ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3905/2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.Cererea de chemare în judecată

Prin contestația ce face obiectul prezentului dosar, reclamanta Parohia A a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei de a completa art. 2 din Decizia nr. 10285/30.06.2022 în sensul includerii în vederea acordării măsurii compensatorii și a terenurilor identificate prin nr. top. (...)/1 în suprafață de 441 mp, identificate în CF nr. (...) Sighetu Marmației, actualmente identificat în CF nr. (...) Sighetu Marmației și nr. top. (...)/6 în suprafață de 475 mp, identificat în CF nr. (...) Sighetu Marmației, actualmente identificat în CF nr. (...) Sighetu Marmației, CF nr. (...) Sighetu Marmației, omise din decizia atacată, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2.Hotărârea primei instanțe

Prin sentința nr. 337 din 21 decembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Cluj – Secția a III-a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă contestația formulată.

A fost obligată pârâta să completeze art. 2 din Decizia nr. 10285/30.06.2022 în sensul includerii în vederea acordării măsurii compensatorii și a terenurilor identificate pe nr. top. (...)/1 în suprafață de 441 mp, identificate în CF nr. (...) Sighetu Marmației, actualmente identificate în CF nr. (...) Sighetu Marmației și nr. top. (...)/6 în suprafață de 475 mp, identificate în CF nr. (...) Sighetu Marmației, actualmente identificate în CF nr. (...) Sighetu Marmației, CF nr. (...) Sighetu Marmației.

A fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 4.160 lei.

3.Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței nr. 337 din 21 decembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Cluj – Secția a III-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii primei instanțe și respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

În esență, în motivare, a susținut că au fost încălcate prevederile art. 1 alin. (1) alin. (4) și alin. (6) art. 7 și art. 9 din O.U.G. nr. 94/2000, Normele metodologice de aplicare O.U.G. nr. 94/2000, art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 1 alin. (2) art. 16 și art. 21 din Legea nr. 165/2013.

Astfel, pentru bunurile înstrăinate ulterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 94/2000 nu mai este reglementat un termen de prescripție specială pentru exercitarea acțiunii în constatarea nulității absolute a actului de înstrăinare, sancționându-se contravențional doar eludarea prevederilor art, 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000.

Legiuitorul a oferit protecție solicitanților beneficiului retrocedării prin instituirea sancțiunii nulității absolute, cu condiția ca aceștia să informeze în scris deținătorii actuali ai imobilelor vizate de retrocedare, cu privire la existența cererilor formulate conform O.U.G. nr. 94/2000.

Afirmă recurenta-pârâtă că art. 6 alin. (1) reglementează dreptul de opțiune pentru măsuri reparatorii în echivalent, potrivit art. 5 alin. (5) însă în speță suntem în ipoteza prevăzută de art. 7 actele de înstrăinare ale imobilului fiind încheiate ulterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 94/2000 și după depunerea cererii de restituire.

De asemenea, nu a fost inițiată procedura de anulare a actelor de înstrăinare, astfel că nu se pot acorda despăgubiri conform O.U.G. nr. 94/2000, intimata reclamantă fiind lipsită de dreptul de opțiune prevăzut de art. 6 alin. (1)

În ce privește imobilele pentru care reclamanta a solicitat completarea art. 2 din Decizia nr. 10285/30.06.2022, arată recurenta-pârâtă că, potrivit informațiilor conținute de adresele nr.(...)/C/R/2019, nr. (...)/R/2021 și nr. (...)/R/2021 emise de către Municipiul Sighetu Marmației, terenul în suprafață de p, identificat cu nr. top. (...)/1, a fost înstrăinat în baza Sentinței civile nr. 2456/2004, pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației, iar în ce privește terenul în suprafață de 475 mp, identificat cu nr. top. (...)/6, terenul în cotă de 221/475 mp, parte din imobilul identificat cu nr. top. (...)/6 a trecut în proprietatea unor persoane fizice, în baza Ordinului nr. 1350/2005 emis de Prefectura județului Maramureș, iar terenul în cotă de 254/475 mp, parte din același imobil, este în proprietatea unor persoane fizice, în baza Ordinului nr. 558/04.11.2021 emis de Prefectura județului Maramureș.

În condițiile în care aceste terenuri au fost înstrăinate cu încălcarea prevederilor art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, susține Comisia Specială de Retrocedare că prin decizia dedusă judecății în mod legal a fost respinsă cererea de retrocedare nr. (...)/1-19/28.02.2003, poz. nr. 17, cu privire la restituirea în natură a imobilului teren în suprafată de 441 m.p. având nr. top (...)/1 si a imobilului teren în suprafată de 475 m.p. având nr. top. (...)/6. Totodată, s-a constatat faptul că nu este posibilă nici propunerea de acordare de măsuri compensatorii pentru cele două terenuri, întrucât au fost înstrăinate ulterior depunerii cererii de retrocedare.

