ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2125/2018

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 28 aprilie 2015, pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul Ordinul Piarist, prin Episcopia Romano-Catolică Satu-Mare, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile ce au aparținut cultelor religioase din România, a solicitat anularea deciziei nr. 3128 din data de 27.01.2015, emisă de pârâtă, ca fiind nelegală și, pe cale de consecință să se dispună restituirea în favoarea reclamantei a imobilului situat în municipiul Sighetul Marmației, înscris în cartea funciară nr. x/a a localității Sighet, având nr. top. x, căruia în natură îi corespunde "Școală nr. 17, cu curte în Piața Unirii", actualmente clădire P+ 1E, cu destinația de Muzeu, în Piața Libertății nr. 18, cu teren aferent în suprafață de 328 mp, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 386 din 21 septembrie 2015, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamantul Ordinul Piarist, prin Episcopia Romano-Catolică Satu-Mare, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile ce au aparținut cultelor religioase din România.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 386/21.09.2015, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul Ordinul Piarist, prin Episcopia Romano-Catolică Satu-Mare, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului și casarea sentinței recurate, cu trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de fond. În motivarea recursului se susține că, în mod netemeinic și nelegal, instanța de fond a respins cererea de suspendare a cauzei, considerând că nu are relevanță soluția ce urma a se pronunța cu privire la acțiunea recurentului pentru rectificarea înscrierilor de sub poziția B7 și B8 din CF x Sighetu Marmației și a înscrierilor ulterioare, inclusiv cele care vizează înscrierile din CF xa din localitatea Sighet, înregistrată pe rolul Judecătoriei Sighetu Marmației sub nr. x/2015. Consideră că prezentul litigiu are o strânsă legătură cu soluționarea acestui dosar, întrucât, dacă s-ar admite acțiunea privind rectificarea de carte funciară, nu ar mai exista temeiul pentru care cererea sa de retrocedare a fost respinsă, deoarece imobilul în litigiu ar forma proprietatea Ordinului Piarist și ulterior anului 1937 și ar intra în perioada de referință reglementată de O.U.G. nr. 94/2000. De asemenea, recurentul-reclamant critică hotărârea primei instanțe pentru aceea că nu a evidențiat succesiunea tuturor intabulărilor operate după anul 1937 în cartea funciară a imobilului din litigiu, apreciind că acestea sunt relevante în speță și precizând că preluarea în favoarea Statului Român s-a făcut fără acordarea de despăgubiri, având astfel un caracter abuziv. Totodată, se susține că naționalizarea la care se face trimitere prin decizia atacată nu a putut să aibă niciun efect juridic sau faptic asupra unor părți din construcția respectivă, care nici nu existau în anul 1937, astfel că preluarea în favoarea Statului Român a imobilului s-a făcut în baza înscrierilor de sub poziția B 13, care intră în perioada de referință prevăzută de O.U.G. nr. 94/2000. Menționează recurentul-reclamant că, ulterior întabulării din 1937, făcută în favoarea Statului Român, a urmat înscrierea făcută în anul 1941, în baza Ordonanței maghiare nr. 1440/1941, când s-a întabulat dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu în favoarea Ordinului Călugăresc Piarist. Tot potrivit susținerilor recurentului-reclamant, în anul 1943 s-a întabulat dreptul de proprietate asupra imobilului în favoarea Trezoreriei Regale Maghiare, această înscriere fiind urmată de cea din 18 aprilie 1944, prin care s-a restabilit situația anterioară, în favoarea Institutului Maghiar de Învățământ al A., la rândul său urmată de întabularea