ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1357/2019

HOTĂRÂRE

17.09.2019

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1357/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 15 noiembrie 2018, reclamanta Parohia Reformată Baia Sprie, în contradictoriu cu pârâtele Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, a solicitat instanței, în principal, să se pronunțe asupra calității reclamantei de persoană îndreptățită, asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate confirmate de către Comisia specială de retrocedare prin Decizia nr. 2402 din 20 decembrie 2010; să dispună acordarea de despăgubiri prin echivalent pentru imobilele revendicate în baza cererii de retrocedare nr. x din 28 februarie 2003 formulate în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 94/2000, a imobilului situat în orașul Baia Sprie, identificat în CF nr. x, nr. top x și ulterior în CF x, nr. cadastral x; să determine cuantumul măsurii reparatorii în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (2), art. 16, art. 21 alin. (63) art. 35 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, prin stabilirea măsurii compensării prin puncte, număr de puncte ce se vor stabili printr-un raport de expertiză judiciară de evaluare.

În subsidiar, reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor să soluționeze cererea de retrocedare nr. x/28 februarie 2003 prin emiterea unei decizii de validare, cu obligarea ambelor instituții să-și îndeplinească obligațiile în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii; în ambele situații, a solicitat acordarea unor despăgubiri civile în baza art. 1381 C. civ., începând cu 3 ani retroactiv de la data introducerii cererii și până la încheierea contractului de închiriere conform art. 45 alin. (63) din Legea nr. 165/2013, în cuantumul prevăzut de prevederile art. 45 alin. (61) și 62 din Legea nr. 165/2013, cu titlu de reparație materială pentru nesoluționarea cererii până în momentul de față, cuantumul anual al chiriei fiind 4 % din valoarea terenului stabilită conform grilei notariale valabile.

Prin Sentința nr. 43 din 14 februarie 2019, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția civilă, admițând, în prealabil, excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu.

În motivarea sentinței, s-au reținut următoarele:

Temeiul juridic al cererii, indicat în mod expres de reclamanta Parohia Reformată Orașu Nou, este art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, iar subsecvent, art. 35 alin. (3) din lege.

Or, potrivit art. 35 alin. (11), "Litigiile privind modalitatea de aplicare a prevederilor prezentei legi sunt de competența secțiilor civile ale tribunalelor, indiferent de calitatea titularului acțiunii".

Prin urmare, cererea întemeiată pe dispozițiile art. 35 alin. (2), (3) din lege revine spre soluționare în primă instanță secției civile a tribunalului.

Curtea de Apel a mai reținut că reclamanta face referire la prevederile art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, conform cărora deciziile Comisiei speciale de retrocedare vor putea fi atacate cu contestație la instanța de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat a fi retrocedat și a subliniat că, în virtutea respectării principiului simetriei drepturilor procedurale, instanța competentă material și teritorial este Curtea de Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal.

Capătul principal de cerere nu este, însă, întemeiat pe O.U.G. nr. 94/2000, ci pe Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Reclamanta solicită instanței să se pronunțe în mod direct asupra calității sale de persoană îndreptățită, asupra existenței și întinderii dreptului său de proprietate, în baza art. 35 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, întrucât s-a depășit un termen rezonabil pentru soluționarea cererii de retrocedare.

În acest context, reclamanta nu se poate prevala de dispozițiile legale menționate și, în același timp, să ignore atribuirea expresă de competență pentru soluționarea cererii. Competența exclusivă de soluționare a litigiilor promovate în baza Legii nr. 165/2013 este stabilită prin art. 35 alin. (11) și nu poate fi înlăturată pentru a se face aplicarea competenței speciale reglementate de O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România.

Solicitarea subsidiară de obligare a pârâtelor la soluționarea cererii de retrocedare nr. x din 28 februarie 2003 în privința imobilului identificat prin CF. nr. x Baia Sprie, nr. top x, prin emiterea unei decizii privind retrocedarea bunurilor reclamantei în principal în natură sau, după caz, măsuri reparatorii și emiterea decizie de validare este întemeiată pe prevederile O.U.G. nr. 94/2000 și ar reveni în competența de soluționare a Curții de Apel Cluj, conform art. 3 alin. (7) din Ordonanță.

Aceasta este, însă, o cerere subsidiară și se va judeca de instanța competentă pentru cererea principală, în conformitate cu art. 123 C. proc. civ.

Prin Sentința nr. 1362 din 13 iunie 2019, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a declinat, la rândul său, competența privind soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta Parohia Reformată Baia Sprie, în favoarea Curții de Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal, admițând, în prealabil, excepția de necompetență materială invocată de reclamantă și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat-o Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului.

Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că reclamanta a solicitat în cauză a se constata calitatea sa de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii și acordarea de despăgubiri prin puncte, pentru imobilul situat în Baia Sprie identificat în CF nr. x nr. top x, imobil ce face obiect al Deciziei nr. 2402 din 20 decembrie 2010 emise de Comisia specială de retrocedare, constituită în baza O.U.G. nr. 94/2000, decizie prin care s-a respins solicitarea de restituire în natură a imobilului și s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului nr. VII din Legea nr. 247/2005, stabilindu-se înaintarea acestei decizii către Comisia Națională pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Având în vedere că cererea de acordare măsuri reparatorii pentru imobilul ce face obiect al Deciziei nr. 2402 din 20 decembrie 2010 a fost de competența Comisiei Speciale constituite în baza O.U.G. nr. 94/2000, iar deciziile acesteia vor putea fi atacate cu contestație la instanța de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat, potrivit art. 3 pct. 7 din Ordonanță, tribunalul a apreciat că instanța de contencios administrativ este competentă și din perspectiva validării/invalidării acestei decizii cu consecința stabilirii în concret a măsurilor reparatorii cuvenite reclamantei pentru imobil.

Înalta Curte, legal învestită, în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a V-a civilă, pentru considerentele care succed:

După cum au reținut ambele instanțe care s-au dezînvestit reciproc de soluționarea cauzei, reclamanta Parohia Reformată Baia Sprie a formulat cerere de retrocedare în anul 2003 în baza O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, cerere ce a fost soluționată de Comisia specială de retrocedare prin Decizia nr. 2402 din 20 decembrie 2010, prin care s-a respins solicitarea de restituire în natură a imobilului și s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului nr. VII din Legea nr. 247/2005, stabilindu-se înaintarea acestei decizii către Comisia Națională pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Într-adevăr, potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, deciziile Comisiei speciale de retrocedare pot fi atacate cu contestație la instanța de contencios administrativ în termen de 30 de zile de la comunicarea acestora.

Reclamanta Parohia Reformată Baia Sprie nu a uzat, însă, de calea contestației împotriva Deciziei nr. 2402 din 20 decembrie 2010 în termenul legal și nici nu intenționează în speță infirmarea acestei decizii sub aspectul constatărilor asupra calității reclamantei de persoană îndreptățită, asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate, pentru a se proceda, eventual, la recalificarea juridică a cererii formulate la data de 15 noiembrie 2018. Dimpotrivă, după cum rezultă din cererea de chemare în judecată, pretențiile formulate au ca premisă tocmai aceste constatări din Decizia nr. 2402 din 20 decembrie 2010, urmărindu-se adoptarea măsurilor compensatorii prevăzute de Legea nr. 165/2013.

Niciuna dintre instanțele aflate în conflict nu a reținut că, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor ar fi acordat despăgubiri în condițiile Titlului nr. VII din Legea nr. 247/2005, astfel cum se propune prin Decizia nr. 2402 din 20 decembrie 2010, motiv pentru care sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 165/2013 referitoare la procedura de acordare de măsuri compensatorii.

Potrivit art. 18 alin. (3) din acest act normativ, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor preia atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și funcționează până la finalizarea procesului de retrocedare, având atribuțiile prevăzute de art. 17, printre care validarea/invalidarea în tot sau în parte a deciziilor emise de entitățile învestite de lege care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii (lit. a) și emiterea deciziilor de compensare a imobilelor (lit. b).

Este relevant, de asemenea, că cererile formulate pe temeiul O.U.G. nr. 94/2000 intră în domeniul de aplicare al Legii nr. 165/2013, astfel cum se prevede în art. 3 pct. 1 din acest act normativ.

În acest context, Înalta Curte constată că nu este aplicabil art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, nefiind întrunită ipoteza vizată de normă și, mai mult, nici nu se impune extinderea aplicării acestei norme la situația din speță.

O eventuală interpretare prin analogie a dispozițiilor legale în discuție ar fi putut fi luată în considerare doar în absența unor prevederi relevante în cuprinsul Legii nr. 165/2013, pe care se fundamentează pretențiile din cauză.

Or, Legea nr. 165/2013 conține norme de competență aplicabile chiar în situația din speță, reprezentate de dispozițiile art. 35, potrivit cărora "(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă, a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării. (2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor".

Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor reprezintă o entitate învestită de lege, după cum prevede art. 3 pct. 4 lit. g) din Legea nr. 165/2013, care emite, astfel cum s-a arătat anterior, decizii de compensare a imobilelor în baza deciziilor emise de entitățile învestite de lege care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii.

Întrucât, prin cererea de față, reclamanta preconizează emiterea de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, în procedura Legii nr. 165/2013, a unei decizii de compensare a imobilelor în baza Deciziei nr. 2402 din 20 decembrie 2010 emise în procedura O.U.G. nr. 94/2000, sunt aplicabile prevederile art. 35 din Legea nr. 165/2013.

Pe acest temei, competența de soluționare a cererii de chemare în judecată aparține secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, respectiv Tribunalului București, secția a V-a civilă, Înalta Curte dispunând în consecință, în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ.