ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5005/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 633 din 2 noiembrie

2011, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta Parohia Reformată Baia Sprie

în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Comisia specială de

retrocedare a bunurilor imobile care au aparținut cultelor religioase; a admis

cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtului Guvernul României -

Comisia specială de retrocedare a bunurilor imobile care au aparținut cultelor

religioase, formulată de SC X SRL.

Pentru a se pronunța

astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

La data de 28

februarie 2003, prin cererea înregistrată cu nr. 6790, Parohia Reformată Baia

Sprie, a înaintat Comisiei speciale de retrocedare solicitarea referitoare la

retrocedarea imobilului situat în orașul Baia Sprie, județul Maramureș, înscris

în CF. nr. 240 a localității Baia Sprie, nr. top. 1434.

Analizând actele

depuse la dosar, s-a reținut de către Comisia specială de retrocedare faptul că

cererea de retrocedare se încadrează, parțial, în prevederile O.U.G. nr.

94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, condiții în

care prin Decizia nr. 2402 din 20 decembrie 2010, în temeiul art. 1 alin. (4)

și art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, s-a respins cererea de restituire

în natură a imobilului și s-a propus acordarea de despăgubiri doar pentru

imobilul, teren, în suprafață de 864 mp, în favoarea Parohiei Reformate Baia

Sprie, motivat de faptul că imobilul - teren, se află în prezent în

proprietatea unei persoane juridice și este ocupat de construcții noi,

edificate ulterior momentului preluării abuzive.

În acest context,

consideră instanța de fond că este corectă statuarea conform căreia nu era

posibilă restituirea în natură a imobilului, așa cum a cerut reclamanta,

potrivit art. 1 alin. (1) - (3) din O.U.G. nr. 94/2000, deoarece la momentul

emiterii deciziei și soluționării cererii de retrocedare, imobilul se afla în

proprietatea unei persoane juridice de drept privat și anume, SC X COM SRL, și

nu în proprietatea categoriilor de persoane enumerate expres, așa cum prevede

O.U.G. nr. 94/2000.

În privința

susținerilor reclamantei referitoare la acordarea de despăgubiri pentru construcție,

Curtea de apel a achiesat la apărarea conform căreia și acestea sunt nefondate,

deoarece, potrivit art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000, în cazul în care un

teren solicitat la retrocedare este ocupat de construcții noi, fostul

proprietar beneficiază de măsuri reparatorii în echivalent numai pentru teren.

Mai reține instant de

fond că situațiile în care pot fi acordate măsuri reparatorii în echivalent, în

temeiul ordonanței, sunt expres și limitativ prevăzute de acest act normativ,

iar printre acestea nu se află și cazul bunurilor imobile care, ulterior

momentului preluării abuzive, au suferit adăugiri de peste 50%,

transformându-se în imobile noi în raport cu cele preluate abuziv.

Constată instanța de

fond că din cuprinsul raportului de expertiză tehnică în construcții efectuat

în cauză, rezultă că construcția veche nu mai există, fiind demolată în

proporție de 95%, fiind păstrați doar doi pereți exteriori, care au fost

încorporați în construcția nouă, ceea ce atrage în cauză incidența dispozițiilor

art. 1 alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 94/2000, coroborat cu pct. 3 din Normele

metodologice corespunzătoare art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, potrivit cărora

construcțiile demolate nu fac obiectul O.U.G. nr. 94/2000.

Drept consecință, în

opinia judecătorului fondului sunt pertinente concluziile pârâtei conform

cărora, pe de o parte, restituirea în natură a imobilului nu este posibilă,

întrucât acesta a fost înstrăinat legal după data de 22 decembrie 1989 și se

află în proprietatea unei persoane juridice de drept privat, iar pe de altă

parte, nu se pot acorda despăgubiri pentru construcție, tocmai având în vedere

dispozițiile art. 1 alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 94/2000, coroborate cu pct.

3 din Normele metodologice corespunzătoare art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000.

Împotriva Sentinței

civile nr. 633 din 2 noiembrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta

Parohia Reformată Baia Sprie criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

în condițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

Recurenta combate

hotărârea fondului sub următoarele aspecte:

2.1. Încălcarea

normelor de procedură (art. 304 pct. 5 C. proc. civ.)

