ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5005/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea atacată cu recurs Prin Sentința civilă nr. 633 din 2 noiembrie 2011, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta Parohia Reformată Baia Sprie în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Comisia specială de retrocedare a bunurilor imobile care au aparținut cultelor religioase; a admis cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtului Guvernul României - Comisia specială de retrocedare a bunurilor imobile care au aparținut cultelor religioase, formulată de SC X SRL.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: La data de 28 februarie 2003, prin cererea înregistrată cu nr. 6790, Parohia Reformată Baia Sprie, a înaintat Comisiei speciale de retrocedare solicitarea referitoare la retrocedarea imobilului situat în orașul Baia Sprie, județul Maramureș, înscris în CF. nr. 240 a localității Baia Sprie, nr. top. 1434. Analizând actele depuse la dosar, s-a reținut de către Comisia specială de retrocedare faptul că cererea de retrocedare se încadrează, parțial, în prevederile O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, condiții în care prin Decizia nr. 2402 din 20 decembrie 2010, în temeiul art. 1 alin. (4) și art. 6 alin. (1) din O.U.G.

nr. 94/2000, s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului și s-a propus acordarea de despăgubiri doar pentru imobilul, teren, în suprafață de 864 mp, în favoarea Parohiei Reformate Baia Sprie, motivat de faptul că imobilul - teren, se află în prezent în proprietatea unei persoane juridice și este ocupat de construcții noi, edificate ulterior momentului preluării abuzive. În acest context, consideră instanța de fond că este corectă statuarea conform căreia nu era posibilă restituirea în natură a imobilului, așa cum a cerut reclamanta, potrivit art. 1 alin. (1) - (3) din O.U.G. nr. 94/2000, deoarece la momentul emiterii deciziei și soluționării cererii de retrocedare, imobilul se afla în proprietatea unei persoane juridice de drept privat și anume, SC X COM SRL, și nu în proprietatea categoriilor de persoane enumerate expres, așa cum prevede O.U.G.

nr. 94/2000. În privința susținerilor reclamantei referitoare la acordarea de despăgubiri pentru construcție, Curtea de apel a achiesat la apărarea conform căreia și acestea sunt nefondate, deoarece, potrivit art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000, în cazul în care un teren solicitat la retrocedare este ocupat de construcții noi, fostul proprietar beneficiază de măsuri reparatorii în echivalent numai pentru teren. Mai reține instant de fond că situațiile în care pot fi acordate măsuri reparatorii în echivalent, în temeiul ordonanței, sunt expres și limitativ prevăzute de acest act normativ, iar printre acestea nu se află și cazul bunurilor imobile care, ulterior momentului preluării abuzive, au suferit adăugiri de peste 50%, transformându-se în imobile noi în raport cu cele preluate abuziv.

Constată instanța de fond că din cuprinsul raportului de expertiză tehnică în construcții efectuat în cauză, rezultă că construcția veche nu mai există, fiind demolată în proporție de 95%, fiind păstrați doar doi pereți exteriori, care au fost încorporați în construcția nouă, ceea ce atrage în cauză incidența dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 94/2000, coroborat cu pct. 3 din Normele metodologice corespunzătoare art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, potrivit cărora construcțiile demolate nu fac obiectul O.U.G. nr. 94/2000.

Drept consecință, în opinia judecătorului fondului sunt pertinente concluziile pârâtei conform cărora, pe de o parte, restituirea în natură a imobilului nu este posibilă, întrucât acesta a fost înstrăinat legal după data de 22 decembrie 1989 și se află în proprietatea unei persoane juridice de drept privat, iar pe de altă parte, nu se pot acorda despăgubiri pentru construcție, tocmai având în vedere dispozițiile art. 1 alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 94/2000, coroborate cu pct. 3 din Normele metodologice corespunzătoare art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000. 2. Cererea de recurs Împotriva Sentinței civile nr. 633 din 2 noiembrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta Parohia Reformată Baia Sprie criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în condițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc.

