ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1395/2018

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Maramureș, ulterior fiind declinată competența în favoarea Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Parohia Ortodoxă Română nr. 1 Sighetu Marmației a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Natională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Specială de Retrocedare a Bunurilor care au aparținut Cultelor Religioase din România anularea deciziei nr. 3184 din 24.02.2015 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase și obligarea pârâtei la retrocedarea imobilului construcție și teren situat în municipiul Sighetu Marmației, str. x nr. 15, județ Maramureș, constând în grădină intravilan cu suprafață de 3399 mp înscris în CF xb Sighetu Marmației, nr. top x și casă cu etaj compusă din două apartamente fiecare, având 4 camere și dependințe.

Prin sentința nr. 98 din data de 31 martie 2016, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea promovată de reclamanta Parohia Ortodoxă Română nr. 1 Sighetu Marmației în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Natională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Specială de Retrocedare a Bunurilor care au aparținut Cultelor Religioase din România și a anulat decizia nr. 3184 din 24.02.2015 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a Bunurilor care au aparținut Cultelor Religioase din România și a obligat pârâta să emită dispoziție de retrocedare a imobilului situat în Sighetu Marmației nr. 15, actualmente nr. 10, județ Maramureș, intravilan în suprafață de 3399 metri pătrați înscris în CF x Sighetu Marmației, nr. top x și casă cu etaj compusă din 2 apartamente având 4 camere și dependințe.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că imobilul teren deși nu a făcut obiectul legii fondului funciar, nefiind cooperativizat și fiind situat în intravilanul localității, atrăgând incidența O.U.G. nr. 94/2000, hotărârea Judecătoriei Sighetu Marmației beneficiază de putere de lucru judecat în sensul recunoașterii dreptului de proprietate al reclamantei, drept de proprietate care însă trebuie stabilit prin decizia comisiei speciale de retrocedare, intrând în categoria prevăzută de art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000.

S-a mai arătat că, dreptul de proprietate a Statului Maghiar a fost radiat prin încheierea din anul 1945, fiind reînscris dreptul de proprietate pe imobil în favoarea Bisericii Ortodoxe, care în virtutea dreptului de accesiune a dobândit și dreptul de proprietate asupra construcției edificate pe terenul său. De altfel, acest drept de proprietate nu a fost negat nici de autoritățile comuniste care au plătit chirie pe imobil și și-au înscris dreptul de proprietate în baza unui decret de naționalizare.

Împotriva sentinței nr. 98 din 31 martie 2016 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs pârâtele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Specială de Retrocedare a Bunurilor care au aparținut Cultelor Religioase din România, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea acestei căi de atac, recurenta a arătat, în esență, următoarele:

- calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel care este subiect pasiv (este obligat) în raportul juridic dedus judecății. În cadrul unei acțiuni în instanță calitatea procesuală pasivă aparține celui față de care se poate realiza interesul respectiv.

- competența ce revine Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților nu include atribuții referitoare la emiterea unor decizii privind restituirea în natură a unor imobile care au aparținut cultelor religioase din România, având doar obligația să asigure organizarea și funcționarea Secretariatului tehnic al Comisiei speciale de retrocedare.

- instanța investită cu soluționarea fondului cauzei a încălcat prevederile art. 36 din Noul C. proc. civ., înțelegând să admită acțiunea și în contradictoriu cu Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, fără însă să se pronunțe asupra excepției lipsei calității procesuale pasive, invocate prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei.

În motivarea acestei căi de atac, s-a arătat, în esență, următoarele:

- instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 potrivit cărora sunt îndreptățite la măsuri reparatorii, în natură sau în echivalent, cultele religioase care aveau calitatea de proprietar al imobilului la data trecerii acestuia în proprietatea statului, iar construcția în cauză, fiind edificată de către autoritățile maghiare, a avut ca proprietar de drept al clădirii statul român, ca succesor în drept al statului maghiar.

- instanța de fond trebuia să se pronunțe asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților invocată prin întâmpinarea depusă la dosar.

- prima instanță a greșit când a considerat că sentința nr. 792/20.02.2003 a Judecătoriei Sighetu Marmației nu impune forța puterii de lucru judecat decât în privința recunoașterii dreptului de proprietate al reclamantului și nu și a legislației în baza căreia s-a judecat pricina.