În dezvoltarea

motivului de recurs formulat recurenta susține că instanța a decăzut-o din

dreptul de a mai formula și depune obiecțiuni, reținând că eventualele

obiecțiuni trebuiau depuse cu 5 zile înainte de termen, fără să indice un temei

de drept care să prevadă această sancțiune în mod imperativ. Consideră

recurenta că prin măsura dispusă de instanța de fond a fost sancționată pe

nedrept, fiind, astfel, lipsită de dreptul de a beneficia de măsuri reparatorii

pentru proprietățile deținute și preluate în mod abuziv.

2.2 Greșita

interpretare a probatoriului administrat în cauză (art. 304

1

C.

proc. civ.)

În acest sens,

susține recurenta că instanța de fond nu a studiat cu atenție raportul de

expertiză administrat în cauză și nu a cercetat fondul cauzei, raportat la

faptul că acel raport nu a lămurit toate aspectele de fapt și mai mult decât

atât prezintă mai multe constatări contradictorii.

Astfel, recurenta

susține faptul că prin obiecțiunile formulate a arătat că în anexa nr. 2 sub

tabel expertul afirmă că, clădirea veche este înglobată în clădirea nouă în

anii 1980, ceea ce indică faptul că respectiva clădire există și la ora

actuală, suferind extinderi și recompartimentări, nefiind, așadar, demolată,

cum în mod greșit a reținut instanța de fond.

Totodată, consideră

recurenta că raportul de expertiză este contradictoriu în condițiile în care

deși expertul a constatat că, clădirea veche a fost înglobată în clădirea nouă

în anii 1980 la punctul 2 al raportului afirmă că această clădire veche a fost

demolată în proporție de 95%, menținându-se doar doi pereți exterior.

În acest context,

consideră recurenta că cele două afirmații ale expertului sunt contradictorii,

sens în care se impunea lămurirea acestora ținându-se cont și de faptul că acea

clădire veche există și la ora actuală, fundația și pereții acesteia fiind

înglobați în clădirea nouă.

instanței de recurs

Înalta Curte,

examinând motivele de recurs, acțiunea, probele cauzei și legislația

aplicabilă, constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce se

vor expune în continuare.

În prealabil, Înalta

Curte constată că recurenta pin motivele de recurs formulate a criticat

hotărârea instanței de fond doar în ceea ce privește respingerea cererii de

retrocedare cu privire la restituirea în natură a construcției ce se afla pe

terenul, în suprafață de 864 mp, situat în orașul Baia Sprie, județul Maramureș

(art. 3 al Deciziei nr. 2402 din 20 decembrie 2010), condiții în care va

analiza cauza doar sub acest aspect, restul constatărilor instanței de fond, cu

privire la legalitatea actului administrativ contestat, respectiv Decizia nr.

2402 din 20 decembrie 2010 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor

bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, dobândind

putere de lucru judecat.

3.1 Prin prisma

motivului de recurs reglementat de dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.,

recurenta a invocat ca și neregularități procedurale de natură a atrage

sancțiunea nulității, încălcarea dreptului la apărare, prin decăderea din

dreptul de a formula și depune obiecțiuni la raportul de expertiză efectuat în

cauză.

Înalta Curte constată

că în cauză nu se poate reține ca și prejudiciu procesual, în sensul art. 105

alin. (2) C. proc. civ., împiedicarea recurentei de a-și pregăti apărarea prin

decăderea din dreptul de a formula și depune obiecțiuni la raportul de

expertiză, în considerarea faptului că din conținutul încheierii de ședință din

data de 21 septembrie 2011, rezultă că instanța de fond a dispus comunicarea

raportului de expertiză depus la dosarul cauzei în data de 20 septembrie 2011,

către reclamantă, punându-i în vedere, totodată, obligația de a formula și

depune eventualele obiecțiuni la raportul de expertiză cu cel puțin 5 zile

înaintea termenului de judecată acordat (12 octombrie 2011), recurenta, însă,

în mod culpabil nu s-a conformat dispozițiilor instanței de fond, în sensul că

a depus obiecțiuni la raportul de expertiză abia la data de 2 noiembrie 2011.

