ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2225/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Parohia "A." Stroești a formulat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a Unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România și Primăria Comunei Todirești, contestație împotriva Deciziei nr. 3.413 din 24.06.2015 emisă de Guvernul României - Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, solicitând obligarea Comisiei speciale de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România să emită o nouă decizie prin care să se retrocedeze în natură imobilul solicitat (19,89 ha teren intravilan și 4,86 ha teren extravilan).

1.2. Hotărârea pronunțată de instanța de fond

Prin Sentința nr. 86/2016 din 05 mai 2016 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Comunei Todiresti și, în consecință, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta Parohia A. Stroești în contradictoriu cu aceasta pârâtă.

Instanța a respins acțiunea formulată de reclamanta Parohia A. Stroesti în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamanta Parohia A. Stroesti, fiind criticată sentința atacată pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta a arătat că intimata-pârâtă i-a respins cererea de retrocedare, deși toate actele necesare și solicitate de Comisie au fost depuse de recurenta-reclamantă odată cu cererea de retrocedare și numai din acest motiv nu a dat curs solicitării Secretariatului tehnic al Comisiei.

Recurenta a arătat că terenul solicitat este situat în intravilanul localității și se încadrează în dispozițiile O.U.G. nr. 94/2000, fapt menționat de recurenta-reclamantă în cererea de retrocedare, arătându-se că intimata i-a respins cererea fără ca prin decizia pronunțată să motiveze soluția în fapt și în drept.

Recurenta a precizat că imobilul teren în discuție a fost preluat fără titlu, iar recurenta nu deține niciun înscris cu privire la prealuarea fără titlu a terenului.

Astfel, a concluzionat recurenta că intimata-pârâtă a avut la îndemână înscrisuri doveditoare și schițe pentru identificarea imobilului teren pentru a se pronunța în sensul admiterii cererii formulate de recurentă.

De asemenea, s-a arătat că recurentei-reclamante nu-i sunt aplicabile prevederile art. 32 din Legea nr. 165/2013, deoarece în cererea de retrocedare a menționat suprafața imobilului teren, zona în care este situat imobilul teren și a indicat înscrisurile pe care înțelege să le folosească în sprijinul cererii sale, fiind depuse la dosar odată cu cererea de retrocedare.

1.4. Apărările intimatei

Prin întâmpinarea depusă la dosar de intimata Comisia Specială de Retrocedare a fost invocată excepția nulității recursului, având în vedere faptul că, deși recurenta a indicat ca temei al recursului dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nu a fost dezvoltat motivul de recurs indicat, așa cum prevăd dispozițiile legale, în sensul că nu au fost indicate normele de drept material încălcate sau aplicate greșit de instanța de fond.

II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs formulate, sentința atacată și dispozițiile legale incidente cauzei, instanța de control judiciar va menține soluția dată de instanța de primă jurisdicție ca fiind legală și, pe cale de consecință, recursul formulat va fi respins, pentru considerentele ce urmează.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Analizând motivele de recurs formulate de recurentă, Înalta Curte reține că argumentele prezentate se circumscriu motivului de casare invocat în susținerea recursului formulat, respectiv în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., motiv pentru care critica formulată de intimată cu privire la nulitatea recursului, având în vedere că motivele de casare nu se încadrează în prevederile art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., nu poate fi primită de Înalta Curte și va fi respinsă ca neîntemeiată.

Înalta Curte reține că este nefondat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat în susținerea recursului formulat, iar soluția pronunțată de prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material incidente, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Înalta Curte reține că prin acțiunea introductivă reclamanta Parohia "A." Stroești a supus controlului judiciar Decizia nr. 3.413 din 24.06.2015 emisă de Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, cu privire la imobilul teren în suprafață de 19,89 ha, din jud. Iași.

Prin această decizie, intimata-pârâtă a respins cererea de retrocedare formulată de recurenta-reclamantă, constatându-se că recurenta nu a transmis niciun răspuns la adresele nr. x din 28.08.2014, nr. x din 14.07.2009 și nr. x din 29.09.2008 primite de la autoritatea intimată, prin care se solicita recurentei să depună, în vederea soluționării cererii de retrocedare, înscrisuri privind precizarea exactă a obiectului cererii de retrocedare, prin indicarea vecinătăților actuale ale fiecărui teren în parte; înscrisuri care să ateste deținerea proprietății la momentul preluării abuzive- în copie legalizată și înscrisuri din care să rezulte preluarea abuzivă a imobilului, în perioada de referință a legii.

