ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1090/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios

administrativ și fiscal, reclamanta Fundația C., în contradictoriu cu pârâtul

Statul Român reprezentat prin C.C.S.D. a solicitat anularea deciziei din 18

noiembrie 2009-Anexa 1 prin care s-a emis în favoarea Fundației titlu de

despăgubiri în cuantum de

1

.

576.566 RON pentru

imobilul teren în suprafață de 364 m.p. situat în București, obligarea Comisiei

la emiterea unei decizii prin care să i se acorde măsuri reparatorii potrivit

valorii de piață a terenului de la momentul soluționării cererii de

retrocedare, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare;

obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii reclamanta

a arătat că potrivit art. 10 pct. 9 din Legea nr. 10/2001 valoarea terenurilor se

stabilește potrivit valorii de piață de la data soluționării notificării, stabilită

potrivit standardelor internaționale de evaluare.

În drept, acțiunea a fost

întemeiată pe dispozițiile art. 19, 20 din Legea nr. 247/2005, art. 8 din Legea

nr. 554/2004, art. 19.3 din Norma metodologică de aplicare a Titlului VII din Legea

nr. 247/2005.

La data de 09

februarie 2011 pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea

ca neîntemeiată a cererii reclamantei.

Prin sentința civilă

nr. 2563 din 1 aprilie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamanta Fundația C., în

contradictoriu cu pârâtul Statul Român reprezentat prin C.C.S.D.

A anulat decizia nr.

6726 din 18 noiembrie 2009 emisă de pârâtă și a obligat pârâta să emită o decizie

prin care să acorde reclamantei măsuri reparatorii raportat la valoarea de piață

a terenului la momentul soluționării cererii de retrocedare, stabilită conform standardelor

internaționale de evaluare.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut următoarele:

- potrivit deciziei

nr. 4036 din 27 iunie 2005 a I.C.C.J. și soluției de unificare a practicii secției

de contencios administrativ și fiscal a I.C.C.J., Fundația C. are calitate procesuală

de a introduce, în numele Federației Comunităților Evreiești, acțiune pentru retrocedarea

imobilelor care au aparținut cultului religios mozaic în condițiile O.U.G. nr. 94/2000,

având în vedere scopul constituirii Fundației, așa cum acesta este prevăzut în actul

constitutiv și în Statutul fundației;

- conform art. 10

alin. (9) din Legea nr. 10/2001: „Valoarea terenurilor, precum și a construcțiilor

nedemolate preluate în mod abuziv, care nu se pot restitui în natură, se stabilește

potrivit valorii de piață de la data soluționării notificării, stabilită potrivit

standardelor internaționale de evaluare”;

- conform art. 10

alin. (7) din Legea nr. 10/2001, forma în vigoare la momentul modificării prin Legea

nr. 247/2005 prevedea că “Valoarea terenurilor, precum și a construcțiilor nedemolate

preluate în mod abuziv, care nu se pot restitui în natură, se stabilește potrivit

valorii de piață de la data soluționării notificării, stabilită potrivit standardelor

internaționale de evaluare”.

Conform art. 1 alin.

(5) din O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut

cultelor religioase din România “Valoarea terenurilor care nu pot fi retrocedate

în natură se stabilește potrivit valorii de circulație la momentul emiterii deciziei,

stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare.

Legea nr. 247/2005 a adus

această modificare prin adăugarea art. 2 alin. (2) la O.U.G. nr. 94/2000: „Valoarea

terenurilor care nu pot fi retrocedate în natură se stabilește potrivit valorii

de circulație la momentul emiterii deciziei, stabilită potrivit standardelor internaționale

de evaluare”.

În acest context legislativ,

Curtea de Apel a apreciat că art. 1 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000 trebuie interpretat

la fel ca art. 10 pct. 9 din Legea nr. 10/2001, întrucât ambele situații privesc

imobile preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile

cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22

decembrie 1989, iar dacă s-ar acorda despăgubiri diferite atunci s-ar produce o

discriminare și s-ar aduce o atingere art. 1 din Protocolul 1 al C.E.D.O., raportat

la art. 14 din C.E.D.O.