Instanța de fond a interpretat eronat dispozițiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, obligând recurenta la acordarea de despăgubiri, în raport de cadrul procedural instituit prin O.U.G. nr. 94/2000, instanța neputându-se substitui organului administrativ și să impună adoptarea unor măsuri, întrucât s-ar încălca principiul separației puterilor în stat.

A mai solicitat recurenta-pârâtă să fie exonerată de la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat în cuantum de 4.160 lei, iar în subsidiar diminuarea cheltuielilor de judecată la un cuantum minim, deoarece nu se poate retine existența unui prejudiciu cauzat intimatei-reclamante, cauza nu prezintă un nivel de complexitate ridicat, iar exonerarea sau reducerea cheltuielilor de judecată acordate ar constitui o protecție a bugetului de stat.

În drept, pârâta și-a întemeiat cererea de recurs pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care solicită respingerea ca neîntemeiate a susținerilor recurentei-pârâte, arătând că în mod corect a reținut prima instanță că nu poate fi primită obligația de a înștiința deținătorul actual despre existența cererilor de retrocedare conform art. 7 alin. (2) din O.U.G. nr. 94/2000, apreciind-o ca disproporționată în raport de durata mare de incertitudine care a afectat-o pe reclamantă în ce privește interesul acesteia pentru stabilirea statutului juridic al patrimoniului în cauză. A mai solicitat respingerea ca neîntemeiate a susținerilor recurentei cu privire la pretinsa aplicare greșita de către prima instanța a prevederilor art. 18 din Legea nr. 554/2004, întrucât soluția pronunțată de către instanța de fond nu încalcă nicio prevedere legală si nici nu nesocotește principiul separației puterilor in stat.

A arătat că motivele de recurs invocate de către recurenta cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată nu se încadrează in motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În fine, raportat la culpa procesuala a recurentei, în temeiul dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., intimata-reclamantă solicită obligarea acesteia la suportarea tuturor cheltuielilor de judecata.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând hotărârea atacată prin raportare la criticile invocate în cererea de recurs, la apărările și susținerile formulate prin întâmpinarea depusă în cauză, precum și la dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Reclamanta a solicitat să fie obligată pârâta Comisia Specială de Retrocedare să completeze art. 2 din Decizia nr. 10285/30.06.2022 în sensul includerii în vederea acordării de măsurii compensatorii și a terenurilor identificate pe nr. top. (...)/1 în suprafață de 441 m.p., identificate în CF nr. (...) Sighetu Marmației, actualmente identificate în CF nr. (...) Sighetu Marmației și nr. top. (...)/6 în suprafață de 475 m.p., identificate în vechiul CF nr. (...) Sighetu Marmației, actualmente identificate în CF nr.(...) Sighetu Marmației, provenit din conversia CF vechi nr.(...) Sighetu Marmației, omise din decizia atacată.

Prin decizia atacată, la art. 2 Comisia Specială de Retrocedare a procedat la constatarea calității reclamantei de persoană îndreptățită, printre altele, cu privire la imobilul identificat cu nr. top. (...)/1 compus din casă cu o suprafață construită de 179 m.p., înscris în CF nr.(...) (C.F. vechi (...)) Sighetu Marmației, respectiv a imobilului identificat cu nr. top. (...)/6 compus din casă cu o suprafață construită de 110 m.p., înscris în CF nr.(...) Sighetu Marmației, provenit din conversia CF vechi nr.(...) Sighetu Marmației și a decis acordarea de măsuri compensatorii pentru diferite imobile, printre care și cele identificate pe nr. top. (...)/1 și nr. top. (...)/6, fără să acorde despăgubiri pentru terenurile aferente acestor ultime două numere topografice.

Așadar, măsurile compensatorii vizau doar construcțiile (case), fără a fi incluse suprafețele de teren aferente acestora, în cazul nr. top. (...)/1 fiind omisă suprafața de teren de 441 m.p., iar în cazul nr. top. (...)/6 suprafața de teren de 475 m.p.

Autoritatea pârâtă a respins cererea de acordare măsuri compensatorii și pentru cele două terenuri prin Decizia nr. 10285/30.06.2022, în raport de dispozițiile art. 1 alin. (1) alin. (4) și alin. (6) art. 7 și art. 9 din O.U.G. nr.94/2000, Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000, reținând că solicitanta reclamantă era obligată să înștiințeze în scris deținătorul actual cu privire la cererea de retrocedare, potrivit art. 7 alin. (2) din O.U.G. nr. 94/2000.

Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte constată că cererea de recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar sub acest aspect, se invocă, în principal, încălcarea prevederilor art. 7 din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și aplicarea greșită a prevederilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Analizând dispozițiile legale, Înalta Curte constată că interpretarea pe care prima instanță a dat-o dispozițiilor legale este corectă, iar motivul de casare nu este incident.

Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, „imobilele care au aparținut Cultelor Religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de Statul Român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2 se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență.”

Alin. (4) al aceluiași art. menționează că: „În cazul în care terenul este ocupat parțial, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămase libere, pentru cea ocupată de construcții noi, pentru cea necesară în vederea bunei utilizări a acestora și pentru cea afectată unor amenajări de utilitate publică, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent. În cazul în care terenul este ocupat în totalitate, pentru acesta se vor stabili măsuri reparatorii în echivalent. De asemenea, se retrocedează în natură terenurile pe care s-au ridicat construcții ușoare sau demontabile.”

Alin. (6) dispune că: Pentru situațiile prevăzute la alin. (4) în care nu se poate dispune retrocedarea în natură, se vor acorda măsuri reparatorii în echivalent potrivit legii speciale care va reglementa tipul și procedura de acordare a despăgubirilor.

Art. 6 din O.U.G. nr. 94/2000 prevede că:

(1) În cazul în care imobilele ce fac obiectul prezentei ordonanțe de urgență au fost înstrăinate legal după data de 22 decembrie 1989, titularii cererilor de retrocedare pot opta pentru acordarea măsurilor reparatorii în echivalent potrivit art. 5 afin. (5).

(2) Actele juridice de înstrăinare a imobilelor care fac obiectul prezentei ordonanțe de urgență sunt lovite de nulitate absolută dacă au fost încheiate cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legilor în vigoare la data înstrăinării.

(3) În cazul acțiunilor formulate potrivit dispozițiilor cuprinse la alin. (2) procedura de retrocedare începută în temeiul prezentei ordonanțe de urgență este suspendată până la soluționarea acelor acțiuni prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă. Persoana îndreptățită va înștiința de îndată Comisia specială de retrocedare.

(4) Prevederile prezentul ordonanțe de urgență sunt aplicabile și în cazul acțiunilor în curs de judecată, persoana îndreptățită putând alege calea acestei ordonanțe de urgență, renunțând la judecarea cauzei sau solicitând suspendarea cauzei.

Art. 7 din O.U.G. nr. 94/2000 prevede:

(1) Sub sancțiunea nulități absolute, până la soluționarea procedurilor administrative și, după caz, judiciare, prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, este interzisă înstrăinarea, schimbarea destinației, ipotecarea sau grevarea sub orice formă a imobilelor pentru care au fost depuse cereri de retrocedare în condițiile prezentei ordonanțe de urgență.

(2) Solicitanților le revine obligația de a înștiința în scris deținătorul actual despre existența cererilor de retrocedare depuse în condițiile prezentei ordonanțe de urgență.

Condiția prevăzută de art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 se referă la faptul că se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile ordonanței de urgență, imobilele aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2 din ordonanță. Imobilele se restituie în natură, cu excepția situațiilor când restituirea în natură nu mai este posibilă. Una din aceste situații este cea din cauză, în care imobilul a fost înstrăinat legal după data de 22 decembrie 1989, caz în care, astfel cum rezultă din prevederile art. 6 alin. (1) din același act normativ, titularii cererilor de retrocedare pot opta pentru acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, cum în mod corect a reținut prima instanță.

Prima instanță a reținut că, în cauză, din decizia atacată rezultă, cu privire la situația juridică a terenurilor ce fac obiectul prezentului litigiu că imobilul identificat cu nr. top. (...)/1, compus din casă cu o suprafață de 220 m.p. și teren intravilan în suprafață de 441 m.p., situat în municipiul Sighetu Marmației, str. (...), se află în proprietatea unor persoane fizice; construcția a fost dobândită cu titlu de cumpărare în baza Legii nr. 112/1995 (contract de vânzare-cumpărare nr. (...)), iar terenul în baza sentinței civile nr. 2456/2004, pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației.

