ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 219/2021

Ședința publică din data de 20 ianuarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 20 aprilie 2015, pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România, a solicitat:

(i) în principal:

- anularea în parte a Deciziei nr. 3110 din 27.01.2015, emisă de pârâtă;

- să se constate calitatea reclamantei A. de persoana îndreptățită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 94/2000 pentru întreg imobilul din Mun. Satu Mare, înscris în cartea funciara nr. x a localității Satu Mare, nr. top x, fostă proprietate comunitară evreiască preluata abuziv de către Statul Roman;

- să se dispună acordarea de despăgubiri către reclamanta pentru întreg terenul situat în Mun. Satu Mare, înscris în cartea funciara nr. x a localității Satu Mare, nr. top x;

(ii) în subsidiar:

- anularea în parte a Deciziei nr. 3110 din 27.01.2015, emisă de pârâtă;

- să se constate calitatea reclamantei A. de persoana îndreptățită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 94/2000 pentru întreg imobilul din Mun. Satu Mare, înscris în cartea funciara nr. x a localității Satu Mare, nr. top x, fostă proprietate comunitară evreiască preluata abuziv de către Statul Roman;

- obligarea pârâtei sa emită dispoziție privind acordarea de despăgubiri pentru întreg imobilul descris anterior,

urmând a fi menținute dispozițiile din Decizie referitoare la constatarea calității reclamantei A. de persoana îndreptățita sa beneficieze de masuri reparatorii pentru imobilul teren în suprafața de 191 mp situat în Municipiul Satu Mare, str. x, înscris în CF x nr. top x.

1.2. Prin sentința civilă nr. 136 din 28 septembrie 2015, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția de netimbrare a acțiunii, invocată din oficiu și a anulat acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România, ca netimbrată.

1.3. Prin decizia nr. 4112 din 15 decembrie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 136 din 28 septembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

1.4. Cauza a fost înregistrată, în rejudecare, pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 7 martie 2018.

Prin sentința civilă nr. 69 din 23 aprilie 2018, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

(i) a admis acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România;

(ii) a anulat în parte Decizia nr. 3110/27.01.2015 emisă de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România;

(iii) a constatat calitatea reclamantei A. de persoană îndreptățită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 94/2000 pentru întreg imobilul din Mun. Satu Mare, înscris în C.F. nr. x a loc. Satu Mare, nr. top x, fosta proprietate comunitară evreiască, preluată abuziv de către Statul Român;

(iv) a dispus acordarea de despăgubiri către reclamanta A., pentru întreg terenul situat în Mun. Satu Mare, înscris în C.F. nr. x a loc. Satu Mare, nr. top x.

Împotriva sentinței civile nr. 69 din 23 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România ("Comisia Specială"), întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii.

În motivarea recursului, pârâta susține că instanța de fond a interpretat eronat prevederile art. 4 alin. (2) din O.U.G. nr. 94/2000 și pct. 1 din Normele de aplicare ale acestui articol, ignorând termenele de decădere instituite de legiuitor cu privire la depunerea cererilor de retrocedare pentru imobilele care au constituit proprietatea cultelor religioase din România. Potrivit art. 1 alin. (9) din O.U.G. nr. 94/2000, primul termen pentru depunerea cererilor de retrocedare a început să curgă de la data de 31.07.2002 și a expirat la data de 02.03.2003, iar al doilea termen legal a fost stabilit de prevederile art. II al Titlului II din Legea nr. 247/2005 și a început să curgă la data de 25 iulie 2005, expirând la data de 25.01.2006.

Arată recurenta-pârâtă că reclamanta A. a depus cererea de retrocedare nr. x/04.02.2003, solicitând în mod expres restituirea imobilului, casă și curte, înscris în CF nr. x a localității Satu Mare, nr. topo x, situat în municipiul Satu Mare, județul Satu Mare. Ulterior, prin adresa nr. x/07.04.2011, reclamanta a precizat că obiectul cererii de retrocedare îl reprezintă atât nr. topo x, cât și nr. topo x din cartea funciară nr. x a localității Satu Mare.

Recurenta-pârâtă consideră că cererea de retrocedare privește doar restituirea imobilului, fostă casă nr. 29 și curte, identificat cu nr. topo x, iar nu și imobilul teren, loc de casă, cu nr. topo x. Identificarea imobilului s-a realizat prin indicarea cărții funciare și a numărului topografic, precum și a destinației avute, neputând fi considerată menționarea nr. topo x ca fiind o eroare, câtă vreme reclamanta a avut cunoștință de cartea funciară nr. x, pe care a depus-o in extenso o dată cu cererea de retrocedare. Prin urmare, adresa prin care A. a precizat în anul 2011 obiectul cererii de retrocedare reprezintă o extindere a acestei cereri.

