ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5758/2022

Ședința publică din data de 29 noiembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași sub nr. x/2015 reclamanta Parohia "Sf. Voievozi" Lespezi a chemat în judecată pe pârâții Primăria comunei Lespezi și Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, solicitând anularea Deciziei nr. 3414/24.06.2015 emisa de Comisia speciala de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România și obligarea acesteia sa emită o noua decizie prin care sa decidă retrocedarea in natura a imobilului solicitat (937 mp teren) sau sa propună acordarea masurilor reparatorii in echivalent, in condițiile stabilite prin legea speciala.

Primul ciclu procesual

Sentința instanței de fond

Prin sentința nr. 145/2016 pronunțată în data de 19 septembrie 2016, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a respins pentru lipsă calitate procesuală pasivă acțiunea formulată de reclamanta Parohia Sf. Voievozi Lespezi în contradictoriu cu pârâta Primăria comunei Lespezi, județul Iași, a admis acțiunea formulată de reclamanta Parohia Sf. Voievozi Lespezi, în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, a dispus anularea Deciziei nr. 3414/24.06.2015 emisă de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România și a obligat pârâta la emiterea unei decizii de propunere de acordare în favoarea reclamantei a măsurilor reparatorii în echivalent pentru imobilul teren de 937 mp din intravilanul comunei Lespezi, potrivit condițiilor stabilite de art. 5 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000 și Normele metodologice din 17.10.2002, actualizate și la plata către reclamantă a sumei de 1546 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a declarat recurs pârâtă Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii formulată de reclamanta Parohia Sf. Voievozi Lespezi.

Prin decizia nr. 2102 din 12 aprilie 2019, Înalta Curte a admis recursul declarat de pârâtul Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România împotriva sentinței nr. 145/2016 din 19 septembrie 2016 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Al doilea ciclu procesual

Prin sentința nr. 69/2020 din 27 iulie 2020, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a respins contestația formulată de către reclamanta Parohia "Sf. Voievozi" Lespezi, în contradictoriu cu Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, îndreptată împotriva Deciziei nr. 3414 din 24.06.2015.

Recursul formulat în cauză și motivele de casare invocate

Împotriva sentinței nr. 69/2020 din 27 iulie 2020 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta Parohia "Sf. Voievozi" Lespezi, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formultă.

În motivarea recursului, reclamanta Parohia "Sf. Voievozi" Lespezi a arătat, în esență, următoarele:

În motivarea sentinței civile nr. 69/2020, Curtea de Apel Iași, cu încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, a reținut în mod eronat faptul că reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate și a preluării abuzive. În înscrisul intitulat Fișă definitive a proprietății la pct. 10, 11 apar cele două porțiuni de teren.

În perioada de referință 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 reclamanta figura ca fiind proprietara celor două suprafețe de teren.

Intimata-reclamantă Comisia Specială de Retrocedare a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 3414/24.06.2015 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România și obligarea acesteia să emită o noua decizie prin care sa decidă retrocedarea în natură a imobilului solicitat (937 mp teren) sau să propună acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, în condițiile stabilite prin legea specială.

Soluționând cauza, în rejudecare după casarea cu trimitere, curtea de apel a respins acțiunea reclamantei, reținând că aceasta nu a probat că deținea dreptul de proprietate la data preluării de către stat, respectiv a continuității dreptului de proprietate de la data dobândirii și până la data preluării. De asemenea, nu a făcut nici dovada preluării terenului de către stat, în orice mod, astfel încât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile O.U.G. nr. 193/2000.

Soluția instanței de fond este împărtășită de către instanța de control judiciar, care constată că hotărârea atacată nu este rezultatul unei aplicări și interpretări greșite a normelor de drept material și nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea deciziei atacate, s-a reținut că reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului și a preluării abuzive a acestuia în perioada de referință a O.U.G. nr. 94/2000, respectiv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

În esență, recurenta-reclamantă critică soluția instanței de fond în sensul că aceasta a interpretat în mod greșit dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, reținând în mod eronat faptul că reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate și a preluării abusive.

În opinia recurentei, instanța a făcut o confuzie a înscrisurilor în ceea ce privește anul și conținutul acestora.

A susținut recurenta că o temeinică apreciere a probelor din dosar, ar fi putut conduce la concluzia că în anul 1958 reclamanta deținea în proprietate cele două suprafețe de teren.

Potrivit art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000 "pentru stabilirea dreptului de proprietate solicitantul poate depune începuturi de dovadă scrisă, declarații de martori autentificate, expertize extrajudiciare, precum și orice acte care, coroborate, întemeiază prezumția existenței dreptului de proprietate al acestuia asupra imobilului, la data preluării abuzive " iar potrivit pct. 1 din Anexa la H.G. nr. 1164/2002 de aprobare a normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000 "sunt considerate abuzive acele preluări de proprietate, cu privire la imobile aparținând cultelor religioase, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, denumit în continuare perioada de referință".