- instanța de fond a încălcat prevederile pct. 3 din Normele metodologice corespunzătoare art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2005, aprobate prin H.G. nr. 1164/2002, potrivit cărora imobilele care fac sau au făcut obiectul restituirii potrivit altor legi cu caracter reparator, nu fac obiectul O.U.G. nr. 94/2000.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata a solicitat respingerea celor două recursuri ca nefondate și acordarea cheltuielilor de judecată în recurs, arătând că:

- cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a ANRP, se solicită respingerea acesteia, motivat de faptul că Agenția Națională pentru Restituirea Proprietăților a fost chemată în judecată pentru opozabilitatea hotărârii. Chiar dacă aparține Comisiei Speciale de Retrocedare competența de a se pronunța asupra cererilor de retrocedare a imobilelor care au aparținut cultelor religioase din România, ANRP-ul realizează întreaga activitate de secretariat a Comisiei, inclusiv activitatea de primire a citațiilor de la instanțele judecătorești, respectiv de redactare a actelor de procedură în litigiile în care sunt formulate pretenții în legătură cu Comisia Specială de Retrocedare.

- din întreaga documentație depusă la dosarul aferent cererii de retrocedare nr. x, conexată parțial cu cererile de retrocedare nr. x și nr. 682976/C/16.01.2006, s-a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului, construcție, înscrisă inițial în cartea funciară nr. x/b, nr. top. x, transcrisă în cartea funciară nr. x/b, nr. top. x, parohia fiind proprietară tabulară asupra terenului pe care a fost notată construcția solicitată. Potrivit art. 492 din vechiul C. civ., proprietarul terenului este și proprietarul construcției, prin efectul accesiunii reale imobiliare, în același timp, parohia a dovedit faptul că construcția de pe str. x, nr. 15, a fost edificată în perioada ocupației maghiare, prin efortul enoriașilor și al întregii comunități, ajutând la ridicarea casei de la numărul 15 inclusiv enoriașii din Sarasău (în acest sens se face trimitere la declarația martorei A., audiată la data de 17.03.2016, precum și a martorului B., audiat la data de 25.02.2016).

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 15 februarie 2018 s-au admis in principiu recursurile declarate de pârâtele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Specială de Retrocedare a Bunurilor care au aparținut Cultelor Religioase din România împotriva sentinței nr. 98 din 31 martie 2016 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de casare invocate, a actelor dosarului și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoare: Intimata-reclamantă Parohia Ortodoxă Română nr. 1 Sighetu Marmației a investit instanța de contencios administrativ și fiscal, pe calea prevăzută de art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004, cu o acțiune îndreptată împotriva Autorității Nationale pentru Restituirea Proprietăților și a Comisiei Speciale de Retrocedare a Bunurilor care au aparținut Cultelor Religioase din România solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea Deciziei nr. 3184 din 24.02.2015 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a Bunurilor care au aparținut Cultelor Religioase din România și obligarea pârâtei la retrocedarea imobilului construcție și teren.

Prima instanță a admis acțiunea formulată de reclamanta Parohia Ortodoxă Română nr. 1 Sighetu Marmației, a anulat decizia nr. 3184 din 24.02.2015 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a Bunurilor care au aparținut Cultelor Religioase din România și a obligat pârâta să emită dispoziție de retrocedare a imobilului situat în Sighetu Marmației nr. 15, actualmente nr. 10, județ Maramureș, intravilan în suprafață de 3399 metri pătrați înscris în CF xb Sighetu Marmației, nr. top x și casă cu etaj compusă din două apartamente având 4 camere și dependințe, pentru motivele arătate la punctul 2.

Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs ambele pârâte, criticând-o pentru nelegalitate și invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ.

Recurenta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a susținut că sentința este nelegală întrucât prima instanță nu a soluționat excepția lipsei calității procesuale pasive, pe care o invocase pe cale de întâmpinare, pronunțând hotărârea și în contradictoriu cu această instituție, care nu are competențe în sensul obligației stabilite de instanță, fiind încălcate astfel dispozițiile art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 572/2013 și ale art. 36 din Noul C. proc. civ.

Din actele dosarului rezultă că prin întâmpinarea depusă la instanța inițial investită cu soluționarea cauzei - Tribunalul Maramureș, pârâta ANRP a invocat, pe lângă excepția necompetenței materiale a instanței sesizate și excepția lipsei calității procesuale pasive, care a rămas nesoluționată în fața instanței de fond.

Intimata-reclamantă Parohia Ortodoxă Română nr. 1 Sighetu Marmației recunoaște că această pârâtă nu are competențe în emiterea deciziei de retrocedare, însă susține că a chemat-o în judecată pentru opozabilitate.

Potrivit dispozițiilor art. 36 din C. proc. civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea între părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond.

În art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 572/2013 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, sunt arătate atribuțiile acestei instituții, între care și faptul că asigură organizarea și funcționarea secretariatelor Comisiei speciale de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România și comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România (lit. g.

