ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3808/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Prima instanță a) cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la 13 ianuarie 2010, reclamanta Fundația C. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român reprezentat prin C.C.S.D., solicitând: - anularea deciziei nr. 5195 din 23 iulie 2009 - Anexa 1 prin care s-a emis în favoarea Fundației titlu de despăgubire în cuantum de 623.893,88 RON, pentru imobilul teren în suprafața de 276 m.p. situat în București fosta str. C.G.D.; - obligarea Comisiei la emiterea unei decizii prin care să i se acorde măsuri reparatorii potrivit valorii de piață a terenului de la momentul soluționării cererii de retrocedare, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare, valoare ce urmează a fi stabilită pe baza unei expertize având ca obiect evaluarea terenului; - obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin cererea de retrocedare din data de 04 februarie 2003, a solicitat, în temeiul O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, restituirea imobilului situat în București, fosta str. C.G.D., compus din construcție și teren. Prin decizia nr. 1867 din data de 23 septembrie 2008, Comisia Specială de Retrocedare a respins atât cererea de restituire în natură a imobilului cât și opțiunea referitoare la acordarea de măsuri compensatorii pentru clădirea demolată și a admis cererea de acordare a despăgubirilor în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul teren, în suprafața de 276 m.p.

situat în București, fostă str. C.G.D. Astfel, dosarul aferent cererii de retrocedare anterior menționate, a fost înaintat Comisiei în vederea stabilirii cuantumului final al despăgubirilor și emiterea deciziilor referitoare la acordarea titlurilor de despăgubire. Comisia, a dispus la data de 23 iulie 2009 prin decizia nr. 5195/2009, emiterea titlului de despăgubire în favoarea Fundației în cuantum de 623.893,88 RON conform raportului de evaluare întocmit în luna mai 2009 de către evaluator D.I. și înregistrat în Dosarul nr. 42671/CC, suma ce a rezultat în urma deducerii despăgubirilor încasate în anul 1974 și actualizate cu coeficientul de inflație.

S-a precizat că decizia a fost emisă după două luni de la data evaluării terenului, perioada de timp în care moneda națională a suferit o anumită depreciere, rezultă că suma de 623.893,88 RON acordată cu titlu de despăgubiri prin decizie, nu mai reprezintă 148.932,68 euro, respectiv atât cât însemna la momentul întocmirii evaluării, ci doar 147.405,52 euro, diferența rezultată fiind de 1527,16 euro, diferență ce reprezintă o pierdere. În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe art. 19, 20 din Legea nr. 247/2005, art. 8 din Legea nr. 554/2004, art. 19.3 din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005. b) întâmpinare formulată în cauză Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii, întrucât în temeiul raportului de evaluare efectuat, C.C.S.D.

a emis decizia nr. 5195 din 23 iulie 2009, reprezentând titlul de despăgubire în cuantum de 623,893,88 RON, reprezentând valoarea în RON stabilită prin raportul de evaluare. A mai precizat că potrivit art. 10 alin. (9) din Legea nr. 10/2001, republicată, conform cărora valoarea terenurilor, precum și a construcțiilor demolate preluate în mod abuziv, care nu se pot restitui în natură, se stabilește potrivit valorii de piață de la data soluționării notificării, stabilită conform standardelor internaționale de evaluare. Or, în speță, raportul de evaluare, în baza căruia a fost emisă decizia nr. 5195 din 23 iulie 2009, a cărei contestație formează obiectul prezentului dosar, a fost efectuat în cursul procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, procedură distinctă de procedura reglementată prin O.U.G.

nr. 94/2000, în cadrul căreia sunt soluționate cererile de retrocedare a unor bunuri, care au aparținut cultelor religioase din România. A susținut pârâta că valoarea despăgubirilor în cursul procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 se stabilește la momentul efectuării raportului de evaluare și nu la momentul soluționării cererii de retrocedare, așa cum solicită reclamanta, întrucât acest moment, respectiv soluționarea cererii de retrocedare, este plasat în cadrul procedurii administrative prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000, anterioară procedurii de evaluare a imobilelor, astfel cum este reglementată prin Titlul VII din actul normativ amintit.

c) sentința și considerentele primei instanțe Prin sentința nr. 4974 din 9 septembrie 2011 Curtea de Apel București a admis cererea formulată de reclamanta Fundația C. în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D., a fost anulată decizia nr. 5195 din 23 iulie 2009 emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta la emiterea unei decizii prin care să acorde reclamantei cu titlu de despăgubire suma de 932.963 RON. Pentru a pronunța această sentință Curtea de apel a reținut că la data de 23 iulie 2009 s-a emis decizia nr. 5195/2009 privind titlul de despăgubire în favoarea reclamantei în cuantum de 623.893,88 RON conform raportului de evaluare întocmit în luna mai 2009 de către evaluator D.I. și înregistrat în Dosarul nr. 42671/CC, sumă ce a rezultat în urma deducerii despăgubirilor încasate în anul 1974 și actualizate cu coeficientul de inflație.

