ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 321/2020

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta Parohia B., a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Comisia Specială de Retrocedare a Unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România și Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor să se dispună retrocedarea în natură a imobilelor revendicate în baza cererii de retrocedare nr. x/28.02.2003 (în privința pozițiilor aferente cererii x/28.02.2003, x/14/28.02/2003, x/15/28.02.2003, x/16/28.02.2003, x/17/28.02.2003, x/19/28.02.2003) formulată în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 94/2000 a imobilelor de identificare în cartea funciară, poziția 1 identificată în CF nr. x Sighetu Marmației, nr. top. x, în natură teren aferent în suprafață de 3709 mp, poziția 14 identificată cu CF inițial nr. y, ulterior transcris în CF nr. x Sighetu Marmației, nr. top. x și CF nr. x Sighetu Marmației la data preluării în natură casă și teren în suprafață de 2584 mp, poziția 15 identificată în CF inițial nr. y, ulterior transcris în CF nr. x Sighetu Marmației, nr. top. x și CF nr. x Sighetu Marmației, în natură casă și teren aferent în suprafață de 3442 mp, poziția 16 identificată cu CF inițial nr. z, ulterior transcris în CF nr. x Sighetu Marmației, nr. top. x și CF nr. x Sighetu Marmației, în natură casă și teren aferent în suprafață de 2043 mp, poziția 17 identificată cu CF inițial nr. z, ulterior transcris în CF nr. x Sighetu Marmației, nr. top. x și CF nr. x, CF nr. x, CF nr. x Sighetu Marmației, în natură casă și teren aferent în suprafață de 2054 mp, (Școala Elementară Reformată pe str. x), poziția 19 identificată cu CF inițial nr. z, ulterior transcris în CF nr. x Sighetu Marmației, nr. top. x, în natură casă și teren aferent în suprafață de 4458 mp, iar în măsura în care se va ivi un impediment legal care va împiedica retrocedarea în natură, acordarea de măsuri reparatorii în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013.

În subsidiar, reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor la soluționarea cererii de retrocedare nr. x/28.02.2003 (în privința pozițiilor aferente cererii x/28.02.2003, x/14/28.02/2003, x/15/28.02.2003, x/16/28.02.2003, x/17/28.02.2003, x/19/28.02.2003) prin emiterea unei decizii privind retrocedarea bunurilor reclamantei în principal în natură sau după caz măsuri reparatorii și emiterea deciziei de validare, obligând ambele pârâte să-și îndeplinească obligațiile în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, precum și acordarea unor despăgubiri civile în baza prevederilor art. 1381 C. civ., începând cu 3 ani retroactiv de la data introducerii cererii și până la încheierea contractului de închiriere conform art. 45 alin. (63) din Legea 165/2013, în cuantumul prevăzut de prevederile art. 45 alin. (61) și (62) din Legea 165/2013 cu titlu de reparație materială pentru nesoluționarea cererii și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile O.U.G. nr. 94/2000, art. 1 alin. (1), (4), (6) din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000, art. 1 alin. (1) și (2), art. 3 alin. (1) pct. l, art. 21, art. 34 și art. 35 din Legea nr. 165/2013, art. 453 din C. proc. civ.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a formulat cererea de retrocedare înregistrată la Comisia specială de retrocedare sub nr. x/28.02.2003, aceasta nefiind soluționată în privința imobilelor anterior menționate până la data sesizării instanței.

S-a mai arătat că, potrivit art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, deciziile Comisiei speciale de retrocedare pot fi atacate cu contestație la instanța de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul, respectiv că, deși O.U.G. nr. 94/2000 nu reglementează o procedură specială prin care să fie reglementată ipoteza nesoluționării cererii de retrocedare, prevederile legii speciale se aplică și în ipoteza cererii de față, pentru identitate de rațiune.

Prin Sentința civilă nr. 37 din 11 februarie 2019, Cartea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a declinat în favoarea Tribunalului Cluj, secția civilă, competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanta Parohia B..

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel Cluj a reținut că prin demersul său, reclamanta a solicitat a se constata calitatea sa de persoană îndreptățită, a existenței și întinderii dreptului de proprietate, a se dispune retrocedarea în natură a unor imobile revendicate în temeiul O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, întabularea drepturilor reclamantei în Cartea Funciară sau acordarea de măsuri reparatorii în baza Legii nr. 165/2013, respectiv în subsidiar, obligarea pârâtelor la soluționarea cererilor de retrocedare a terenurilor, în natură sau prin luarea de măsuri reparatorii.