În ce privește imobilul identificat cu nr. top. (...)/6, compus din:

a) casă cu o suprafață construită la sol de 110 m.p. (existentă la momentul preluării abuzive), anexă șopron cu o suprafață de 9,23 m.p. (construită ulterior momentului preluării abuzive) și teren intravilan în cotă de 221/475 m.p., este situat în municipiul Sighetu Marmației, str. (...), județul Maramureș; construcția a fost înstrăinată în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. (...) către o persoană fizică; terenul în cotă de 221/475 m.p. este în proprietatea unor persoane fizice, în baza Ordinului nr. 1350/2005 emis de Prefectura județului Maramureș;

b) casă cu o suprafață construită de 126 m.p. și teren intravilan în cotă de 254/475 m.p., este situat în municipiul Sighetu Marmației, str. (...), județul Maramureș; construcția a fost înstrăinată de către Comitetul Executiv al Consiliului Popular al județului Maramureș către o persoană fizică, în baza Titlului de proprietate nr. (...)/01.09.1975; terenul în cotă de 254/475 m.p. este în proprietatea unor persoane fizice, în baza Ordinului nr. 558/04.11.2021 emis de Prefectura județului Maramureș.

În raport de contextul juridic și factual, Înalta Curte reține că terenul cu nr. top. (...)/1, în suprafață de 441 m.p., a fost înstrăinat în baza sentinței nr. 2456 din 21 septembrie 2004, acesta fiind anterior în proprietatea statului, cumpărătorii din contractul de vânzare-cumpărare nr. (...) beneficiind doar de un drept de superficie.

Referitor la terenul în suprafață de 475 mp cu nr. top (...)/6, aferent construcțiilor înstrăinate legal, cel în suprafață de 221/474 mp este în proprietatea unor persoane fizice în baza Ordinului nr. 1350/2005 emis de Instituția Prefectului județului Maramureș, iar terenul în suprafață de 254/475 m.p. este în proprietatea unor persoane fizice, în baza Ordinului nr. 558/04.11.2021 emis de Instituția Prefectului județului Maramureș.

La momentul formulării cererii de retrocedare, înregistrată sub nr. (...) din 28 februarie 2003, terenurile se aflau în proprietatea statului, fiind deci îndeplinite cerințele impuse de art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000. În plus, terenurile au fost înstrăinate ulterior cererii de retrocedare în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive și, respectiv, prin acte emise de către o instituție publică a statului.

Prin urmare, se poate reține că ambele terenuri „au fost înstrăinate legal după data de 22 decembrie 1989”, așa cum se prevede în art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, astfel încât reclamantei trebuie să i se recunoască opțiunea acordării măsurilor reparatorii prin echivalent potrivit art. 5 alin. (5)

Prin Decizia contestată, recurenta-pârâtă a stabilit calitatea de persoană îndreptățită pentru intimata-reclamantă cu privire la construcții, negând însă dreptul acesteia de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent, dând o altă interpretare decât cea urmărită de legiuitor la adoptarea textului de lege invocat în susținerea refuzului.

Procedând la analiza textelor de lege relevante în cauză, Înalta Curte constată că sintagma „înstrăinate legal după data de 22 decembrie 1989” nu poate fi interpretată în sensul că în cadrul analizării cererii de retrocedare, comisia este îndreptățită să facă o verificare a legalității operațiunii juridice de înstrăinare a imobilelor cu privire la care s-a formulat cererea de retrocedare, ci Comisia poate constata doar la momentul soluționării cererii care este starea juridică ce îi este opozabilă.

Or, în raport de datele concrete ale situației din speță, Comisia nu putea avea în vedere decât ipoteza existenței unui mod de înstrăinare legal după data de 22 decembrie 1989.

Textul de lege nu poate fi înțeles în sensul că reclamanta avea obligația de a uza de căile legale pentru desființarea hotărârii judecătorești și a actelor administrative evocate anterior, ci trebuie raportat la statutul juridic al terenurilor la momentul soluționării cererii de retrocedare a reclamantei față de actele juridice opozabile terților, inclusiv Comisiei Speciale de Retrocedare.

Recurenta-pârâtă nu putea respinge cererea reclamantei de acordare a măsurilor compensatorii pentru imobilelor identificate în cauză cu nr. top. (...)/1 și (...)/6 1 prin simpla invocare a art. 7 din O.U.G. nr. 94/2000 printr-o alterare a scopului adoptării respectivei norme juridice.

Pe de altă parte, nu s-ar putea reține nici încălcarea de către reclamantă a obligației prevăzute de art. 7 alin. (2) din O.U.G. nr. 94/2000 de vreme ce, la data formulării cererii de retrocedare (28 februarie 2003), deținătorul de drept era statul român – căruia reclamanta i-a adresat, prin autoritatea competentă îndrituită de lege, cu cererea de retrocedare.