Din analiza raportului de evaluare ce a stat la baza stabilirii cuantumului despăgubirilor cuprinse în decizie, rezultă că acesta a fost întocmit în luna mai 2009 și s-a stabilit o valoare de piață estimată a imobilului supus evaluării de 624.340 RON, evaluatorul având în vedere un curs valutar de 4,1891 RON/euro, valabil pentru data de referință a evaluării respectiv 14 mai 2009. Potrivit art. 10 pct. 9 din Legea nr. 10/2001, „valoarea terenurilor, precum și a construcțiilor nedemolate preluate în mod abuziv, care nu se pot restitui în natură, se stabilește potrivit valorii de viață de la data soluționării notificării, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare”.

Data soluționării notificării prevăzute de lege, este de fapt data soluționării cererii de retrocedare din data de 04 februarie 2003, respectiv data emiterii deciziei nr. 1867, cea de 23 septembrie 2008. De aceea, raportul de evaluare trebuia să stabilească valoarea imobilului de la 23 septembrie 2008, conform art. 10 pct. 9 din Legea nr. 10/2001. Raportul de evaluare ce a stat la baza stabilirii cuantumului despăgubirilor cuprinse în decizie, a fost întocmit în luna mai 2009 și a stabilit o valoare de piață estimată a imobilului supus evaluării de 624.340 RON, evaluatorul având în vedere un curs valutar de 4,1891 RON/euro, valabil pentru data de referință a evaluării respectiv 14 mai 2009. 2. Instanța de recurs Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Statul Român prin C.C.S.D.

a) Motivele de recurs În motivele de recurs s-a susținut că valoarea despăgubirilor se stabilește potrivit Titlului VII din Legea nr. 247/2005 în momentul efectuării evaluării și nu la data soluționării cererii de retrocedare. De asemenea, s-a arătat că valoarea imobilului nu s-a stabilit conform standardelor internaționale de evaluare. b) Întâmpinarea formulată în cauză Prin întâmpinare s-a solicitat respingerea recursului, cu precizarea că valoarea trebuia stabilită la data soluționării cererii de retrocedare, prin decizie, respectiv la data de 23 septembrie 2008. c) Analiza motivelor de recurs Înalta Curte examinând motivele de recurs, sentința primei instanțe, situația de fapt și legislația aplicabilă, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare.

Prin decizia nr. 1867 din 23 septembrie 2008 Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România a propus acordarea de despăgubiri către Fundația C. pentru imobilul situat în București, str. G.D. C.C.S.D. a emis decizia nr. 5195 din 23 iulie 2009 privind titluri de despăgubire în cuantum de 623,893 RON, conform raportului de evaluare întocmit de evaluatorul desemnat de Comisie. Din raportul de evaluare se reține că evaluatorul a stabilit valoarea terenului și construcției prin raportare la luna mai 2009, folosind estimarea valorii de piață a proprietății care reprezintă suma estimată pentru care o proprietate va fi schimbată la data evaluării, între un cumpărător decis și un vânzător hotărât, ținând seama de cea mai bună utilizare, în speță construcția de proprietăți rezidențiale.

Evaluatorul a diminuat ofertele de tranzacționare cu 30%, considerând că astfel le aduce la o situație comparabilă cu valorile practicate prin tranzacționare deoarece nu a identificat tranzacții similare. Expertul evaluator desemnat de instanța de fond a folosit același principiu al celei mai bune utilizări, a analizat piața pentru proprietăți similare sau asemănătoare, având în vedere ofertele de preț apărute pe internet sau publicații publicitare, efectuând corecția în raport de amplasarea terenului. Evaluarea a avut în vedere prețurile practicate la data emiterii deciziei nr. 1867 din 23 septembrie 2008, respectiv a stabilit suma de 923.963 RON. Înalta Curte apreciază că la evaluarea bunurilor imobile trebuie să se aibă în vedere data emiterii deciziei prin care s-a soluționat cererea de retrocedare.

Conform art. 1 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000, valoarea terenurilor care nu pot fi retrocedate în natură se stabilește potrivit valorii de circulație la momentul emiterii deciziei, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare. Trebuie precizat că soluționarea cererii de retrocedare constituie competența Comisiei Speciale de Retrocedare care se pronunță prin decizie. În raport de prevederile art. 1 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000, valoarea bunului imposibil de restituit în natură se determină în raport de momentul emiterii deciziei de soluționare a cererii de retrocedare. Critica privind metoda de evaluare folosită este nefondată, deoarece indiferent de denumirea metodei folosite de evaluatorul desemnat de Comisie sau cel desemnat de instanță, criteriile au fost aceleași, respectiv cea mai bună utilizare a terenului, prețurile practicate în zonă, așa cum a rezultat și din analiza efectuată mai sus.

Diferența între cele două evaluări provine din datele diferite avute în vedere la evaluare, respectiv - mai 2009 și septembrie 2009. d) Soluția instanței de recurs Având în vedere considerentele acestei decizii, se constată că recursul declarat de C.C.S.D. este nefondat, că sentința primei instanțe este legală și temeinică, astfel că în baza art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a se respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Statul Român prin C.C.S.D. împotriva sentinței nr. 4974 din 9 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 septembrie 2012.