ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1242/2011

Asupra recursului față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamanta Fundația C., în contradictoriu cu Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a solicitat instanței anularea Deciziei nr. 5097 din 30 ianuarie 2009 prin care s-a emis în favoarea sa titlul de despăgubiri în cuantum de 6.700.000 lei pentru imobilul teren în suprafață de 800 mp, situat în București. De asemenea, reclamanta a solicitat și obligarea pârâtei la eliberarea unei decizii prin care să i se acorde măsuri reparatorii potrivit valorii de piață a terenului de la momentul soluționării cererii de retrocedare, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâta nu i-a comunicat raportul de evaluare pentru a-și formula opiniile cu privire la concluziile acestuia, iar decizia a fost emisă după 8 luni de la data întocmirii raportului de evaluare, astfel că nu reflectă valoarea reală a imobilului. Prin întâmpinare, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Prin Sentința nr. 1915 din 24 aprilie 2010, Curtea de Apel București a respins acțiunea formulată de reclamanta Fundația C., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond, având în vedere și prevederile art. 5 alin. (5) din O.U.G.

nr. 94/2000 de care beneficiază reclamanta, a reținut că normele Titlului VII din Legea nr. 247/2005, la care face trimitere și ordonanța amintită, nu conțin precizări cu privire la data ce trebuie avută în vedere la stabilirea valorii pe piață. S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că împrejurarea că valoarea pe piață a unui bun este fluctuantă prin natura ei, în anumite perioade nu poate constitui motiv de nelegalitate a procedurii de evaluare. In ceea ce privește art. 10 alin. (9) din Legea nr. 10/2001 , invocat de reclamantă, instanța de fond a constatat că acesta nu este aplicabil în cauză, terenul în discuție având un alt regim juridic, reglementat de O.U.G. nr. 94/2000. Împotriva sentinței a declarat recurs această reclamanta Fundația C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Împotriva acestei sentințe și a încheierii din data de 9 decembrie 2008 a declarat recurs reclamanta Fundația C., care a invocat ca temei dispozițiile art. 304 1 și art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., susținând, în esență, următoarele critici: - prin sentința atacată, instanța de fond a respins cererea formulată considerând în mod eronat că aceasta ar fi neîntemeiată, fără a prezenta pe larg care sunt motivele de fapt și de drept care au stat la baza convingerii sale; - instanța de fond a considerat în mod greșit că normele legale aplicabile nu conțin precizări cu privire la data care trebuie avută în vedere la stabilirea valorii pe piață, astfel că această dată nu poate fi decât cea a momentului întocmirii raportului de evaluare.

- în mod greșit instanța de fond a apreciat ca fiind legală decizia în baza căreia s-a emis titlul de despăgubire, deși raportul de evaluare nu a fost comunicat, cu motivarea că legea nu instituie în sarcina pârâtei obligația de comunicare a raportului de evaluare. - decizia în baza căreia s-a emis titlul de despăgubire este nelegală raportat la cuantumul despăgubirilor acordate. Analizând sentința atacată în aport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în cauză cât și în temeiul dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză de către reclamanta Fundația C. este nefondat și urmează a fi respins având în vedere următoarele considerente: Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., privind susținerea potrivit căreia sentința nu cuprinde pe larg motivele de fapt și de drept, care au stat la baza convingerii instanței, Înalta Curte constată că este nefondat. Astfel, cazul de modificare prevăzut de textul menționat vizează hotărârile care nu cuprind motivele pe care se sprijină sau cuprind motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Obligația instanței de a arăta, în cadrul hotărârii, motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea și motivele pentru care au fost înlăturate cererile părților este prevăzută în art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. In speță, deși succintă, motivarea sentinței atacate cuprinde considerentele care au format convingerea instanței atât în ceea ce privește excepțiile invocate cât și soluția pe fondul cauzei expuse în mod clar și logic, îndeplinind cerințele legale menționate mai sus.

In ceea ce privește susținerea recurentei privind nelegalitatea deciziei atacate față de necomunicare raportului de evaluare, Înalta Curte constată că această susținere este în prezent, pur formală, pentru că și dacă s-ar fi produs o încălcare a dreptului de a contesta raportul de evaluare, această nulitate a fost acoperită la momentul contestării deciziei emise de pârâtă și pe parcursul procesului de la instanța de fond, când reclamantul a luat cunoștință inclusiv de actele care au stat la baza deciziei contestate, deci și a raportului de evaluare.