De asemenea, conform art. 3 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, secretariatul Comisiei speciale de retrocedare va fi asigurat de Cancelaria Primului-Ministru, prin Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Or, din dispozițiile legale menționate mai sus, rezultă foarte clar că în această fază a procedurii de restiruire, respectiv emiterea deciziilor de retrocedare, recurenta -pârâtă ANRP nu are altă atribuție decât aceea de a asigura secretariatul Comisiei, competență care nu-i atrage și calitatea procesuală pasivă într-un litigiu vizând anularea unei decizii de retrocedare, alături de Comisia Specială de Retrocedare a Bunurilor care au aparținut Cultelor Religioase din România.

Pentru aceste argumente, Înalta Curte constată că motivul de recurs invocat (art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.) este fondat.

Recurenta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România a invocat în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Acest motiv de recurs include toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, cu excepția celor menționate la punctele 1-4, precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

În doctrină s-a arătat, cu titlu de exemplu, că hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă: nesemnarea minutei de către judecători; nerespectarea principiului oralității, al publicității ședințelor de judecată; încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părții pentru ultimul termen de judecată; efectuarea expertizei cu nesocotirea prevederilor art. 335 alin. (1) și art. 338 C. proc. civ. încălcarea dreptului de apărare dacă instanța a admis apelul și s-a pronunțat și asupra fondului, fără ca părțile să fi pus concluzii și asupra fondului; încălcarea principiului contradictorialității și al nemijlocirii prin pronunțarea soluției în baza unor dovezi care nu au fost administrate în cursul procesului și nu au fost puse în dezbaterea părților; decăderea din administrarea unei probe cu nesocotirea prevederilor art. 254 C. proc. civ. lipsa încheierii de dezbateri sau nesemnarea acesteia; respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii; aplicarea greșită a unor texte de lege.

Or, în cauza de față, recurenta formulează critici privind nepronunțarea primei instanțe asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. Cu privire la acest aspect, pe de o parte a fost analizat în recursul formulat de această instituție, iar pe de altă parte, nepronunțarea primei instanțe supra acestei excepții nu este de natură să îi producă vreun prejudiciu recurentei Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România.

În aceste condiții motivul de recurs apare ca nefondat.

Cel de al doilea motiv de casare invocat de recurent se întemeiază pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.

Astfel, prin decizia 3184 din 24.02.2015 a Comisiei Speciale de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România, s-a respins cererea de retrocedare depusă de către Parohia Ortodoxă Română Sighetu Marmației 1 jud. Maramureș având ca obiect imobilul construcție situat în mun. Sighetu Marmației, str. x, fost nr. 15, actual nr. 10, jud. Maramureș, înscrisă inițial în CF xb nr. top x transcrisă în CF xb nr. top x, întrucât solicitanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra respectivei construcții, cât și în ceea ce privește imobilul teren în suprafață totală de 3399 mp înscris în CF xb a localității Sighetu Marmației nr. top x, imobil abnotat și dezmembrat în parcele noi, transcris ulterior în CF xb a localității Sighetu Marmației, având în vedere faptul că solicitarea urmează a fi soluționată de către Comisia de fond funciar din cadrul Primăriei Sighetu Marmației în temeiul sentinței civile 792/2003 din dosarul nr. x

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență.

Alineatul (3) al aceluiași articol arată că sunt imobile, în sensul prezentei ordonanțe de urgență, construcțiile existente în natură, împreună cu terenurile aferente lor, situate în intravilanul localităților, cu oricare dintre destinațiile avute la data preluării în mod abuziv, precum și terenurile aflate la data preluării abuzive în intravilanul localităților, nerestituite până la data intrării în vigoare a prezentei legi**). Adăugirile aduse construcțiilor se preiau cu plată, numai dacă acestea nu depășesc 50% din aria desfășurată actuală. În caz contrar, nu se va dispune retrocedarea, considerându-se imobil nou în raport cu cel preluat. Nu se includ în această categorie lucrările de reparații curente, capitale, consolidări, modificări ale compartimentării inițiale, îmbunătățiri funcționale și altele asemenea.

Cu privire la terenul de 3996 mp, din actele dosarului rezultă că acesta a fost în proprietatea Parohiei începând cu anul 1927. Tocmai pentru că nu era proprietatea statului român și nu putea fi dobândit în mod automat, statul maghiar formulează în anul 1941 o cerere de revendicare a acestui teren și în anul 1942 este înscris în cartea funciară ca proprietar.

Tot potrivit mențiunilor din cartea funciară, terenul revine în proprietatea Parohiei în anul 1945, iar ca urmare a Decretului de naționalizare nr. 712/1966, începând cu anul 1970, în cartea funciară este înscris ca proprietar statul român.

Această situație de fapt, cu privire la teren, nu este contestată, însă Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România a refuzat retrocedarea acestui imobil având în vedere faptul că solicitarea urmează a fi soluționată de către Comisia de fond funciar din cadrul Primăriei Sighetu Marmației în temeiul sentinței civile 702/3003 din dosarul 4625/2002.