Mai arată recurenta-pârâtă că s-a pronunțat asupra cererii de retrocedare în limitele învestirii sale de către reclamantă, neavând obligația de a interpreta obiectul cererii de retrocedare prin prisma intenției urmărite de solicitantă. Prin cererea de retrocedare, reclamanta a limitat obținerea beneficiului legii doar în ceea ce privește restituirea imobilului cu nr. topo x, iar cererea putea fi modificată sau completată doar în termenul prevăzut de lege pentru depunerea cererii, termen care era împlinit la data depunerii precizărilor de către reclamantă.

Așadar, recurenta-pârâtă susține că, prin decizia atacată, cererea de retrocedare a fost soluționată în limitele obiectului acesteia, astfel cum a fost indicat de către reclamantă, iar faptul că înscrisurile depuse de reclamantă în susținerea cererii de retrocedare pot face dovada deținerii proprietății și asupra unor imobile cu alte numere topografice, nesolicitate spre restituire, nu învestește Comisia Specială cu privire la alte imobile decât cel indicat în cerere.

Intimata-reclamantă A. a depus concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimata a susținut, în esență, că menționarea în cererea de retrocedare a nr. topo x este rezultatul unei simple erori materiale, cererea de retrocedare privind întreg imobilul întabulat în CF x, având nr. topo x.

În acest sens, a indicat intimata că a depus, împreună cu cererea de retrocedare, toate înscrisurile aferente întregului imobil înscris în CF x, indicând și adresa la care se află acesta, respectiv str. x, mun. Satu Mare, jud. Satu Mare, în condițiile în care imobilul identificat cu nr. topo x se află situat în str. x. Totodată, prin precizarea depusă sub nr. x/07.04.2011 a adus la cunoștința Comisiei Speciale că obiectul cererii de retrocedare privește întreg imobilul înscris în CF x, având nr. topo x, atât 913/1, cât și 913/2.

A mai susținut intimata că însăși Comisia Specială s-a considerat învestită cu soluționarea cererii de retrocedare a întregului imobil, astfel cum rezultă din adresa nr. x/26.06.2014.

Pentru aceste argumente, intimata-reclamantă a considerat a fi legală soluția primei instanțe de anulare a deciziei atacate, solicitând menținerea sentinței recurate.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România este fondat, pentru următoarele considerente:

Chestiunea litigioasă dedusă judecății în prezenta cauză privește obiectul cererii de retrocedare nr. x/04.02.2003, formulată de reclamanta A. în temeiul O.U.G. nr. 94/2000, aceasta susținând că a solicitat restituirea întregului imobil înscris în CF x, având nr. topo x, respectiv atât a nr. topo x, cât și a nr. topo x, iar pârâta Comisia Specială susținând că cererea de retrocedare se limitează la restituirea imobilului identificat cu nr. topo x, motiv pentru care, prin Decizia nr. 3110/27.01.2015, a soluționat cererea doar prin raportare la acest imobil.

În fond, prima instanță a validat argumentele prezentate de reclamantă în sprijinul formulării cererii de retrocedare cu privire la întreg imobilul întabulat în CF x, soluție pe care Înalta Curte o apreciază a fi nelegală. În esență, prima instanță a reținut că menționarea nr. topo x (în loc de nr. 913) al imobilului în cererea de retrocedare reprezintă o eroare materială, confirmată de conținutul și înscrisurile anexate cererii, opinie la care Înalta Curte nu se raliază.

Astfel, prin cererea de retrocedare nr. x/04.02.2003, reclamanta A. a solicitat:

"restituirea imobilului situat în localitatea Satu Mare, județul Satu Mare compus din casă și curte. Destinația inițială a clădirii a fost de locuință, actualmente locuință utilizată de EGCL Satu Mare. Imobilul se identificate în CF nr. x, prin top x și a fost naționalizat de Statul Român cu încheierea nr. 941/1956 cf." Prin adresa nr. x/07.04.2011, reclamanta a precizat că:

"obiectul cererii de retrocedare îl reprezintă imobilul identificat prin CF x, top x - atât 913/1, cât și 913/2"

Înalta Curte reține că, potrivit art. 4 alin. (2) din O.U.G. nr. 94/2000, coroborat cu pct. 1 din Normele metodologice corespunzătoare articolului menționat, cererea de retrocedare se depune distinct pentru fiecare imobil solicitat, însoțită de actele menționate în textele de lege, doveditoare ale dreptului de proprietate asupra imobilului. Așadar, în cauză fiind în discuție imobile cu numere topo și compunere distincte, chiar dacă înscrise în aceeași carte funciară inițială, reclamanta ar fi trebuit să formuleze cerere de retrocedare pentru fiecare din acestea, respectiv pentru nr. topo x și nr. topo x.

Față de aceste prevederi legale și observând că reclamanta a indicat în mod expres, în cuprinsul cererii de retrocedare, atât numărul topografic al imobilului, cât și compunerea și destinația acestuia, făcând o identificare clară a obiectului cererii, Înalta Curte consideră a fi întemeiat argumentul recurentei-pârâte referitor la formularea cererii de retrocedare strict cu privire la imobilul cu nr. topo x.