civ. Recurenta combate hotărârea fondului sub următoarele aspecte: 2.1. Încălcarea normelor de procedură (art. 304 pct. 5 C. proc. civ.) În dezvoltarea motivului de recurs formulat recurenta susține că instanța a decăzut-o din dreptul de a mai formula și depune obiecțiuni, reținând că eventualele obiecțiuni trebuiau depuse cu 5 zile înainte de termen, fără să indice un temei de drept care să prevadă această sancțiune în mod imperativ. Consideră recurenta că prin măsura dispusă de instanța de fond a fost sancționată pe nedrept, fiind, astfel, lipsită de dreptul de a beneficia de măsuri reparatorii pentru proprietățile deținute și preluate în mod abuziv. 2.2 Greșita interpretare a probatoriului administrat în cauză (art. 304 1 C. proc.

civ.) În acest sens, susține recurenta că instanța de fond nu a studiat cu atenție raportul de expertiză administrat în cauză și nu a cercetat fondul cauzei, raportat la faptul că acel raport nu a lămurit toate aspectele de fapt și mai mult decât atât prezintă mai multe constatări contradictorii. Astfel, recurenta susține faptul că prin obiecțiunile formulate a arătat că în anexa nr. 2 sub tabel expertul afirmă că, clădirea veche este înglobată în clădirea nouă în anii 1980, ceea ce indică faptul că respectiva clădire există și la ora actuală, suferind extinderi și recompartimentări, nefiind, așadar, demolată, cum în mod greșit a reținut instanța de fond.

Totodată, consideră recurenta că raportul de expertiză este contradictoriu în condițiile în care deși expertul a constatat că, clădirea veche a fost înglobată în clădirea nouă în anii 1980 la punctul 2 al raportului afirmă că această clădire veche a fost demolată în proporție de 95%, menținându-se doar doi pereți exterior. În acest context, consideră recurenta că cele două afirmații ale expertului sunt contradictorii, sens în care se impunea lămurirea acestora ținându-se cont și de faptul că acea clădire veche există și la ora actuală, fundația și pereții acesteia fiind înglobați în clădirea nouă. 3. Hotărârea instanței de recurs Înalta Curte, examinând motivele de recurs, acțiunea, probele cauzei și legislația aplicabilă, constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce se vor expune în continuare.

În prealabil, Înalta Curte constată că recurenta pin motivele de recurs formulate a criticat hotărârea instanței de fond doar în ceea ce privește respingerea cererii de retrocedare cu privire la restituirea în natură a construcției ce se afla pe terenul, în suprafață de 864 mp, situat în orașul Baia Sprie, județul Maramureș (art. 3 al Deciziei nr. 2402 din 20 decembrie 2010), condiții în care va analiza cauza doar sub acest aspect, restul constatărilor instanței de fond, cu privire la legalitatea actului administrativ contestat, respectiv Decizia nr. 2402 din 20 decembrie 2010 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, dobândind putere de lucru judecat.

3.1 Prin prisma motivului de recurs reglementat de dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurenta a invocat ca și neregularități procedurale de natură a atrage sancțiunea nulității, încălcarea dreptului la apărare, prin decăderea din dreptul de a formula și depune obiecțiuni la raportul de expertiză efectuat în cauză. Înalta Curte constată că în cauză nu se poate reține ca și prejudiciu procesual, în sensul art. 105 alin. (2) C. proc.

civ., împiedicarea recurentei de a-și pregăti apărarea prin decăderea din dreptul de a formula și depune obiecțiuni la raportul de expertiză, în considerarea faptului că din conținutul încheierii de ședință din data de 21 septembrie 2011, rezultă că instanța de fond a dispus comunicarea raportului de expertiză depus la dosarul cauzei în data de 20 septembrie 2011, către reclamantă, punându-i în vedere, totodată, obligația de a formula și depune eventualele obiecțiuni la raportul de expertiză cu cel puțin 5 zile înaintea termenului de judecată acordat (12 octombrie 2011), recurenta, însă, în mod culpabil nu s-a conformat dispozițiilor instanței de fond, în sensul că a depus obiecțiuni la raportul de expertiză abia la data de 2 noiembrie 2011. Față de nerespectarea obligației de a efectua un act procedural în termenul fixat de judecător, respectiv de a formula și depune obiecțiuni cu 5 zile înainte de termenul de judecată fixat, văzând și dispozițiile art. 129 alin. (1) și art. 723 C. proc.

