ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2102/2019

Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată la data de 29 septembrie 2015, sub nr. x/2015 pe rolul Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta Parohia "Sf. Voievozi" Lespezi a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Primăria comunei x și Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, anularea Deciziei nr. 3.414/24.06.2015, emisă de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România și obligarea acesteia să emită o nouă decizie prin care să decidă retrocedarea în natură a imobilului solicitat (937 mp teren) sau să propună acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, în condițiile stabilite prin legea specială.

Hotărârea primei instanțe Prin Sentința nr. 145/2016, pronunțată în data de 19 septembrie 2016, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a respins pentru lipsă calitate procesuală pasivă acțiunea formulată de reclamanta Parohia Sf. Voievozi Lespezi în contradictoriu cu pârâta Primăria comunei x, județul Iași, a admis acțiunea formulată de reclamanta Parohia Sf. Voievozi Lespezi, în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, a dispus anularea Deciziei nr. 3.414/24.06.2015, emisă de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România și a obligat pârâta la emiterea unei decizii de propunere de acordare în favoarea reclamantei a măsurilor reparatorii în echivalent pentru imobilul teren de 937 mp din intravilanul comunei x, potrivit condițiilor stabilite de art. 5 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000, și Normele metodologice din 17.10.2002, actualizate și la plata către reclamantă a sumei de 1546 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Recursul formulat în cauză și motivele de casare invocate Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a declarat recurs pârâtă Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii formulată de reclamanta Parohia Sf. Voievozi Lespezi. În motivarea recursului, Comisia specială de retrocedare a arătat, în esență, următoarele: În motivarea Sentinței civile nr. 145/2016, Curtea de Apel Iași, cu încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a reținut în mod eronat faptul că reclamanta a făcut dovada dreptului de proprietate și a preluării abuzive. De altfel, chiar instanța de fond menționează în considerentele sentinței că "în ceea ce privește dovada proprietății și dovada preluării abuzive ori fără titlu, instanța constată că parte a acestora dovezi au fost făcute în fața Comisiei, prin înscrisurile anexate cererii de retrocedare, iar restul dovezilor au fost prezentate instanței de judecată, în cauza de față, expertiza concluzionând și ea în acest sens". Tot în motivarea hotărârii recurate instanța reține că "din documentul intitulat proces-verbal de hotărnicie întocmit de specialiști în cadastru se completează cu mențiunile din Fișa definitivă a proprietății; de asemenea extrasul din Borderou/proprietăților din Lespezi, jud. Baia întocmit după recensământul din ianuarie 1948, arată că Biserica Adormirea avea o suprafață totală posedată de 10 ha 7580 m.p., 2 parcele". Or, Parohia "Sf. Voievozi" Lespezi a făcut dovada proprietății și a preluării abuzive în fața Comisiei speciale de retrocedare cu copiile xerox, a următoarelor înscrisuri transmise odată cu cererea de retrocedare, respectiv. a) copia Titlului de proprietate nr. x/11.08.2003, emis de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, județul Iași; b) copia adeverinței nr. x/16.12.1958 emisă de Sfatul Popular Raion Pașcani, Secțiunea Agricolă; c) copia Fișei definitive a proprietății rezultată din măsurători; d) copia Planului terenurilor Parohiei Lespezi, comuna x, județul Baia. Astfel, recurenta - reclamantă nu a probat în fața Comisiei speciale de retrocedare nici proprietatea asupra imobilului solicitat, dar nici preluarea cu sau fără titlu. Mai mult, instanța este ținută să verifice soluția dată de autoritatea publică competentă cu privire la cererea de retrocedare potrivit documentației existente la momentul emiterii actului administrativ contestat, în procedura