Instanța de primă jurisdicție a respins acțiunea formulată de reclamanta Parohia A. Stroesti, reținând în considerente faptul că reclamanta a depus în dovedire în faza administrativă un extras din tabloul întocmit conform art. 236 din Legea Comunală în anul 1904, tabel centralizator cu terenurile și construcțiile deținute de parohie în anul 1948, schițe de amplasament și declarații olografe din septembrie 2015 ale unor persoane, fără a fi depuse la dosar toate înscrisurile necesare soluționării cererii, înscrisuri pe care autoritatea intimată le-a solicitat recurentei prin adrese repetate.

Instanța a reținut că solicitanții cererilor de retrocedare în baza O.U.G. nr. 94/2000 au obligația de a proba îndeplinirea cerințelor de retrocedare a imobilelor, anume împrejurarea că au deținut imobilele în proprietate și că imobile au fost preluate abuziv, iar aceste probatorii sunt prevăzute atât de O.U.G. nr. 94/2000, cât și de Normele de aplicare a legii prin H.G. nr. 1.164/2002, iar faptul nedepunerii la dosar a tuturor înscrisurilor necesare soluționării cauzei s-a materializat în decizia ce face obiectul acțiunii judiciare.

Înalta Curte reține că, în cauza de față, recurenta a depus, cu privire la dovada dreptului de proprietate, o serie de acte (extras din tabloul întocmit în anul 1904, conform art. 236 din Legea Comunala și tabel centralizator cu terenurile și construcțiile deținute de parohie în anul 1948), însă așa cum a constatat instanța de fond, înscrisurile respective nu menționează amplasamentul detaliat al fiecărei parcele și nici vreo mențiune privind faptul ca aceste terenuri s-ar afla în intravilanul sau în extravilanul localității.

De asemenea, în mod corect a reținut instanța de fond că dovezile prezentate nu sunt edificatoare, având în vedere că din extrasul întocmit conform art. 236 din Legea Comunală, rezultă ca toate acele suprafețe de teren au fost primite cu titlu de donație de către comună, iar nu de către Parohie, acestea urmând a fi acordate doar în arendă epitropiei în vederea întreținerii bisericii și a școlii din localitate.

În mod corect a reținut instanța de fond că situațiile întocmite în 1948 nu reprezintă un înscris doveditor al dreptului de proprietate în sensul cerut de dispozițiile de la pct. 13 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000, acest început de dovada nefiind coroborat cu alte probe. Totodată, în mod corect a apreciat instanța de fond că declarațiile olografe prezentate de recurenta-reclamantă nu sunt autentificate, potrivit cerințelor O.U.G. nr. 94/2000, astfel că nu au valoare probatorie.

Nici dovada preluării abuzive a imobilului nu a fost făcută așa cum prevăd dispozițiile O.U.G. nr. 94/2000 și H.G. nr. 1.164/2002, Înalta Curte reținând că instanța de fond a soluționat corect acțiunea, întrucât nu au fost administrate toate aceste probe în termenul de decădere de la art. 32 din Legea nr. 165/2013.

Înalta Curte reține că prin art. 32 din Legea nr. 165/2013 s-a instituit, ca măsură privind urgentarea soluționării cererilor de retrocedare, un termen de decădere în procedura administrativă, de 120 de zile, în care persoanele care se consideră îndreptățite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entitățile învestite de lege. Termenul curge de la data la care persoanei i se comunică în scris documentele necesare soluționării cererii sale. Termenul prevăzut la alin. (1) poate fi prelungit la cererea scrisă a persoanei care se consideră îndreptățită sau a reprezentantului legal, prin decizia conducătorului entității învestite de lege sau a persoanei împuternicite de către acesta, o singura dată, pentru o perioadă de 60 de zile, în situația în care persoana care se considera îndreptățită face dovada efectuării unor demersuri privind completarea dosarului în raport cu alte instituții. Cererea de prelungire a termenului se va formula în interiorul termenului prevăzut la alin. (1) și va fi însoțită de dovada demersurilor întreprinse.

Dispozițiile art. 1 alin. (9) teza finală din O.U.G. nr. 94/2000 coroborate cu pct. 13 din Normele metodologice prevăd faptul că proba dreptului de proprietate rămâne în sarcina solicitantului, rezultând din dispozițiile legale aplicabile faptul că solicitanții cererilor de retrocedare în baza O.U.G. nr. 94/2000 au obligația de a proba îndeplinirea cerințelor de retrocedare a imobilelor, anume împrejurarea că au deținut imobilele în proprietate și că imobile au fost preluate abuziv.