din anul 1946, făcută în baza art. 3 și 19 din Legea nr. 260/1945, prin care s-a restabilit situația anterioară în favoarea Statului Român, iar la data de 16.04.1973, în baza încheierii CF nr. x, nr. topografic x s-a transcris în CF xa în favoarea Statului Român. A criticat recurentul-reclamant sentința recurată pentru că judecătorul fondului nu a menționat toate aceste întabulări, iar raportat la situația de carte funciară a imobilului în litigiu în perioada 1941-1946, menționează recurentul că a avut calitatea de proprietar tabular, dispunând de un bun în sensul art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenție, bun care, raportat la prevederile Legii nr. 260/1945, a făcut obiectul unei preluări abuzive, la care se face trimitere la art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000. În opinia recurentului Ordinul Piarist, instanța de fond ar fi trebuit să aibă în vedere actul normativ final, în baza căruia a operat cea de-a doua preluare a imobilului în favoarea Statului Român, respectiv cel din 03.04.1945, care se află în perioada de referință reglementată de O.U.G. nr. 94/2000, cuprinsă între 6 martie 1945 și 22 decembrie 1989. Recurentul-reclamant mai susține că în arhivele sale există documente care dovedesc faptul că până în anul 1947 a fost proprietarul imobilului în litigiu, calitate recunoscută și de Ministerul Educației de la acea dată și că în fapt, naționalizarea propriu-zisă a imobilului a avut loc ulterior anului 1947, când Ordinul funcționa efectiv și desfășura activități educaționale. Astfel, recurentul-reclamant consideră că prin hotărârea recurată s-au încălcat prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenție, precum și prevederile Decretului-lege nr. 115/1938.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 22.01.2015, intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând că cererea de retrocedare a imobilului având nr. top. x a fost respinsă întrucât bunul solicitat spre restituire nu a fost preluat în mod abuziv de Statul Român în perioada de referință, anul preluării fiind 1937, la acel moment fiind întabulat, prin încheierea de carte funciară nr. x/03.03.1937, dreptul de proprietate al Statului Român asupra imobilului. Ulterior acestui moment, arată intimata-pârâtă că în anul 1941 s-a restabilit dreptul de proprietate în favoarea Ordinului Călugăresc Piarist, în anul 1943 s-a întabulat dreptul de proprietate în favoarea Trezoreriei Regale Maghiare, iar la 18 aprilie 1944 s-a întabulat dreptul de proprietate cu titlu de "restabilire a stării anterioare" în favoarea Institutului Maghiar de Învățământ al A., iar prin încheierea de carte funciară nr. x/25.04.1946 s-a dispus restabilirea situației anterioare în favoarea Statului Român, ca urmare a aplicării Legii nr. 260/1945, privind legislația aplicabilă în Transilvania de Nord, precum și la drepturile dobândite în acest teritoriu, în timpul ocupațiunii maghiare. A mai susținut intimata-pârâtă că sunt nefondate susținerile recurentului-reclamant, potrivit cărora preluarea abuzivă ar fi avut loc în temeiul dispozițiilor Legii nr. 260/1945, aceasta nefiind o lege de naționalizare, care să producă efecte constitutive de drepturi imobiliare în favoarea Statului Român, fiind doar o lege de restabilire a situației anterioare anului 1941 și Dictatului de la Viena, în baza căreia au fost anulate mai multe ordonanțe maghiare și efectele lor juridice, inclusiv Ordinul nr. 1440/1941 M.E.

Prin răspunsul la întâmpinare înregistrat la data de 11.02.2016, recurentul-reclamant Ordinul Piarist, prin Episcopia Romano-Catolică Satu-Mare a solicitat suspendarea judecării recursului, până la soluționarea definitivă a cauzei ce face obiectul dosarului nr. x, înregistrat pe rolul Judecătoriei Sighetu Marmației, având ca obiect rectificare carte funciară.