Așadar, reclamanta avea obligația de a face dovada, pe de o parte, că la data preluării abuzive (respectiv după data de 6 martie 1945) avea în proprietate cele două parcele de teren solicitate, și pe de altă parte, că aceste imobile au fost preluate în mod abuziv în perioada de referință.

Din cuprinsul acestor norme reiese faptul că titularii cererilor de retrocedare în baza O.U.G. nr. 94/2000 au obligația de a proba îndeplinirea cerințelor de retrocedare a imobilelor, anume împrejurarea că au deținut imobilele în proprietate, iar imobile au fost preluate abuziv. Probatoriile sunt prezentate atât de O.U.G. nr. 94/2000, cât și de Normele de aplicare a legii, H.G. nr. 1164/2002.

În speță, prin adresa nr. x/28.08.2014, Secretariatul tehnic al Comisiei Speciale de Retrocedare a solicitat Parohiei "Sf. Voievozi Lespezi" completarea dosarului cu înscrisurile necesare, însă aceasta nu s-a conformat, respectiv nu a formulat niciun răspuns la această solicitare, astfel că nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului, teren în suprafață de 937 m.p., situat în satul Lespezi, comuna Lespezi, și nici dovada preluării abuzive de către statul român a imobilului solicitat, nedovedind astfel calitatea de persoană îndreptățită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 94/2000 republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Totodată, din analiza înscrisurilor depuse atât în procedură administrativă, cât și în procedura judiciară, reiese că acestea nu sunt suficiente să clarifice fără echivoc dreptul de proprietate recurentei-reclamante asupra imobilelor solicitate în perioada dereferință din perspectiva dispozițiilor O.U.G. nr. 94/2000, republicată cu modificările și completările ulterioare, și nici preluarea abuzivă de către statul român a imobilelor sus-menționate pentru emiterea unei decizii favorabile în csdrul dosarului aferent cererii de retrocedare nr. 6831S8/C/I9.01.2006.

De asemenea, curtea de apel în mod corect a reținut faptul că reclamanta nu a dovedit decât, cel mult, că a avut în proprietate cele două parcele de teren până în anul 1939 și aceasta în condițiile în care nu a depus niciun act de proprietate la dosar. Cele două parcele de teren solicitate apar în anul 1939 ca fiind înscrise în Cartea de proprietate și Fișa definitivă a proprietății Sfintei Mitropolii a Moldovei și Sucevei fiind identificate sub lit. K) (285 mp.) și L (692 mp.).

Ulterior anului 1939 nu se regăsesc înscrisuri din care să reiasă dreptul de proprietate al reclamantei asupra acestor imobile în perioada de referință a legii, respectiv 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, aspect menționat printre altele și de către de către expert A. prin raportul de expertiză depus la termenul din data de 22.06.2020, anume că, "... în registrele primăriei Lespezi cele două terenuri nu au fost înregistrate ca aparținând Parohiei " Sf. Voievozi Lespezi" după anul 1939."

Mai mult, din informațiile primite de la Primăria Lespezi a reieșit faptul că cele două suprafețe de teren nu apar ca fiind înscrise în rolul agricol al Parohiei Lespezi nici anterior cooperativizării, nici în timpul procesului de cooperativizare și nici după anul 1989, după apariția Legii nr. 18/1991.

În concluzie, din cuprinsul dispozițiilor O.U.G. nr. 94/2000 reiese clar faptul că legiuitorul a considerat necesar ca pentru restituirea unor imobile în temeiul acestui act normativ să se facă, pe de o parte, dovada existenței dreptului de proprietate al solicitantului la data preluării abuzive, iar, pe de altă parte, dovada că imobilele au fost preluate abuziv în perioada de referință.

Or, în mod corect s-a reținut de către instanța fondului că reclamanta nu a probat că deținea dreptul de proprietate la data preluării de către stat, respectiv a continuității dreptului de proprietate de la data dobândirii și până la data preluării. În același sens, reclamanta nu a făcut nici dovada preluării terenului de către stat, în orice mod, astfel încât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile O.U.G 94/2000 republicată, modificările și completările ulterioare.

Concluzionând, instanța de control judiciar apreciază că nu este fondat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și că instanța de fond a realizat o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale incidente cauzei.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta Parohia "Sf. Voievozi" Lespezi împotriva sentinței nr. 69/2020 din 27 iulie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Parohia "Sf. Voievozi" Lespezi împotriva sentinței nr. 69/2020 din 27 iulie 2020 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 noiembrie 2022.