Reclamanta a susținut că menționarea nr. topo x reprezintă doar o eroare materială, confirmată de faptul indicării în cererea de retrocedare a adresei situării imobilului, respectiv str. x, care corespunde imobilului cu nr. topo x, iar nu imobilului cu nr. topo x, situat în str. x. Acestui argument i se opune descrierea detaliată, de către reclamantă, a imobilului solicitat spre retrocedare, cu nr. topo x, care, potrivit cererii de retrocedare și extrasului de carte funciară anexat, emis la 14.03.1995, se compune din casă cu destinația de locuință și curte în suprafață de 191 mp. Pe de altă parte, potrivit extrasului din cartea funciară x extenso, imobilul cu nr. topo x reprezintă un teren în suprafață de 144 mp, cu destinația de loc de casă. Așadar, cererea de retrocedare nu se referă la întreg imobilul înscris în CF x, neincluzând terenul-loc de casă cu nr. topo x, ipoteza unei erori materiale la depunerea cererii fiind înlăturată de conținutul clar descriptiv al imobilului ce face obiectul restituirii.

Referitor la înscrisurile anexate cererii de retrocedare, care, a apreciat instanța de fond, dovedesc că cererea privea întreg imobilul înscris în CF x, Înalta Curte constată că valoarea lor probatorie nu poate fi apreciată în afara conținutului evident al cererii de retrocedare, mai ales în contextul în care parte din aceste înscrisuri sunt comune imobilelor identificate cu nr. topo x și y (imobilul cu nr. topo x fiind dezmembrat în două parcele distincte prin încheierea nr. 609/1959 a Tribunalului Popular al Orașului Satu Mare, secția cărților funciare, după preluarea de către Statul Român).

Prin urmare, mențiunile din înscrisuri, referitoare la imobilul cu nr. topo x, nu confirmă voința reclamantei de a solicita și restituirea acestui imobil, cu atât mai mult cu cât, anexat cererii de retrocedare, reclamanta a depus un extras de carte funciară eliberat la data de 14.03.1995 doar cu privire la imobilul cu nr. topo x. Într-adevăr, reclamanta a depus și CF extenso 5781 a localității Satu Mare privind ambele imobile, dar această împrejurare se explică prin apartenența lor la un singur imobil până la nivelul anului 1959, cum s-a arătat anterior.

Cât privește precizarea formulată de reclamantă prin adresa nr. x/07.04.2011, Înalta Curte reține că, în cuprinsul acesteia, nu s-a făcut mențiunea existenței unei erori materiale la depunerea cererii de retrocedare, ci reclamanta s-a rezumat la a menționa că cererea privește "imobilul identificat prin CF x, top x - atât 913/1, cât și 913/2". Or, în raport de considerentele anterior expuse, Înalta Curte consideră că acest înscris nu are valoarea juridică a unei simple precizări, menite să îndrepte o eroare materială din cuprinsul cererii de retrocedare, ci reprezintă o completare a obiectului cererii de retrocedare, formulată după expirarea termenului prevăzut de lege pentru depunerea solicitărilor de restituire a imobilelor, termen care s-a împlinit la data de 25.01.2006, cum în mod corect a arătat recurenta-pârâtă, în raport de prevederile art. II al Titlului II din Legea nr. 247/2005.

Referitor la argumentul reclamantei că însăși Comisia Specială s-a considerat învestită cu soluționarea cererii de retrocedare a întregului imobil, conform mențiunilor din adresa nr. x/26.06.2014, Înalta Curte îl apreciază a fi greșit valorificat de instanța de fond. Această adresă nu reprezintă decât o operațiune administrativă prealabilă emiterii deciziei de soluționare a cererii de retrocedare, care nu reprezintă și nu angajează în vreun fel voința autorității pârâte în exercitarea atribuțiilor prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000. Corespondența purtată între părți, prin care autoritatea pârâtă solicită completarea dosarului administrativ, nu este utilă în stabilirea obiectului cererii de retrocedare, contrar mențiunilor reclamantei din această cerere.

Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că intenția clar exprimată a reclamantei A., la data depunerii cererii de retrocedare, a fost aceea de a solicita restituirea doar a imobilului identificat cu nr. topo x, compus din construcție și teren în suprafață de 191 mp, iar pârâta Comisia Specială a soluționat cererea de retrocedare în limitele învestirii sale, propunând acordarea de despăgubiri pentru terenul de 191 mp, imposibil de restituit și respingând cererea de acordare de măsuri compensatorii pentru construcția demolată. Pe cale de consecință, nu se confirmă motivul de nelegalitate invocat de reclamantă prin cererea de chemare în judecată, referitor la nesoluționarea prin Decizia nr. 3110/27.01.2015 a cererii de retrocedare a imobilului cu nr. topo x, actul atacat fiind emis cu respectarea O.U.G. nr. 94/2000.

În concluzie, pentru motivele arătate, constatând incidența cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod, Înalta Curte, în condițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România, va casa sentința recurată și, în rejudecare, va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România împotriva sentinței civile nr. 69 din 23 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând:

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 ianuarie 2021.