ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7254/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, la data de 18 august 2010, reclamanta Fundația C., în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, a formulat contestație împotriva deciziei nr. 2345 din 29 iunie 2010 emisă de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, solicitând anularea în parte a deciziei contestate, constatarea calității Fundației C., de persoana îndreptățită să beneficieze de prevederile O.U.G.

nr. 94/2000 și pentru terenul în suprafață de 74.25 m.p. din București, sector 3, precum și pentru cota de ½ din construcția Corp A din București, sector 3; acordarea de despăgubiri către reclamantă și pentru terenul în suprafață de 74.25 m.p., precum și pentru cota de ½ din construcția Corp A din București, sector 3. 2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 7802 din 21 decembrie 2011, Curtea de Apel București a respins acțiunea formulată de reclamanta Fundația C. ca neîntemeiată. Curtea a reținut că prin decizia a cărei anulare se solicită s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului situat în București, sector 3, întrucât terenul solicitat este afectat integral de elemente de sistematizare, iar construcția a fost demolată.

Prin aceeași decizie, s-a constatat calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la retrocedare în condițiile O.U.G. nr. 94/2000 și s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul teren în suprafață de 149 m.p. aferent corpului B de construcție. Curtea a apreciat decizia contestată că fiind legală și temeinică, în condițiile în care terenul în suprafață de 74,25 m.p. de la adresa sus menționată, aferent corpului A de construcție, a trecut în proprietatea statului în baza art. 30 alin. (1) și (2) din Legea nr. 58/1974 la data decesului fostului proprietar, T.I. Curtea a făcut referire la dispozițiile art. 1 alin. (1) din O.U.G.

nr. 94/2000 „imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență”. În opinia Curții, Federația Comunităților Evreiești (antecesor al reclamantei) nu a avut niciodată calitatea de proprietar al acestui teren, astfel că nu poate beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de O.U.G.

nr. 94/2000. În privința construcției demolate, Curtea a reținut că potrivit art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000 „sunt imobile, în sensul prezentei ordonanțe de urgență, construcțiile existente în natură, împreună cu terenurile aferente lor, situate în intravilanul localităților, cu oricare dintre destinațiile avute la data preluării în mod abuziv, precum și terenurile aflate la data preluării abuzive în intravilanul localităților, nerestituite până la data intrării în vigoare a prezentei legi”, iar pct. 3 al Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000, aprobate prin H.G. nr. 1164/2002 stipulează că nu intră sub incidența ordonanței construcțiile demolate. Contrar susținerilor reclamantei, Curtea a apreciat că măsurile reparatorii în echivalent la care face referire art. 5 alin. (5) din O.U.G.

nr. 94/2000 nu se referă la construcțiile demolate, ci la situația în care nu se poate dispune restituirea în natură [art. 1 alin. (4) din ordonanță]. 3. Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel București a declarat recurs reclamanta Fundația C., pentru motivele prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. 3.1. Hotărârea recurată este nelegală, fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 94/2000, precum și a dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Soluția de respingere a capătului de cerere privind acordarea de măsuri reparatorii și pentru terenul de 74,25 m.p. este nelegală, instanța de fond nu a ținut seama de incidența în speță a dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, Federația Comunităților Evreiești din România este succesor testamentar a defunctului T.I.

Legea nr. 10/2001 are caracter de complinire în raport cu prevederile O.U.G. nr. 94/2000, care tind să înlăture de la restituire/măsuri reparatorii în echivalent, terenurile preluate de stat în baza Legii nr. 58/1974. În ceea ce privește regimul juridic al terenurilor preluate de stat în condițiile art. 30 din Legea nr. 58/1974, acesta este stabilit prin Legea nr. 18/1991 în favoarea dobânditorilor construcției, în ipoteza existenței construcției. În ipoteza în care, ulterior înstrăinării, construcția proprietatea dobânditorului a fost preluată și mai apoi demolată, art. 1.4.

lit. c) din Normele metodologice din 2007 de aplicare a Legii nr. 10/2001 stabilesc că regimul juridic al terenului rămâne supus incidenței Legii nr. 10/2001 în favoarea proprietarului terenului de la data trecerii acestuia în proprietatea statului sau a moștenitorilor acestuia, deoarece dobânditorul construcției demolate nu mai are dreptul de a obține titlul de proprietate pentru terenul aferent construcției în condițiile Legii nr. 18/1991. Potrivit prevederilor art. 3 din Legea nr. 10/2001, dreptul la măsuri reparatorii există în favoarea proprietarului terenului la data trecerii acestuia în proprietatea statului, iar potrivit art. 4 alin. (2), de prevederile legii beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite.

