ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1239/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași sub nr. x/2016 din 29.03.2016, reclamantele A. și B. au formulat contestație împotriva Deciziei 5101/21.01.2016 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparținut cultelor religioase din România, solicitând anularea acesteia, constatarea că reclamantele a făcut dovada calității de persoană îndreptățită la acordarea de despăgubiri potrivit art. 4 pct. 1-5 din O.U.G. nr. 94/2000 și implicit dovada dreptului de proprietate și a preluării abuzive a imobilului din Iași, str. x.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința nr. 158 din 27 septembrie 2016, Curtea de apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamantele A. și B., în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România.

A anulat în parte Decizia nr. 5101/21.01.2016 emisă de Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, în ceea ce privește respingerea cererii reclamantelor cu privire la terenul de 1944 mp din Iași, str. x.

A obligat pârâta să emită o decizie prin care să constate calitatea de persoană îndreptățită a A. pentru acordarea de despăgubiri pentru terenul de 1944 mp din Iași, str. x.

A obligat pârâta să plătească reclamantei B. suma de 1500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinței nr. 158 din 27 septembrie 2016 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a formulat recurs pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ.

La primul termen de judecată din data de 7 martie 2019, în ședință publică, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția tardivității declarării recursului, în raport de dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și a rămas în pronunțare asupra acesteia.

II. Hotărârea și considerentele Înaltei Curți asupra cererii de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte, mai înainte de a examina motivele de recurs, constată că recursul este tardiv declarat.

În materia contenciosului administrativ, potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea 554/2004, "Hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurîn termen de 15 zile de la comunicare".

Termenul de 15 zile stabilit prin textul legal menționat se calculează potrivit dispozițiilor procedurale cuprinse în art. 181 alin. (1) punctul 2 din C. proc. civ. potrivit căruia "când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă tremenul, nici ziua când acesta se împlinește".

Potrivit art. 181 alin. (2) din C. proc. civ.: "când ultima zi a unui termen care într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungește până în prima zi lucrătoare care urmează".

Din actele dosarului rezultă că sentința atacată a fost comunicată recurentei-pârâte la data de 30 septembrie 2016, conform dovezii aflate la fila x verso din dosarul de fond al Curții de Apel Iași, recursul fiind trimis pe fax la data de 18 octombrie 2016 și înregistrat la Registratura Curții de Apel Iași la data de 18 octombrie 2016, potrivit ștampilei aplicate pe cererea de recurs de către serviciul registratură al Curții de Apel Iași (dosar recurs).

Calculând termenul de 5 zile prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată, potrivit regulilor stabilite prin dispozițiile art. 181 alin. (1) punctul 2 și art. 181 alin. (2) din C. proc. civ., pe zile libere, rezultă că intervalul de timp în care autoritatea pârâtă avea dreptul să declare recurs era cuprins între 1 octombrie 2016 și 17 octombrie 2016, inclusiv.

Cum data de 18 octombrie 2016, ca zi de declarare a recursului, astfel cum rezultă din actele dosarului, a depășit termenul de 15 zile de la comunicarea sentinței, impus de lege, rezultă că recursul pârâtei este tardiv formulat.

Pentru considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., raportate la cele ale art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, Înalta Curte va respinge recursul ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția tardivității recursului.

Respinge recursul formulat de recurenta - pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au Aparținut Cultelor Religioase din România împotriva sentinței nr. 158 din 27 septembrie 2016 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 martie 2019.