A mai reținut instanța

de fond că data soluționării notificării este data la care petenta a primit o soluție

la cererea sa de retrocedare, respectiv Decizia nr. 1376 din 17 iulie 2007, prin

care i-a fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilului teren situat

în București, în suprafață de 364 m.p. și se propune acordarea de despăgubiri.

Prin urmare, a apreciat

prima instanță, evaluarea trebuia să se raporteze la data de 17 iulie 2007, ca dată

a emiterii deciziei de soluționare a notificării

De altfel, a mai constatat

instanța, ar fi imposibil pentru evaluator să se raporteze la momentul emiterii

deciziei de acordare propriu-zisă a despăgubirilor, atâta timp cât raportul de evaluare

este anterior deciziei de acordare a despăgubirilor.

„Decizia” avută în vedere

de art. 1 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000 trebuie să fie decizia prin care s-a

decis modalitatea de despăgubire, în caz contrar nu se poate folosi ca reper data

emiterii deciziei de acordare a despăgubirilor, întrucât nu se cunoaște la momentul

evaluării.

A concluzionat instanța

de fond că o soluționare diferită ar putea reprezenta o discriminare cu privire

la drepturile fundamentale prevăzute de C.E.D.O., art. 14 raportat la art. 1 din

Protocolul nr. 1.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs pârâtul Statul Român prin C.C.S.D., criticând-o ca fiind nelegală

și netemeinică și invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea căii de atac

se susține că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea/ aplicarea greșită

a legislației speciale în ceea ce privește restituirea proprietăților.

În esență, se menționează

că în mod corect despăgubirile din decizia nr. 5195 din 23 iulie 2009 au fost acordate

conform raportului de evaluare efectuat în cadrul procedurii administrative prevăzute

de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, care cuprinde mai multe etape printre care

și etapa evaluării, fiind o procedură distinctă de procedura reglementată prin O.U.G.

nr. 94/2000, în cadrul căreia sunt soluționate cererile de retrocedare a unor bunuri

care au aparținut cultelor religioase din România și care este anterioară procedurii

de acordare a despăgubirilor.

În mod greșit instanța

de fond a dispus obligarea sa la măsuri reparatorii raportat la valoarea de piață

a terenului la momentul soluționării cererii de retrocedare conform standardelor

internaționale de evaluare, întrucât valoarea despăgubirilor în cursul procedurii

administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 se stabilește în funcție

de raportul de evaluare efectuat în etapa evaluării și nu la momentul soluționării

notificării.

Astfel, valoarea despăgubirilor

aferente imobilelor solicitate de reclamantă este cea determinată în raportul de

evaluare întocmit în cauză, în RON și nu într-o altă monedă, astfel cum prevăd și

dispozițiile pct. 16.13 și 16.14 din Normele de aplicare a Titlului VII din Legea

nr. 247/2005 aprobată prin H.G. nr. 1095/2005, iar justificarea reclamantei de acordare

a despăgubirilor la o valoare de piață plasată în anul 2007 când aceasta a atins

cote maxime pe piața imobiliară nu are suport legal.

Se aduc critici sentinței

recurate și sub aspectul greșitei soluționări a cererii privind acordarea cheltuielilor

de judecată, susținând că litigiile ce vizează aplicarea O.U.G. nr. 94/2000 sunt

scutite de plata taxelor judiciare de timbru, astfel că în mod greșit a fost obligată

la plata acestora.

recurs

Înalta Curte, analizând

recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile care există la dosarul

cauzei, de dispozițiile legale incidente, apreciază că acesta este fondat, pentru

considerentele ce urmează a fi expuse.

