ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3749/2022

Ședința publică din data de 23 iunie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, anularea în parte a Deciziei nr. 8800/05.09.2019 emise de Comisia Specială de Retrocedare, respectiv să se constate calitatea A. de persoană îndreptățită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 94/2000 pentru imobilul teren situat în Municipiul Iași, str. x, fostă proprietate comunitară evreiască preluată în mod abuziv de Statul român, și să se dispună acordarea de măsuri compensatorii pentru suprafața totală de 1147 mp.

Prin încheierea din 20 mai 2020, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a respins proba cu expertiza în specialitatea topografie, având în vedere obiectul cauzei și obiectivele propuse pentru expertiză, apreciind că nu este utilă soluționării cauzei.

Prin sentința nr. 31/2020 din 3 iunie 2020, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România și a respins cererea reclamantei de obligarea a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva încheierii din 20 mai 2020 și a sentinței nr. 31/2020 din 3 iunie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor recurate și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, iar în subsidiar, rejudecarea cauzei, în sensul anulării Deciziei nr. 8800/05.09.2019 emise de intimata-pârâtă și, constatând calitatea A. de persoană îndreptățită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 94/2000 pentru imobilul teren situat în Iași, str. x, să se dispună acordarea de măsuri compensatorii pentru suprafața totală de 1147 mp.

De asemenea, solicită acordarea cheltuielilor de judecată.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocă nemotivarea încheierii din data de 20.05.2020, în ceea ce privește respingerea probei cu expertiza în specialitatea topografie și cadastru, având ca obiectiv identificarea imobilului ce face obiectul cererii de retrocedare și determinarea suprafeței acestuia.

Consideră că această probă era utilă și necesară soluționării cauzei, fiind de natură să lămurească unicul aspect aflat în litigiu, respectiv suprafața terenului aflat în proprietatea Comunității evreiești și preluat de Statul Român în perioada comunistă, în condițiile în care în cuprinsul actului de preluare - Decretul Lege nr. 176/1948 - nu se indica suprafața imobilului preluat abuziv.

Susține că, deși a indicat în mod expres motivele pentru care se impunea încuviințarea și administrarea acestei probe, prima instanța a respins cererea, fără a o motiva, apreciind doar că aceasta nu este utilă soluționării cauzei.

Cu toate acestea, în cuprinsul hotărârii recurate (pag. 10 parag. 3 din hotărâre) a reținut că reclamanta nu a făcut dovada că terenul ce a făcut obiectul preluării de către stat a avut suprafața pretinsă prin acțiune.

Pe de altă parte, arată că motivarea primei instanțe este lacunară, neputând fi identificate motivele care au condus la soluția de respingere a probei cu expertiza.

În consecință, consideră că hotărârile recurate nu respectă exigențele art. 425 alin. (1) pct. b) C. proc. civ., impunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., consideră că i-a fost încălcat dreptul la apărare, prevăzut de art. 13 C. proc. civ., întrucât prima instanța a respins proba cu expertiza, ce era pertinentă, concludentă și utilă soluționării acțiunii, îngrădindu-i dreptul la apărare și limitându-i posibilitățile de a dovedi temeinicia cererii de chemare în judecată și întinderea dreptului la măsuri reparatorii.

Consideră că era necesară efectuarea expertizei tehnice pentru stabilirea întinderii suprafeței de teren pentru care poate beneficia de măsuri reparatorii, în contextul în care, conform celor reținute de către prima instanța, această întindere nu rezultă în mod expres din înscrisurile aflate la dosar. Astfel, arată că, deși prima instanța a reținut că înscrisurile aflate la dosar nu dovedesc faptul că terenul a avut la momentul preluării suprafața invocată de recurenta-reclamantă, a respins cererea de administrare a probei cu expertiza, ce ar fi fost de natură să dovedească suprafața terenului pentru care poate beneficia de măsuri reparatorii.

Recurenta-reclamantă susține că administrarea probei cu expertiza tehnică în specialitatea topografie, cadastru și geodezie se impunea, întrucât:

- este necesară corelarea informațiilor cuprinse în Actul de vânzare din anul 1863, prin care vânzătorul B. a dobândit imobilul (înstrăinat ulterior în baza Actului de vânzare transcris de Tribunalul Iași S. a III-a cu nr. 30 din 8 aprilie 1866) și în care sunt menționate vecinătățile și dimensiunile laturilor proprietății (în sistem arhaic - stânjeni, palme și palmace) cu informațiile cuprinse în Planul vechi al proprietății (înainte de aliniere și expropriere) întocmit de Comunitatea Iași-Serviciul bunurilor, care să confirme veridicitatea suprafeței menționate în acesta (un total de 1522 mp);