Prima instanță a reținut în mod greșit că imobilul teren în suprafață de 74,25 m.p. nu s-a aflat niciodată în patrimoniul Federației Comunităților Evreiești din România. Terenul în discuție nu a intrat niciodată în patrimoniul statului, preluarea în baza Legii nr. 58/1974 este făcută fără titlu valabil, iar reclamanta a dobândit în patrimoniu întreg imobilul format din construcție și terenul aferent acesteia. Legea nr. 58/1974 contravenea art. 36 alin. (1) din Constituția de la 1965 care garanta proprietatea privată, nesocotea și dispozițiile Declarației Universale a Drepturilor Omului care stipulează că nicio persoană nu poate fi lipsită în mod arbitrar de proprietatea sa. 3.2. Hotărârea recurată este nelegală, fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1 alin. (3) și art. 5 din O.U.G.

nr. 94/2000. În raport de dispozițiile art. 1 lit. f) din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250/2007, atâta timp cât dispozițiile speciale cuprinse în O.U.G. nr. 94/2000 tind să înlăture dreptul persoanelor îndreptățite la măsuri reparatorii, se vor aplica dispozițiile Legii nr. 10/2001. Or, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent. O.U.G. nr. 94/2000 nu exclude posibilitatea acordării de despăgubiri pentru construcții demolate, ca măsuri reparatorii prin echivalent. Legiuitorul a dorit să scoată categoria construcțiilor demolate ulterior preluării abuzive de sub sfera de aplicare a O.U.G.

nr. 94/2000, însă acesta nu a dorit să suprime de plano dreptul persoanei îndreptățite la despăgubiri. Dreptul persoanei îndreptățite la despăgubiri pentru construcțiile demolate ulterior preluării abuzive este reglementat în mod expres, cu precizarea că măsurile reparatorii prin echivalent urmează a fi acordate nu în temeiul O.U.G. nr. 94/2000, ci potrivit legii speciale care va reglementa tipul și procedura de acordare a despăgubirilor, conform art. 5 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000. Actul normativ special prevăzut de dispozițiile art. 5 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000, contrar celor reținute de prima instanță, este Legea nr. 10/2001, respectiv dispozițiile art. 10 alin. (1). În măsura în care O.U.G.

nr. 94/2000 nu reglementează anumite aspecte cu privire la acestea devin aplicabile dispozițiile legii speciale, în concret cele ale Legii nr. 10/2001. Interpretarea instanței de fond în sensul că dispozițiile art. 5 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000 nu fac trimitere la Legea nr. 10/2001, înțeleasă ca act normativ special în ceea ce privește construcțiile demolate ce au aparținut cultelor religioase este, în realitate, o interpretare ce permite lipsirea dispozițiilor legale de orice efecte juridice. Mai mult, instanța de judecată poate pronunța ea însăși o hotărâre de acordare de despăgubiri pentru construcția demolată, aplicându-se prin analogie raționamentul avut în vedere la pronunțarea deciziei nr. 20 din 19 martie 2007 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite.

4. Apărările formulate de intimata-pârâtă Comisia specială de retrocedare Prin întâmpinare, intimata solicită respingerea recursului ca nefondat, ținând seama că prevederile Legii nr. 10/2001 nu au aplicabilitate în speță. O.U.G. nr. 94/2000, ca act normativ special în domeniul retrocedării imobilelor, a fost adoptată tocmai pentru a crea cadrul legal necesar restituirii bunurilor imobile care au aparținut cultelor religioase și au fost preluate abuziv de statul român. Mai mult, reclamanta a dobândit dreptul de proprietate doar în ceea ce privește construcția existentă. Terenul aferent construcției a trecut din proprietatea testatorului direct în proprietatea statului, la momentul deschiderii succesiunii, în baza art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974.