Mai mult, O.U.G. nr. 94/2000 nu prevede o sancțiune pentru nerespectarea de către solicitanți a obligației prevăzute de art. 7 alin. (2) Chiar dacă s-ar reține că reclamanta ar fi avut o astfel de obligație și aceasta nu a fost respectată, iar calea de urmat ar fi fost o acțiune, decurgând din art. 7 alin. (1) având ca obiect constatarea nulității absolute a actelor de înstrăinare, o astfel de cale ar lipsi reclamanta de orice posibilitate de a i se recunoaște drepturile prevăzute de actul normativ incident, deoarece, pe de o parte, aceasta ar fi în imposibilitate de solicita nulitatea, fie și absolută, a unei hotărâri judecătorești pronunțată într-un litigiu în care nu a fost parte, neexistând o atare procedură în sistemul de drept românesc, iar pe de altă parte, titlurile de proprietate în favoarea unor persoane fizice au fost emise de o autoritate publică a statului român, Instituția Prefecturii județului Maramureș, nerespectând ea însăși interdicția prevăzută de art. 7 alin. (1) din O.U.G nr. nr.94/2000.

În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de casare, prin care recurenta-pârâtă a invocat încălcarea prevederilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, Înalta Curte constată că este, de asemenea, nefondat.

Prin sentința recurată, prima instanță a obligat pârâta să completeze Decizia nr. 10285/30.06.2022 în sensul includerii în vederea acordării măsurii compensatorii și a terenurilor identificate pe nr. top. (...)/1 în suprafață de 441 mp, și nr. top (...)/6 în suprafață de 475 mp

Recurenta a criticat soluția primei instanțe, invocând faptul că a fost încălcat principiul separației puterilor în stat, deoarece instanța de contencios administrativ nu poate dispune soluționarea în fond a cererilor de retrocedare, iar pentru a fi soluționată o astfel de cerere este necesar ca aceasta să parcurgă întreaga procedură de O.U.G. nr. 94/2000.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă realizează o greșită interpretare a legii; atâta timp cât organul administrativ a realizat o soluționare în fapt și în drept a cererii de retrocedare printr-o decizie obligatorie potrivit legii, instanța de contencios administrativ (care are deplină jurisdicție) învestită cu verificarea legalității acestei decizii se substituie de plin drept în atribuțiile date de legiuitor organului administrativ, conform prevederilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, putând să „oblige autoritatea publică să emită un act administrativ”; or, tocmai această dispoziție a fost dată de prima instanță, care a obligat pârâta să emită o decizie conținând propunerea de acordare de măsuri compensatorii.

Cu privire la obligația de plată a cheltuielilor de judecată stabilită în sarcina pârâtei de către instanța de fond (4.160 lei, constând în onorariu avocațial la fond, apreciat de instanța de primă jurisdicție a fi proporțional cu munca depusă de avocat, importanța și complexitatea pricinii), Înalta Curte constată, în primul rând, că, potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ., la baza acesteia stă culpa procesuală a recurentei-pârâte, a cărei decizie a fost modificată parțial, iar în al doilea rând, în ceea ce privește reducerea cheltuielilor, constată, cu privire la criticile recurentei-pârâte, că nu se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în acest sens având în vedere Decizia nr. 3/2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii, prin care s-a statuat, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., că „motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.”.

Stabilirea, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., „Instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său”, a cheltuielilor de judecată ce reprezintă onorariul de avocat plătit de partea care a câștigat procesul, presupune o analiză a unor aspecte de fapt referitoare la complexitatea cauzei și la munca efectivă a apărătorului părții, o evaluare care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt, nu pe interpretarea normei juridice.

În aceste condiții, proporționalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de avocat cu complexitatea cauzei și cu activitatea desfășurată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate, în consecință nu poate fi analizată în recurs, neîncadrându-se la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este fondat, iar hotărârea primei instanțe a fost dată cu aplicarea și interpretarea corectă a normelor de drept material.

Cu privire la cererea formulată de intimata-reclamantă privind acordarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite condițiile art. 453 C. proc. civ. și o va admite, obligând recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.500 lei, către reclamanta Parohia A, cheltuieli dovedite prin înscrisul depus la dosar și pe care instanța le apreciază ca fiind proporționale față de complexitatea cauzei, munca depusă de avocat și circumstanțele cauzei.

III. Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat și va obliga recurenta-pârâtă la plata cheltuielilor de judecată, către intimata-reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge recursul declarat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România împotriva sentinței civile nr. 337 din 21 decembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Cluj – Secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România la plata către intimata-reclamantă Parohia A a sumei de 2.500 lei reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 18 septembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.