Este, de asemenea, necontestat faptul că imobilul teren nu a fost cooperativizat deoarece era situat în intravilanul localității. Prin sentința civilă 792/2003 a Judecătoriei Sighetu Marmației pronunțată în dosarul 4625/2002, a fost admisă plângerea formulată în temeiul Legii nr. 1/2000, au fost anulate parțial Hotărârile nr. 449/2002 și 454/2002 emise de Comisia locală Sighetu Marmației și de Comisia Județeană Maramureș și s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea petentei pentru mai multe terenuri între care și terenul ce face obiectul prezentei cereri de retrocedare.

Însă, în lipsa unui titlu de proprietate emis de Comisia de fond funciar pentru terenul de 3996 mp și a dovezii reînscrierii acestui teren în cartea funciară ca având drept proprietar Parohia, nu se poate considera că acest imobil a făcut obiectul unei alte proceduri de retrocedare ce ar atrage incidența H.G. nr. 1164/2002. În aceste condiții, în mod corect prima instanță a reținut că dreptul de proprietate trebuie stabilit prin decizia comisiei speciale de retrocedare, intrând în categoria prev. de art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000.

Cu privire la imobilul construcție, Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România a refuzat retrocedarea întrucât solicitanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra respectivei construcții.

Este necontestat faptul că aceactă construcție a fost realizată în perioada statului maghiar. Martorii audiați în cauză au arătat că la acest imobilul au fost efectuate în anii 40 lucrări de construire de către Parohia Ortodoxă Sighetu Marmației și că imobilul a fost folosit ca și casă parohială, iar ulterior a fost în folosința Poliției și Securității locale, care au achitat parohiei o sumă modică cu titlu de chirie. Actualemente imobilul este folosit de instituția Poliției și de Serviciul de Evidență Informatizată a Persoanei Sighetu Marmației.

Comisia susține că imobilul a fost realizat de statul maghiar, a fost preluat automat de statul român și prin urmare nu se impune restituirea.

Înalta Curte nu împărtășește acest punct de vedere întrucât nu se coroborează cu actele administrative emise de-a lungul vremii cu privire la această clădire. Astfel, în anul 1948 se înscrie pentru prima dată în cartea funciară această construcție având drept proprietar Parohia, iar potrivit actelor din dosar, în anul 1952 aceasta exista în patrimoniul Parohiei, dar era ocupată de Securitate. În anul 1966 se emite decretul de naționalizare. Or, dacă statul era deja proprietarul construcției prin preluare de la statul maghiar nu ar mai fi fost nevoie de acest decret de naționalizare.

Pe de altă parte, statul maghiar nu a fost niciodată înscris în cartea funciară ca proprietar al construcției și prin urmare succesorul în drepturi, statul român, nu putea avea drepturi mai mari decât cel pe care îl succede.

Nu se poate reține susținerea recurentei cum că partea încearcă să creeze o confuzie între imobilul construcție de la nr. 15 și imobilul construcție de la nr. 19 întrucât din actele dosarului rezultă foarte clar că edificiul înscris la nr. 15 este ocupat de Poliția Sighet, iar edificiul de la nr. 19 a fost ocupat de chiriași.

În aceste condiții, în mod corect prima instanță a reținut că imobilul construcție a aparținut Parohiei Ortodoxe nr. 1 Sighetu Marmației, fiind înscrisă în cartea funciară în favoarea acesteia și construită pe terenul proprietatea sa, neputându-se reține existența unui drept de proprietate a statului român ca succesor a autorităților și Statului Maghiar.

Pentru aceste considerente și în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 și art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de pârâta Autoritatea Natională pentru Restituirea Proprietăților, va casa în parte sentința nr. 98 din 31 martie 2016 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în sensul că va respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Natională pentru Restituirea Proprietăților, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Se va respinge recursul declarat de Comisia Specială de Retrocedare a Bunurilor care au aparținut Cultelor Religioase din România, din cadrul ANRP împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.

În temeiul art. 453 din C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta - pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a Bunurilor care au aparținut Cultelor Religioase din România la plata sumei de 5980 de RON cheltuieli de judecată în favoarea intimatei - reclamante.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâta Autoritatea Natională pentru Restituirea Proprietăților.

Casează în parte sentința nr. 98 din 31 martie 2016 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în sensul că respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Natională pentru Restituirea Proprietăților, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Respinge recursul declarat de Comisia Specială de Retrocedare a Bunurilor care au aparținut Cultelor Religioase din România, din cadrul ANRP împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.

Obligă recurenta - pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a Bunurilor care au aparținut Cultelor Religioase din România la plata sumei de 5980 de RON cheltuieli de judecată in favoarea intimatei - reclamante.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 martie 2018.