ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 637/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta A. prin B. Satu Mare, în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, având ca obiect anulare acte, s-a solicitat anularea Deciziei nr. 2835/08.07.2013 emisă de pârâtă și restituirea în favoarea reclamantei a imobilului situat în municipiul Sighetu Marmației, înscris în CF nr. 47 Sighetu Marmației, nr. top 607 în suprafață de 1068 mp.

La termenul din 04.11.2013, prin încheierea de ședință instanța de fond a dispus suspendarea judecării acțiunii, în temeiul art. 411 C. proc. civ., trimițându-se dosarul spre păstrare arhivei, până la stăruința părților.

În baza Referatului întocmit în data de 06.05.2014, instanța învestită cu soluționarea pe fond a litigiului, constatând că, de la data suspendării judecății, pentru lipsa nejustificată a părților - 04.11.2013 și până la data de 06.05.2014, a trecut mai mult de 6 luni, fără ca părțile să formuleze cerere de repunere pe rol a cauzei, din oficiu, a dispus repunerea cauzei pe rol, în vederea discutării perimării, conform prevederilor art. 416 pct. 1 și 2 C. proc. civ., stabilindu-se termen pentru data 26.05.2014.

Prin încheierea de ședință din data de 04.11.2013, instanța de fond - Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a dispus suspendarea judecății în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. și trimiterea cauzei spre păstrare arhivei până la o nouă stăruință a părților.

Pentru a pronunța încheierea de suspendare a judecății, instanța de fond a constatat că sunt incidente dispozițiile art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. părțile lipsind nejustificat de la dezbateri.

Prin Sentința nr. 214 din 26 mai 2014 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția de perimare, invocată din oficiu, constatând perimată acțiunea introductivă.

Pentru a pronunța Sentința civilă nr. 214/26 mai 214, instanța a reținut că, potrivit art. 416 C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată (...) se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni.

În speță, cursul judecății a fost suspendat la data de 04.11.2013, în temeiul art. 411 C. proc. civ., de la acea dată reclamanta având la dispoziție 6 luni pentru a solicita repunerea pe rol a prezentei cauze.

Nefiind îndeplinit nici un act de procedură în termenul legal stabilit, prima instanță a constatat perimată acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta A. prin B. Satu Mare în contradictoriu cu pârâtă Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România.

Atât împotriva încheierii de ședință din data de 04.11.2013, prin care instanța a dispus suspendarea judecății, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. cât și împotriva Sentinței civile nr. 214 pronunțată la data de 26 mai 2014, prin care instanța a constatat perimată acțiunea, a declarat recurs reclamanta A. prin B. Satu Mare, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei primei instanțe, pentru a proceda la judecarea acesteia, întrucât, în mod nelegal a fost soluționată pe cale de excepție, reținându-se incidența perimării.

Prin cererea de recurs s-au invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta susținând că, în ceea ce privește încheierea de ședință din data de 04.11.2013, dat fiind faptul că pârâta Comisia Specială a solicitat în mod expres judecarea cauzei în lipsă, instanța avea obligația să soluționeze cauza și nu să o suspende în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. Raportat la aceste considerente, apreciază că încheierea de suspendare a judecății este nelegală.

Totodată, referitor la aceeași încheiere de suspendare a judecății, înțelege recurenta să invoce și nulitatea absolută a acesteia, motivat de faptul că nu a fost comunicată părților din proces, lipsindu-le astfel de o cale legală de atac și anume aceea și recursului reglementat de art. 414 C. proc. civ. respectiv de dreptul de a solicita repunerea pe rol în termenul de 6 luni de la data comunicării încheierii de suspendare.

Susține recurenta că, neprimind această comunicare a încheierii de suspendare, împotriva acesteia nu a început să curgă termenul de perimare de 6 luni, deoarece instanța de judecată nu a îndeplinit tocmai acel act de procedură de la care se calculează acest termen și anume nu a comunicat încheierea de suspendare, în condițiile reglementate de art. 427 noul C. proc. civ., norma imperativă care prevede obligația de a comunica hotărârile din oficiu părților, în copie, chiar dacă acestea ar fi definitive, ceea ce nu era cazul în situația de față.

Mai susține recurenta că, la termenul de judecată din 26.05.2014, instanța de fond într-o manieră simplistă și superficială a reținut doar faptul că din 04.11.2013, nu s-au făcut demersuri pentru continuarea judecății, fără să se fi verificat dacă acea încheiere de ședință a fost sau nu comunicată părților din proces, în conformitate cu art. 427 noul C. proc. civ.

În susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. recurenta invocă încălcarea prevederilor art. 184 noul C. proc. civ., care prevede că, termenele procedurale încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură, dacă legea nu dispune altfel. În materia încheierilor prin care se dispune suspendarea cursului judecății, susține recurenta că nu există norme speciale derogatorii de la art. 184 noul C. proc. civ., motiv pentru care, practic termenul de perimare nici măcar nu a început să curgă față de reclamanta-recurentă, contrar celor reținute de instanța de fond, în sensul că, acest termen ar fi fost împlinit.

Se solicită astfel a se reține incidența prevederilor art. 416 alin. (2) și (3) noul C. proc. civ., care prevăd că termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță, nefiind considerat cauză de perimare acea situație în care actul de procedură trebuia efectuat din oficiu. Ori, susține recurenta, în speța de față, se regăsește tocmai această situație în care, instanța de fond trebuia să dispună comunicarea încheierii de suspendare, dată de la care se putea pune problema rămânerii în nelucrare din motive imputabile părții, a cauzei, în termenul de 6 luni prevăzut de același articol.

Recurenta mai invocă în cauză și incidența dispozițiilor art. 418 C. proc. civ., referitoare la suspendarea cursului perimării pe perioada suspendării judecății, nefiind vorba de lipsa de stăruință a sa în judecată. Astfel, susține recurenta, nu s-a solicitat repunerea pe rol a cauzei, în această perioadă, întrucât a început să facă o serie de demersuri pentru aflarea unor informații și documente relevante pentru soluționarea cauzei, anexând în acest sens corespondența adresată Arhivelor Statului, respectiv unul dintre răspunsurile primite din partea Serviciului Județean Maramureș, la ultima adresă transmisă Arhivelor Naționale, la care nu a primit încă răspuns.

Prin aceste demersuri, a încercat obținerea Raportului oficial din 1937, în baza căruia dreptul de proprietate s-a intabulat în favoarea Statului Român, prin Ministerul Educației, acest document prezentând o relevanță deosebită, implicit și pentru soluția ce se va pronunța în prezenta cauză, întrucât, cererea de retrocedare s-a respins, tocmai din cauza faptului că, în opinia pârâtei, preluarea imobilului de către Statul Român, nu s-a făcut în perioada de referință prevăzut de O.U.G. nr. 94/2000 cu modificările și completările ulterioare.

Mai susține recurenta că, nefiind comunicată încheierea de suspendare a cauzei din 04.11.2013, reclamanta nu a avut reprezentarea curgerii termenului de perimare care, în opinia noastră, raportat la prevederile legale invocate mai sus, nu a curs fața de aceasta, așteptând aflarea unor informații în privința documentelor solicitate pentru ca ulterior în măsura obținerii acestora, să solicite în deplină cunoștință de cauză continuarea judecății acesteia.

Apărările intimatei împotriva recursului.

Împotriva cererii de recurs a formulat Întâmpinare intimata Comisia specială de retrocedare, în cuprinsul căreia solicită respingerea recursului, ca nefondat având în vedere că, din interpretarea per a contrario a prevederilor art. 416 alin. (1) din Noul C. proc. civ. rezultă că, în înțelesul acestui text de lege, "culpa" părții constă în neefectuarea unor acte de procedură timp de 6 luni.

În ceea ce privește comunicarea încheierii de suspendare, apreciază instanța că aceasta nu ar putea fi apreciată ca fiind un act ce trebuia îndeplinit din oficiu, în sensul art. 416 alin. (3) din Noul C. proc. civ., întrucât aceasta nu este făcută în cadrul măsurilor luate de instanța investită pentru soluționare cauzei respective, ci în vederea exercitării căii de atac.

În consecință, reclamantul, deși avea posibilitatea de a ataca cu recurs încheierea de suspendare, pe toată durata suspendării, trebuia sa observe faptul că avea la dispoziție în acest scop doar 6 luni, până la împlinirea termenului de perimare.

Prin urmare, recursul său împotriva încheierii de suspendare este tardiv, iar în ceea ce privește excepția de perimare, aceasta a fost admisă în mod legal.

În concluzie, pentru considerentele expuse mai sus, solicită respingerea recursului promovat atât împotriva încheierii de ședință din data de 04.11.2013 cât și împotriva Sentinței civile nr. 214 din data de 26.05.2014, pronunțate de către Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

II. Decizia instanței de recurs

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate, în raport cu hotărârile atacate [încheierea de suspendare a judecății, dispusă în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. și Sentința nr. 214/26 mai 2014], de materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează:

Analizând încheierea de suspendare a judecății, dispusă de instanța de fond, în data de 04.11.2013, prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte constată că aceasta este legală și temeinică, față de lipsa nejustificată a părților de la dezbateri.