contencioasă în fața instanței putând fi administrate doar acele probe care pot lămuri împrejurările cauzei, fără însă a se încălca termenul de decădere prevăzut de lege pentru completarea cererilor de retrocedare. În consecință, interpretând în mod eronat prevederile art. 1 alin. (1) și ale art. 4 alin, (3) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, instanță își fundamentează motivarea hotărârii recurate doar pe niște începuturi de dovadă scrisă, care însă nu au fost coroborate, cu alte documente emanând de la alte autorități publice locale sau centrale și care în ansamblu să facă dovada asupra dreptului de proprietate și a preluării abuzive a imobilului solicitat. Instanța a interpretat în mod eronat prevederile art. 32 din Legea nr. 165/2013, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora, la alin. (1), se instituie un termen de decădere în procedura administrativă, de 120 de zile, în care persoanele care se consideră îndreptățite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entitățile învestite de lege. Termenul curge de la data la care persoanei i se comunică în scris documentele necesare soluționării cererii sale. Potrivit alin. (2) al art. 32, termenul prevăzut la alin. (1) poate fi prelungit la cererea scrisă a persoanei care se consideră îndreptățită sau a reprezentantului legal, prin decizia conducătorului entității învestite de lege sau a persoanei împuternicite de către acesta, o singură dată, pentru o perioadă de 60 de zile, în situația în care persoana care se consideră îndreptățită face dovada efectuării unor demersuri privind completarea dosarului în raport cu alte instituții. În vederea stabilirii unei soluții de către Comisia specială de retrocedare s-a solicitat Parohiei Sfinții Voievozi" Lespezi, prin adresele nr. x/11.08.2006, nr. y/20.02.2007, nr. z/02.10.2007, nr. w/29.09.2008 și nr. 683188/C/14.07.2009, completarea dosarului aferent cererii de retrocedare nr. x/19.01.2006, cu actele doveditoare necesare finalizării procedurii administrative de soluționare a acesteia. Ulterior, prin adresa nr. x/28.08.2014, Secretariatul tehnic al Comisiei speciale de retrocedare a solicitat Parohiei Sfinții Voievozi Lespezi următoarele: - precizarea exactă a obiectului cererii de retrocedare prin indicarea vecinătăților actuale ale imobilului; - acte juridice care să ateste deținerea proprietății de către solicitantă la momentul preluării abuzive-în copie legalizată; - acte care să facă dovada preluării abuzive a imobilului, în perioada de referință a legii, respectiv 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989; - Note de reconstituire a vechiului amplasament al imobilului (teren) solicitat, lucrare întocmită de către un expert în specialitatea topografică și cadastru. Parohia Sfinții Voievozi Lespezi, încălcând termenul imperativ de decădere prevăzut de art. 32 din Legea 165/2013, nu a transmis înscrisurile solicitate. De asemenea, reclamantei, Parohia "Sfinții Voievozi" Lespezi i s-a adus la cunoștință și faptul că potrivit prevederilor art. 32 alin. (2) avea posibilitatea de a solicita, o singură dată, printr-o cerere scrisă, prelungirea termenului prevăzut la alin. (1), pentru o perioadă de 60 zile, în situația în care se face dovada efectuării unor demersuri privind completarea dosarului în raport cu alte instituții. Reclamanta nu a solicitat nici prelungirea termenului de 120 de zile, deși avea posibilitatea să o facă dacă ar fi realizat demersuri pentru depunerea documentației solicitate. Față de aspectele menționate mai sus, se constată faptul că instanța de fond nu a ținut cont la pronunțarea soluției nici de încălcarea de către reclamantă a termenului de decădere. Având în vedere criticile menționate mai sus, precum și caracterul accesoriu al capătului de cerere privind cheltuielile de judecată, acestea au fost acordate în mod eronat de instanța de judecata prin sentința recurată. Comisia specială de retrocedare susține în prezentul recurs legalitatea Deciziei nr. 3.414/24.06.2015. Pe cale de consecință, în prezenta cauză, nu ne aflăm în culpă procesuală care să determine plata cheltuielilor de judecată.

