ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3523/2024

Ședința publică din data de 20 iunie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal înregistrată la data de 04 decembrie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, a solicitat instanței să pronunțe o hotărâre prin care să anuleze Decizia nr. 8748/29.08.2018, emisă de pârâtă, constatând calitatea A. de persoană îndreptățită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 94/2000 pentru imobilul teren în suprafață de 359 mp, înscris în CF x, nr. topo. x, situat în județul Satu Mare, Municipiu Carei, str. x, fostă proprietate comunitară evreiască preluată în mod abuziv de Statul Român, imobil rezultat ca urmare a dezmembrării imobilului inițial în suprafață de 720 mp înscris în CF x (transcris din CF x), nr. topo. x în trei loturi distincte (x) și să dispună acordarea de măsuri reparatorii în echivalent reprezentând diferența de valoare între imobilul preluat și cel acordat la schimb.

Prin sentința civilă nr. 95/CA/2023 din 13 aprilie 2023, Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a admis în parte excepția rămânerii fără obiect a acțiunii în contencios administrativ formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, excepție invocată de către pârâtă, și în consecință, a respins ca rămasă fără obiect pretenția reclamantei privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent reprezentând diferența de valoare între imobilul preluat și cel acordat la schimb.

- a admis în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România și a anulat Decizia nr. 8784/29.08.2019, emisă de către pârâtă;

- a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 9.662,66 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 95/CA/2023 din 13 aprilie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și, pe cale de consecință, în principal, să fie exonerată de la plata cheltuielilor de judecată, iar în subsidiar, diminuarea acestora la un cuantum minim.

Recurenta-pârâtă a învederat, în esență, că instanța de fond a respins ca rămasă fără obiect pretenția reclamantei și că nu i se poate reține nicio culpă la momentul emiterii deciziei contestate, deoarece din analiza actelor aflate la dosarul aferent cererii de retrocedare nr. x/04.02.2003, C.S.R. a constatat faptul că solicitanta nu a depus înscrisuri din care să reiasă dovada preluării abuzive a imobilului de către statul român, preluarea fiind un act voluntar privind schimbul unor imobile.

Totodată, este mai mult decât evident faptul că se impune, cel puțin diminuarea cheltuielilor pe care ar fi obligată să le plătească, proporțional cu randamentul acțiunii de chemare în judecată.

Mai mult decât atât, instanța de control judiciar trebuie să aibă în vedere faptul că, în raport cu limitele în care a fost admisă acțiunea, urmează a fi diminuate și cheltuielile de judecată, potrivit art. 453 alin. (2) C. proc. civ., invocând în acest sens și Decizia Curții Constituționale nr. 492/08.06.2006.

În cauză nu s-a formulat întâmpinare.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt reținută în cauză și necontestată de recurentă.

Astfel, prin Decizia nr. 8784/29.08.2019, emisă de pârâtă, s-a respins cererea de retrocedare formulată de reclamantă cu privire la imobilul teren în suprafață de 359 mp, înscris în CF x Carei, nr. topo. x, cu motivația că acest imobil nu a fost preluat abuziv de Statul Român.

Prin petitul acțiunii, reclamanta a formulat două pretenții. O primă pretenție consta în solicitarea de anulare a Deciziei nr. 8784/29.08.2019 emisă de pârâtă, cu privire la imobilul în litigiu, respectiv cu privire la imobilul teren în suprafață de 359 mp, înscris în CF x Carei, nr. topo. x. A doua pretenție consta în solicitarea de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent reprezentând diferența de valoare între imobilul preluat și cel acordat la schimb.

Prin încheierea din data de 13 februarie 2020 s-a dispus în cauză, în temeiul prevederilor art. 413 C. proc. civ., suspendarea judecării până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2019

Pe parcursul procesului, ca urmare a soluționării definitive a dosarului nr. x/2019, reclamanta a obținut măsuri reparatorii pentru preluarea abuzivă de către Statul Român a imobilului în litigiu. Astfel, Comisia de Retrocedare a pus în executare decizia nr. 5371/15.11.2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2019, sens în care cu privire la imobilul în litigiu a emis două decizii, respectiv:

- Decizia nr. 1490/15.12.2022, prin care a fost dispusă restituirea în natură a terenului în suprafață de 259 m.p., situat în municipiul Carei, județul Satu Mare, înscris în CF nr. x a localității Carei, nr. topo x;

- Decizia nr. 1491/15.12.2022, prin care a fost dispusă acordarea de măsuri compensatorii pentru terenul în suprafață de 100 m.p., situat în municipiul Carei, județul Satu Mare, înscris în CF nr. x a localității Carei, nr. topo x .

Criticile de nelegalitate ce privesc chestiunea litigioasă a interpretării și aplicării de către instanța de fond a prevederilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., sub aspectul acordării cheltuielilor de judecată, sunt nefondate.

Conform prevederilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată", iar potrivit dispozițiilor art. 454 din același act normativ, "Pârâtul care a recunoscut, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu excepția cazului în care, prealabil pornirii procesului, a fost pus în întârziere de către reclamant sau de afla de drept în întârziere (…)".

Așadar, conținutul art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. consacră drept fundament al plății cheltuielilor de judecată culpa procesuală dovedită prin faptul pierderii procesului.

Este adevărat că în cauză, pe parcursul procesului, a rămas fără obiect pretenția formulată de reclamantă privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent reprezentând diferența de valoare între imobilul preluat și cel acordat la schimb, dar, relevant în speță, raportat la capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată, este faptul că, la momentul sesizării instanței de judecată, această pretenție nu era satisfăcută.

Totoată, actul administrativ atacat, respectiv Decizia nr. 8784/29.08.2019, emisă de pârâtă, era în ființă, neexistând vreun act de revocare a acestei decizii, care a rămas în circuitul civil.

Prin urmare, soluționarea cererii de chemare în judecată, inclusiv a capătului de cerere privind anularea Deciziei nr. 8748/29.08.2018, emisă de pârâtă și admiterea acesteia ulterior introducerii acțiunii, a determinat, din partea reclamantei, un efort procesual constând în efectuarea cheltuielilor de judecată, respectiv onorariu avocațial, aceasta fiind îndreptățită să îl recupereze.

În consecință, Înalta Curte reține că este indiscutabilă culpa procesuală a autorității pârâte care a determinat, prin conduita sa, introducerea cererii de chemare în judecată.

Referitor la criticile recurentei-pârâte privind greșita aplicare de către instanța de fond a prevederilor art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., instanța de control judiciar reține că prin Decizia nr. 3 din 20 ianuarie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a statuat că:

"În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ..".

Prin urmare, în condițiile în care potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ. dezlegarea dată problemelor de drept este obligatorie, instanța de recurs nu va proceda la analiza acestor critici formulate prin cererea de recurs.

În concluzie, hotărârea instanței de fond este dată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, constatând că în cauză nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) și (2) și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România împotriva sentinței civile nr. 95/CA/2023 din 13 aprilie 2023 a Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România împotriva sentinței civile nr. 95/CA/2023 din 13 aprilie 2023 a Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 20 iunie 2024.