S-a reținut că Legea nr. 165/2013 care reprezintă fundamentul demersului judiciar al reclamantei prevede că actele emise în condițiile acestei legi se contestă pe calea dreptului comun la tribunal, secția civilă și nicidecum la secția de contencios a curții de apel, iar această regulă se aplică și în cazul refuzului emiterii titlului/actului, al efectuării unei operațiuni în contextul procedurii cerute de acest act normativ.

De asemenea, s-a reținut că scopul acestei legi nu a fost acela de a crea pentru verificarea legalității deciziei în procedura instituită de Legea nr. 165/2013 și refuzul emiterii actului sau efectuarea operațiunii în aceeași procedură, două proceduri diferite: una în fața instanței civile în situația în care decizia este atacată de persoana îndreptățită, iar alta, dat fiind refuzul emiterii actului pe fundamentul aceleiași legi, în fața instanței de contencios. Ca atare, concluzia ce se poate desprinde din conținutul Legii nr. 165/2013 este aceea ca în toate situațiile atacării actului (deciziei), indiferent de persoana ce a atacat, cât și în situația refuzului nejustificat de a soluționa cererea, cenzurarea se face pe calea specială prevăzută de Legea nr. 165/2013, instanța competentă fiind secția civilă, a tribunalului.

Investit cu soluționarea cauzei după declinare, Tribunalul Cluj, secția civilă, a pronunțat Sentința civilă nr. 1025 din 30 octombrie 2019, prin care a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată de Comisia Specială de retrocedare, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Cluj, secția de contencios administrativ și fiscal. Prin aceeași sentință s-a constatat ivit conflictul negativ de competență, dosarul fiind înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a soluționa acest conflict.

În motivarea soluției adoptate, Tribunalul a reținut că obiectul principal al prezentului dosar îl reprezintă constatarea calității de proprietar a reclamantei cu privire la imobilele menționate în cererea de retrocedare nr. x/2003 formulată în temeiul O.U.G. nr. 94/2000.

Tribunalul a reținut că prin acțiunea dedusă judecății nu se contestă o decizie emisă în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 165/2013 ci, demersul reclamantei are ca finalitate recunoașterea judiciară a calității sale de persoană îndreptățită, cu consecința retrocedării imobilelor indicate în cererea formulată de aceasta în temeiul O.U.G. nr. 94/2000.

Tribunalul a constatat că prevederile art. 33 din Legea nr. 165/2013 se referă la obligația entităților învestite de lege de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, așadar această normă este inaplicabilă prezentei pricini, în care pretențiile reclamantei se fundamentează pe dispozițiile O.U.G. nr. 94/2000.

De asemenea, s-a constatat că nu sunt incidente nici prevederile art. 34 din Legea nr. 165/2013, câtă vreme în privința cererii reclamantei, nu s-a emis decizie de către entitatea învestită cu soluționarea cererii, așadar dosarul nu a fost înaintat Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Tribunalul a constatat că situația nesoluționării cererii de către entitatea învestită, pârâtă în proces, excede ipotezelor reglementate de art. 35 alin. (2) și (3) din Legea nr. 165/2013, respectiv că litigiul de față nu privește modalitatea de aplicare a Legii nr. 165/2013, ci neemiterea unei decizii în temeiul O.U.G. nr. 94/2000, de către Comisia specială de retrocedare, astfel că nu sunt incidente nici prevederile alin. (11) al art. 35 al Legii nr. 165/2013, introdus prin art. III al Legii nr. 212/2018.

Pe cale de consecință, în condițiile în care potrivit prevederilor art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, ca lex specialis, deciziile Comisiei speciale de retrocedare vor putea fi atacate cu contestație la instanța de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul, s-a concluzionat că pentru identitate de rațiune, și lipsa unui răspuns din partea acestei entități, prin nesoluționarea cererii de retrocedare, poate fi cenzurată în aceleași condiții de competență specială a instanțelor judecătorești.

Din perspectiva competenței materiale a instanței de contencios, întrucât pârâtele sunt autorități publice centrale, raportat la prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, s-a constatat că aceasta revine Curții de Apel Cluj.

Cu privire la conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legat sesizată în condițiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prezentul conflict negativ de competență a fost generat de aprecierea diferită a celor două instanțe cu privire la normele legale care reglementează competența de soluționare a pricinii, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal, dând eficiență dispozițiilor art. 35 alin. (1) și (2) din Legea nr. 165/2013, în timp ce Tribunalul Cluj, secția civilă, a făcut aplicarea art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta Parohia B. a solicitat soluționarea cererii de retrocedare nr. x/28.02.2003 (în privința imobilelor menționate în această cerere la pozițiile 6773/1/28.02.2003, x/14/28.02/2003, x/15/28.02.2003, x/16/28.02.2003, x/17/28.02.2003, x/19/28.02.2003), formulată în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 94/2000, fie prin constatarea calității reclamantei de persoană îndreptățită la restituire și restituirea în natură a imobilelor menționate în cererea introductivă, fie prin obligarea pârâtei la emiterea unei decizii în sensul arătat la petitul 1, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, precum și obligarea pârâtelor la plata unor despăgubiri pentru aceste imobile.