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, sunt îndreptățite la măsuri reparatorii, în natură sau echivalent, în baza acestei legi, cultele religioase care aveau calitatea de proprietar al imobilului la data trecerii acestuia în proprietatea statului. II. Considerentele Înaltei Curți - instanța competentă să soluționeze calea de atac extraordinară exercitată 1. Recursul este nefondat. Potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, „regimul juridic al imobilelor care au aparținut cultelor religioase preluate de stat este reglementat prin O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, republicată”.

Textul legal a înțeles să scoată de sub incidența Legii nr. 10/2001 retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România. Drept urmare, prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, conform cărora „de prevederile prezentei legi beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite” se completează cu dispozițiile art. 2 din același act normativ care enumeră imobilele ce fac obiectul restituirii în baza Legii nr. 10/2001. În speță, nu pot fi reținute dispozițiile art. 1 lit. f) din H.G. nr. 250/2007 - Normele de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, deoarece Legea nr. 10/2001 a înțeles să excludă de sub incidența sa retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România.

Art. 1 din H.G. nr. 250/2007 detaliază principiile de soluționare a notificărilor printre care este și cel enumerat la lit. f), conform căruia „prevederile legii au caracter de complinire în raport cu alte acte normative reparatorii speciale anterioare și în cazul în care acestea din urmă conțin alte măsuri, prevederile legii se aplică cu prioritate în raport cu respectivele măsuri”. Textul este incident în ipoteza depunerii unei notificări în temeiul Legii nr. 10/2001, or, în speță, se analizează o cerere întemeiată pe dispozițiile O.U.G. nr. 94/2000, caz în care nu poate fi aplicat principiul complinirii. În ceea ce privește regimul juridic al terenurilor preluate de stat în condițiile art. 30 din Legea nr. 58/1974, este adevărat că Legea nr. 18/1991 a prevăzut dreptul de a obține titlul de proprietate în favoarea dobânditorilor construcției, dar numai în ipoteza existenței construcției.

În cazul în care construcția a fost demolată, Legea nr. 10/2001 și H.G. nr. 250/2007 au stabilit ca terenul să poată fi solicitat prin notificare de proprietarul terenului/moștenitorii legali sau testamentari de la data trecerii terenului în proprietatea statului. Cu alte cuvinte, numai printr-o notificare întemeiată pe Legea nr. 10/2001 poate fi redobândit un astfel de teren sau pot fi obținute alte despăgubiri. O.U.G. nr. 94/2000 reglementează dreptul la restituirea în natură a cultelor religioase doar pentru construcțiile existente și pentru terenurile aferente, preluate în mod abuziv. Art. 5 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000 prevede că „măsurile reparatorii în echivalent se vor acorda potrivit legii speciale care va reglementa tipul și procedura de acordare a despăgubirilor”.

Măsurile reparatorii prin echivalent se referă la situațiile prevăzute la art. 1 alin. (4), conform art. 1 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000, adică pentru terenul ocupat parțial sau total de construcții noi, afectat unor măsuri de utilitate publică sau pentru partea necesară în vederea bunei utilizări a construcțiilor noi. Legea specială ce reglementează tipul și procedura de acordare a despăgubirilor era cea din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și nu Legea nr. 10/2001, care la art. 8 alin. (2) exceptează de la aplicare retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România. Art. 1 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 menționează că „prezenta lege reglementează sumele de finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001, a O.U.G.

nr. 94/2000 (…)”. De asemenea, Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România care a abrogat unele prevederi ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005 se aplică și cererilor de retrocedare formulate potrivit O.U.G. nr. 94/2000, conform art. 3 pct. 1 din acest act normativ. Prima instanță a stabilit în mod corect că Fundația C. nu a avut niciodată calitatea de proprietar a terenului, că dispozițiile Legii nr. 10/2001 nu pot fi aplicate prin analogie și la cererile întemeiate pe dispozițiile O.U.G. nr. 94/2000, astfel încât recurenta nu poate beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de O.U.G.

nr. 94/ 2000. 2. Față de acestea, nefiind întrunite motivele de recurs, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Fundația C. împotriva sentinței nr. 7802 din 21 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 noiembrie 2013.