Din probatoriul administrat în cauză rezultă că obiectul cererii formulate de către reclamantă 1-a constituit Decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nr. 5097 din data de 30 iunie 2009, reclamanta fiind nemulțumită de cuantumul despăgubirilor acordate în sumă de 6.700.000 lei pentru imobilul în suprafață de 800mp situat în București, despăgubiri acordate conform raportului de evaluare din data de 21 octombrie 2008 întocmit în dosarul înregistrat cu nr. 40287/CC din 03 ianuarie 2008. Decizia Comisiei Centrale a fost emisă potrivit procedurii administrative prevăzute în Titlul VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente.

Potrivit art. 13 alin. (1) Titlul VII din Legea nr. 247/2005, se constituie Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor care are atribuția „analizării și stabilirii cuantumului final al despăgubirilor care se acordă", dispunând emiterea deciziilor referitoare la acordarea titlurilor de despăgubire. După etapa analizării dosarului sub aspectul posibilității restituirii în natură a imobilului, constatându-se că în mod întemeiat, cererea a fost respinsă, dosarul a fost înaintat unui evaluator sau societăți de evaluare în vederea întocmirii raportului de evaluare, procedura finalizându-se cu emiterea deciziei de către Comisia Centrală, decizie reprezentând titlul de despăgubire și valorificarea acestuia în condițiile legale stabilite potrivit capitolului V 1 , Secțiunea I din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Potrivit art. 16 pct. 13 din H.G. nr. 1095/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Titlului VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv" din Legea nr. 247/2005. În soluționarea contestației reclamantei, împotriva Deciziei nr. 5097 din 30 ianuarie 2009 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, instanța de fond a apreciat și reținut în mod corect faptul că valoarea pe piață a unui bun este prin natura ei fluctuantă în anumite perioade, nu poate constitui motiv de nelegalitate a procedurii de evaluare.

Raportarea la standardele internaționale de evaluare, pe care o invocă recurenta-reclamantă, rezultă din prevederile art. 3 lit. d) din Titlul VII al Legii nr. 247/204 care, stabilind condițiile pe care trebuie să le îndeplinească evaluatorul, se referă la punerea în aplicare, în mod corect, a metodelor și tehnicilor recunoscute și necesare pentru efectuarea unei evaluări credibile, în conformitate cu Standardele Internaționale de evaluare editate de Comitetul pentru Standarde Internaționale de Evaluare (IVSC). Credibilitatea evaluării astfel efectuate nu a fost combătută cu argumente rezonabile și consistente de către recurenta-reclamantă, care, în motivele de recurs, a exprimat numai aprecierea personală că valoarea stabilită în decizie nu este reală, fiind mai mică decât în realitate.

Hotărârea primei instanțe este temeinică și legală, instanța efectuând un control adecvat al legalității deciziei și al modului în care autoritatea emitentă și-a exercitat dreptul de apreciere. In situațiile ce presupun indemnizarea unor categorii largi de persoane, așa cum sunt cele rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001 și a Titlului VII din Legea nr. 247/2005 autorităților naționale trebuie să li se recunoască o largă marjă de apreciere în alegerea măsurilor reparatorii pentru privarea de proprietate și a nivelului indemnizațiilor acordate, fiind ținute doar să asigure un raport rezonabil cu valoarea bunurilor în discuție.

Din examinarea întregului probatoriu administrat în cauză, Înalta Curte constată că Decizia nr. 5097 din 30 ianuarie 2009 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor este legală, fiind emisă cu respectarea procedurii administrative prevăzute de dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, valoarea despăgubirilor acordate fiind determinată prin raportul de evaluare întocmit de expertul desemnat aleatoriu prin metodele utilizate, normele și recomandările Asociației Naționale a Evaluatorilor din România. Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., constatând că nu există motive pentru reformarea hotărârii atacate, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și al art. 304 pct. 7, 9 și art. 304 1 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Fundația C. împotriva sentinței nr. 1915 din 27 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 2 martie 2011.