Față de nerespectarea

obligației de a efectua un act procedural în termenul fixat de judecător,

respectiv de a formula și depune obiecțiuni cu 5 zile înainte de termenul de

judecată fixat, văzând și dispozițiile art. 129 alin. (1) și art. 723 C. proc.

civ., în mod corect instanța de fond a sancționat recurenta cu decăderea din

dreptul de a formula obiecțiuni la raportul de expertiză tehnică depus la

dosarul cauzei.

Prin urmare în mod

greșit susține recurenta că măsura dispusă de judecătorul fondului este lipsită

de temei legal.

3.2 Nu poate fi

reținută nici netemeinicia hotărârii recurate, prin prisma dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., întrucât hotărârea contestată a fost dată cu interpretarea

corectă a probatoriului administrat în cauză, după cum se va releva în

continuare.

În primul rând,

Înalta Curte constată că deși recurenta invocă dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., criticile referitoare la contradicțiile semnalate în cuprinsul raportului

de expertiză tehnică efectuat în cauză ca și cele referitoare la concluziile

aceluiași raport, nu se circumscriu acestui motiv de recurs, deoarece nu se

referă la greșita interpretare și aplicare a legii, ci la greșita redare a unei

situații de fapt referitoare la clădirea în raport de care se solicită plata

despăgubirilor, și implicit la greșita interpretare a probelor, ceea ce atrage

incidența dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ.

Înalta Curte constată

că nu poate reține caracterul contradictoriu al constatărilor redate în

raportul de expertiză aflat la dosarul de fond în condițiile în care

constatările de la pct. 2, în sensul că, clădirea veche a fost demolată în

proporție de 95% sunt în concordanță cu cele redate în anexa nr. 2, respectiv

că parte din clădirea veche a fost înglobată în clădirea nouă în anii 1980

(s-au păstrat doi pereți exteriori în zona Sălii de producție a construcției

actuale). Prin urmare, recurenta în mod greșit susține că expertul a constatat

că întreaga clădire veche a fost înglobată în clădirea nouă în anul 1980 deși

expertul vorbește în mod clar despre o parte din clădirea veche și nu de

clădirea veche, marcând, totodată în planul desfășurat al clădirii (plan parter

fabrică de pâine), cei doi pereți, din sălii de producție, care s-au păstrat

din clădirea construită în jurul anului 1943, despre care se face vorbire și în

concluziile raportului de expertiză.

Prin urmare, situația

faptică a construcției, a fost redată în mod clar în cuprinsul raportului de

expertiză întocmit în fața instanței de fond, așa încât nu se impunea

efectuarea unei noi expertize, cum în mod greșit susține recurenta.

Cum recurenta nu a

contestat respingerea cererii de retrocedare a imobilului, în natură

construcție, prin prisma dispozițiilor art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000,

ci doar respingerea cererii de acordare a despăgubirilor pentru respectivul

imobil, Înalta Curte, față de concluziile raportului de expertiză întocmit în

cauză, în sensul că, clădirea aflată pe terenul ce a făcut obiectul cererii de

retrocedare formulate de recurentă este o clădire nouă în raport cu cea

preluată, în sensul pct. 6 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr.

94/2000, constată că instanța de fond a făcut, în cauză, o corectă interpretare

și aplicare a dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 94/2000

coroborat cu pct. 3 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000,

aprobate prin H.G. nr. 1164/2002.

Prin urmare, contrar

susținerilor recurentei instanța de control judiciar constată că soluția de

respingere a acțiunii, pronunțată de instanța de fond este corectă, reflectând

interpretarea și aplicarea adecvată a prevederilor legale în raport cu

împrejurările de fapt și de drept rezultate din probele administrate.

Toate considerentele

expuse, converg către concluzia că soluția pronunțată de instanța de fond este

temeinică și legală, motiv pentru care recursul declarat în cauză va fi respins

ca nefondat, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Parohia Reformată Baia Sprie, împotriva Sentinței civile nr. 633

din 2 noiembrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 noiembrie 2012.

Procesat de GGC - LM