ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3808/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

a) cererea de chemare

în judecată

Prin cererea înregistrată

la 13 ianuarie 2010, reclamanta Fundația C. a chemat în judecată pe pârâtul Statul

Român reprezentat prin C.C.S.D., solicitând:

- anularea deciziei

nr. 5195 din  23 iulie 2009 - Anexa 1 prin care s-a emis în favoarea Fundației titlu

de despăgubire în cuantum de 623.893,88 RON, pentru imobilul teren în suprafața

de 276 m.p. situat în București fosta str. C.G.D.;

- obligarea Comisiei la

emiterea unei decizii prin care să i se acorde măsuri reparatorii potrivit valorii

de piață a terenului de la momentul soluționării cererii de retrocedare, stabilită

potrivit standardelor internaționale de evaluare, valoare ce urmează a fi stabilită

pe baza unei expertize având ca obiect evaluarea terenului;

- obligarea pârâtei la

plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că prin cererea de retrocedare din data de 04 februarie 2003,

a solicitat, în temeiul O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile

care au aparținut cultelor religioase din România, restituirea imobilului situat

în București, fosta str. C.G.D., compus din construcție și teren.

Prin decizia nr. 1867

din data de 23 septembrie 2008, Comisia Specială de Retrocedare a respins atât cererea

de restituire în natură a imobilului cât și opțiunea referitoare la acordarea de

măsuri compensatorii pentru clădirea demolată și a admis cererea de acordare a despăgubirilor

în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul teren, în suprafața

de 276 m.p. situat în București, fostă str. C.G.D.

Astfel, dosarul aferent

cererii de retrocedare anterior menționate, a fost înaintat Comisiei în vederea

stabilirii cuantumului final al despăgubirilor și emiterea deciziilor referitoare

la acordarea titlurilor de despăgubire.

Comisia, a dispus la data

de 23 iulie 2009 prin decizia nr. 5195/2009, emiterea titlului de despăgubire în

favoarea Fundației în cuantum de 623.893,88 RON conform raportului de evaluare întocmit

în luna mai 2009 de către evaluator D.I. și înregistrat în Dosarul nr. 42671/CC,

suma ce a rezultat în urma deducerii despăgubirilor încasate în anul 1974 și actualizate

cu coeficientul de inflație.

S-a precizat că decizia

a fost emisă după două luni de la data evaluării terenului, perioada de timp în

care moneda națională a suferit o anumită depreciere, rezultă că suma de 623.893,88

RON acordată cu titlu de despăgubiri prin decizie, nu mai reprezintă 148.932,68

euro, respectiv atât cât însemna la momentul întocmirii evaluării, ci doar 147.405,52

euro, diferența rezultată fiind de 1527,16 euro, diferență ce reprezintă o pierdere.

În drept, reclamanta și-a

întemeiat cererea pe art. 19, 20 din Legea nr. 247/2005, art. 8 din Legea nr. 554/2004,

art. 19.3 din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

b) întâmpinare formulată

în cauză

Prin întâmpinare, pârâtul

a solicitat respingerea acțiunii, întrucât în temeiul raportului de evaluare efectuat,

C.C.S.D. a emis decizia nr. 5195 din 23 iulie 2009, reprezentând titlul de despăgubire

în cuantum de 623,893,88 RON, reprezentând valoarea în RON stabilită prin raportul

de evaluare.

A mai precizat că potrivit

art. 10 alin. (9) din Legea nr. 10/2001, republicată, conform cărora valoarea terenurilor,

precum și a construcțiilor demolate preluate în mod abuziv, care nu se pot restitui

în natură, se stabilește potrivit valorii de piață de la data soluționării notificării,

stabilită conform standardelor internaționale de evaluare.

Or, în speță, raportul

de evaluare, în baza căruia a fost emisă decizia nr. 5195 din 23 iulie 2009, a cărei

contestație formează obiectul prezentului dosar, a fost efectuat în cursul procedurii

administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, procedură distinctă

de procedura reglementată prin O.U.G. nr. 94/2000, în cadrul căreia sunt soluționate

cererile de retrocedare a unor bunuri, care au aparținut cultelor religioase din

România.

A susținut pârâta că valoarea

despăgubirilor în cursul procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea

nr. 247/2005 se stabilește la momentul efectuării raportului de evaluare și nu la

momentul soluționării cererii de retrocedare, așa cum solicită reclamanta, întrucât

acest moment, respectiv soluționarea cererii de retrocedare, este plasat în cadrul

procedurii administrative prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000, anterioară procedurii

de evaluare a imobilelor, astfel cum este reglementată prin Titlul VII din actul

normativ amintit.

c) sentința și considerentele

primei instanțe

Prin sentința nr. 4974

din 9 septembrie 2011 Curtea de Apel București a admis cererea formulată de reclamanta

Fundația C. în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D., a fost anulată decizia nr. 5195

din 23 iulie 2009 emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta la emiterea unei decizii

prin care să acorde reclamantei cu titlu de despăgubire suma de 932.963 RON.

Pentru a pronunța această

sentință Curtea de apel a reținut că la data de 23 iulie 2009 s-a emis decizia

nr. 5195/2009 privind titlul de despăgubire în favoarea reclamantei în cuantum de

623.893,88 RON conform raportului de evaluare întocmit în luna mai 2009 de către

evaluator D.I. și înregistrat în Dosarul nr. 42671/CC, sumă ce a rezultat în urma

deducerii despăgubirilor încasate în anul 1974 și actualizate cu coeficientul de

inflație.

