ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7254/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7254/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată

pe rolul Curții de Apel București, la data de 18 august 2010, reclamanta Fundația

C., în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri

imobile care au aparținut cultelor religioase din România, a formulat contestație

împotriva deciziei nr. 2345 din 29 iunie 2010 emisă de Comisia specială de retrocedare

a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, solicitând

anularea în parte a deciziei contestate, constatarea calității Fundației C., de

persoana îndreptățită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 94/2000 și pentru

terenul în suprafață de 74.25 m.p. din București, sector 3, precum și pentru cota

de ½ din construcția Corp A din București, sector 3; acordarea de despăgubiri

către reclamantă și pentru terenul în suprafață de 74.25 m.p., precum și pentru

cota de ½ din construcția Corp A din București, sector 3.

de fond

Prin sentința nr. 7802

din 21 decembrie 2011, Curtea de Apel București a respins acțiunea formulată de

reclamanta Fundația C. ca neîntemeiată.

Curtea a reținut că prin

decizia a cărei anulare se solicită s-a respins cererea de restituire în natură

a imobilului situat în București, sector 3, întrucât terenul solicitat este afectat

integral de elemente de sistematizare, iar construcția a fost demolată. Prin aceeași

decizie, s-a constatat calitatea reclamantei de persoană îndreptățită la retrocedare

în condițiile O.U.G. nr. 94/2000 și s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile

Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul teren în suprafață de 149 m.p.

aferent corpului B de construcție.

Curtea a apreciat decizia

contestată că fiind legală și temeinică, în condițiile în care terenul în suprafață

de 74,25 m.p. de la adresa sus menționată, aferent corpului A de construcție, a

trecut în proprietatea statului în baza art. 30 alin. (1) și (2) din Legea nr. 58/1974

la data decesului fostului proprietar, T.I.

Curtea a făcut referire

la dispozițiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 „imobilele care au aparținut

cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu,

de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice

în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate

în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul

unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari,

în condițiile prezentei ordonanțe de urgență”.

În opinia Curții, Federația

Comunităților Evreiești (antecesor al reclamantei) nu a avut niciodată calitatea

de proprietar al acestui teren, astfel că nu poate beneficia de măsurile reparatorii

prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000.

În privința construcției

demolate, Curtea a reținut că potrivit art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000 „sunt

imobile, în sensul prezentei ordonanțe de urgență, construcțiile existente în natură,

împreună cu terenurile aferente lor, situate în intravilanul localităților, cu oricare

dintre destinațiile avute la data preluării în mod abuziv, precum și terenurile

aflate la data preluării abuzive în intravilanul localităților, nerestituite până

la data intrării în vigoare a prezentei legi”, iar pct. 3 al Normelor metodologice

de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000, aprobate prin H.G. nr. 1164/2002 stipulează că

nu intră sub incidența ordonanței construcțiile demolate.

Contrar susținerilor reclamantei,

Curtea a apreciat că măsurile reparatorii în echivalent la care face referire

art. 5 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000 nu se referă la construcțiile demolate,

ci la situația în care nu se poate dispune restituirea în natură [art. 1 alin.

(4) din ordonanță].

pronunțate de Curtea de Apel București a declarat recurs reclamanta Fundația C.,

pentru motivele prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

3.1. Hotărârea recurată

este nelegală, fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor

art. 1 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 94/2000, precum și a dispozițiilor art. 4

alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Soluția de respingere

a capătului de cerere privind acordarea de măsuri reparatorii și pentru terenul

de 74,25 m.p. este nelegală, instanța de fond nu a ținut seama de incidența în speță

a dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, Federația Comunităților

Evreiești din România este succesor testamentar a defunctului T.I.

Legea nr. 10/2001 are

caracter de complinire în raport cu prevederile O.U.G. nr. 94/2000, care tind să

înlăture de la restituire/măsuri reparatorii în echivalent, terenurile preluate

de stat în baza Legii nr. 58/1974.

În ceea ce privește regimul

juridic al terenurilor preluate de stat în condițiile art. 30 din Legea nr. 58/1974,

acesta este stabilit prin Legea nr. 18/1991 în favoarea dobânditorilor construcției,

în ipoteza existenței construcției.

În ipoteza în care, ulterior

înstrăinării, construcția proprietatea dobânditorului a fost preluată și mai apoi

demolată, art. 1.4. lit. c) din Normele metodologice din 2007 de aplicare a Legii

nr. 10/2001 stabilesc că regimul juridic al terenului rămâne supus incidenței Legii

nr. 10/2001 în favoarea proprietarului terenului de la data trecerii acestuia în

proprietatea statului sau a moștenitorilor acestuia, deoarece dobânditorul construcției

demolate nu mai are dreptul de a obține titlul de proprietate pentru terenul aferent

construcției în condițiile Legii nr. 18/1991.

