ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1369/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantele Parohia C. Iași și Arhiepiscopia D. din România au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România, anularea Deciziei nr. x din 21.01.2016, să se constate că reclamantul a făcut dovada calității de persoană îndreptățită la acordarea de despăgubiri potrivit art. 4 pct. 1 - 5 din O.U.G. nr. 94/2000 și implicit dovada dreptului de proprietate și a preluării abuzive a imobilului din Iași, strada x nr. 6.

Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 194 din 7 noiembrie 2016, a respins acțiunea formulată de reclamanta Arhiepiscopia D. din România în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România, pentru lipsa calității procesuale active.

Totodată, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta Parohia C. Iași în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România, dispunând anularea, în parte, a Deciziei nr. x din 21.01.2016 emise de această pârâtă, în ceea ce privește respingerea cererii reclamantei cu privire la terenul de 300 mp din Iași.

De asemenea, a obligat pârâta să emită o decizie prin care să constate calitatea de persoană îndreptățită a Parohiei C. Iași pentru acordarea de despăgubiri pentru terenul de 300 mp din Iași, str. x și să plătească reclamantei sumei de 1.600 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva Sentinței civile nr. 194 din 07.11.2016 a declarat recurs pârâta Comisia Specială de Retrocedare, solicitând casarea hotărârii, rejudecarea cauzei și respingerea acțiunii reclamantelor ca fiind neîntemeiată.

În motivarea cererii de recurs se arată că hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu greșita aplicare a dispozițiilor O.U.G. nr. 94/2000, întrucât prima instanță a validat pretențiile reclamantelor, fără ca acestea să facă dovada calității de persoane îndreptățite.

Astfel, recurenta pârâtă susține că în mod greșit a reținut instanța fondului că reclamanta a făcut dovada dreptului de proprietate și a preluării abuzive a bunului pentru care solicită despăgubiri, întrucât chiar instanța admite că reclamanta nu a indicat și nu a depus niciun înscris din care să rezulte direct o preluare a imobilului în perioada menționată.

Instanța fondului a luat în considerare un început de dovadă scrisă, respectiv un tabel nominal, dar acesta nu se coroborează cu alte înscrisuri care să probeze în mod cert proprietatea asupra imobilului și exproprierea acestuia.

În consecință, interpretând eronat prevederile art. 1 alin. (1) și ale art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000, instanța își fundamentează hotărârea doar pe niște începuturi de dovadă scrisă, care nu au fost coroborate cu alte documente emanând de la autorități publice și care, în ansamblu, să facă dovada asupra dreptului de proprietate asupra imobilului și a preluării abuzive a acestuia.

Totodată, recurenta pârâtă arată că a solicitat reclamantei depunerea la dosarul cererii a unei declarații din care să rezulte dacă a beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate în baza altor legi cu caracter reparator; depunerea oricăror alte acte din care să rezulte preluarea abuzivă a imobilului solicitat și istoricul de arteră și număr poștal însă reclamanta nu a dat curs solicitării Comisiei și nici nu a solicitat prelungirea termenului de completare a actelor.

Față de aceste considerente, recurenta pârâtă solicită admiterea recursului său, în sensul celor mai sus arătate.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei a fost invocată excepția nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., și caracterul nefondat al căii de atac.

II.Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Privitor la excepția nulității recursului, Înalta Curte constată că recurenta pârâtă s-a prevalat de dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., iar dezvoltarea criticilor la adresa sentinței atacate face posibilă încadrarea motivelor recursului în ipoteza prevăzută de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., respectiv greșita aplicare a normelor de drept material incidente în speță, și anume cele prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000.

În acest context, excepția nulității recursului este nefondată, urmând a fi respinsă ca atare.

Examinând recursul declarat de recurenta pârâtă Comisia Specială de Retrocedare, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Astfel cum rezultă din economia dosarului, reclamantele intimate au contestat Decizia nr. x din 21.01.2016 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România, solicitând anularea acesteia, constatarea faptului că reclamantul a făcut dovada calității de persoană îndreptățită la acordarea de despăgubiri potrivit art. 4 pct. 1 - 5 din O.U.G. nr. 94/2000 și implicit dovada dreptului de proprietate și a preluării abuzive a imobilului din Iași, str. x.

În esență, reclamantele au arătat că s-au adresat Comisiei Speciale de Retrocedare cu solicitarea stabilirii de măsuri reparatorii prin echivalent corespunzător valorii imobilului din Iași, str. x, compus din teren de 300 mp și construcție de 300 mp.

Pârâta a respins cererea, fără a ține seama de toate înscrisurile depuse la dosar, cu toate că a emis 8 decizii pentru alte imobile din Iași și la emiterea lor au fost avute în vedere documentele prezentate și în cauza de față.

Dovada preluării abuzive a imobilului a fost făcută cu: tabelul nominal cu proprietarii imobilului din str. x ce au fost expropriați pentru realizarea Proiectului nr. 4504/1973 (Piața centrală Agroalimentară în Mun. Iași), adresa nr. x/2006 a Primăriei Iași, tabelul emis de A. SA privind imobilele care urmează a fi expropriate, Referatul secțiunii financiare Iași și Referat emis de A. SA Iași prin care apare ca expropriat imobilul. Dovada proprietății la momentul exproprierii a fost făcută cu Tabelul emis de A. SA privind imobilele ce urmează a fi expropriate (poz. 26), certificatul nr. x/1992 emis de Arhivele Naționale, Copia legalizată după matricola de clădiri și terenuri, certificat emis de Consiliul popular al mun. Iași privind imobilele aflate în proprietatea B. Iași.