Această lipsă nejustificată a părților de la dezbateri, poate rezulta din voința tacită a acestora de a nu mai continua judecata, voință dedusă din împrejurarea că niciuna dintre ele, deși legal citate, nu s-a prezentat la termenul de judecată.

Astfel, instanța se fond, în mod temeinic și legal a făcut aplicarea dispozițiilor art. 411 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel cum se poate observa din actele și lucrările dosarului de fond, la termenul de judecată din data de 04 noiembrie 2013, nu a existat nici o cerere de amânare, sau un alt înscris care să facă dovada unei eventuale imposibilități de prezentare a părților, care să convingă instanța de fond că acestea stăruiesc în judecarea litigiului. Abia la acest moment recurenta - reclamantă susține, rezumându-se doar la nivel declarativ, că s-a aflat în imposibilitate de a lua parte la dezbateri, pentru termenul din 04.11.2013, din cauza unor împrejurări mai presus de voința sa, împrejurări datorate defectării autoturismului cu care se deplasa la instanță, incident ce, susține apărătorul recurentei, a împiedicat-o să mai ajungă în timp util la dezbateri; ședința de judecată terminându-se înainte de a avea posibilitatea trimiterii unei cereri de amânare, anterior începerii ședinței de judecată.

Raportat la acest considerent, Înalta Curte nu poate să nu constate că nimic nu l-a împiedicat pe apărătorul recurentei-reclamante să formuleze cerere de repunere a cauzei pe rol, pentru continuarea judecății; nefiind condiționată depunerea acesteia de comunicarea încheierii de suspendare.

Necomunicarea încheierii de suspendare a judecății nu a împiedicat partea să formuleze cererea de repunere a cauzei pe rol; acesta fiind și demersul ce întrerupea, de altfel, cursul perimării.

Deși instanța de fond nu a comunicat părților încheierea de suspendare a judecății, pronunțată în data de 04.11.2013, Înalta Curte are în vedere faptul că părțile puteau declara recurs împotriva acesteia " pe toată durata suspendării", neavând relevanță data comunicării acestei Încheieri.

Tot la nivel declarativ se rezumă apărătorul recurentei - reclamante atunci când susține că " am comunicat părții reclamante că urmează să formulăm cerere de repunere pe rol (...)".

Astfel cum se poate constata din conținutul cererii de recurs, apărătorul recurentei - reclamante a avut cunoștință de temeiul de drept în baza căruia a fost suspendată judecata, de la momentul pronunțării încheierii de ședință, astfel că, acesta avea cunoștință implicit de posibilitatea de a declara recurs cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului, conform art. 414 alin. (1) C. proc. civ. nefiind "ținut" de data comunicării încheierii.

Scopul principal al comunicării încheierii de suspendare a judecății, respectiv al hotărârii, este acela ca partea să ia cunoștință de aceasta, "chiar dacă este definitivă", exercitarea căii de atac sau formularea cererii de repunere pe rol nefiind condiționate de comunicarea acestei încheieri.

Cum în speța de față, calea de atac - respectiv recursul - putea fi exercitată pe toată durata suspendării, iar recurenta-reclamantă avea cunoștință de măsura dispusă de instanță și de temeiul de drept în baza căruia a luat această măsură, în cauză nu poate fi vorba de încălcarea dreptului la un proces echitabil garantat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și nici de nulitatea absolută a încheierii de ședință din data de 04.11.2013. Nimic nu a împiedicat partea să formuleze cerere de repunere a cauzei pe rol, conform dispozițiilor art. 415 alin. (1) C. proc. civ. sau să declare recurs împotriva încheierii de suspendare a judecății, conform art. 414 alin. (2) C. proc. civ.

Necomunicarea către părți a încheierii de suspendare a judecății nu poate fi invocată pentru a justifica dezinteresul privind continuarea judecății, această procedură putând fi reclamată exclusiv în vederea motivării recursului exercitat potrivit art. 414 noul C. proc. civ.

Faptul că încheierea de suspendare a judecății nu s-a comunicat părților, nu îndreptățește recurenta-reclamantă să susțină că nu a început să curgă termenul de perimare; termen care, conform dispozițiilor art. 416 alin. (2) C. proc. civ. "curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță".