Procedura de soluționare a recursului Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 04 octombrie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat. La data de 20 noiembrie 2017, recurentul-reclamant Ordinul Piarist, prin Episcopia Romano-Catolică Satu-Mare, a înregistrat la dosarul cauzei un punct de vedere referitor la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului. Prin încheierea din data de 28 februarie 2018, constatând că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate, completul de filtru a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, fixând termen pentru judecata pe fond a căii de atac. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente: 1. Argumente de fapt și de drept relevante Ca și chestiune prealabilă, se reține că cererea de suspendare a judecării prezentei cauze în raport de dosarul nr. x al Judecătoriei Sighetu Marmației, invocată prin răspunsul la întâmpinarea depusă la dosar, este rămasă fără obiect, întrucât, până la data luării în discuție a cererii de suspendare, dosarul a cărui incidența s-a reclamat ca având o înrâurire hotărâtoare asupra prezentului litigiu a fost definitiv soluționat, astfel că nu mai poate fi dispusă măsura solicitată de recurentul-reclamant. Aceleași considerente au fost avute în vedere și la pronunțarea soluției de respingere, ca rămasă fără obiect, a cererii de suspendare a prezentei cauze în raport de judecarea dosarului nr. x al Judecătoriei Sighetul Marmației, argumentele fiind expuse în practicaua prezentei decizii. Cât privește fondul recursului, ale cărui critici au fost încadrate în prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., reține Înalta Curte că este nefondată calea de atac declarată în cauză, soluția pronunțată de prima instanță fiind împărtășită și în calea controlului judiciar. Recurentul-reclamant a formulat cerere de restituire a imobilului situat în Sighetul Marmației, Piața Libertății nr. 17, județul Maramureș, înscris în CF nr. x, transcris în CF x Sighetul Marmației, nr. top. x, compus din teren intravilan în suprafață de 327 mp, având destinația inițială de curte în intravilan și școală, actualmente cu destinația de muzeu. Această cerere a fost respinsă prin decizia nr. 3128/27.01.2015, emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile ce au aparținut cultelor religioase din România, act administrativ contestat în prezenta cauză. Astfel cum corect a reținut și prima instanță, în succesiunea întabulărilor în cartea funciară a imobilului în discuție se relevă trecerea bunului a cărui restituire s-a solicitat în patrimoniul Statului Român în anul 1937, în baza actului denumit Raport oficial nr. 677/1937, iar ulterior, în perioada 1941-1946, au fost mai multe întabulări succesive, în favoarea Ordinului A., a Trezoreriei Regale Maghiare și apoi în favoarea Institutului Maghiar de Învățământ al A.. Ca efect al intrării în vigoare a Legii nr. 260/1945, s-a procedat la restabilirea situației anterioare, prin întabularea în favoarea Statului Român a imobilului cu nr. topografic x, temeiul acestei înscrieri în cartea funciară fiind reprezentat de prevederile art. 3 și 19 din actul normativ anterior indicat. Argumentul principal al recurentului-reclamant în susținerea căii de atac declarate a fost acela întemeiat pe împrejurarea că, prin această a doua preluare în patrimoniul Statului Român, a fost expropriat Ordinul Piarist de imobilul asupra căruia își exercita atributele dreptului de proprietate, fără nicio despăgubire, preluarea având astfel un caracter abuziv. Contrar acestor susțineri, reține Înalta Curte că prima instanță a reținut corect că exproprierea recurentului-reclamant de imobilul cu nr. topografic x s-a realizat în anul 1937, iar prin Legea nr. 260/1945 s-au declarat nule "actele săvârșite și drepturile dobândite în temeiul ordonanțelor maghiare" enumerate la art. 3 din actul normativ amintit, printre care se regăsește și Ordonanța maghiară nr. 1440/1941, cea care a stat la baza întabulării dreptului de proprietate în favoarea recurentului-reclamant ulterior întabulării din anul 1937, făcută în favoarea Statului Român. Prin urmare, în anul 1946 a avut loc doar restabilirea situației anterioare intrării în vigoare a acestei ordonanțe ce a fost anulată prin Legea nr. 260/1945, fără a echivala această situație reparatorie cu o expropriere fără despăgubire, așa cum consideră fără temei recurentul-reclamant. Nu subzistă în cauză nici susținerile recurentului Ordinul Piarist, potrivit cărora părți din construcția existentă nu erau edificate în anul 1937, astfel că naționalizarea a vizat înscrierile de sub poziția B 13 din cartea funciară, care intră în perioada de referință din sfera de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000, întrucât imobilul întabulat în favoarea Statului Român în anul 1937 era compus din teren intravilan în suprafață de 328 mp și școală, iar eventualele alte construcții pe acest teren nu au fost individualizate de recurentul-reclamant și nici nu s-a arătat care a fost perioada în care s-au edificat pretinsele imobile la care a făcut referire Ordinul Piarist în cererea sa de recurs. Pentru toate aceste considerente, reține Înalta Curte că este nefondată calea de atac declarată în cauză, fiind lipsite de suport probator criticile invocate de recurentul-reclamant Ordinul Piarist. 2. Temeiul de drept al soluției pronunțate În raport de prevederile art. 496 C. proc. civ., cu trimitere la art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere considerentele expuse anterior, va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul Ordinul Piarist, prin Episcopia Romano-Catolică Satu-Mare, împotriva sentinței civile nr. 386 din 21 septembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sentință pe care o va menține ca fiind legală, astfel cum a fost pronunțată.