Astfel cum rezultă din

expunerea rezumativă prezentată anterior, intimatei reclamante în cadrul procedurii

prevăzută de O.U.G. nr. 94/2000, i-a fost emisă Decizia nr. 1376 din 17 iunie 2007

de către Comisia Specială de Retrocedare a Unor Bunuri Imobile care au aparținut

Cultelor Religioase din România, conform căreia i-a fost constatată acesteia calitatea

de persoană îndreptățită în ceea ce privește restituirea terenului în suprafață

de 364 m.p. situat în Municipiul București, propunându-se acordarea de despăgubiri

în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru acest imobil-teren, dosarul

fiind înaintat C.C.S.D. în vederea stabilirii cuantumului final al despăgubirilor

și emiterea deciziei referitoare la acordarea titlului de despăgubiri.

Recurenta a emis decizia

din 18 noiembrie 2009 reprezentând titlul de despăgubire în favoarea intimatei-reclamante,

acordând despăgubiri conform raportului de evaluare întocmit în dosar, în sumă de

1.576.566 RON.

În mod greșit instanța

de fond a reținut că evaluarea trebuia să se raporteze la data de 17 iulie 2007,

întrucât aceasta este data soluționării notificării și emiterii deciziei din 17

iulie 2007.

Potrivit art. 1 din Titlul

VII al Legii nr. 245/2007, „prezenta lege reglementează sursele de finanțare, cuantumul

și procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite

în natură, rezultate din aplicarea… O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor

bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, cu modificările

și completările ulterioare…”.

Legea nr. 245/2007, în

cuprinsul Titlului VII, Capitolul V, art. 16 alin. (6

1

)-(6

5

)

și alin. (7) prevede procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor,

în cadrul cărora trebuie parcurse mai multe etape printre care și etapa evaluării

și ulterior cea a emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubire, în baza raportului

de evaluare.

În acest sens sunt și

dispozițiile pct. 16.13 și 16.14 din Normele metodologice de aplicare a Titlului

VII al Legii nr. 245/2007 aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, care detaliază etapa

evaluării și a emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubire.

Conform art. 16 alin.

(7) din legea menționată „în baza raportului de evaluare, Comisia centrală va proceda

fie la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, fie la trimiterea dosarului

spre reevaluare”.

În raport de dispozițiile

legale menționate, care reprezintă dreptul special în ceea ce privește acordarea

despăgubirilor, se reține că acordarea despăgubirilor aferente imobilelor care nu

pot fi restituite în natură conform deciziilor Comisiei speciale de retrocedare

a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, se face

conform procedurii prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 245/2007 și Normelor metodologice

aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, decizia reprezentând titlu de despăgubire fiind

emisă în baza raportului de evaluare întocmit în această procedură administrativă.

Cum etapa evaluării în

procedura administrativă este ulterioară momentului emiterii Deciziei nr. 1376 din

17 iulie 2007, fiind clar reglementată în dispozițiile art. 16 alin. (6) și

alin. (6

1

)-(6

5

) din Legea nr. 245/2007 și Normele metodologice

aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, recurenta a emis Decizia nr. 6726/2009, respectând

aceste dispoziții legale în ceea ce privește evaluarea și emiterea titlului de despăgubire.

Astfel, în mod greșit instanța a interpretat și aplicat dispozițiile legale menționate

anterior, anulând decizia atacată și stabilind că evaluarea trebuie să se raporteze

la data de 17 iulie 2007, astfel cum a solicitat și reclamanta.

În consecință, față de

cele reținute, în mod corect recurenta-intimată a emis decizia reprezentând titlu

de despăgubiri din 18 noiembrie 2009 a cărei anulare s-a solicitat în cauza dedusă

judecății, fiind neîntemeiată acțiunea reclamantei, care urmează a fi respinsă.

Prin urmare, sentința

recurată a fost pronunțată cu încălcarea/ aplicarea greșită a legii, fiind incident

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Înalta Curte, în raport

de considerentele expuse și în temeiul art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ.,

art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, va admite

recursul, va casa sentința recurată și va respinge acțiunea formulată de reclamantă

ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Statul Român – prin C.C.S.D., împotriva sentinței civile nr. 2563 din 1 aprilie

2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința cată și respinge acțiunea formulată

de Fundația C., ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 martie

2012.