În mod greșit se apreciază de către recurentă că momentul de la care începe să curgă termenul de perimare este reprezentat de data comunicării încheierii de suspendare a judecății, ca și ultim act de procedură îndeplinit de instanță, în condițiile în care perimarea, fiind o sancțiune procedurală pentru lipsa de stăruință a părții în desfășurarea judecății, termenul de perimare începe să curgă de la data ultimului act de procedură ce nu a mai fost urmat, din motive imputabile părții, de alte acte de procedură în scopul continuării judecării cauzei. În cazul de față, ultimul act de procedură îndeplinit de instanță a fost încheierea de suspendare a judecății; acesta fiind de altfel și momentul de la care a început să curgă termenul de perimare de 6 luni, conform art. 416 alin. (2) C. proc. civ., cum corect a apreciat și instanța de fond.

Fiind un termen procedural stabilit pe "luni" - respectiv 6 luni - el se calculează potrivit regulilor de drept comun stabilite de art. 181 alin. (1) pct. 3 și alin. (2) C. proc. civ.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 418 C. proc. civ. referitoare la suspendarea cursului perimării, având în vedere că suspendarea judecății nu s-a dispus de instanță în temeiul dispozițiilor art. 412 sau 413 C. proc. civ., la care se referă dispozițiile art. 418 C. proc. civ. și nici recurenta - reclamantă nu a dovedit că a fost împiedicată să stăruie în judecată.

Din conținutul dispozițiilor art. 418 C. proc. civ. se poate deduce că suspendarea cursului perimării este exclusă în intervalul cât cauza este suspendată voluntar (potrivit art. 411 noul C. proc. civ.), fiind evidentă lipsa de stăruință a părților în judecată (pasivitate procesuală), ca de altfel și în cazurile de suspendare reglementate de art. 413 C. proc. civ. ori în alte situații prevăzute de lege, în care intervine suspendarea facultativă sau judecătorească, respectiv în cazurile prevăzute la art. 412 C. proc. civ., când, cursul perimării este suspendat timp de o lună de la data când s-au petrecut faptele care au determinat suspendarea judecății, dacă aceste fapte s-au petrecut în cele din urmă 3 luni ale termenului de perimare.

De altfel, din conținutul dosarului de fond se poate constata fără putință de tăgadă pasivitatea procesuală, lipsa de stăruință în judecată, de care a dat dovadă recurenta-reclamantă, care, deși legal citată nu s-a prezentat la niciunul din termenele stabilite, deși avea și apărător ales angajat să-i reprezinte interesele.

Demersurile despre care vorbește recurenta-reclamantă, în cererea de recurs, nu justifică o eventuală întrerupere a curgerii termenului de perimare, în condițiile în care primul act de procedură ce trebuia efectuat era reprezentat de cererea de repunere a cauzei pe rol; aceasta fiind suspendată pentru lipsa nejustificată a părților.

Înalta Curte amintește în acest sens că, potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) alin. (1) din C. proc. civ., părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și probeze pretențiile și apărările, să contribuie la desfășurarea fără întârziere a procesului, urmărind tot astfel finalizarea acestuia.

Raportat la aceste dispoziții; Înalta Curte constată că, deși pentru termenul din 26.05.2014, ambele părți au fost citate cu mențiunea " pentru perimarea cererii", nici la acel termen de judecată recurenta - reclamantă nu s-a prezentat, pentru a-și expune punctul de vedere pe aspectul perimării; fiind evidentă pasivitatea sa procesuală, corect sancționată de instanța de fond prin sentința civilă pronunțată în cauză.

Această atitudine nu poate fi altfel calificată de instanța de control judiciar decât o încălcare a dispozițiilor art. 10 alin. (1) C. proc. civ. sancționată de legiuitor cu perimarea, ce intervine în cazul nerespectării cerinței de a exista continuitate între actele de procedură, din cauza rămânerii în nelucrare a cauzei, din vina părții, un anumit timp, prevăzut de lege.

Înalta Curte apreciază că, în mod corect a reținut instanța de fond că în cauză nu s-au îndeplinit acte de procedură de natură a întrerupe sau suspenda perimarea, potrivit prevederilor art. 417 - 416 din C. proc. civ., motiv pentru care, în mod temeinic și legal a făcut aplicarea dispozițiilor art. 416 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a celor două hotărâri recurate (încheierea de suspendare a judecății pronunțată în data de 04.11.2013 și Sentința civilă nr. 214/26 mai 2014), potrivit art. 488 pct. 5 C. proc. civ. nefiind încălcate regulile de procedură.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. prin B. Satu Mare împotriva Sentinței nr. 214 din 26 mai 2014 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 martie 2016.

Procesat de GGC - GV