domeniul public al statului întrucât pârâta Parohia Romano Catolică

Sighetul Marmației nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra acestuia

și că instanța de fond a fost indusă în eroare prin actele depuse la dosar.

Nici aceste susțineri

nu pot conduce la anularea deciziei de retrocedare întrucât o cerere

justificată pe un interes legitim public este admisibilă numai dacă afirmarea

încălcării acestui are un caracter subsidiar față de invocarea unui drept

subiectiv sau a unui interes legitim privat în condițiile art. 8 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Cum în speță

reclamanții-recurenți nu au fost în măsură să demonstreze existența unui drept

sau interes legitim în sensul legii contenciosului administrativ, hotărârea

instanței de fond este temeinică și legală, recursul urmează a fi respins în

temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) și 316 C. proc. civ., raportat la art.

20 din Legea nr. 554/2004.

Intimata-pârâtă

Parohia Romano Catolică Sighetul Marmației a solicitat obligarea

recurenților-pârâți la plata cheltuielilor de judecată dar nu au depus la dosar

documentele din care să rezulte cuantumul acestora, astfel că în raport de

dispozițiile art. 274 C. proc. civ. cererea va fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția de

necompetență materială invocată de intimata - pârâtă Parohia Romano - Catolică

Sighetu Marmației.

Respinge recursul

declarat de reclamanții M.M. și B.V. împotriva sentinței civile nr. 316 din 24

aprilie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge cererea

intimatei - pârâte Parohia Romano - Catolică Sighetu Marmației de acordare a

cheltuielilor de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 noiembrie 2013