Din analiza raportului

de evaluare ce a stat la baza stabilirii cuantumului despăgubirilor cuprinse în

decizie, rezultă că acesta a fost întocmit în luna mai 2009 și s-a stabilit o valoare

de piață estimată a imobilului supus evaluării de 624.340 RON, evaluatorul având

în vedere un curs valutar de 4,1891 RON/euro, valabil pentru data de referință a

evaluării respectiv 14 mai 2009.

Potrivit art. 10 pct.

9 din Legea nr. 10/2001, „valoarea terenurilor, precum și a construcțiilor nedemolate

preluate în mod abuziv, care nu se pot restitui în natură, se stabilește potrivit

valorii de viață de la data soluționării notificării, stabilită potrivit standardelor

internaționale de evaluare”.

Data soluționării notificării

prevăzute de lege, este de fapt data soluționării cererii de retrocedare din data

de 04 februarie 2003, respectiv data emiterii deciziei nr. 1867, cea de 23

septembrie 2008.

De aceea, raportul de

evaluare trebuia să stabilească valoarea imobilului de la 23 septembrie 2008, conform

art. 10 pct. 9 din Legea nr. 10/2001.

Raportul de evaluare ce

a stat la baza stabilirii cuantumului despăgubirilor cuprinse în decizie, a fost

întocmit în luna mai 2009 și a stabilit o valoare de piață estimată a imobilului

supus evaluării de 624.340 RON, evaluatorul având în vedere un curs valutar de 4,1891

RON/euro, valabil pentru data de referință a evaluării respectiv 14 mai 2009.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs pârâtul Statul Român prin C.C.S.D.

a) Motivele de recurs

În motivele de recurs

s-a susținut că valoarea despăgubirilor se stabilește potrivit Titlului VII din

Legea nr. 247/2005 în momentul efectuării evaluării și nu la data soluționării cererii

de retrocedare.

De asemenea, s-a arătat

că valoarea imobilului nu s-a stabilit conform standardelor internaționale de evaluare.

b) Întâmpinarea formulată

în cauză

Prin întâmpinare s-a solicitat

respingerea recursului, cu precizarea că valoarea trebuia stabilită la data soluționării

cererii de retrocedare, prin decizie, respectiv la data de 23 septembrie 2008.

c) Analiza motivelor de

recurs

Înalta Curte examinând

motivele de recurs, sentința primei instanțe, situația de fapt și legislația aplicabilă,

constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare.

Prin decizia nr. 1867

din 23 septembrie 2008 Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care

au aparținut cultelor religioase din România a propus acordarea de despăgubiri către

Fundația C. pentru imobilul situat în București, str. G.D.

C.C.S.D. a emis decizia

nr. 5195 din 23 iulie 2009 privind titluri de despăgubire în cuantum de 623,893

RON, conform raportului de evaluare întocmit de evaluatorul desemnat de Comisie.

Din raportul de evaluare

se reține că evaluatorul a stabilit valoarea terenului și construcției prin raportare

la luna mai 2009, folosind estimarea valorii de piață a proprietății care reprezintă

suma estimată pentru care o proprietate va fi schimbată la data evaluării, între

un cumpărător decis și un vânzător hotărât, ținând seama de cea mai bună utilizare,

în speță construcția de proprietăți rezidențiale.

Evaluatorul a diminuat

ofertele de tranzacționare cu 30%, considerând că astfel le aduce la o situație

comparabilă cu valorile practicate prin tranzacționare deoarece nu a identificat

tranzacții similare.

Expertul evaluator desemnat

de instanța de fond a folosit același principiu al celei mai bune utilizări, a analizat

piața pentru proprietăți similare sau asemănătoare, având în vedere ofertele de

preț apărute pe internet sau publicații publicitare, efectuând corecția în raport

de amplasarea terenului.

Evaluarea a avut în vedere

prețurile practicate la data emiterii deciziei nr. 1867 din 23 septembrie 2008,

respectiv a stabilit suma de 923.963 RON.

Înalta Curte apreciază

că la evaluarea bunurilor imobile trebuie să se aibă în vedere data emiterii deciziei

prin care s-a soluționat cererea de retrocedare.

Conform art. 1 alin. (5)

din O.U.G. nr. 94/2000, valoarea terenurilor care nu pot fi retrocedate în natură

se stabilește potrivit valorii de circulație la momentul emiterii deciziei, stabilită

potrivit standardelor internaționale de evaluare.

Trebuie precizat că soluționarea

cererii de retrocedare constituie competența Comisiei Speciale de Retrocedare care

se pronunță prin decizie. În raport de prevederile art. 1 alin. (5) din O.U.G.

nr. 94/2000, valoarea bunului imposibil de restituit în natură se determină în raport

de momentul emiterii deciziei de soluționare a cererii de retrocedare.

Critica privind metoda

de evaluare folosită este nefondată, deoarece indiferent de denumirea metodei folosite

de evaluatorul desemnat de Comisie sau cel desemnat de instanță, criteriile au fost

aceleași, respectiv cea mai bună utilizare a terenului, prețurile practicate în

zonă, așa cum a rezultat și din analiza efectuată mai sus.

Diferența între cele două

evaluări provine din datele diferite avute în vedere la evaluare, respectiv - mai

2009 și septembrie 2009.

d) Soluția instanței de

recurs

Având în vedere considerentele

acestei decizii, se constată că recursul declarat de C.C.S.D. este nefondat, că

sentința primei instanțe este legală și temeinică, astfel că în baza art. 312 C.

proc. civ., recursul urmează a se respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Statul Român prin C.C.S.D. împotriva sentinței nr. 4974 din 9 septembrie 2011

a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 septembrie 2012.