Potrivit prevederilor

art. 3 din Legea nr. 10/2001, dreptul la măsuri reparatorii există în favoarea proprietarului

terenului la data trecerii acestuia în proprietatea statului, iar potrivit art.

4 alin. (2), de prevederile legii beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari

ai persoanelor fizice îndreptățite.

Prima instanță a reținut

în mod greșit că imobilul teren în suprafață de 74,25 m.p. nu s-a aflat niciodată

în patrimoniul Federației Comunităților Evreiești din România.

Terenul în discuție nu

a intrat niciodată în patrimoniul statului, preluarea în baza Legii nr. 58/1974

este făcută fără titlu valabil, iar reclamanta a dobândit în patrimoniu întreg imobilul

format din construcție și terenul aferent acesteia.

Legea nr. 58/1974 contravenea

art. 36 alin. (1) din Constituția de la 1965 care garanta proprietatea privată,

nesocotea și dispozițiile Declarației Universale a Drepturilor Omului care stipulează

că nicio persoană nu poate fi lipsită în mod arbitrar de proprietatea sa.

3.2. Hotărârea recurată

este nelegală, fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor

art. 1 alin. (3) și art. 5 din O.U.G. nr. 94/2000.

În raport de dispozițiile

art. 1 lit. f) din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001

aprobate prin H.G. nr. 250/2007, atâta timp cât dispozițiile speciale cuprinse în

O.U.G. nr. 94/2000 tind să înlăture dreptul persoanelor îndreptățite la măsuri reparatorii,

se vor aplica dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Or, potrivit art. 10

alin. (1) din Legea nr. 10/2001 pentru construcțiile demolate și terenurile ocupate,

măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.

O.U.G. nr. 94/2000 nu

exclude posibilitatea acordării de despăgubiri pentru construcții demolate, ca măsuri

reparatorii prin echivalent.

Legiuitorul a dorit să

scoată categoria construcțiilor demolate ulterior preluării abuzive de sub sfera

de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000, însă acesta nu a dorit să suprime de plano dreptul

persoanei îndreptățite la despăgubiri.

Dreptul persoanei îndreptățite

la despăgubiri pentru construcțiile demolate ulterior preluării abuzive este reglementat

în mod expres, cu precizarea că măsurile reparatorii prin echivalent urmează a fi

acordate nu în temeiul O.U.G. nr. 94/2000, ci potrivit legii speciale care va reglementa

tipul și procedura de acordare a despăgubirilor, conform art. 5 alin. (5) din O.U.G.

nr. 94/2000.

Actul normativ special

prevăzut de dispozițiile art. 5 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000, contrar celor

reținute de prima instanță, este Legea nr. 10/2001, respectiv dispozițiile art.

10 alin. (1).

În măsura în care O.U.G.

nr. 94/2000 nu reglementează anumite aspecte cu privire la acestea devin aplicabile

dispozițiile legii speciale, în concret cele ale Legii nr. 10/2001.

Interpretarea instanței

de fond în sensul că dispozițiile art. 5 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000 nu fac

trimitere la Legea nr. 10/2001, înțeleasă ca act normativ special în ceea ce privește

construcțiile demolate ce au aparținut cultelor religioase este, în realitate, o

interpretare ce permite lipsirea dispozițiilor legale de orice efecte juridice.

Mai mult, instanța de

judecată poate pronunța ea însăși o hotărâre de acordare de despăgubiri pentru construcția

demolată, aplicându-se prin analogie raționamentul avut în vedere la pronunțarea

deciziei nr. 20 din 19 martie 2007 de către Înalta Curte de Casație și Justiție,

secțiile unite.

de intimata-pârâtă Comisia specială de retrocedare

Prin întâmpinare, intimata

solicită respingerea recursului ca nefondat, ținând seama că prevederile Legii

nr. 10/2001 nu au aplicabilitate în speță.

O.U.G. nr. 94/2000, ca

act normativ special în domeniul retrocedării imobilelor, a fost adoptată tocmai

pentru a crea cadrul legal necesar restituirii bunurilor imobile care au aparținut

cultelor religioase și au fost preluate abuziv de statul român.

Mai mult, reclamanta a

dobândit dreptul de proprietate doar în ceea ce privește construcția existentă.

Terenul aferent construcției a trecut din proprietatea testatorului direct în proprietatea

statului, la momentul deschiderii succesiunii, în baza art. 30 alin. (2) din Legea

nr. 58/1974.

Potrivit dispozițiilor

art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, sunt îndreptățite la măsuri reparatorii,

în natură sau echivalent, în baza acestei legi, cultele religioase care aveau calitatea

de proprietar al imobilului la data trecerii acestuia în proprietatea statului.