Apărări formulate în cauză Intimata-reclamantă Parohia Sf. Voievozi Lespezi a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, precum și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte, constată următoarele: În pofida probelor administrate la fond, prima instanță nu și-a întemeiat soluția pe dovezi care să clarifice fără echivoc dreptul de proprietate al Parohiei Sfinții Voievozi Lespezi, asupra celor două parcele pentru care a reclamanta s-a adresat cu cerere, întemeiată pe prevederile O.U.G. nr. 94/2000, Comisiei speciale de retrocedare. Deși în cauză a fost administrată proba cu expertiza tehnică, aspecte esențiale ale cauzei au rămas neclarificate, astfel încât prin soluția pronunțată instanța, practic, nu a soluționat fondul cauzei deoarece nu s-a stabilit fără dubiu că parcelele la care se referă reclamanta în acțiune se aflau în perioada de referință - 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 - în proprietatea acesteia. În consecință, se impune admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe pentru a se verifica dacă reclamanta poseda dreptul de proprietate asupra terenurilor în discuție. Astfel, suplimentarea probatoriului în fața primei instanțe cu proba cu expertiza topografică în vederea identificării parcelelor K și L, așa cum sunt ele indicate în fișa aflate la dosarul de fond, este absolut necesară. Identificarea celor două parcele ca fiind în proprietatea parohiei, de la care Statul Român să le fi luat abuziv sau fără titlu, după cum pretinde art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, trebuie să se stabilească în raport de suprafețele de teren indicate în actul de preluare al Comitetului Executiv al Sfatului Popular Comunal x și de celelalte înscrisuri ce însoțesc procesul-verbal respectiv, acte aflate la filele x de la dosarul de fond. În înscrisul aflat la dosar se face mențiunea că a rămas în proprietatea Bisericii suprafața de 0,08 hectare în vatra satului, prin urmare, urmează să se clarifice de către instanța de judecată dacă este vorba despre o parcelă diferită de suprafața indicată în cererea adresată Comisiei de retrocedare sau, de fapt, este vorba despre același teren. Identificarea parcelelor ca aparținând în perioada de referință bisericii se va face, eventual, și în raport de documentația aferentă celor două titluri de proprietate care a stat la baza reconstituirii dreptului de proprietate al celor două persoane fizice în favoarea cărora au fost emise titlurile respective. Cu ocazia rejudecării, instanța va avea în vedere și o eventuală suplimentare a probei cu înscrisuri, respectiv cu istoricul de rol fiscal și cu istoricul juridic al celor două parcele. În fine, Înalta Curte, nu împărtășește opinia recurentei referitoare la modul de interpretare a prevederilor art. 32 din Legea nr. 165/2013. Potrivit art. 32 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, se instituie un termen de decădere în procedura administrativă, de 120 de zile, în care persoanele care se consideră îndreptățite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entitățile învestite de lege; termenul curge de la data la care persoanei i se comunică în scris documentele necesare soluționării cererii sale. În procedura judiciară, consideră Înalta Curte, nu poate fi considerat termen de decădere de drept substanțial, întrucât dreptul de a completa dosarul administrativ cu înscrisuri nu constituie un drept subiectiv. Termenul nu reprezintă niciun termen de decădere de drept procesual, din moment ce etapa administrativă precede procesul propriu-zis. În ipoteza în care s-ar aprecia că termenul este de decădere de drept procesual ar însemna că și în situația în care petentul a depus înscrisurile cu depășirea celor 120 de zile, acestea vor fi luate în considerare de către instanța de judecată, din moment ce nu există o restrângere legală expresă de drepturi procesuale în acest sens în etapa judecății. În concluzie, odată ce petentul din procedura prejudiciară se adresează instanței cu o cerere de chemare în judecată, acesta, în calitate de reclamant posedă dreptul să administreze orice probe în condițiile și termenele reglementate de C. proc. civ., inclusiv înscrisurile ce nu au fost depuse în procedura administrativă. În acest fel, observă Înalta Curte, reclamantului i se asigură efectivitatea dreptului de acces la justiție, astfel cum este protejat prin art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului. În raport de cele ce preced, Înalta Curte, văzând prevederile art. 496 din C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.