ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1116/2019

Ședința publică din data de 5 martie 2019

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Obiectul cererii deduse judecății

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, anularea în parte a Deciziei nr. 2919/28.02.2014 emisă de pârâtă, constatarea calității sale de persoana îndreptățită să beneficieze de măsuri compensatorii și pentru construcția veche, existentă la momentul preluării abuzive în Iași. str. x. jud. Iași (fosta str. x) și care, în prezent, a fost demolată și să se dispună acordarea de măsuri compensatorii și pentru construcția veche anterior menționată, în prezent demolată.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin Sentința nr. 1/2015 din 12 ianuarie 2015, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea formulată de către reclamanta A., precum și cererea formulată de către reclamantă privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva Sentinței nr. 1/2015 din 12 ianuarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamanta A., solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii contestației formulate împotriva Deciziei nr. 2919/28.02.2014 emisă de Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, recurenta a argumentat că hotărârea recurată a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1 alin. (3) și (5) din O.U.G. nr. 94/2000, precum și a dispozițiilor pct. 3 din Normele metodologice de aplicare a art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000.

O.U.G. nr. 94/2000 nu exclude posibilitatea acordării de despăgubiri pentru construcțiile demolate, ca măsuri reparatorii prin echivalent. Legiuitorul a dorit să scoată categoria construcțiilor demolate ulterior preluării abuzive de sub sfera de aplicare a O.U.G. nr. 24/2000, însă nu a dorit să suprime de plano dreptul persoanei îndreptățite la despăgubiri.

Dreptul persoanei îndreptățite la despăgubiri pentru construcțiile demolate ulterior preluării abuzive este reglementat în mod expres, iar actul normativ special prevăzut de dispozițiile art. 5 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000 este Legea nr. 10/2001, mai precis dispozițiile art. 10 alin. (1) din acest act normativ.

Concluzia primei instanțe, în sensul că nu este reglementat dreptul la despăgubiri pentru construcțiile demolate este în mod evident greșită, câtă vreme. În realitate, dispozițiile speciale ale Legii nr. 10/2001 reglementează în mod expres acest aspect, stabilind dreptul persoanei îndreptățite la "măsuri reparatorii prin echivalent". A admite contrariul ar echivala cu o limitare nejustificată a dreptului unor persoane de a solicita și obține despăgubiri pentru imobile preluate abuziv de către Statul Român și demolate de-a lungul timpului.

Dreptul instanței de judecată de a pronunța ea însăși o hotărâre de acordare de despăgubiri pentru construcția demolată este incontestabil și rezultă din aplicarea prin analogie a raționamentului avut în vedere la pronunțarea Deciziei nr. 20 din 19 martie 2007 de către Înalta Curte de casație și Justiție - Secțiile Unite.

1.4. Apărările intimatei

Legal citată, intimata Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței de fond ca legală și temeinică, invocând dispozițiile art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000 și pct. 3 din Normele metodologice aferente art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, aprobate prin H.G. nr. 1164/2002.

Împrejurarea că legiuitorul a înțeles să excludă din sfera prevederilor O.U.G. nr. 24/2000 acordarea de despăgubiri pentru construcțiile demolate ulterior preluării de către stat nu justifică aplicarea în acest caz a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, care are o altă sferă de aplicare.

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată, prin prisma dispozițiilor legale incidente și a criticilor recurentei-reclamante, constată recursul nefondat și îl va respinge, pentru considerentele ce urmează.

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o contestație împotriva Deciziei nr. 2919/28.02.2014, emisă de intimata-pârâtă, solicitând constatarea calității sale de persoana îndreptățită să beneficieze de măsuri compensatorii pentru construcția veche, existentă la momentul preluării abuzive în Iași. str. x. jud. Iași (fosta str. x) și care, în prezent, a fost demolată, cu acordarea de măsuri compensatorii și pentru această construcție.

Curtea de apel a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt.

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sunt îndreptățite la măsuri reparatorii, în natură sau în echivalent, în baza acestei legi, cultele religioase care aveau calitatea de proprietar al imobilului la data trecerii acestuia în proprietatea statului.

Criticile recurentei privind incidența dispozițiilor Legii nr. 10/2001 sunt nefondate, Astfel, prevederile art. 8 alin. (2) din Legii nr. 10/2001 arată că "regimul juridic al imobilelor care au aparținut cultelor religioase preluate de stat este reglementat prin O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, republicată", rezultând astfel că reglementarea este, contrar celor susținute de parte, în sensul înlăturării aplicării acestei legi, în privința procedurii de retrocedare.

În consecință, în condițiile în care acest act normativ exclude retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, nu sunt aplicabile nici Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007.

Referitor la criticile vizând aplicarea greșită a prevederilor art. 1 alin. (3) și art. 5 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000, în sensul că, dacă acestea nu reglementează acordarea de măsuri reparatorii pentru clădirile demolate, devin aplicabile, în completare, dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, se reține, de asemenea, că nu pot fi primite.

În cauză, legea specială care reglementează tipul și procedura de acordare a despăgubirilor este Legea nr. 165/2013, iar nu Legea nr. 10/2001 care, prin art. 8 alin. (2), exceptează de la aplicare retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România.

Totodată, așa cum s-a reținut, decizia contestată a fost emisă în temeiul O.U.G. nr. 94/2000, republicată, prin urmare nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Potrivit art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000 "sunt imobile, în sensul prezentei ordonanțe de urgență, construcțiile existente în natură, împreună cu terenurile aferente lor, situate în intravilanul localităților, cu oricare dintre destinațiile avute la data preluării în mod abuziv, precum și terenurile aflate la data preluării abuzive în intravilanul localităților, nerestituite până la data intrării în vigoare a prezentei legi".

Relevante, în ceea ce privește construcțiile demolate, sunt și dispozițiile punctul 3 din Normele metodologice aferente art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, aprobate prin H.G. nr. 1164/2002, modificată și completată prin H.G. nr. 1094/2005, care prevăd că: "nu intră sub incidența Ordonanței de urgentă a Guvernului nr. 94/2000, republicată, imobilele care fac sau au făcut obiectul restituirii potrivit altor legi cu caracter reparator, precum și construcțiile demolate."

În concluzie, din analizarea tuturor prevederilor menționate, rezultă cu evidență faptul că cererile de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România sunt excluse de sub incidența Legii nr. 10/2001 (și a Normelor de aplicare a acesteia), de asemenea, caracterul de lex specialis al Legii nr. 165/2013 (iar nu al Legii nr. 10/2001) față de O.U.G. nr. 94/2000, în privința tipului și procedurii de acordare a despăgubirilor, regimul juridic al imobilelor (terenuri) trecute în proprietatea statului în temeiul Legii nr. 58/1974, precum și excluderea construcțiilor demolate de sub incidența O.U.G. nr. 94/2000.

În realitate, recurenta critică lipsa unui act normativ care să prevadă măsurile privind acordarea de despăgubiri pentru construcțiile demolate. Or, în temeiul art. 61 din Constituție, "Parlamentul este (...) unica autoritate legiuitoare a țării", astfel încât modificarea sau completarea normelor juridice constituie atributul exclusiv al acestuia.

Prin urmare, toate criticile recurentei sunt nefondate, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanță reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva Sentinței nr. 1/2015 din 12 ianuarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 martie 2019.

GGC - GV