civ., în mod corect instanța de fond a sancționat recurenta cu decăderea din dreptul de a formula obiecțiuni la raportul de expertiză tehnică depus la dosarul cauzei. Prin urmare în mod greșit susține recurenta că măsura dispusă de judecătorul fondului este lipsită de temei legal. 3.2 Nu poate fi reținută nici netemeinicia hotărârii recurate, prin prisma dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., întrucât hotărârea contestată a fost dată cu interpretarea corectă a probatoriului administrat în cauză, după cum se va releva în continuare. În primul rând, Înalta Curte constată că deși recurenta invocă dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., criticile referitoare la contradicțiile semnalate în cuprinsul raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză ca și cele referitoare la concluziile aceluiași raport, nu se circumscriu acestui motiv de recurs, deoarece nu se referă la greșita interpretare și aplicare a legii, ci la greșita redare a unei situații de fapt referitoare la clădirea în raport de care se solicită plata despăgubirilor, și implicit la greșita interpretare a probelor, ceea ce atrage incidența dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că nu poate reține caracterul contradictoriu al constatărilor redate în raportul de expertiză aflat la dosarul de fond în condițiile în care constatările de la pct. 2, în sensul că, clădirea veche a fost demolată în proporție de 95% sunt în concordanță cu cele redate în anexa nr. 2, respectiv că parte din clădirea veche a fost înglobată în clădirea nouă în anii 1980 (s-au păstrat doi pereți exteriori în zona Sălii de producție a construcției actuale). Prin urmare, recurenta în mod greșit susține că expertul a constatat că întreaga clădire veche a fost înglobată în clădirea nouă în anul 1980 deși expertul vorbește în mod clar despre o parte din clădirea veche și nu de clădirea veche, marcând, totodată în planul desfășurat al clădirii (plan parter fabrică de pâine), cei doi pereți, din sălii de producție, care s-au păstrat din clădirea construită în jurul anului 1943, despre care se face vorbire și în concluziile raportului de expertiză.

Prin urmare, situația faptică a construcției, a fost redată în mod clar în cuprinsul raportului de expertiză întocmit în fața instanței de fond, așa încât nu se impunea efectuarea unei noi expertize, cum în mod greșit susține recurenta. Cum recurenta nu a contestat respingerea cererii de retrocedare a imobilului, în natură construcție, prin prisma dispozițiilor art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, ci doar respingerea cererii de acordare a despăgubirilor pentru respectivul imobil, Înalta Curte, față de concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, în sensul că, clădirea aflată pe terenul ce a făcut obiectul cererii de retrocedare formulate de recurentă este o clădire nouă în raport cu cea preluată, în sensul pct. 6 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G.

nr. 94/2000, constată că instanța de fond a făcut, în cauză, o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 94/2000 coroborat cu pct. 3 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000, aprobate prin H.G. nr. 1164/2002. Prin urmare, contrar susținerilor recurentei instanța de control judiciar constată că soluția de respingere a acțiunii, pronunțată de instanța de fond este corectă, reflectând interpretarea și aplicarea adecvată a prevederilor legale în raport cu împrejurările de fapt și de drept rezultate din probele administrate. Toate considerentele expuse, converg către concluzia că soluția pronunțată de instanța de fond este temeinică și legală, motiv pentru care recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Parohia Reformată Baia Sprie, împotriva Sentinței civile nr. 633 din 2 noiembrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 noiembrie 2012. Procesat de GGC - LM