- este necesară compararea situației existente în planul din anul 1897 (în care se identifica forma inițială a amplasamentului) cu situația din anul 1940 (în care se regăsește și conturul din anul 1897, planul din anul 1940 reprezentând o actualizare a planului din anul 1897), având în vedere modificările survenite urmare alinierii străzii;

- este necesară compararea situației identificate în Proiectul nr. 128/1961 - Releveu Școală de 7 ani nr. 7, Iași, str. x (care conține planurile clădirii, precum și planul de situație cu dimensiunile laturilor proprietății și în care se menționează o suprafață a terenului de 1144 mp), cu situația din anii 1927 și 1940, având în vedere că planul de situație din anul 1961 indica o configurație a amplasamentului identică atât cu cea din planul cadastral din anul 1940 și din planul de situație din anul 1927.

În consecință, susține că, refuzând cererea sa de administrare a unei probe prin care fie lămurite aspecte de ordin tehnic ce exced competențelor instanței și ale părților și care nu reies din alte probe administrate în cauză, prima instanță a încălcat dreptul său la apărare.

De asemenea, consideră că prima instanța nu a dat eficiență dispozițiilor art. 22 alin. (2) C. proc. civ. și nu a manifestat rol activ pentru aflarea adevărului și aplicarea corectă a legii. În acest sens, invocă Decizia nr. 1764/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, prin care s-a reținut că în principiu, rolul activ al judecătorului nu trebuie sa afecteze dreptul de disponibilitate al părții, ci trebuie să se armonizeze cu inițiativa părților, în scopul stabilirii adevărului.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susține că hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000.

Arată că în speță considerentele instanței de fond sunt fundamental greșite, fiind rezultatul unei analize superficiale a susținerilor din cererea de chemare în judecată și a înscrisurilor de la dosar.

Cu referire la suprafața terenului, arată că: în anul 1910 s-a autorizat construirea unui nou corp de clădire, alinierea proiectată a străzii urmând a afecta parte din teren și a impus demolarea construcției vechi, noua clădire fiind construită pe limita de proprietate ce ar fi rezultat din aliniere - filele x (situația regăsita în planul din 1940); în planul scara 1:100 este indicată o suprafață a construcției noi de 329,5 mp, fiind evidențiata "curte" și "școală veche"; în anul 1916 s-a solicitat autorizarea unor lucrări la școala veche, în planul scara 1:500 fiind evidențiate configurația proprietății și limita ce urma să rezulte din aliniere, precum și cele 3 clădiri existente; exproprierea pentru cauză de utilitate publică s-a finalizat în anul 1925 prin încheierea actului de vindere-cumpărare pentru o suprafața de 167,33 mp - fila x; în anul 1927 s-a autorizat construirea unei extinderi - latrina, plan scară 1:500, indicând o configurație a clădirii similare celei din 1940.

Totodată, arată că într-un plan vechi al proprietății, întocmit de Comunitatea Evreilor din Iași - Serviciul bunurilor, se menționează o suprafață totală de 1522 mp, iar prin situația juridică transmisă Comisiei cu privire la fostul imobil din str. x, Primăria Iași identifica parcela respectivă cu o suprafață de 1101,73 mp (parcela C. civ. 986). În același timp, din planul de situație de la autorizarea construcției din anul 1910 rezultă, prin măsurarea grafică, o suprafața de 1.147 mp.

Precizează că suprafața totală a terenului revendicat în cauză se poate determina și din cuprinsul Actului de vânzare din anul 1863 și din planul Comunității Israelite - Serviciul Bunuri, dimensiunile indicate în aceste două înscrisuri fiind aproape identice. Apreciază că suprafața totală a terenului anterior exproprierii din anul 1925 este indiscutabilă, aceste concluzii fiind susținute și de concluziile raportului de expertiză extrajudiciară întocmit de expertul C..

Sub același aspect, se impun a fi avute în vedere și înscrisurile aferente proiectului nr. 128/1961, respectiv nr. 256/1961, întocmite la solicitarea Sfatului Popular Raional Iași cu ocazia executării unor lucrări de reparații la imobil, respectiv Devizul de lucrări care indica în mod expres faptul că terenul avea suprafața de 1.144 mp.

Susține că prima instanță a omis faptul că suprafața de 678,12 mp reprezintă doar curtea imobilului și nu cuprindea terenul de sub construcție (școală) și nici porțiunea de teren ce se regăsește între clădirea școlii și limita de proprietate dinspre str. x.

De asemenea, susține că prima instanță a concluzionat în mod nefondat că pe schița din 1961 este evidențiată și Școala veche, a cărei suprafață de teren a fost expropriată în anul 1925.

Intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea ca temeinice și legale a hotărârilor recurate.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arată că hotărârile recurate nu conțin motive contradictorii.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., arată că recurenta-reclamantă nu a arătat care au fost regulile de procedură presupus încălcate și care atrag sancțiunea nulității și că, din această perspectivă nu poate fi invocat dreptul la apărare, care este o dispoziție de principiu. În ceea ce privește principiul rolului activ al instanței, arată că instanța are obligația de a pune în discuția părților și de a administra probele propuse, în măsura în care acestea sunt pertinente și utile cauzei.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că prima instanță a reținut în mod corect că reclamanta nu a făcut dovada faptului că, anterior preluării imobilului din Decretul nr. 176/1948, avea în proprietate suprafața de teren menționată în cererea de retrocedare.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, încheierea și sentința recurate în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., instanța de recurs apreciind că sunt fondate primele două motive de recurs.

În susținerea motivelor de recurs de mai sus, recurenta-reclamantă a invocat în esență faptul că prima instanță a respins proba cu expertiza în specialitatea topografie și cadastru, apreciind că aceasta nu este utilă soluționării cauzei, fără a motiva soluția în concret, iar pe de altă parte, consideră că instanța nu și-a exercitat rolul activ și i-a încălcat dreptul la apărare, în condițiile în care a reținut că înscrisurile aflate la dosar nu dovedesc faptul că terenul a avut la momentul preluării suprafața invocată de recurenta-reclamantă, după ce în prealabil a respins proba cu expertiza, ce urma să dovedească exact acest aspect.

Înalta Curte constată, contrar celor reținute de către instanța de fond, că în raport cu obiectul cauzei și cu aspectele ce se impuneau a fi lămurite, proba cu expertiza în specialitatea topografie și cadastru este pertinentă, concludentă și utilă cauzei și se impunea a fi admisă de către instanța de fond.

Astfel, prin cererea de chemare în judecată reclamanta A. a solicitat anularea în parte a Deciziei nr. 8800/05.09.2019 emise de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, respectiv să se constate calitatea sa de persoană îndreptățită la acordarea despăgubirilor aferente imobilului teren situat în Municipiul Iași, str. x, fostă proprietate comunitară evreiască preluată în mod abuziv de Statul român, și să se dispună acordarea de măsuri compensatorii pentru suprafața totală de 1147 mp.

Reclamanta a solicitat încuviințarea proba cu expertiza în specialitatea topografie și cadastru în vederea identificării terenului în litigiu și determinării suprafeței acestuia.

Instanța de recurs constată utilitatea și concludența administrării acestei probe, în condițiile în care prin expertiza solicitată se urmărea identificarea terenului și stabilirea suprafeței exacte a acestuia, dat fiind faptul că terenul în discuție figurează în mai multe documente depuse de la dosar, însă suprafața acestuia diferă.

Mai mult, chiar instanța de fond a respins acțiunea reclamantei, reținând că aceasta nu a făcut dovada că terenul ce a făcut obiect preluării de către stat a avut suprafața pretinsă prin acțiune, în condițiile în care prin încheierea din 20 mai 2020, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a respins proba cu expertiza în specialitatea topografie, apreciind că nu este utilă soluționării cauzei.

În consecință, aspectele ce țin de identificarea terenului sunt aspecte ce pot fi lămurite doar printr-o expertiză de specialitate, care să clarifice, prin coroborarea acestei probe cu înscrisurile de la dosar, problemele litigioase ale cauzei.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că proba propusă de reclamantă era admisibilă și utilă soluționării cauzei, iar din această perspectivă, prin respingerea acesteia s-a produs părții o vătămare, ce nu poate fi înlăturată decât prin casarea hotărârii recurate.

Având în vedere aceste aspecte, instanța de fond, în rejudecare, va administra proba cu expertiza în specialitatea topografie și cadastru, pentru lămurirea aspectelor tehnice deduse judecății, în vederea pronunțării unei hotărâri judecătorești în condiții de legalitate și temeinicie care să corespundă cerințelor respectării principiilor respectării dreptului la apărare al părților, al legalității și al aflării adevărului.

În raport cu soluția de casare cu trimitere spre rejudecare, nu se mai impune analizarea celorlalte critici care se circumscriu motivului de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de către recurenta-reclamantă, aceste critici urmând a fi examinate de către prima instanță cu ocazia rejudecării cauzei.

De asemenea, față de soluția dată recursului, de casare cu trimitere spre rejudecare, cererea recurentei-reclamante de acordare a cheltuielilor de judecată urmează a fi avute în vedere de instanța de fond, care va soluționa cauza în rejudecare.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de A. împotriva încheierii din 20 mai 2020 și a sentinței nr. 31/2020 din 3 iunie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal; va casa încheierea și sentința recurate și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de A. împotriva încheierii din 20 mai 2020 și a sentinței nr. 31/2020 din 3 iunie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează încheierea și sentința recurate și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 23 iunie 2022.