Soluționând acțiunea reclamantelor, instanța fondului constată că este întemeiată în ceea ce privește acțiunea formulată de reclamanta Parohia C. Iași, cu sediul în Iași, str. x în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România, astfel că a anulat în parte Decizia nr. x din 21.01.2016 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România, în ceea ce privește respingerea cererii reclamantei cu privire la terenul de 300 mp din Iași, str. x.

A obligat pârâta să emită o decizie prin care să constate calitatea de persoană îndreptățită a Parohiei C. Iași pentru acordarea de despăgubiri pentru terenul de 300 mp din Iași, str. x precum și la plata cheltuielilor de judecată solicitate.

Prin aceeași sentință, cererea formulată de reclamanta Arhiepiscopia D. din România a fost respinsă pentru lipsa calității procesuale active a acestei reclamante.

Constată instanța de control judiciar că sentința civilă recurată atestă corecta aplicare a normelor de drept material, reprezentate de prevederile O.U.G. nr. 94/2000, astfel că critica recurentei pârâte la adresa legalității hotărârii nu are temei.

În acest sens, este de observat faptul că prima instanță a dat curs dispozițiilor art. 4 din O.U.G. nr. 94/2000, potrivit cărora, pentru fiecare imobil, solicitantul va pune la dispoziție Comisiei speciale de retrocedare, în vederea stabilirii dreptului de proprietate asupra imobilelor, actele sau orice alte dovezi necesare pentru stabilirea calității de fost proprietar, în condițiile ce se vor stabili prin regulamentul prevăzut la art. 3 alin. (3).

Pentru stabilirea dreptului de proprietate solicitantul poate depune începuturi de dovada scrisa, declarații de martori autentificate, expertize extrajudiciare, precum și orice acte care, coroborate, întemeiază prezumția existenței dreptului de proprietate al acestuia asupra imobilului, la data preluării abuzive.

În absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.

În aplicarea prevederilor alin. (4) și în absenta unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar.

În această ordine de idei, prima instanță a luat act de faptul că reclamanta nu a indicat și nici depus vreun înscris din care să rezulte direct o preluare a imobilului în perioada menționată, adică vreun decret sau act normativ de expropriere, însă a depus tabelul nominal cu proprietarii imobilelor din str. x, x, str. x, str. x, str. x și str. x nr. y/1973 - "Piața Centrală Agroindustrială în Mun. Iași", tabel întocmit de SC A. IAȘI iar în acest tabel imobilul teren viran de 300 mp cu număr matricol x din Iași, str. x figurează la poziția x, pe numele proprietarului "B.".

Acest înscris constituie un început de dovadă scrisă privind, pe de o parte, titularul dreptului de proprietate, iar pe de altă parte preluarea bunului de către stat.

În același sens, judecătorul fondului reține că preluarea acestui imobil în vederea construirii proiectului "Piața Centrală Agroindustrială în Mun. Iași", este atestată și de adresa Primăriei Mun. Iași nr. x din 22.05.2006, care confirmă cel puțin împrejurarea că imobilul din Buicliu nr. x este în prezent afectat integral de construcții realizate (Hala Centrală) și parcare publică aferentă, construcții realizate ulterior unei preluări. Din conținutul aceleiași adrese rezultă că, în urma verificărilor efectuate, pentru parte din imobilele ce au aparținut Bisericii armene regăsite în tabelul întocmit de A. Iași au fost identificate decretele de expropriere (din 1981, respectiv 1984) și titlurile de proprietate emise în temeiul Legii nr. 18/1991 cu modificările ulterioare, respectiv valoarea despăgubirilor acordate ca urmare a exproprierii.

Pentru imobilul din str. x nu se indică, însă, nici un act de expropriere și nici o valoarea a vreunei despăgubiri, deducându-se astfel din evidențele autorității publice locale că nu a existat un titlu de preluare (preluarea a fost fără titlu) și nu s-au acordat despăgubiri pentru preluare.

Față de aceste considerente, în mod întemeiat a reținut instanța fondului faptul că imobilul din str. x a făcut obiectul unei preluări în vederea construirii unui obiectiv de interes public (piața agroindustrială și parcare aferentă), obiectiv de altfel realizat și că în evidențele referitoare la titularii dreptului de proprietate ai imobilelor afectate de obiectivul descris anterior se numără și B., pentru imobilul din str. x.

În contextul coroborării începuturilor de dovadă scrisă mai sus enunțate, avute în vedere de judecătorul fondului, recurenta pârâtă era ținută a face dovada faptului pozitiv contrar și anume al aceluia că nu reclamanta era proprietara imobilului pentru care se solicită despăgubiri precum și că acest imobil nu a fost preluat de stat în perioada de referință a O.U.G. nr. 94/2000, or, este evident că nu a fost administrată nicio dovadă în acest sens.

Contrar celor afirmate de recurenta pârâtă, la dosarul cauzei există declarația reprezentantului reclamantei, potrivit căreia nu există înscrisuri nici în evidența reclamantelor privind acordarea de despăgubiri pentru acest imobil, fiind de precizat faptul că omisiunea unei declarații din care să rezulte că solicitantul nu a beneficiat de despăgubiri în baza altor legi reparatorii nu a constituit un motiv pentru respingerea cererii de despăgubire.

Față de aceste considerente, instanța de control judiciar constată că este nefondată critica recurentei pârâte la adresa legalității sentinței criticate, astfel că recursul de față va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge recursul formulat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România împotriva Sentinței nr. 194 din 7 noiembrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 martie 2019.

GGC - ED