În ceea ce privește competența de soluționare a cererii de chemare în judecată, se reține că potrivit art. 3 alin. (6) și (7) din O.U.G. nr. 94/2000, "(6) Comisia specială de retrocedare prevăzută la art. 2 va analiza documentația prezentată de solicitanți pentru fiecare imobil și va dispune, prin decizie motivată, retrocedarea imobilelor solicitate de cultele religioase, respingerea cererii de retrocedare, dacă se apreciază că aceasta nu este întemeiată, sau va propune acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, în condițiile stabilite prin legea specială ... (7) Deciziile Comisiei speciale de retrocedare vor putea fi atacate cu contestație la instanța de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat, în termen de 30 de-zile de la comunicarea acestora (...)".

Trebuie observat, de asemenea, că prin acțiunea formulată, reclamanta urmărește soluționarea cererii de restituire adresate de aceasta, în temeiul O.U.G. nr. 94/2000, Comisiei speciale de retrocedare, situație care nu se circumscrie ipotezelor reglementate de art. 35 alin. (2) și (3) din Legea nr. 165/2013.

Este real că prin art. 35 alin. (11) din Legea nr. 165/2013, se prevede că: "Litigiile privind modalitatea de aplicare a prevederilor prezentei legi sunt de competența secțiilor civile ale tribunalelor, indiferent de calitatea titularului acțiuni", însă nu se poate ignora faptul că norma specială de competență reprezentată de art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000 nu a fost abrogată, în condițiile stabilite prin Legea nr. 24/2000.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 67 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare: "Evenimentele legislative implicite nu sunt recunoscute în cazul actelor normative speciale ale căror dispoziții nu pot fi socotite modificate, completate sau abrogate nici prin reglementarea generală a materiei, decât dacă acest lucru este exprimat expres."

În consecință, este posibilă abrogarea implicită a unei norme speciale sau cuprinse într-un act normativ special printr-o lege generală ulterioară dacă există o dispoziție legală expresă în acest sens, fiind aplicabil principiul lex posterior derogat priori.

Or, este indubitabil că O.U.G. nr. 94/2000 își găsește incidența în materia imobilelor care au aparținut cultelor religioase din România și care au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de Statul Român, în timp ce dispozițiile Legii nr. 165/2013 cu modificările ulterioare, reprezintă un act normativ cu aplicabilitate generală în materia imobilelor preluate abuziv de către stat.

Ca urmare, O.U.G. nr. 94/2000 reprezintă o lex specialis, astfel că, pentru a opera abrogarea implicită a art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, era necesar ca Legea nr. 212/2018 prin care a fost modificată Legea nr. 165/2013 să cuprindă o manifestare de voință expresă a legiuitorului care să vizeze efectele normei speciale.

Pe de altă parte, împrejurarea că, în cauza de față, reclamanta nu contestă o decizie emisă de Comisia specială la care face trimitere art. 3 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000 nu poate conduce la concluzia că cererea de față excede sferei acțiunilor care atrag competența de soluționare a instanței prevăzute de art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, de vreme ce, și în acest caz, scopul urmărit de reclamantă este soluționarea fondului cererii de retrocedare.

Or, așa cum s-a statuat prin Decizia nr. XX/2007 dată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, aplicabilă în speță, pentru identitate de rațiune, nu există nicio justificare pentru care, în ipoteza refuzului de soluționare a cererii adresate Comisiei speciale de retrocedare prevăzută de O.U.G. nr. 94/2000, competența să revină unei alte instanțe decât cea căreia îi revine competența de a soluționa pe fond contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției adoptate de Comisia menționată.

Prin urmare, atât în cazul contestației împotriva deciziilor Comisiei speciale de retrocedare, cât și în ipoteza acțiunii persoanei îndreptățite prin care se solicită soluționarea de către instanță a cererii de retrocedare, în cazul refuzului nejustificat al entității învestite cu soluționarea acesteia, competența de soluționare revine instanței de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat prin cererea de retrocedare.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 135 C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Cluj, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta Parohia B., reprezentată de Preot Paroh A., în contradictoriu pârâtele Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor și Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, în favoarea Curții de Apel Cluj, secția a III-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 februarie 2020.

GGC - GV