II. Considerentele Înaltei

Curți - instanța competentă să soluționeze calea de atac extraordinară exercitată

Potrivit dispozițiilor

art. 8 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, „regimul juridic al imobilelor care au aparținut

cultelor religioase preluate de stat este reglementat prin O.U.G. nr. 94/2000 privind

retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România,

republicată”.

Textul legal a înțeles

să scoată de sub incidența Legii nr. 10/2001 retrocedarea unor bunuri imobile care

au aparținut cultelor religioase din România.

Drept urmare, prevederile

art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, conform cărora „de prevederile prezentei

legi beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite”

se completează cu dispozițiile art. 2 din același act normativ care enumeră imobilele

ce fac obiectul restituirii în baza Legii nr. 10/2001.

În speță, nu pot fi reținute

dispozițiile art. 1 lit. f) din H.G. nr. 250/2007 - Normele de aplicare unitară

a Legii nr. 10/2001, deoarece Legea nr. 10/2001 a înțeles să excludă de sub incidența

sa retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România.

Art. 1 din H.G. nr. 250/2007

detaliază principiile de soluționare a notificărilor printre care este și cel enumerat

la lit. f), conform căruia „prevederile legii au caracter de complinire în raport

cu alte acte normative reparatorii speciale anterioare și în cazul în care acestea

din urmă conțin alte măsuri, prevederile legii se aplică cu prioritate în raport

cu respectivele măsuri”.

Textul este incident în

ipoteza depunerii unei notificări în temeiul Legii nr. 10/2001, or, în speță, se

analizează o cerere întemeiată pe dispozițiile O.U.G. nr. 94/2000, caz în care nu

poate fi aplicat principiul complinirii.

În ceea ce privește regimul

juridic al terenurilor preluate de stat în condițiile art. 30 din Legea nr. 58/1974,

este adevărat că Legea nr. 18/1991 a prevăzut dreptul de a obține titlul de proprietate

în favoarea dobânditorilor construcției, dar numai în ipoteza existenței construcției.

În cazul în care construcția

a fost demolată, Legea nr. 10/2001 și H.G. nr. 250/2007 au stabilit ca terenul să

poată fi solicitat prin notificare de proprietarul terenului/moștenitorii legali

sau testamentari de la data trecerii terenului în proprietatea statului.

Cu alte cuvinte, numai

printr-o notificare întemeiată pe Legea nr. 10/2001 poate fi redobândit un astfel

de teren sau pot fi obținute alte despăgubiri.

O.U.G. nr. 94/2000 reglementează

dreptul la restituirea în natură a cultelor religioase doar pentru construcțiile

existente și pentru terenurile aferente, preluate în mod abuziv.

Art. 5 alin. (5) din O.U.G.

nr. 94/2000 prevede că „măsurile reparatorii în echivalent se vor acorda potrivit

legii speciale care va reglementa tipul și procedura de acordare a despăgubirilor”.

Măsurile reparatorii prin

echivalent se referă la situațiile prevăzute la art. 1 alin. (4), conform art. 1

alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000, adică pentru terenul ocupat parțial sau total

de construcții noi, afectat unor măsuri de utilitate publică sau pentru partea necesară

în vederea bunei utilizări a construcțiilor noi.

Legea specială ce reglementează

tipul și procedura de acordare a despăgubirilor era cea din Titlul VII al Legii

nr. 247/2005 și nu Legea nr. 10/2001, care la art. 8 alin. (2) exceptează de la

aplicare retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase

din România.

Art. 1 alin. (1) din Titlul

VII al Legii nr. 247/2005 menționează că „prezenta lege reglementează sumele de

finanțare, cuantumul și procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor

care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001,

a O.U.G. nr. 94/2000 (…)”.

De asemenea, Legea

nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire în natură

sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist

în România care a abrogat unele prevederi ale Titlului VII din Legea nr. 247/2005

se aplică și cererilor de retrocedare formulate potrivit O.U.G. nr. 94/2000, conform

art. 3 pct. 1 din acest act normativ.

Prima instanță a stabilit

în mod corect că Fundația C. nu a avut niciodată calitatea de proprietar a terenului,

că dispozițiile Legii nr. 10/2001 nu pot fi aplicate prin analogie și la cererile

întemeiate pe dispozițiile O.U.G. nr. 94/2000, astfel încât recurenta nu poate beneficia

de măsurile reparatorii prevăzute de O.U.G. nr. 94/ 2000.

întrunite motivele de recurs, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C.

proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată și

completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Fundația C. împotriva sentinței nr. 7802 din 21 decembrie 2011 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 noiembrie 2013.