Potrivit H.G. nr. 1.164/2002, pct. 13, prin sintagma acte doveditoare prevăzută la art. 1 alin. (9) teza finală din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, se înțelege:

a) orice înscrisuri care atesta dreptul de proprietate al solicitantului asupra imobilului, la data preluării abuzive (act de vânzare-cumpărare, tranzacție, donație, extras de carte funciara, act sub semnătura privata etc.);

b) orice acte juridice sau declarații care permit încadrarea preluării ca fiind abuziva, cu titlu sau fără titlu;

c) orice acte care întemeiază prezumția existentei dreptului de proprietate al solicitantului asupra imobilului, la data preluării abuzive (extras de carte funciara, istoric de rol fiscal, procesul-verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada de referința, care atesta direct sau indirect faptul ca bunul respectiv aparținea solicitantului, pentru mediul rural - extras de pe registrul agricol, începuturi de dovada scrisa, declarații de martori autentificate);

d) acte care permit recunoașterea calității de beneficiar al retrocedării (actul de înființare, dovada continuării sau reluării activității cultului religios);

e) expertize judiciare sau extrajudiciare de care solicitantul înțelege sa se prevaleze în susținerea cererii sale;

f) orice acte sau înscrisuri pe care solicitantul înțelege sa le folosească în dovedirea cererii sale.

Normele metodologice prevăd:

"1. Dacă odată cu cererea de retrocedare s-au depus acte doveditoare și solicitantul precizează în mod expres faptul că nu mai are alte probe de administrat, Comisia specială de retrocedare sau unitatea deținătoare prevăzută la art. 2 din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, va dispune prin decizie motivată asupra cererii solicitantului, în termen de 60 de zile de la data depunerii acesteia.

Astfel, în raport cu înscrisurile aflate la dosar și dispozițiile legale incidente cauzei, Înalta Curte reține că nu sunt întemeiate criticile formulate de recurentă, care a apreciat că a depus la dosarul administrativ toate înscrisurile necesare odată cu cererea de retrocedare și numai din acest motiv nu a dat curs solicitării Secretariatului tehnic al Comisiei.

În mod greșit a apreciat recurenta că nu-i sunt aplicabile prevederile art. 32 din Legea nr. 165/2013 prin care s-a instituit un termen de decădere în procedura administrativă, de 120 de zile, în care persoanele care se consideră îndreptățite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entitățile învestite de lege.

Or, Înalta Curte reține că în mod corect autoritatea intimată a procedat la soluționarea cererii de retrocedare, având în vedere faptul că recurenta-reclamantă nu a întreprins niciun demers și nu a răspuns solicitărilor autorității în sensul completării documentației depuse, în termenul prevăzut de dispozițiile mai sus enunțate, în condițiile în care autoritatea este obligată să soluționeze cererile ce-i sunt adresate, cu respectarea dispozițiilor legale.

Înalta Curte constată că nici critica ce a vizat nemotivarea în fapt și în drept a soluției pronunțate de intimată nu este întemeiată, întrucât așa cum a arătat și instanța de primă jurisdicție, decizia a fost emisă ca urmare a nedepunerii în timp util a tuturor dovezilor prin care să se facă dovada celor solicitate.

De asemenea, este nefondată aprecierea cu privire la faptul că instanța poate să-i soluționeze favorabil cererea în lipsa înscrisurilor care să facă dovada că recurenta a deținut imobilele în proprietate și că acestea au fost preluate abuziv.

La dosarul cauzei se află depus un extras eliberat de Direcția Județeană Suceava a Arhivelor Naționale și copia unui inventar al terenurilor și construcțiilor deținute în anul 1948 de parohie. Înscrisurile respective nu menționează amplasamentul detaliat al fiecărei parcele și nici vreo mențiune privind faptul că aceste terenuri s-au aflat/se află în intravilanul sau extravilanul localității. De asemenea, nu s-a putut stabili dacă terenurile se găsesc în intravilanul localității, pentru a putea fi supuse regimului instituit de O.U.G. nr. 94/2000, având în vedere că potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (3) doar terenurile aflate în intravilan pot face obiectul unei restituiri potrivit ordonanței. Prin schițele aflate la dosar au fost identificate terenuri care, însumate, au o suprafață de 24,75 ha, fără a fi posibilă identificarea celor care compun suprafața de 19,89 ha teren intravilan.

În ceea ce privește dovada preluării abuzive a imobilului, recurenta a susținut prin motivele de recurs că imobilul teren a fost preluat fără titlu, fără a deține vreun înscris privind preluarea fără titlu a imobilului teren. Însă conform dispozițiilor O.U.G. nr. 94/2000 în procedura administrativă de soluționare a cererilor de retrocedare, solicitanții trebuie să facă dovada preluării abuzive a imobilelor solicitate.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge recursul declarat de Parohia "A." Stroești împotriva Sentinței nr. 86/2016 din 05 mai 2016 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 aprilie 2019.

GGC - ED